Railway penalty fees and inflation: whether contractual "calendar day" clauses derogate from Civil Code exclusivity in calculating payment deadlines

Şedinţa publică din data de 6 martie 2024

Deliberând asupra recursului şi subliniind, în prealabil, că, potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins (...)", reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată la 20.11.2020 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, reclamanta Compania Naţională Căi Ferate CFR S.A. a chemat în judecată pe pârâta Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători "CFR CĂLĂTORI" S.A., solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 1.596.330,59 RON, reprezentând penalităţi de întârziere la plata facturilor TUI şi NON TUI, actualizată cu indicele de inflaţie până la plata efectivă, şi a cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 2632/27.10.2021, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis în parte cererea şi a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1.577.296,85 RON, cu titlu de penalităţi de întârziere, actualizată cu indicele de inflaţie până la plata efectivă, şi a sumei de 19.400 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru.

Împotriva acestei sentinţe, ambele părţi au declarat apel.

Prin decizia civilă nr. 719A/08.05.2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis apelul apelantei-reclamante Compania Naţională de Căi Ferate CFR S.A., a schimbat în parte sentinţa apelată, a dispus obligarea pârâtei şi la plata sumei de 19.033,74 RON, actualizată cu indicele de inflaţie până la plata efectivă, precum şi la plata sumei de 169,30 RON, reprezentând diferenţă din cheltuielile de judecată. Totodată, a respins ca nefondat apelul apelantei-pârâte Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători "CFR CĂLĂTORI" S.A. şi a obligat-o la plata către apelanta-reclamantă a sumei de 3.879,01 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în apel.

Pârâta Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători "CFR CĂLĂTORI" S.A. a promovat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitând casarea ei şi rejudecarea cauzei în fond, cu consecinţa respingerii acţiunii pentru suma de 19.033,74 RON şi a obligării reclamantei la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 3.879,01 RON în apel, ca şi a celor efectuate în recurs.

În debutul memoriului de recurs, autoarea căii de atac a sintetizat parcursul litigiului; a subliniat că, în raport cu sentinţa tribunalului, care a admis în parte cererea reclamantei şi a obligat-o la plata sumei de 1.577.296,85 RON, cu titlu de penalităţi de întârziere, actualizată cu indicele de inflaţie, a apelat dispoziţia privind actualizarea cu indicele de inflaţie, în timp ce reclamanta a atacat respingerea pretenţiilor în sumă de 19.033,74 RON.

Un prim segment al căii de atac vizează menţinerea, prin decizia recurată, a dispoziţiei tribunalului de admitere a cererii reclamantei de actualizare a penalităţilor de întârziere cu indicele de inflaţie; aceasta a fost circumscrisă motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

O primă critică a imputat instanţei de apel faptul că nu a trimis cauza spre rejudecare primei instanţe, în temeiul art. 480 alin. (3) C. proc. civ.

Conex acesteia, o a doua critică afirmă că decizia atacată încalcă prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. astfel, se arată că atât prin netrimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe, cât şi prin necomplinirea motivării, curtea de apel a menţinut o sentinţă nemotivată în legătură cu cererea de actualizare a penalităţilor de întârziere cu indicele de inflaţie.

Printr-o a treia critică, a susţinut că analiza curţii de apel în privinţa cererii de actualizare este neîntemeiată faţă de clauza penală cuprinsă în art. 5.6 din contractul părţilor; a subliniat că ea trebuie interpretată în sensul că sancţiunile pentru executarea cu întârziere a obligaţiei de plată nu pot depăşi penalităţile de 0,03% pe zi de întârziere, stabilite convenţional.

Subsecvent, a relevat că dispoziţia contractuală menţionată nu se aplică facturilor pentru penalităţi de întârziere, cum sunt cele în litigiu, în cazul cărora părţile nu au prevăzut un termen de scadenţă.

Al doilea segment al recursului a vizat aplicarea greşită a normelor de drept material; autoarea căii de atac a invocat, astfel, ipoteza de casare reglementată de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurenta a combătut considerentele prin care instanţa de prim control judiciar a statuat că, stabilind propriile reguli de calcul al termenelor, părţile au exclus, în temeiul art. 1.270, aplicarea art. 2.553 şi 2.554 C. civ.

A arătat că noţiunea de zile calendaristice semnifică zile din calendar şi este opusă noţiunii de zile lucrătoare, nu celei de zile libere, iar în lipsa unei clauze contractuale exprese derogatorii, luarea în calculul termenului de plată a zilei în care s-a primit factura şi a celei în care s-a împlinit termenul contravine art. 2.553 alin. (1) C. civ. şi voinţei părţilor.

Prin întâmpinarea înregistrată la dosar la 11.08.2023, intimata-reclamantă a solicitat respingerea ca nefondat a recursului.

La 12.09.2023, recurenta-pârâtă a răspuns la întâmpinare.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport cu criticile formulate şi cu dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Primul motiv de recurs valorifică ipoteza de casare reglementată de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. şi vizează respingerea apelului pârâtei îndreptat împotriva soluţiei de admitere de către prima instanţă a cererii reclamantei de actualizare cu indicele de inflaţie a sumelor pretinse prin acţiune.

Argumentele recurentei vor fi reîncadrate; cea prin care se impută curţii de apel faptul că nu a trimis cauza spre rejudecare va fi analizată în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., cea privind nemotivarea deciziei recurate, în temeiul pct. 6, în timp ce critica privind încălcarea art. 1.535 alin. (1) C. civ., prin raportare la clauza penală cuprinsă în art. 5.6 din contractul de acces pe infrastructură feroviară nr. 158/12.12.2019, va fi analizată din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În legătură cu prima obiecţie, Înalta Curte notează faptul că instanţa de apel a respins apelul apelantei-pârâte, circumstanţă care nu atrăgea aplicarea art. 480 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., ci a alin. (1) al dispoziţiei menţionate; numai în caz de admitere a apelului, instanţa poate anula hotărârea apelată şi, mai mult decât atât, actele dosarului reflectă împrejurarea că, din poziţia de apelanta-pârâtă, actuala recurentă nu a cerut, prin apel, în ipoteza admiterii căii de atac, trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe.

De asemenea, nici din poziţia de intimată în raport cu apelul declarat de reclamantă împotriva aceleiaşi sentinţe, pârâta nu a înţeles să solicite prin întâmpinare, potrivit art. 480 alin. (3) teza a II-a C. proc. civ., trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă în ipoteza constatării incidenţei vreunui motiv de nulitate a hotărârii apelate.

Aşa fiind, susţinerile recurentei sunt nefondate, cu atât mai mult cu cât soluţia instanţei de apel a fost una de schimbare parţială a sentinţei şi nu de anulare a acesteia.

Următoarea obiecţie, anterior reîncadrată şi analizată prin prisma art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. este neîntemeiată.

Curtea de apel a înlăturat, ca fiind străine de pretenţia concretă a reclamantei, argumentele apelantei-pârâte, potrivit căreia cererea de actualizare contravine clauzei penale din art. 5.6 din contractul părţilor.

În acest sens, a observat că demersul judiciar nu tinde la cumularea obligaţiilor principale cu indicele de inflaţie, ci urmăreşte actualizarea penalităţilor de întârziere, începând cu data formulării acţiunii.

Or, aceasta reprezintă o motivare pertinentă pentru înlăturarea motivului de apel, care răspunde exigenţelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Aşadar, şi această susţinere este înlăturată.

Păşind la analiza criticilor subsumate art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte le va analiza mai întâi pe cele îndreptate împotriva dispoziţiei de admitere a apelului apelantei-reclamante.

În legătură cu aceasta, recurenta contestă aprecierea curţii de apel, potrivit căreia părţile au exclus de la aplicare art. 2.553 şi 2.554 C. civ. în calculul penalităţilor de întârziere.

Instanţa de apel a apreciat evidentă intenţia părţilor de a stabili propriile reguli de calcul al termenelor, evidenţiind că prin contractul încheiat acestea au înţeles să deroge de la prevederile art. 2.553 şi 2.554 C. civ.; în acest sens, a arătat că la art. 1.10 din contract se arată că prin "zi" se înţelege zi calendaristică şi că art. 5.2 şi 5.4 se raportează expres la zile calendaristice, atunci când stabilesc noţiunile de "dată de primire" şi de "scadenţă" a facturilor TUI, respectiv de "scadenţă" a celorlalte facturi.

Recurenta combate aceste considerente şi afirmă că, de vreme ce noţiunea de "zile calendaristice" nu este antinomică celei de "zile libere" şi în lipsa unei clauze contractuale care să deroge de la modalitatea de calcul prevăzută de C. civ., includerea, în calculul termenului de plată, a zilei în care s-a primit factura şi a celei în care s-a împlinit termenul contravine atât art. 2.553 alin. (1) C. civ., cât şi voinţei părţilor.

Critica este fondată.

Aprecierea curţii de apel este greşită şi încalcă nu numai normele de drept material, ci şi jurisprudenţa consolidată a instanţei supreme, evidenţiată în Decizia nr. 24/2022, prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a respins, ca inadmisibilă, sesizarea pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea problemei de drept privind modalitatea de interpretare a incidenţei dispoziţiilor art. 2.551-2.553 din C. civ., în cazul termenelor stabilite pe zile calendaristice în convenţia părţilor.

Cu acel prilej, instanţa de unificare jurisprudenţială a reţinut că, în aplicarea principiului libertăţii contractuale, părţile pot deroga de la modalitatea de calcul reglementată de titlul III din cartea a VI-a a C. civ., însă, în lipsa unei asemenea derogări exprese, se aplică normele generale de calcul al termenelor.

Este, deci, nedisputat faptul că, potrivit art. 1.169 C. civ., părţile unui contract sunt libere să stabilească nu numai termenele convenţionale - cum dispune art. 1.411 alin. (2) C. civ. -, dar şi modalitatea lor de calcul. Totuşi, pentru a marca o derogare de la normele dreptului comun, convenţia părţilor trebuie să reflecte o reglementare fundamental diferită, în conţinut şi substanţă, faţă de norma legală de la care părţile decid să se abată.

În cazul termenului stabilit pe zile, art. 2.553 C. civ. - incident prin prisma art. 1.416 C. civ., potrivit căruia "Calculul termenelor, indiferent de durata şi izvorul lor, se face potrivit regulilor stabilite în titlul III din cartea a VI-a" - reglementează sistemul exclusiv, în care nu intră în calcul nici ziua în care termenul a început să curgă şi nici cea în care s-a împlinit, concordant cu adagiul dies a quo non computatur in termino, dies ad quem non computatur in termino.

Prin urmare, o derogare convenţională impunea ca părţile să convină dispoziţii care să reglementeze un sistem de calcul opus celui exclusiv, de exemplu, inclusiv - în care se socoteşte atât prima, cât şi ultima zi a termenului -, sau intermediar, în care se calculează în termen numai una dintre zile - fie cea în care a început să curgă, dies a quo, fie cea în care s-a împlinit, dies ad quem.

Cu toate acestea, actele dosarului nu reflectă o derogare expresă de la C. civ., câtă vreme clauzele contractuale evocate de instanţa de apel pot coexista în aplicare cu sistemul exclusiv prevăzut de art. 2.553 C. civ.; art. 5.2 şi 5.4 coroborat cu pct. 1.10 din contractul de acces reflectă numai împrejurarea că zilele avute în vedere de părţi sunt calendaristice şi nu lucrătoare, ceea ce nu este nici de esenţa sistemului inclusiv şi nici a celui intermediar.

Aşa fiind, Înalta Curte constată fondată critica şi incidenţa motivului de nelegalitate în discuţie, urmând a admite recursul şi a trimite cauza instanţei de apel pentru o nouă judecată, care va avea în vedere faptul că părţile nu au derogat de la dreptul comun reglementat de art. 1.416 raportat la art. 2.553 alin. (1) şi (2).554 C. civ., cu consecinţa calculării în această modalitate a termenului scadenţei facturilor stabilit de art. 5.2 şi 5.4 din contractul de acces.

În rejudecare, va fi avut în vedere şi motivul prin care recurenta afirmă că respingerea apelului propriu s-a făcut cu încălcarea art. 1.535 alin. (1) C. civ., prin raportare la clauza penală cuprinsă în art. 5.6 din contractul de acces pe infrastructură feroviară nr. 158/12.12.2019.

De asemenea, vor fi soluţionate şi cererile accesorii formulate de părţi în calea extraordinară de atac, privind acordarea cheltuielilor de judecată, în raport cu dispoziţiile art. 453 C. proc. civ.

Instanţa supremă nu poate da curs solicitării recurentei de rejudecare a cauzei în fond, nefiind întrunite condiţiile art. 497 C. proc. civ., care, în forma modificată prin Legea nr. 310/2018, permit această soluţie numai subsecvent unei prime casări, atunci când nu ar fi pusă în situaţia de a proceda la analizarea stării de fapt prin recalificarea faptelor sau prin completarea sau readministrarea probatoriului.

Având în vedere considerentele prezentate, Înalta Curte, în baza art. 496 şi 497 C. proc. civ., va admite recursul declarat de recurenta-pârâtă Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători "CFR CĂLĂTORI" S.A. împotriva deciziei civile nr. 719A/08.05.2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, va casa decizia recurată şi va trimite cauza spre o nouă judecată instanţei de apel, cu aplicarea prevederilor art. 501 din acelaşi cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători "CFR CĂLĂTORI" S.A. împotriva deciziei civile nr. 719A/08.05.2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Casează decizia recurată şi trimite cauza spre o nouă judecată instanţei de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 6 martie 2024.