Unjust enrichment claim reinstated after municipality's limitation defense rejected as outside cassation review.

Şedinţa publică din data de 5 martie 2024

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 17.05.2022 pe rolul Tribunalului Maramureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2022, reclamanta A. a solicitat obligarea pârâtului Municipiul Baia Mare prin Primar la plata sumei de 324.715,44 euro, reprezentând contravaloarea lucrărilor ce au fost executate la sala de spectacole a Cinematografului Minerul, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 54 din 25 ianuarie 2023 s-a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune invocată de pârâtul Municipiul Baia Mare şi s-a respins acţiunea formulată de către reclamanta A..

Împotriva acestei soluţii, a formulat apel reclamanta, iar prin decizia civilă nr. 320 din 29 mai 2023, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a Civilă, a fost admis apelul acesteia, anulată sentinţa civilă nr. 54 din 25 ianuarie 2023 şi trimisă cauza instanţei de fond pentru soluţionare.

Împotriva acestei soluţii, în termen legal, a formulat recurs pârâtul Municipiul Baia Mare, prin Primar, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Cluj.

În motivare, după expunerea situaţiei de fapt, recurentul pârât a invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 din C. proc. civ.

În dezvoltarea acestora, printr-o primă critică, susţinând că a fost încălcat principiul disponibilităţii, recurentul arată că instanţa de apel a stabilit în considerente altceva decât a cerut reclamanta. Astfel, se arată că aceasta nu a solicitat în apel ca instanţa să se pronunţe asupra incidenţei uneia sau alteia dintre actele normative care reglementează prescripţia extinctivă, şi cu toate acestea, instanţa de apel a stabilit că incident cauzei este noul C. civ. cu privire la prescripţie, şi mai mult, a făcut trimitere şi la cauzele de întrerupere a prescripţiei. În concluzie, instanţa de apel a prejudecat fondul, cu încălcarea principiilor contradictorialitatii şi oralităţii (art. 14-15 C. proc. civ.), dar a trimis cauza spre rejudecare instanţei de fond, ceea ce face să fie incidente atât prevederile art. 488 pct. 5 (încălcarea principiilor de drept procedural), cele ale pct. 6 (motivare în afara cauzei), cât şi cele ale pct. 8 (aplicarea greşită a normelor de drept), care sunt atât de drept procesual, cât şi material, prevăzute de art. 2500 şi următoarele Noul C. civ., şi ale Legii nr. 303/2008.

În continuare, recurentul redă considerente din sentinţa instanţei de fond, inclusiv aprecieri asupra probelor administrate în cauză, pe care le apreciază ca fiind corecte, spre deosebire de considerentele instanţei de apel, pe care le consideră nelegale, cu încălcarea prevederilor Legii nr. 303/2008.

Astfel, recurentul contestă raţionamentul instanţei de apel în urma căruia aceasta a ajuns la concluzia că termenul de prescripţie extinctivă curge de la un alt moment decât cel stabilit de instanţa de fond. Susţine recurentul că această concluzie a instanţei de apel nu este suficient motivată, făcând în continuare o serie de observaţii teoretice referitoare la importanţa motivării hotărârilor judecătoreşti.

Totodată, susţine că motivarea instanţei sub acest aspect este superficială şi inexactă, străină de realitatea cauzei, iar în dezvoltarea acestui motiv de recurs face trimiteri la diverse probe administrate în cauză.

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ., recurentul arată că a invocat autoritatea de lucru judecat în sens pozitiv, în temeiul art. 431 alin. (2) din C. proc. civ., în sensul că prin sentinţa civilă nr. 527/13.04.2021, pronunţată de Tribunalul Maramureş în dosarul nr. x/2016, definitivă prin respingerea recursului, instanţa s-a pronunţat asupra începerii şi epuizării termenului de prescripţie şi a legii incidente cu privire la acest aspect.

Cu toate acestea, instanţa de apel, cu încălcarea excepţiei puterii de lucru judecat şi printr-o motivare nelegală, în afara Legii nr. 303/2008 cu privire la incidenţa actului normativ aplicabil prescripţiei, a mutat cadrul procesual într-un alt orizont de timp.

Arată recurentul că, este adevărat că temeiul juridic, respectiv cauza, este diferită în cele două dosare, dar art. 431 alin. (2) din C. proc. civ. presupune doar condiţia ca lucrul, respectiv împrejurarea, situaţia supusă judecaţii să fi fost deja lămurită într-un alt dosar, nu neapărat de natură civilă, fiscală, de contencios etc.

În concluzie, arată recurentul că problema de legalitate care se impune a fi dezlegată de instanţa de recurs, în principal, este aceea a incidenţei prevederilor legale care reglementează prescripţia extinctivă raportat la momentul începerii termenului de curgere al acestuia.

Mai invocă recurentul şi considerente din decizia civilă nr. 1137/2020 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, în dosarul nr. x/2016, pentru a susţine faptul că există autoritate de lucru judecat în privinţa momentului de la care a început să curgă şi respectiv la care s-a împlinit prescripţia extinctivă.

Intimata A. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Analizând recursul declarat, în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi a temeiurilor de drept invocate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că este nefondat şi urmează a fi respins, pentru considerentele care urmează:

Prealabil analizei propriu-zise a motivelor de recurs, Înalta Curte subliniază faptul că recursul este o cale extraordinară de atac, ce poate fi exercitată numai pentru motive de nelegalitate, nu şi de netemeinicie.

Aşadar, criticile formulate de recurentul pârât, ce tind la reanalizarea probelor administrate în cauză şi la stabilirea, pe cale de consecinţă, a unei alte situaţii de fapt decât cea reţinută de instanţele de fond, nu pot face obiectul prezentelor considerente şi, prin urmare, vor fi exceptate de la analiză.

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., recurentul pârât a invocat încălcarea principiului disponibilităţii, susţinând că prin considerentele hotărârii din apel, instanţa a stabilit că sunt incidente în cauză dispoziţiile cupinse în noul C. civ. referitoare la prescripţie, deşi aprelanta reclamantă nu ar fi solicitat acest lucru.

Contrar susţinerilor recurentului, Înalta Curte constată însă că reclamanta a criticat în mod expres prin motivele de apel aprecierea greşită a instanţei de fond în privinţa incidenţei dispoziţiilor legale ale Decretului nr. 167/1958 referitoare la prescripţie, astfel încât nu se poate reţine vreo încălcare a principiului disponibilităţii din această perspectivă.

Cât priveşte dispoziţia instanţei de apel în sensul examinării cu prioritate a fondului pretenţiilor reclamantei, şi abia apoi soluţionarea excepţiei prescripţiei, nici aceasta nu este de natură a "prejudeca fondul" sau a încălca principiile contradictorialităţii şi oralităţii, cum în mod nefondat a criticat recurentul, faţă de dispoziţiile art. 2539 alin. (2) teza a doua din C. civ., potrivit cărora, dacă reclamantul, în termen de 6 luni de la data când hotărârea de respingere a rămas definitivă, introduce o nouă cerere, prescripţia este considerată întreruptă prin cererea de chemare în judecată precedentă, cu condiţia însă ca noua cerere să fie admisă. Or, pentru a stabili dacă noua cerere poate să fie admisă sau nu, instanţa trebuie să cerceteze fondul cererii.

De asemenea, instanţa subliniază că problema întreruperii cursului prescripţiei în condiţiile art. 2539 alin. (2) din C. civ. a fost în mod expres invocată prin motivele de apel, fiind astfel pusă în mod legal în discuţia părţilor.

Aşadar, în condiţiile în care soluţia dispusă de instanţa de apel în urma admiterii apelului şi trimiterii cauzei spre rejudecare este prevăzută în mod expres de lege, în mod evident nu se pune problema încălcării vreunui principiu dintre cele invocate de recurent.

O altă critică vizează greşita stabilire de către instanţa de apel a incidenţei în cauză a dispoziţiilor noului C. civ. referitoare la prescripţie, sub acest aspect recurentul susţinând că instanţa de apel a ignorat prevederile art. 201 din Legea nr. 71/2011, precum şi Decizia nr. 1/2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţată în soluţionarea recursului în interesul legii.

Critica este însă nefondată. Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 201 din Legea nr. 71/2011, invocate de recurent, prescripţiile începute şi neîmplinite la data intrării în vigoare a C. civ. sunt şi rămân supuse dispoziţiilor legale care le-au instituit. Aşa cum în mod corect a constatat şi instanţa de apel, din interpretarea per a contrario a acestor dispoziţii legale, rezultă că prescripţia care a început să curgă după data intrării în vigoare a noului C. civ., respectiv după data de 1 octombrie 2011, este supusă prevederilor privitoare la prescripţie edictate de noul C. civ.

Cum, sub aspectul situaţiei de fapt, instanţa de apel a stabilit că data de la care reclamanta a cunoscut pierderea patrimonială a fost data de 28 august 2015, respectiv data adoptării HCL nr. 373/28.08.2015, prin care a fost exprimat neechivoc refuzul recurentului de a recunoaşte pasivul reprezentând lucrările executate la imobil, dată evident ulterioară intrării în vigoare a noului C. civ., respectiv 1 octombrie 2011, rezultă că în mod corect a stabilit instanţa de apel faptul că în cauză sunt incidente dispoziţiile C. civ. şi nu cele ale Decretului nr. 167/1958 cu privire la prescripţiei.

În ce priveşte criticile referitoare la stabilirea, în mod greşit, de către instanţa de apel, a unui alt moment de la care a început să curgă prescripţia extinctivă, diferit faţă de cel stabilit de prima instanţă, Înalta Curte constată că acestea sunt critici de netemeinicie şi nu de nelegalitate, astfel că nu pot fi analizate în recurs.

Deşi recurentul invocă greşita aplicare a dispoziţiilor art. 2528 din C. civ. de către instanţa de apel, în realitate acesta critică aprecierea instanţei de apel referitoare la faptul că reclamanta a cunoscut pierderea patrimonială abia la data adoptării HCL nr. 373/28.08.2015. Însă stabilirea momentului la care reclamanta a cunoscut atât paguba cât şi pe cel care răspunde de ea este o chestiune ce ţine de situaţia de fapt. Analiza acestei critici ar presupune o reapreciere a probatoriului în vederea stabilirii unei alte situaţii de fapt cu privire data de început a prescripţiei, ceea ce face ca această critică să se situeze în afara limitelor de verificare impuse de art. 488 din C. proc. civ.

Nu poate fi reţinută nici incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., cu privire la susţinerea recurentului în sensul că instanţa de apel nu ar fi motivat în mod pertinent raţionamentul pentru care a hotărât că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 201 din Legea nr. 71/2011.

Din analiza hotărârii recurate, Înalta Curte constată că raţionamentul instanţei de apel se regăseşte în considerente, iar argumentele expuse fundamentează în mod corespunzător soluţia cuprinsă în dispozitiv. Sub acest aspect, trebuie menţionat că simpla nemulţumire a recurentului pârât cu privire la argumentele care au format convingerea instanţei sau neînsuşirea de către instanţa de prin control judiciar a susţinerilor formulate de către pârât, nu reprezintă motive de nelegalitate care să conducă la casarea deciziei recurate.

O ultimă critică formulată, şi care poate fi analizată din perspectiva motivului de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., se referă la nesocotirea normei de la art. 431 alin. (2) din C. proc. civ., de către instanţa de apel, respectiv a puterii de lucru judecat ce ar putea fi dedusă din sentinţa civilă nr. 527 din 13 aprilie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2016.

Aşa cum în mod corect a constatat şi instanţa de apel, dosarul nr. x/2016 a avut ca obiect "analiza legalităţii Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Baia Mare nr. 373 din 28 august 2015" în partea care viza pasivul aferent imobilului Cinematograful Minerul din Baia Mare, în timp ce obiectul prezentei cauze îl constituie o acţiune în restituire întemeiată pe îmbogăţirea fără justă cauză. De altfel nici recurentul nu contestă că cele două dosare au cauze diferite, considerând doar, în mod greşit, că acest aspect ar fi lipsit de importanţă din perspectiva puterii de lucru judecat.

Însă, contrar susţinerilor recurentului, care redă trunchiat considerente din hotărârea invocată, în dosarul nr. x/2016 instanţa nu a fost învestită la acel moment şi ca atare nu a soluţionat excepţia prescripţiei dreptului material la acţiunea întemeiată pe îmbogăţirea fără justă cauză, care exclude, de plano, existenţa vreunor relaţii contractuale între părţi.

Că este aşa, rezultă inclusiv din statuările acelei instanţe, care recunoaşte în mod expres, în cuprinsul sentinţei civile nr. 527 din 13 aprilie 2021, invocată de recurent, "posibilitatea reclamantului de a obţine recunoaşterea sau realizarea dreptului său contestat, pretins încălcat, ori nerespectat, prin constrângerea judiciară a pârâtului, fie pe tărâm contractual, fie pe temeiul răspunderii delictuale civilă, ori pe cel al îmbogăţirii fără justă cauză."

În consecinţă, critica recurentului în sensul că instanţa de apel nu ar fi dat eficienţă celor constatate, cu putere de lucru judecat, în sentinţa civilă nr. 527 din 13 aprilie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2016, referitor la excepţia prescripţiei extinctive, este nefondată.

Nici invocarea considerentelor deciziei civile nr. 1137/2020 pronunţate în acelaşi dosar, într-un alt ciclu procesual, nu este de natură a duce la altă concluzie. Dimpotrivă, considerentele citate de recurent sunt tocmai în sensul că în primul ciclu procesual, în dosarul nr. x/2016, în mod greşit instanţa s-a considerat învestită cu o acţiune în pretenţii, prescriptibilă în termenul general de prescripţie de trei ani, motiv pentru care această hotărâre a şi fost desfiinţată.

Faţă de toate aceste considerente, constatând că nu poate fi reţinută niciuna din criticile formulate, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat de recurentul pârât ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-pârât MUNICIPIUL BAIA MARE împotriva deciziei civile nr. 320/2023 din 29 mai 2023 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 martie 2024.