Tort liability for free use of commercial spaces after lease expiration barred by contractual obligation and lack of unlawful act

Şedinţa publică din data de 5 martie 2024

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. CENTRUL DE AFACERI ŞI EXPOZIŢIONAL BACĂU S.A. în contradictoriu cu pârâta UAT MUNICIPIUL BACĂU - prin primarul Municipiului BACĂU, înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău, secţia a II-a Civilă la data de 2 iulie 2019 sub nr. x/2019, s-a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 611.124 euro, reprezentând despăgubiri pentru daunele produse prin utilizarea, cu titlu gratuit, a spaţiilor din cadrul Centrului de Afaceri şi Expoziţional Mircea Cancicov, respectiv contravaloare chirie şi utilităţi aferente, consumate şi neachitate, şi la plata dobânzii legale.

Prin sentinţa civilă nr. 317 din 29 iunie 2020, pronunţată în dosarul cu nr. x/2019, a fost respinsă ca neîntemeiată excepţia prescripţiei invocată de pârâtă şi a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta CENTRUL DE AFACERI ŞI EXPOZIŢIONAL BACĂU S.A., în contradictoriu cu pârâta UAT MUNICIPIUL BACĂU, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentinţe, atât reclamanta cât şi pârâta au declarat apel.

Prin decizia nr. 91din 15 februarie 2021, Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă a respins apelul declarat de reclamantă, a admis apelul pârâtei şi a schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că a admis excepţia prescrpţiei dreptului la acţiune vizând pretenţiile aferente perioadei 2011-2 iulie 2016 şi, în consecinţă, a respins pretenţiile aferente acestei perioade. A menţinut soluţia de respingere a acţiunii vizând pretenţiile corespunzătoare perioadei ulterioare datei de 2 iulie 2016 şi a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii reclamanta a declarat recurs, solicitând casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată curţii de apel.

Prin decizia nr. 2394 din 10 noiembrie 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a Civilă a respins excepţia nulităţii recursului, a admis recursul declarat de recurenta-reclamantă CENTRUL DE AFACERI ŞI EXPOZIŢIONAL BACĂU S.A., prin lichidator judiciar, a casat decizia şi a trimis cauza spre o nouă judecată aceleiaşi curţi de apel.

În rejudecare, prin decizia nr. 509 din 27 iunie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă în dosarul nr. x/2019, a fost respins, ca nefondat, apelul formulat de apelanta reclamantă Centrul de Afaceri şi Expoziţional S.A., prin lichidator judiciar A., a fost admis apelul formulat de apelanta pârâtă UAT Municipiul Bacău împotriva sentinţei civile nr. 317 din 29 iunie 2020 pronunţată de Tribunalul Bacău, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2019, a fost schimbată în parte sentinţa civilă apelată în sensul că a fost admisă excepţia prescripţiei dreptului la acţiune vizând pretenţiile aferente perioadei 2011 - 2 iulie 2016 şi, în consecinţă, au fost respinse ca prescrise pretenţiile aferente acestei perioade. Totodată, a fost menţinută soluţia de respingere ca neîntemeiată a acţiunii vizând pretenţiile aferente perioadei ulterioare datei de 2 iulie 2016.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta CENTRUL DE AFACERI ŞI EXPOZIŢIONAL S.A., prin lichidator judiciar A., solicitând admiterea recursului şi casarea hotărârii atacate, iar în rejudecare, admiterea acţiunii şi obligarea pârâtei UAT MUNICIPIUL BACĂU-CONSILIUL LOCAL BACĂU la plata sumei de 611.124 euro, reprezentând daune pentru utilizarea cu titlu gratuit a spaţiilor din cadrul Centrului de Afaceri şi Expoziţional Mircea Canciov Bacău, precum şi la plata dobânzii legale de la data creării obligaţiei de plată şi până la plata efectivă a debitului.

În motivare, după expunerea etapelor procesuale parcurse, a hotărârilor pronunţate în cauză precum şi a unor consideraţii teoretice vizând răspunderea delictuală, recurenta arată că în mod greşit instanţa de apel a ajuns la concluzia că în cauză nu sunt aplicabile prevederile legale privind răspunderea delictuală ci ar fi aplicabile prevederile răspunderii contractuale. Susţine recurenta că nu a invocat niciodată vreo încălcare a contractului nr. x/16.08.2011 în susţinerea pretenţiilor, iar instanţa de apel a motivat hotărârea în sensul angajării unei răspunderi contractuale, evitând să motiveze din perspectivă răspunderii delictuale, respectiv a dispoziţiilor art. 1357 din C. civ.. De asemenea, arată că între CENTRUL DE AFACERI ŞI EXPOZIŢIONAL BACĂU S.A. şi intimata pârâtă nu există niciun contract de închiriere sau de altă natură, astfel încât reclamanta să fie ţinută în a invoca acel contract şi a promova o acţiune în răspundere contractuală.

Se mai susţine şi că nu este relevant nici faptul că pârâta ar fi fost proprietarul spaţiilor, câtă vreme aceasta este acţionar al reclamantei şi astfel este obligată să respecte principiul separaţiei patrimoniale.

O altă critică vizează faptul că, în virtutea rolului activ, instanţa de apel ar fi trebuit să solicite lămuriri cu privire la încetarea contractului de comodat, şi nu să constate că pentru perioada de după 01.01.2017 recurenta reclamantă nu a depus înscrisuri care să probeze faptul că ar fi avut vreun drept de folosinţă asupra spaţiilor din Centrul de Afaceri şi Expoziţional, care să-i fi fost încălcat. Arată că, după data de 31.12.2016, dreptul de administrare al spaţiilor i-a fost atribuit în baza principiului tacitei relocaţiuni prevăzute de art. 2155 alin. (1) şi (2) din C. civ., până la restituirea efectivă a bunurilor către comodant.

Mai mult, arată că prin hotărârea AGA nr. 24/24.05.2017 a Centrului de Afaceri şi Expoziţional, în care pârâta este acţionar cu 82% din capitalul social, la art. 7 se arată că se aprobă desfăşuarea activităţii societăţii, conform obiectului de activitate, precum şi continuarea activităţii de administrare a Centrului de Afaceri şi Expoziţional până la finalizarea procedurii de preluare de către Primăria Bacău a spaţiilor obiectivului şi a bunurilor proprietarului.

Rezultă astfel că reclamanta a avut în administrare spaţiile până la data de 07.05.2018, când activitatea acesteia a încetat ca urmare a intrării în faliment, astfel că, din această perspectivă, hotărârea instanţei de apel cuprinde motive contradictorii şi este dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material.

O ultimă critică se referă la faptul că analiza prezentei cauze în sfera contractuală nu-şi are menirea, atâta timp cât obiecul cauzei este unul fundamentat pe prevederile art. 1357 din C. civ., aşa cum în mod corect a arătat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în decizia de casare, chiar dacă analiza făcută în acea decizie se referea la altă hotărâre dată în apel.

Intimata UAT Municipiul Bacău prin Primar a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Analizând recursul declarat, în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi a temeiurilor de drept invocate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că este nefondat şi urmează a fi respins, pentru considerentele care urmează:

Cu titlu prealabil se impune precizarea că recursul este o cale extraordinară de atac, ce poate fi exercitată numai pentru motive de nelegalitate, nu şi pentru motive de netemeinicie.

Aşadar, criticile formulate de recurentă, ce tind la reanalizarea probelor administrate în cauză şi la stabilirea, pe cale de consecinţă, a unei alte situaţii de fapt decât cea reţinută de instanţa de apel, nu pot face obiectul prezentelor considerente şi, prin urmare, vor fi exceptate de la analiză.

Cum cererea de recurs cuprinde o serie de afirmaţii şi nu este structurată din punct de vedere juridic, pe motivele de casare expres prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., recurenta reclamantă CENTRUL DE AFACERI ŞI EXPOZIŢIONAL BACĂU S.A. menţionând doar în finalul cererii faptul că înţelege să îşi întemeieze recursul pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va proceda la examinarea acestora, în măsura în care, aşa cum s-a arătat, pot fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de lege.

Prin acţiunea formulată, recurenta reclamantă a susţinut că fapta ilicită a pârâtei este aceea de a folosi, cu titlu gratuit, o serie de spaţii din centrul de afaceri, astfel încât, în mod corect a constatat instanţa de apel că dreptul subiectiv pretins a fi fost vătămat prin fapta intimatei pârâte este dreptul de folosinţă al recurentei reclamante în ceea ce priveşte spaţiile din centrul de afaceri.

Sub aspectul situaţiei de fapt, instanţa de apel a constatat că prin contractul de comodat nr. x din 16.08.2011, încheiat între intimata pârâtă UAT Municipiul Bacău şi reclamanta Centrul de Afaceri şi Expoziţional Bacău S.A., a fost cedat recurentei reclamante, cu titlu gratuit, dreptul de folosinţă asupra Centrului de Afaceri şi Expoziţional Mircea Cancicov Bacău. Contractul a fost încheiat pentru perioada 15.08.2011 - 15.05.2012 şi a fost prelungit apoi, succesiv, prin acte adiţionale, până la data de 31.12.2016. În consecinţă, în ceea ce priveşte perioada 02.07.2016-30.12.2016, având în vedere raporturile dintre părţi ca urmare a încheierii contractului de comodat, fapta intimatei pârâte de a folosi anumite spaţii din centrul de afaceri poate fi considerată ilicită doar în măsura în care se invocă încălcarea de către aceasta, în calitate de comodant, a obligaţiei asumate prin contract de a asigura folosinţa bunului (a tuturor spaţiilor din clădirile menţionate în contract) pe toată durata contractului.

Or, reclamanta nu a invocat încălcarea contractului de comodat, respectiv răspunderea contractuală, nefiind prezentate nici motive de fapt, nici temeiuri de drept în acest sens, iar răspunderea civilă delictuală nu poate fi atrasă pentru o faptă ce constă în încălcarea unei obligaţii contractuale, astfel cum prevede art. 1350 alin. (3) din C. civ.

Ca atare, întrucât fapta intimatei pârâte care, în calitate de comodant, a folosit bunul dat în comodat şi, astfel, a împiedicat reclamanta să obţină venituri din închirierea acestui bun, nu intră în sfera ilicitului delictual, şi în consecinţă, pentru această perioadă, nu există o faptă ilicită ca element al răspunderii civile delictuale.

De asemenea, s-a mai reţinut că, pentru perioada începând cu data de 01.01.2017 recurenta reclamantă nu a depus înscrisuri care să probeze că aceasta a avut, în continuare, dreptul de folosinţă asupra spaţiilor din Centrul de Afaceri şi Expoziţional Mircea Cancicov Bacău, astfel că la încetarea contractului de comodat comodantul, intimata pârâtă UAT Municipiul Bacău, a recăpătat dreptul de folosinţă asupra clădirilor ce formau Centrul de Afaceri şi Expoziţional Bacău. În consecinţă, pentru perioada 01.01.2017-30.03.2018, dreptul de folosinţă al intimatei pârâte a fost exercitat licit, ca prerogativă a dreptului de proprietate, astfel încât nici pentru această perioadă nu există o faptă ilicită.

O primă critică ce poate fi încadrată în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. se referă la greşita neaplicare de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 1357 din C. civ., referitoare la răspunderea civilă delictuală. Astfel, recurenta susţine că în mod greşit instanţa nu a analizat acţiunea formulată din perspectiva condiţiilor angajării răspunderii civile delictuale, câtă vreme acesta a fost temeiul juridic invocat în susţinerea cererii de chemare în judecată.

Critica este nefondată, prin raportare la considerentele instanţei de apel prin care s-a argumentat de ce fapta intimatei pârâte nu este ilicită, în mod distinct, în funcţie de situaţia juridică diferită existentă de-a lungul intervalului de timp indicat de recurenta reclamantă.

Contrar susţinerilor recurentei, aşa cum în mod corect a arătat şi instanţa de apel, potrivit dispoziţiilor art. 1350 alin. (3) din C. civ., recurenta reclamantă nu are un drept de opţiune între răspunderea civilă delictuală şi cea contractuală. De altfel, recurenta nici nu a criticat aceste considerente ale instanţei de apel, rezumându-se la a susţine doar că în condiţiile în care a invocat, ca temei al acţiunii sale, dispoziţiile art. 1357 din C. civ., în mod greşit instanţa de apel nu a dat eficienţă acestor dispoziţii legale.

Următoarea critică ce ar putea fi încadrată în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. este cea referitoare la lipsa de rol activ a instanţei de apel, care nu ar fi solicitat recurentei reclamante lămuriri privind existenţa dreptului său de folosinţă asupra spaţiilor din centrul de afaceri şi pentru perioada ulterioară încetării contractului de comodat.

Nici această critică nu poate fi însă reţinută.

Sub acest aspect, se constată că instanţa de apel a constatat că "pentru perioada începând cu data de 01.01.2017 apelanta reclamantă nu a depus înscrisuri care să probeze că aceasta a avut, în continuare, dreptul de folosinţă asupra spaţiilor din Centrul de Afaceri şi Expoziţional Mircea Cancicov Bacău, astfel că nu se poate reţine că prin utilizarea cu titlu gratuit de către intimatul pârât a unor săli din centrul de afaceri în perioada 01.01.2017-30.03.2018 a fost încălcat un astfel de drept al apelantei reclamante cu privire la aceste spaţii."

Potrivit dispoziţiilor art. 254 alin. (6) din C. proc. civ. însă, părţile nu pot invoca în căile de atac omisiunea instanţei de a ordona din oficiu probe pe care ele nu le-au propus şi administrat în condiţiile legii.

Pe de altă parte, invocarea de către recurenta reclamantă a dispoziţiilor art. 2155 din C. civ. şi a Hotărârii AGA nr. 24/24.05.2017 este făcută pentru prima dată în recurs, ceea ce nu este permis, potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (2) din C. proc. civ.

Atunci când se exercită calea de atac împotriva unei hotărâri pronunţate în apel, obiectul şi cauza recursului constă în hotărârea atacă şi, respectiv, motivele de nelegalitate a hotărârii atacate pe această cale, care trebuie să îmbrace una din formele prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.. De asemenea, recursul poate fi exercitat numai pentru motive ce au făcut analiza instanţei anterioare şi, care, implicit, au fost cuprinse în motivele de apel, în situaţia în care atât apelul, cât şi recursul sunt exercitate de aceeaşi parte, iar soluţia primei instanţe a fost menţinută în apel.

Aceaste considerente rezidă din aplicarea principiului legalităţii căilor de atac şi se explică prin aceea că, în raport de exigenţele devoluţiunii din apel - şi anume, ca judecata să fie limitată la ceea ce a fost apelat - în recurs pot fi formulate doar critici care vizează aspectele ce au fost invocate în apel. Numai în acest fel se respectă principiul dublului grad de jurisdicţie deoarece, în ipoteza contrară, s-ar ajunge la situaţia ca anumite apărări, susţineri ale părţilor, să fie analizate pentru prima dată de instanţa de recurs, în contextul în care art. 488 alin. (2) din C. proc. civ. se opune unei astfel de judecăţi, aşa cum s-a arătat deja.

Mai susţine recurenta că motivarea instanţei de apel ar fi contradictorie, motiv de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

Cu privire la această critică, instanţa de recurs subliniază că ipoteza motivării contradictorii se referă la contradicţia dintre considerente şi dispozitiv, în sensul că motivarea hotărârii determină o anumită soluţie, în timp ce dispozitivul conţine soluţia contrară, respectiv la contradicţia dintre considerentele hotărârii, în sensul că din unele rezultă temeinicia pretenţiilor deduse judecăţii, iar din altele, netemeinicia acestora.

Niciuna dintre cele două situaţii nu se regăseşte în privinţa deciziei atacate. Argumentele hotărârii instanţei de apel sunt în deplină concordnţă unele cu altele şi fundamentează în mod corespunzător soluţia cuprinsă în dispozitiv, de menţinere a soluţiei cuprinsă în hotărârea primei instanţe cu privire la pretenţiile aferente perioadei 2011-02.07.2016.

În realitate, din argumentarea recurentei vizând pretinsele motive contradictorii, rezultă că aceasta este de fapt nemulţumită de modalitatea de interpretare a probelor de către instanţa de apel, care pentru prima perioadă de timp constată că a existat un contract de comodat, deci nu poate fi angajată răspunderea civilă delictuală, iar pentru perioada de timp succesivă, deşi reţine că nu a mai existat contract de comodat, totuşi arată că nu s-ar fi încălcat niciun drept al reclamantei, întrucât nu exista contract. Recurenta apreciază că "întrucât de nicăieri din dosarul cauzei nu reiese că bunurile ar fi fost predate către Primăria Bacău la data de 01.01.2017 şi că contractul de comodat nu şi-ar mai fi produs efectele şi pentru perioada până la 30.03.2018", în mod greşit ar fi ajuns instaţa de apel la concluzia că pentru această perioadă nu ar fi întrunite elementele răspunderii civile delictuale.

Aceste susţineri ale recurentei reclamante nu pot fi însă considerate ca argumente pertinete într-o critică de nelegalitate întrucât se referă la o situaţie de fapt ce ar fi fost greşit reţinută pe baza unui probatoriu insuficient şi greşit interpretat. Or, problemele ce ţin de administrarea şi interpretarea probelor excedează limitelor controlului judiciar de legalitate ce poate fi efectuat în recurs.

Faţă de toate aceste considerente, constatând că nu poate fi reţinută niciuna din criticile formulate, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat de recurenta reclamantă ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă CENTRUL DE AFACERI ŞI EXPOZIŢIONAL S.A., prin lichidator judiciar A., împotriva deciziei nr. 509/2023 din 27 iunie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 martie 2024.