Limits of cassation review: exclusion of merit re-evaluation and insufficient motivation for dismissal of contractual penalty claims

Şedinţa publică din data de 28 februarie 2024

Asupra recursurilor de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată la data de 18.05.2018, pe rolul Tribunalului Sibiu, sub nr. x/2018, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu B. S.A., obligarea pârâtei la plata sumei de 952.169,27 RON, reprezentând debit restant, a penalităţilor de întârziere în cuantum de 37.497,25 RON, calculate până la data de 01.05.2018, şi în continuare până la data achitării efective a debitului, precum şi a cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate prevederile art. 1270, art. 1272, art. 1170, art. 1164, art. 1516 şi art. 1530 C. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 4/2022, pronunţată în dosarul nr. x/2018, de către Tribunalul Sibiu, a fost respinsă excepţia prematurităţii cererii de chemare în judecată invocată de pârâtă şi a fost admisă în parte acţiunea formulată de A. S.R.L., pârâta B. S.A. fiind obligată să plătească reclamantei echivalentul în RON la cursul BNR a sumei de 169.050,54 euro, cu titlu de debit restant, precum şi penalităţi de întârziere contractuale aferente, începând cu data de 18.05.2018 şi în continuare până la data achitării efective a debitului. Totodată, s-a constatat achitat onorariul în cuantum de 25.000 RON către expertul C. şi a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 29.732 RON, reprezentând taxă judiciară de timbru, onorariu expert şi onorariu avocat.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel A. S.R.L. şi B. S.A.

Prin decizia nr. 224 din 29 iunie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia a II-a civilă, a fost admis apelul declarat de B. S.A. împotriva sentinţei nr. 4/2022 pronunţată de Tribunalul Sibiu, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal. A fost schimbată în parte sentinţa atacată, în sensul că a fost înlăturată obligarea pârâtei la plata penalităţilor de întârziere. Au fost menţinute în rest dispoziţiile sentinţei atacate. A fost respins apelul declarat de A. S.R.L. împotriva aceleiaşi sentinţe. A fost obligată A. S.R.L. la suma de 3.346 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva acestei decizii, au declarat recurs A. S.R.L. şi B. S.A.

Motivele invocate de A. S.R.L. sunt, în esenţă, următoarele:

Prin cererea de recurs, autoarea căii de atac a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a deciziei civile nr. 224/29.06.2022 şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată către instanţa de apel cu privire la soluţia de admitere a apelului declarat de pârâta B. S.A. şi de schimbare în parte a sentinţei atacate, precum şi cu privire la soluţia de respingere a apelului declarat de A. S.R.L.

Prin memoriul de recurs recurenta-reclamantă susţine că decizia recurată este nelegală, deoarece pe de-o parte, nu cuprinde motivele pe care se întemeiază anumite concluzii ale instanţei de apel, iar pe de altă parte, cuprinde motive contradictorii. În acest sens, recurenta arată că deşi instanţa de apel a reţinut că din probatoriul administrat în cauză rezultă că societatea reclamantă a a executat toate lucrările din situaţiile de lucrări nr. x şi 7, a constatat în mod contradictoriu că suma de 4.435,07 euro, reprezentând valoarea lucrărilor de remediere şi suma de 4.548 euro, reprezentând ore de regie pentru lucrările de reparaţii de faţadă, nu ar fi datorate de către recurenta-pârâtă. Or, arată recurenta-reclamantă, ambele sume sunt incluse în cele două situaţii de lucrări în temeiul cărora au fost emise facturile, iar valoarea acestora a fost solicitată de la recurenta-pârâtă.

Totodată, recurenta-reclamantă susţine că în ceea ce priveşte concluzia instanţei de apel prin care s-a reţinut că nu ar fi datorate de către societatea pârâtă cele două sume de bani menţionate anterior, lipsesc motivele pentru care s-a apreciat că soluţia instanţei de fond ar fi corectă sub acest aspect. În continuare, recurenta-reclamantă expune situaţia de fapt cu privire la raportul contractual dintre părţi şi făcând referire la probele administrate în cauză, respectiv, rapoarte de expertiză, suplimentele la acestea şi înscrisuri, conchide că instanţa de apel în mod greşit a preluat argumentele primei instanţe şi a respins apelul cu privire la cele două sume de bani.

Sub un alt aspect, recurenta-reclamantă susţine că decizia instanţei de apel, cu privire la admiterea apelului societăţii B. S.A. şi înlăturarea obligaţiei de a plăti penalităţile de întârziere, este nelegală, deoarece a fost pronunţată cu aplicarea greşită a normelor de drept material prevăzute de art. 1556 C. civ., privind excepţia de neexecutare şi art. 1350 C. civ., privind răspunderea contractuală. Astfel, recurenta-reclamantă susţine că pentru a putea invoca excepţia de neexecutare a contractului, trebuie îndeplinite cumulativ anumite condiţii, or, instanţa de apel nu a analizat niciuna dintre aceste condiţii legale. De asemenea, autoarea recursului expune aceste condiţii şi argumentează de ce niciuna dintre acestea nu este îndeplinită în cauză, făcând referire la situaţia de fapt şi la probele administrate în cauză. Recurenta-reclamantă concluzionează că refuzul recurentei-pârâte de a plăti costul lucrărilor contravine exigenţelor bunei-credinţe şi că excepţia de neexecutare nu este fondată, aspect rezultat inclusiv din faptul că societatea pârâtă a recunoscut executarea lucrărilor încă dinainte de demararea litigiului.

Totodată, recurenta susţine că decizia instanţei de apel este nelegală deoarece au fost greşit aplicate prevederile art. 1350 alin. (1) C. civ.

Recurenta-reclamantă a indicat în cererea de recurs dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Recurenta- pârâtă a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, iar pe fond a solicitat respingerea acestuia ca nefondat.

Motivele invocate de B. S.A. sunt, în esenţă, următoarele:

Prin cererea de recurs, autoarea căii de atac a solicitat casarea în parte a deciziei recurate cu privire la menţinerea obligaţiilor de plată reţinute în sarcina subscrisei de către instanţa de fond şi trimiterea cauzei spre rejudecare către instanţa de apel cu privire la aspectele recurate.

Prin memoriul de recurs, recurenta susţine în esenţă că instanţa de apel în mod greşit a reţinut în sarcina acesteia obligaţia de a achita suma de 66.700,54 euro, reprezentând lucrări suplimentare.

În opinia recurentei, soluţia instanţei de apel în ceea ce priveşte suma de 66.700,54 euro încalcă principiul reglementat de dispoziţiile art. 1270 C. civ.. Potrivit recurentei, suma rămasă în litigiu este de 90.325 euro, sumă ce reprezintă conform rapoartelor de expertiză şi suplimentelor aferente depuse în cadrul dosarului de fond, lucrări suplimentare. În continuare, recurenta expune pe larg situaţia de fapt şi critică hotărârea pronunţată în apel din perspectiva aprecierii mijloacelor de probă.

În drept, recursul a fost încadrat de către recurentă pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, iar pe fond a solicitat respingerea acestuia ca nefondat.

Pe baza cererilor de recurs şi a întâmpinărilor depuse, în temeiul art. 493 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus efectuarea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului; acesta a fost redactat şi comunicat părţilor.

Prin încheierea din 06 decembrie 2023, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituită în completul de filtru, a admis excepţia nulităţii recursului declarat de recurenta - pârâtă B. S.A., a respins excepţia nulităţii recursului declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L., a admis în principiu recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L., fixând termen în şedinţă publică.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:

Cu privire la recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.A.

Potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar conform art. 487 alin. (1) C. proc. civ., "recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs".

Astfel, pentru a se putea considera că recursul este motivat, autorul căii de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate presupune încadrarea lor într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

De asemenea, art. 489 alin. (2) C. proc. civ. prevede expres sancţiunea nulităţii pentru recursul care cuprinde motive ce nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Înalta Curte reţine că susţinerile prin care se critică aplicarea greşită a normelor de drept material nu se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., indicat în memoriul de recurs, întrucat autoarea căii de nu arată în concret normele de drept material aplicate greşit de către instanţa de apel.

Totodată, instanţa supremă reţine că deşi recurenta-pârâtă menţionează dispoziţiile art. 1270 C. civ., referitoare la forţa obligatorie a contractului, acestea vizează aspecte de netemeinicie, recurenta urmărind o nouă evaluare a situaţiei de fapt în raport de probele administrate în cauză, ceea ce excedează motivelor de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

Având în vedere aceste rigori legale ce se impun în judecata recursului, Înalta Curte reţine că nu pot forma obiectul unei analize, în această etapă procesuală, criticile expuse de recurenta-pârâtă cu privire cuantumul sumei de bani datorate, astfel cum au fost constatate prin rapoartele de expertiză efectuate în prezentul litigiu.

Totodată, Înalta Curte reţine că susţinerile ce vizează nelegalitatea hotărârii din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., indicate în cererea de recurs, sunt invocate formal.

Simpla nemulţumire a părţii cu privire la hotărârea pronunţată nu este suficientă, ci este necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puţin unul din motivele prevăzute expres şi limitativ de lege, fiind o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, deoarece părţile au avut la dispoziţie o judecată în fond în faţa primei instanţe şi o rejudecare a fondului în apel.

Motivarea recursului înseamnă nu doar exprimarea nemulţumirii faţă de hotărârea pronunţată, ci expunerea tuturor motivelor pentru care, din punctul de vedere al părţii, instanţa a pronunţat o hotărâre nelegală, motive care să poată fi încadrate în vreunul dintre cazurile de nelegalitate prevăzute de lege.

În consecinţă, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va anula recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 224/2022 din 29 iunie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia a II - a civilă.

Cu privire la recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L.

Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii sau numai motive străine de natura cauzei.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că obligaţia de motivare a hotărârii reprezintă unul dintre aspectele esenţiale ale dreptului la un proces echitabil, constând în dreptul oricărei părţi în cadrul unei proceduri judiciare de a prezenta instanţei observaţiile, argumentele şi mijloacele sale de probă, corelativ cu obligaţia instanţei ca aceste observaţii şi argumente să fie examinate în mod efectiv.

Articolul 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. prevede obligaţia instanţei de a insera în cuprinsul hotărârii expunerea situaţiei de fapt reţinute pe baza probelor administrate în cauză, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-a admis, cât şi cele pentru care au fost înlăturate susţinerile părţilor. Expunerea considerentelor reprezintă garanţia că hotărârea pronunţată reprezintă rezultatul unui raţionament logico-judiciar, iar soluţia nu a fost pronunţată într-un mod arbitrar şi discreţionar, şi face în acelaşi timp posibilă realizarea controlului judiciar.

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a criticat, în esenţă, că decizia recurată, pe de o parte, nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluţia instanţei de apel prin care s-a reţinut că nu ar fi datorate de către societatea pârâtă suma de 4.435,07 euro şi suma de 4.548 euro, iar pe de altă parte, cuprinde motive contradictorii.

Aceste critici nu pot fi primite.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că instanţa de apel a analizat criticile formulate prin ambele apeluri declarate şi a expus considerentele în susţinerea soluţiei pronunţate, astfel cum acestea se regăsesc la filele x din hotărârea recurată.

Contrar susţinerilor recurentei-reclamante, Înalta Curte constată că la filele x din hotărârea recurată se regăsesc motivele care fundamentează concluzia instanţei de apel prin care a reţinut că cele două sume de bani, respectiv suma de 4.435,07 euro şi suma de 4.548 euro nu sunt datorate de către recurenta-pârâtă.

Aşa fiind, se constată că instanţa de apel a argumentat în mod clar şi concis de ce soluţia instanţei de fond cu privire la cele două sume de bani a fost corectă, raportându-se la probatoriul adiministrat în cauză, sens în care, Înalta Curte va înlătura aceste critici.

Se reţine că judecătorul nu trebuie să răspundă fiecărui argument al părţilor, iar întinderea obligaţiei de motivare trebuie apreciată prin raportare la natura şi circumstanţele specifice fiecărei cauze. Motivarea unei hotărâri judecătoreşti este înţeleasă ca un silogism logic, de natură a explica inteligibil hotărârea luată, ceea ce nu înseamnă un răspuns exhaustiv la toate argumentele aduse de parte, dar nici ignorarea lor, ci un răspuns la cele fundamentale, care sunt susceptibile, prin conţinutul lor, să influenţeze soluţia.

Totodată, Înalta Curte constată neîntemeiate susţinerile recurentei-reclamante potrivit cărora decizia recurată este contradictorie. Instanţa de apel a argumentat în mod clar şi concis că din probele administrate în cauză rezultă că lucrările facturate de către A. S.R.L. pe numele societăţii B. S.A., cu facturile fiscale nr. x/31.10.2017 şi nr. y/29.12.2017, proporţional cotei stabilite prin contractul de asociere, aferente situaţiilor de lucrări nr. x şi 7, au fost executate de către recurenta-reclamantă. De asemenea, în ceea ce priveşte acordarea sumei de 4.435,07 euro, aferentă unor lucrări de remediere, precum şi a sumei de 4.548 euro, aferentă unor lucrări executate în regie proprie, instanţa de apel a expus în mod clar considerentele prin care a reţinut că din probele administrate în cauză nu rezultă că cele 2 sume de bani sunt datorate de către recurenta-pârâtă.

Aşadar, Înalta Curte reţine că acest motiv de casare este nefondat, instanţa de apel argumentând soluţia pronunţată cu respectarea cerinţelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., evocând şi aplicând în cauza dedusă judecăţii textele de lege şi actele normative care au stat la baza adoptării soluţiei sale, totodată prezentând raţionamentul-logico juridic prin care a admis apelul recurentei-reclamante.

În ceea ce priveşte criticile prin care se suţine că aplicarea greşită a normelor de drept material prevăzute de art. 1556 C. civ., privind excepţia de neexecutare şi art. 1350 C. civ., privind răspunderea contractuală, instanţa supremă reţine că nu se încadrează între cele prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. şi nu pot fi analizate prin prisma motivului de casare statuat la pct. 8, indicat în memoriul de recurs.

Afirmaţiile prin care recurenta-reclamantă invocă neîndeplinirea condiţiilor privind excepţia de neexecutare şi încălcarea dispoziţiilor privind răspunderea contractuală, criticând refuzul recurentei-pârâte de a plăti costul lucrărilor, cu trimiterea pe care o face la înscrisurile din dosar (situaţii de lucrări, facturi, răspuns la obiecţiuni, supliment la raport de expertiză) aduc în discuţie aspecte de netemeinicie care nu pot fi analizate în stadiul procesual al recursului. În această cale extraordinară de atac se analizează exclusiv aspectele de nelegalitate, fără a se proceda la o devoluare a fondului cauzei.

Instanţa supremă reţine că nu se poate proceda la o devoluare a fondului cauzei şi la o reevaluare a probatoriului administrat de instanţa devolutivă pentru a se stabili o altă situaţie de fapt cu privire la cauzele şi împrejurările în care a intervenit încălcarea obligaţiei contractuale.

Având în vedere rigorile legale ce se impun în judecata recursului, Înalta Curte constată că în această etapă procesuală, nici criticile recurentei prin care susţine că instanţa de apel nu a procedat la o analiză a condiţiilor în care se poate invoca excepţia de neexecutare prin raportare la probatoriul administrat şi starea de fapt reţinută, nu pot forma suportul unei analize, deoarece aspectele pe care le invocă recurenta reprezintă chestiuni de netemeinicie asupra cărora instanţa de recurs nu se poate pronunţa.

Este de amintit că instanţa de apel, ca instanţă devolutivă, are plenitudine de apreciere în ceea ce priveşte probele administrate în cauză, este suverană în a aprecia asupra oportunităţii administrării probelor în proces din perspectiva utilităţii, concludenţei şi pertinenţei acestora, iar instanţa de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor administrate, prin reevaluarea situaţiei de fapt. Se reţine că recursul este o cale nedevolutivă de atac în cadrul căreia nu pot fi analizate critici privind temeinicia hotărârii pronunţate în apel, indiferent de gradul de nemulţumire al recurentei cu privire la modalitatea de analiză a probatoriului.

În consecinţă, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 224/2022 din 29 iunie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia a II - a civilă

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta - pârâtă B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 224/2022 din 29 iunie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia a II - a civilă.

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 224/2022 din 29 iunie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia a II - a civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 28 februarie 2024.