Leasing and sale contract dispute: Modification of claim after statutory deadline requiring express party consent under Art. 204 C. proc. civ.

Şedinţa publică din data de 28 februarie 2024

Asupra recursurilor de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Arad, secţia a II-a civilă, la 6 februarie 2018, reclamanta A. S.R.L. a solicitat: să se constate nulitatea absolută a contractului de leasing financiar nr. x/31.05.2017, cu restabilirea situaţiei anterioare, pentru neîndeplinirea unor condiţii esenţiale ale contractului de leasing, iar în subsidiar, să se dispună rezoluţiunea contractului de leasing financiar nr. x/31.05.2017 încheiat între reclamantă şi pârâta B. S.A., cu restabilirea situaţiei anterioare; să se dispună rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare nr. x/30.05.2017 încheiat între reclamantă şi pârâta C. S.R.L., având în vedere că bunul care face obiect al acestuia nu a fost livrat, cu obligarea pârâtei la restituirea tuturor sumelor achitate în temeiul acestui contract; să se oblige pârâtele la restituirea sumei de 190.963 RON (repunere în situaţia anterioară, accesorie capetelor de cerere 1 şi 2), achitată de societatea reclamantă cu titlu de avans şi taxe, conform anexei la contractul de leasing, precum şi cu titlu de rate de leasing - capital, dobânzi şi alte costuri achitate până la data prezentei, conform anexei la contractul de leasing (până la data prezentei, sumele sunt achitate conform fişei depusă în probaţiune), precum şi toate sumele care se vor achita pe parcursul judecăţii, până la rămânerea definitivă a hotărârii pronunţate în acest sens, actualizate cu dobânda legală de la momentul plăţii de către reclamantă şi până la plata efectivă către aceasta; să se oblige C. S.R.L. la plata daunelor interese şi a penalităţilor contractuale, calculate conform art. 1 şi art. 2 din actul adiţional nr. x/01.08.2017 la contractul de vânzare cumpărare nr. x/30.05.2017, respectiv: 16.000 RON daune interese stabilite de comun acord prin art. 1 pentru lipsa de folosinţă, iar 78.272 euro (plătibile în RON, la cursul BNR din ziua plăţii) - penalităţi contractuale stabilite prin art. 2, calculate conform modului de calcul anexat, până la data prezentei, şi să se oblige pârâta în continuare la plata penalităţilor contractuale calculate până la data rămânerii definitive a hotărârii de rezoluţiune a contractului, cu cheltuieli de judecată.

În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispoziţiile O.G. nr. 51/1997 actualizată, prevederile art. 194 şi urm. C. proc. civ., art. 1169, 1170, 1164, 1350, 1516, 1535, 1536, 1549, 1550 C. civ.

Prin întâmpinare, B. S.A. a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a B. S.A.; a solicitat să se respingă acţiunea formulată ca netemeinică şi nelegală, capătul de cerere privind cheltuielile de judecată şi audierea ca martor a numitei D., audierea acesteia nefiind utilă cauzei.

Prin întâmpinare, pârâta C. S.R.L. a solicitat să se respingă acţiunea în rezoluţiune a contractului de vânzare-cumpărare nr. x/30.05.2015, precum şi solicitarea privind plata daunelor interese cât şi a penalităţilor contractuale, ca fiind nefondate. Referitor la competenţa Tribunalului Arad de soluţionare a prezentei cereri, în baza art. 130 alin. (3) C. proc. civ., a invocat excepţia necompetenţei teritoriale, apreciind ca fiind competent teritorial în soluţionarea prezentului litigiu, Tribunalul Neamţ, instanţa în a cărei circumscripţie îşi are sediul pârâta societate. Cu privire la pârâta B. S.A., apreciază că aceasta nu are calitate procesuală, între pârâtă şi pârâta societate de leasing nu există o convenţie sau un contract tripartit, aceasta fiind terţ faţă de contractul de vânzare cumpărare nr. x/30.05.2015. În aceste condiţii, apreciază că nu se poate atrage competenţa teritorială a Tribunalului Arad, aceasta revenind Tribunalului Neamţ.

Prin precizare de acţiune, A. S.R.L. arată că în urma semnării tranzacţiei de către reclamantă şi societatea B. S.A., precizează petitul acţiunii după cum urmează:

- formulează cerere de renunţare la judecată faţă de pârâta B. S.A., conform menţiunilor din cuprinsul tranzacţiei anexate;

- solicită ca, în contradictoriu cu pârâta C. S.R.L., având în vedere că nu mai solicită anularea, respectiv rezoluţiunea contractelor de leasing şi de vânzare-cumpărare, să se dispună:

- obligarea pârâtei vânzătoare C. S.R.L. la plata daunelor interese şi a penalităţilor contractuale, calculate conform art. 1 şi art. 2 din actul adiţional nr. x/01.08.2017 la contractul de vânzare cumpărare nr. x/30.05.2017, respectiv: 16.000 RON daune interese stabilite de comun acord prin art. 1 pentru lipsa de folosinţă, iar 78.272 euro (plătibile în RON, la cursul BNR din ziua plăţii) - penalităţi contractuale stabilite prin art. 2, calculate conform modului de calcul anexat, până la data prezentei, şi să se oblige pârâta în continuare la plata penalităţilor contractuale calculate până la data punerii în funcţiune a bunului - staţie de betoane x de către pârâtă;

- obligarea pârâtei la plata sumei de 7.601,39 RON, reprezentând daune materiale - piese achiziţionate de reclamantă, nelivrate de societatea pârâtă, în vederea finalizării montării staţiei de betoane care face obiect al contractului de vânzare-cumpărare nr. x/30.05.2017 şi servicii metrologizare/etalonare staţie, precum şi la plata sumei de 40.5189,94 RON, reprezentând daune materiale - costuri cu dobânda aferentă contactului de leasing şi diferenţe de curs valutar, respectiv a sumei de 4.963,79 RON, reprezentând daune materiale - costuri cu asigurarea staţiei de betoane, achitate de reclamantă cu toate că nu i-a fost livrată staţia şi pusă în funcţiune, precum şi la plata dobânzilor, diferenţelor de schimb valutar şi asigurării staţiei care se vor achita de reclamantă până în momentul punerii în funcţiune a staţiei de betoane de către pârâtă;

- obligarea pârâtei la plata sumei de 42.000 RON (echivalent al 9.000 euro, la un curs de 4,66 RON pentru 1 euro) reprezentând daune materiale - diferenţa dintre valoarea malaxorului care a fost livrat (cu o capacitate mai mică decât cea din contract şi cu o singură gură de descărcare) şi valoarea malaxorului care a fost contractat (cu o capacitate de 1.250 l şi cu două guri de descărcare); cu cheltuieli de judecată.

Prin cererea de intervenţie accesorie, E. S.R.L. susţine poziţia procesuală a societăţii C. S.R.L. din dosarul nr. x/2018 aflat pe rolul Tribunalului Arad.

Prin încheierea de şedinţă din 21.06.2018 pronunţată de Tribunalul Arad s-a respins excepţia de necompetenţă teritorială.

Prin încheierea de şedinţă din 25.10.2018 pronunţată de Tribunalul Arad, instanţa a procedat la audierea martorei D..

Prin încheierea de şedinţă din 17.01.2019 pronunţată de Tribunalul Arad, instanţa, având în vedere poziţia pârâtei exprimată prin răspunsul la întâmpinarea depusă la data de 27.04.2019, unde la fila x pârâta face referire la actul adiţional nr. x/01.08.2018, a apreciat că nu mai este necesară prezentarea actului original, astfel că revine la această probă. Având în vedere ansamblul probelor administrate în cauză a apreciat că nu este utilă soluţionării cauzei proba cu expertiză tehnică în construcţii, astfel că a respins proba solicitată de pârâtă.

Prin încheierea de şedinţă din 15.02.2019 pronunţată de Tribunalul Arad, s-a respins cererea privind rectificarea şi completarea încheierii de şedinţă din 01.02.2019; referitor la cererea privind comunicarea notelor grefierului de la termenul de judecată din 15.02.2019, s-a admis cererea.

Prin încheierea de şedinţă din 30.05.2019 pronunţată de Tribunalul Arad, a fost amânată pronunţarea hotărârii pentru data de 13 iunie 2019, pentru a da posibilitatea părţilor să depună concluzii scrise. Prin aceeaşi încheiere, tribunalul a constatat că excepţia de nemodificare în termen trebuia invocată în condiţiile art. 178 alin. (3) C. proc. civ., şi ca atare, a operat decăderea din dreptul de a invoca această excepţie, având în vedere că modificarea de acţiune reglementată de art. 204 alin. (3) C. proc. civ. este guvernată de norme de ordine privată şi ţinând cont că s-a invocat faptul că nu a fost modificată în termen acţiunea, după 7 luni de la depunerea modificării de cerere, în condiţiile în care avocaţii părţilor au fost prezenţi la fiecare termen de judecată şi în condiţiile în care s-au cerut 3 termene pentru o eventuală tranzacţie. Cu privire la renunţarea faţă de petitul privind pe C. S.R.L., Tribunalul Arad a reţinut că nu este vorba de o renunţare întemeiată pe dispoziţiile art. 406 C. proc. civ., ci de o modificare a cererii, iar faţă de renunţarea cu societatea B. S.R.L., există la dosar contractul de tranzacţie semnat de părţi, astfel că s-a luat act de acesta la finalul litigiului. Tribunalul a învederat şi faptul că potrivit dispoziţiilor art. 14 C. proc. civ., drepturile procesuale trebuie exercitate cu bună credinţă. În ceea ce priveşte excepţia netimbrării corespunzătoare a cererii de chemare în judecată, faţă de restrângerea pretenţiilor, prin precizarea de acţiune, tribunalul a constatat că acţiunea a fost legal timbrată, având în vedere că taxa de timbru a fost achitată în bugetul public şi nu există nicio vătămare în ceea ce priveşte partea adversă.

Prin sentinţa nr. 499 din 13 iunie 2019, pronunţată de Tribunalul Arad, secţia a II-a civilă s-a luat act de renunţarea la judecată a reclamantei A. S.R.L. în contradictoriu cu B. S.R.L. A fost admisă acţiunea exercitată şi precizată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta C. S.R.L. şi în consecinţă: a fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 16.000 RON daune - interese pentru lipsa de folosinţă; a fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 78.272 Euro - penalităţi de întârziere, plătibili în RON la cursul BNR din ziua plăţii şi a fost obligată în continuare pârâta la plata penalităţilor contractuale calculate până la data punerii în funcţiune a bunului - staţie de betoane; a fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 7.601,39 RON daune - materiale, reprezentând piese achiziţionate de reclamantă şi servicii de metrologizare; a fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 40.518,94 RON reprezentând daune - materiale, costuri cu dobânda aferentă contractului de leasing şi diferenţele de curs valutar, respectiv a sumei de 4.963,79 RON reprezentând daune - materiale, costuri cu asigurarea staţiei de betoane, precum şi la plata dobânzilor legale, diferenţelor de schimb valutar şi asigurării staţiei care se vor achita de reclamantă până în momentul punerii în funcţiune a staţiei de betoane de către pârâtă; a fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 42.000 RON reprezentând daune materiale - diferenţa dintre valoarea malaxorului care a fost livrat şi cel contractat; a fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 24.168 RON cheltuieli de judecată. A fost respinsă pe fond cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenienta E. S.R.L.

Împotriva încheierilor de şedinţă din data de 21.06.2018, 21.10.2018, 17.01.2019, 15.02.2019, 30.05.2019, precum şi a sentinţei civile nr. 499/13.06.2019 pronunţate de Tribunalul Arad în dosarul nr. x/2018, a declarat apel C. S.R.L.

Prin decizia nr. 483/A din 30 septembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă a fost respins apelul formulat de C. S.R.L. în contradictoriu cu A. S.R.L. şi cu B. S.A. împotriva încheierilor de şedinţă din 21.06.2018, 25.10.2018, 17.01.2019, 15.02.2019. A fost admis apelul formulat de de C. S.R.L. în contradictoriu cu A. S.R.L. şi cu B. S.A. împotriva încheierii de şedinţă din data de 30.05.2019 şi sentinţei civile nr. 499/13.06.2019 pronunţată de Tribunalul Arad. A fost anulată în parte încheierea de şedinţă din data de 30.05.2019, în privinţa respingerii excepţiei tardivităţii modificării cererii de chemare în judecată şi integral sentinţa civilă nr. 499/13.06.2019 şi trimisă cauza spre rejudecare la Tribunalul Arad. Fără cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii, au declarat recurs A. S.R.L. şi C. S.R.L.

Motivele invocate de A. S.R.L. sunt, în esenţă, următoarele:

Prin cererea de recurs, autoarea căii de atac a solicitat în principal, admiterea recursului, casarea în parte a deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare în apel, pe fond, la Curtea de Apel Timişoara, în ceea ce priveşte apelul declarat de recurenta-pârâtă C. S.R.L. împotriva încheierii de şedinţă din data de 30.05.2019 şi a sentinţei civile nr. 499/13.06.2019, pronunţată de Tribunalul Arad, menţinerea dispoziţiei din decizia recurată, prin care a fost respins apelul declarat de aceasta împotriva încheierilor de şedinţă din data de 21.06.2018, 25.10.2018, 17.01.2019 şi 15.02.2019. În subsidiar recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a deciziei recurate, înlăturarea considerentelor deciziei recurate, pagina 39, alin. (7), privitoare la actul adiţional nr. x/1.08.2017 la contractul de vânzare nr. x/30.05.2017.

Prin memoriul de recurs recurenta-reclamantă susţine încălcarea de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 204 C. proc. civ., cu privire la modificarea cererii de chemare în judecată. Astfel, recurenta arată că a depus la dosarul primei instanţe o precizare a acţiunii prin care şi-a restrâns pretenţiile, în sensul că au fost micşorate conform art. 204 alin. (2) punctul 2 C. proc. civ., nefiind vorba de o modificare de acţiune care să fi impus respectarea termenului legal, cum în mod greşit a reţinut instanţa de apel. Totodată, arată că potrivit art. 204 alin. (3) C. proc. civ. se permite modificarea cererii de chemare în judecată şi ulterior primului termen de judecată la care reclamantul este legal citat, dacă toate părţile sunt de acord cu aceasta. Or, susţine recurenta, deşi precizarea de acţiune a fost comunicată recurentei-pârâte C. S.R.L. la 27.09.2018, aceasta a invocat excepţia de tardivitate a modificării de acţiune după mai mult de 7 luni de zile, aşa încât a intervenit decăderea din dreptul de a invoca o astfel de excepţie, în opinia recurentei-reclamante.

Potrivit recurentei, referirile instanţei de apel la dispoziţiile privind modificarea de acţiune cuprinse în vechiul C. proc. civ. sunt neavenite.

Totodată, recurenta-reclamantă susţine că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 178 alin. (4) C. proc. civ., cu privire la invocarea nulităţii. Recurenta arată că faţă de momentul depunerii precizării acţiunii, nu este operantă o nulitate absolută, ci una relativă şi care trebuia invocată la termenul la care s-a săvârşit neregularitatea sau dacă partea nu ar fi fost prezentă, la termenul de judecată următor, astfel încât în opinia recurentei, C. S.R.L, invocând-o după 3 termene de judecată, a renunţat tacit la dreptul de a invoca această excepţie, fiind incidente dispoziţiile art. 178 alin. (4) C. proc. civ.

De asemenea, recurenta-reclamantă susţine că precizarea de acţiune îi este favorabilă recurentei-pârâte, astfel încât se poate pune în discuţie şi o eventuală înrăutăţire a situaţiei acesteia în propria cale de atac, fiind încălcate astfel dispoziţiile art. 481 C. proc. civ.. De asemenea, în opinia recurentei-reclamante, aceasta nu a renunţat la judecarea capătului de cerere privind rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare, ci doar nu l-a mai susţinut, prin restrângerea pretenţiilor, astfel încât instanţa de apel în mod greşit a reţinut că a avut loc un act de dispoziţie.

Printr-o altă critică recurenta arată că deşi din motivarea sentinţei primei instanţe se poate constata cu uşurinţă că a fost descrisă starea de fapt dedusă judecăţii, fiind arătate pe larg toate probele administrate şi apărările invocate, instanţa de apel în mod greşit a reţinut că nu s-a motivat acordarea sumelor stabilite în favoarea acesteia. În continuare, recurenta-reclamantă redă dispoziţiile legale cu privire la cuprinsul hotărârii, indicând art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. din 1865, încălcate în opinia acesteia de către instanţa de apel.

Sub un ultim aspect, recurenta-reclamantă susţine că deşi instanţa de apel a anulat în întregime sentinţa primei instanţe şi a trimis cauza spre rejudecare, a analizat şi unele probe depuse la dosar, respectiv actul adiţional nr. x din 1.08.2018, fiind incidente dispoziţiile art. 292 alin. (2) C. proc. civ., astfel antamând fondul cauzei, ceea ce contravine oricăror norme juridice în materie, potrivit recurentei. Or, arată aceasta, atât timp cât s-a reţinut că subzistă motive de nulitate integrală a sentinţei apelate, se impunea ca instanţa de apel să se limiteze doar la a arăta care sunt acestea, urmând ca la rejudecare să fie reanalizate toate cererile, apărările şi actele aflate la dosarul cauzei. În concluzie, recurenta-reclamantă consideră că se impune admiterea recursului declarat sub acest aspect, casarea în parte a deciziei recurate în sensul înlăturării considerentelor enunţate în acest sens, înlocuirea acestora cu altele, în sensul de a se menţiona că la rejudecare să se aibă în vedere toate aspectele invocate de părţi cu privire la actul adiţional, pentru a se da eficienţă dispoziţiilor art. 494 C. proc. civ. şi ale art. 461 alin. (2) C. proc. civ. .

Recurenta-reclamantă a indicat în cererea de recurs dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, iar pe fond a solicitat respingerea acestuia ca nefondat.

Motivele invocate de C. S.R.L. sunt, în esenţă, următoarele:

Prin memoriul de recurs, recurenta susţine că argumentele instanţei de apel în temeiul cărora a fost respins apelul formulat împotriva încheierii de şedinţă din 21.06.2018 pronunţată de Tribunalul Arad, prin care a fost respinsă excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Arad, încalcă dispoziţiile art. 126 alin. (1), art. 112 alin. (1) C. proc. civ., coroborat cu art. 1270 alin. (1) C. civ. şi cu art. 16 din Contractul de vânzare-cumpărare nr. x/30.05.2017.

În acest sens, recurenta arată că potrivit art. 16 din contractul de vânzare menţionat anterior, părţile au convenit cu privire la alegerea competenţei teritoriale în favoarea instanţelor de judecată din Piatra-Neamţ. În continuare, recurenta-pârâtă susţine că potrivit art. 176 C. proc. civ., actele de procedură efectuate de către o instanţă necompetentă sunt nule, fără ca pentru constatarea incidenţei acestei sancţiuni să fie necesară existenţa unei vătămări.

Prin urmare, arată recurenta, hotărârea primei instanţe şi implicit hotărârea instanţei de apel, prin care s-a pronunţat asupra fondului drepturilor deduse judecăţii este lovită de nulitate, potrivit art. 174 alin. (3), art. 176 pct. 3, art. 178 alin. (3) lit. a) raportat la 130 C. proc. civ.

Printr-o altă critică, recurenta susţine că decizia recurată nu cuprinde motivarea în fapt şi în drept cu privire la soluţia pronunţată în ceea ce priveşte respingerea în parte a apelului formulat de către aceasta împotriva încheierii de şedinţă din 30.05.2019. În acest sens, recurenta-pârâtă redă dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. cu privire la conţinutul hotărârii judecătoreşti şi prezintă consideraţii teoretice referitoare la obligativitatea motivării hotărârilor judecătoreşti.

Sub un ultim aspect, recurenta-pârâtă critică decizia apelată pentru încălcarea prevederilor art. 292 alin. (2) C. proc. civ. şi art. 259 C. proc. civ., susţinând că instanţa de apel a comasat două instituţii care se exclud, respectiv încuviinţarea probelor şi revenirea asupra acestora. Autoarea căii de atac arată că prin încheierea de şedinţă din data de 17.01.2019 pronunţată de către Tribunalul Arad, prima instanţă a revenit asupra probei încuviinţate la termenul din 06.12.2018, respectiv asupra probei întemeiată pe dispoziţiile art. 292 alin. (2) C. proc. civ. care s-a materializat în punerea în vedere recurentei-reclamante să prezinte la următorul termen de judecată, respectiv 17.01.2019, actul adiţional nr. x/01.08.2017, în original, împrejurare consemnată în mod expres în cuprinsul încheierii de şedinţă din 06.12.2018. În continuare, recurenta-pârâtă arată că deşi la termenul din 17.01.2019, A. S.R.L. trebuia să prezinte actul adiţional în original, aceasta a adus la cunoştinţă instanţei că deţine doar o copie şi că nu l-a deţinut niciodată în original, sens în care instanţa de fond, în loc să facă aplicarea dispoziţiilor art. 292 alin. (2) C. proc. civ., respectiv să aplice sancţiunea neluării în seamă, a revenit şi a apreciat că nu mai este necesară încuviinţarea probei, conchide recurenta. În concluzie, recurenta-pârâtă susţine că instanţa de apel, respingând apelul declarat de aceasta împotriva încheierii din 17.01.2019, a încălcat regulile de procedură reglementate de art. 292 lin. 2 şi art. 259 C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă a indicat în cererea de recurs dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 3, 5 şi 6 C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia tardivităţii recursului, iar pe fond a solicitat respingerea acestuia ca nefondat.

Pe baza cererilor de recurs şi a întâmpinărilor depuse, în temeiul art. 493 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus efectuarea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului; acesta a fost redactat şi comunicat părţilor.

Prin încheierea din 06 decembrie 2023, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituită în completul de filtru a respins excepţia nulităţii recursului invocată de recurenta- pârâtă, a respins excepţia tardivităţii invocată de recurenta- reclamantă şi au fost admise în principiu ambele recursuri, fixând termen în şedinţă publică.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:

Cu privire la recursul declarat de A. S.R.L.

Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., casarea unei hotărâri poate fi cerută atunci când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Instanţa supremă reţine că susţinerile recurentei-reclamante, prin care critică încălcarea de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 204 C. proc. civ., cu privire la modificarea cererii de chemare în judecată, nu pot fi primite.

Potrivit dispoziţiilor art. 204 C. proc. civ. "(1) Reclamantul poate să îşi modifice cererea şi să propună noi dovezi, sub sancţiunea decăderii, numai până la primul termen la care acesta este legal citat. În acest caz, instanţa dispune amânarea pricinii şi comunicarea cererii modificate pârâtului, în vederea formulării întâmpinării, care, sub sancţiunea decăderii, va fi depusă cu cel puţin 10 zile înaintea termenului fixat, urmând a fi cercetată de reclamant la dosarul cauzei.

(2) Cu toate acestea, nu se va da termen, ci se vor trece în încheierea de şedinţă declaraţiile verbale făcute în instanţă când:

1. se îndreaptă greşelile materiale din cuprinsul cererii;

2. reclamantul măreşte sau micşorează cuantumul obiectului cererii;

3. se solicită contravaloarea obiectului cererii, pierdut sau pierit în cursul procesului;

4. se înlocuieşte o cerere în constatare printr-o cerere în realizarea dreptului sau invers, atunci când cererea în constatare este admisibilă.

(3) Modificarea cererii de chemare în judecată peste termenul prevăzut la alin. (1) poate avea loc numai cu acordul expres al tuturor părţilor."

Deşi recurenta-reclamantă susţine că a depus la dosarul primei instanţe o precizare a acţiunii prin care şi-a restrâns pretenţiile, şi nu o modificare de acţiune care să fi impus respectarea termenului legal, Înalta Curte constată că în mod corect instanţa de apel a reţinut că prin cererea introductivă A. S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu C. S.R.L. să se dispună rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare încheiat între părţi, obligarea acesteia la restituirea preţului achitat, cu daune-interese şi penalităţi contractuale, iar prin precizarea de acţiune, a menţionat că nu mai solicită rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare, ci obligarea la plata de daune-interese, inclusiv a mai multor categorii de despăgubiri la care nu făcuse referire în cererea iniţială.

Aşadar, se constată că instanţa de apel, cu respectarea normelor mai sus enunţate, a reţinut că în speţă a avut loc o modificare de acţiune în temeiul art. 204 alin. (1) C. proc. civ., care instituie un termen imperativ până la care poate fi formulată, respectiv numai până la primul termen la care reclamantul este legal citat.

Astfel cum rezultă din încheierea de şedinţă din data de 27.09.2018 pronunţată de Tribunalul Arad, recurenta-reclamantă a depus cererea precizatoare la al 3 termen de judecată, sens în care, potrivit art. 204 alin. (3) C. proc. civ., modificarea cererii de chemare în judecată peste termenul prevăzut la alin. (1) poate avea loc numai cu acordul expres al tuturor părţilor.

Sub acest aspect şi contrar susţinerilor recurentei prin care critică considerentele instanţei de apel referitoare la analiza prevederilor vechiul C. proc. civ., prin raportare la noul C. proc. civ., în ceea ce priveşte instituţia juridică a modificării acţiunii, instanţa supremă constată că în mod judicios Curtea de Apel Timişoara a făcut trimitere la reglementarea anterioară, evidenţiind voinţa legiuitorului de a permite modificarea acţiunii, conform noului C. proc. civ., aplicabil în speţă, doar cu acordul expres al tuturor părţilor.

Aşadar, cum în mod corect a reţinut curtea de apel, prima instanţă avea obligaţia să pună în discuţia părţilor cererea de modificare a acţiunii formulată în cauză, astfel încât să existe acordul sau dezacordul expres în acest sens.

De altfel, se reţine că în mod legal curtea de apel a constatat că în lipsa acordului expres, nu se poate interpreta că, dacă la termenul la care s-a depus modificarea acţiunii sau la termenul următor, C. S.R.L. nu s-a opus modificării acţiunii, este decăzută din dreptul de a invoca tardivitatea modificării.

Totodată, nici criticile prin care recurenta-reclamantă susţine că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 178 alin. (4) C. proc. civ., nu pot fi primite. Susţinerile recurentei prin care arată că faţă de momentul depunerii precizării acţiunii, nu este operantă o nulitate absolută, ci una relativă şi care trebuia invocată la termenul la care s-a săvârşit neregularitatea sau dacă partea nu ar fi fost prezentă, la termenul de judecată următor, astfel încât în opinia recurentei, C. S.R.L., invocând-o după 3 termene de judecată, a renunţat tacit la dreptul de a invoca această excepţie, sunt neîntemeiate.

Înalta Curte reţine că prevederile art. 178 alin. (4) C. proc. civ., potrivit cărora partea interesată poate renunţa expres sau tacit la dreptul de a invoca nulitatea relativă, trebuie coroborate cu dispoziţiile art. 185 alin. (1) şi art. 204 alin. (3) C. proc. civ.

Potrivit art. 185 alin. (1) C. proc. civ., când un drept procesual trebuie exercitat într-un termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel, iar actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate.

Astfel cum s-a reţinut în doctrină, sancţiunea decăderii nu operează când legea instituie o dispoziţie prin care înlătură aplicarea sancţiunii decăderii, caz în care se prezumă lipsa cauzării unui prejudiciu procesual prin nerespectarea termenului imperativ şi în ipoteza în care legea prevede în favoarea părţii adverse dreptul de a renunţa la însuşi dreptul de a invoca decăderea.

Or, pentru ca partea adversă să poată renunţa la invocarea decăderii, este necesară întrunirea cumulativă a următoarelor cerinţe: legea să prevadă posibilitatea părţii de a renunţa, partea să aibă dreptul şi capacitatea procesuală de a renunţa, renunţarea să fie strict personală şi să fie expresă sau tacită, neputând fi dedusă pe cale de interpretare.

În ceea ce priveşte renunţarea tacită, este necesar să rezulte din împrejurări neechivoce, întrucât lipsa invocării decăderii implică în fapt însăşi decăderea părţii din dreptul de a o invoca, caz în care nu se mai poate vorbi despre o renunţare. Or, în raport de dispoziţiile art. 204 alin. (3) C. proc. civ., în care legiuitorul prevede un acord expres al tuturor părţilor pentru ca cererea modificatoare să poată fi depusă peste termenul legal, per a contrario, şi renunţarea la dreptul de a invoca decăderea trebuie să fie expresă.

Mai mult, instanţa supremă reţine că, spre deosebire de reglementarea anterioară, noul cod prevede, în anumite cazuri, posibilitatea invocării, din oficiu, de către instanţă a decăderii, chiar şi în ipoteza nerespectării unor termene reglementate de norme juridice de ordine privată. Acest drept al instanţei rezultă şi din prevederile art. 204 alin. (3) C. proc. civ., când modificarea cererii de chemare în judecată peste termenul legal poate avea loc numai cu acordul expres al tuturor părţilor, iar în lipsa unui acord expres al părţilor în sensul renunţării la dreptul de a invoca decăderea, nefiind permis acordul tacit, aceasta se impune a fi invocată, din oficiu şi de către instanţă.

Prin urmare, Înalta Curte constată că în mod corect instanţa de apel a reţinut că vătămarea procesuală a recurentei-pârâte s-a produs nu în momentul depunerii modificării de acţiune, ci atunci când instanţa de fond a constatat, în mod greşit, la ultimul termen de judecată, că precizarea a fost formulată în termen, moment în care s-a născut dreptul recurentei-pârâte să invoce excepţia tardivităţii formulării cererii modificatoare.

Aşadar, instanţa supremă constată că instanţa de apel a pronunţat decizia recurată cu respectarea normelor procedurale aplicabile în materie, aşa încât nu se poate reţine un viciu de nelegalitate a deciziei recurate din această perspectivă.

În ceea ce priveşte criticile recurentei prin care arată că instanţa de apel a încălcat prevederile art. 481 C. proc. civ. şi că în mod greşit a reţinut că a avut loc un act de dispoziţie, Înalta Curte reţine că nu reprezintă veritabile motive de nelegalitate care să poată fi analizate din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., textul legal fiind invocat formal, iar autoarea căii de atac nu motivează în concret cu ce a greşit instanţa de apel şi de ce normele procesuale nu au fost corect aplicate.

Referitor la criticile prin care recurenta susţine încălcarea art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. din 1865, privind cuprinsul hotărârii judecătoreşti, instanţa supremă reţine că acestea nu se încadrează în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., indicat în cererea de recurs, fiind invocat în mod formal, fără a se arăta în ce constă nemotivarea decziei recurate.

Totodată, Înalta Curte reţine că susţinerile, prin care recurenta apreciază că instanţa de apel, deşi a trimis cauza spre rejudecare, a analizat unele probe, antamând fondul cauzei şi încălcând astfel norme juridice în materie, nu reprezintă veritabile critici de nelegalitate şi nu pot fi analizate din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ. deoarece recurenta nu arată în concret care sunt normele materiale încălcate.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 483/A din 30 septembrie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II - a civilă.

Cu privire la recursul declarat de C. S.R.L.

Cu titlu prealabil instanţa supremă reţine că susţinerile recurentei-pârâte prin care critică încălcarea normelor de procedură reglementate de art. 126 alin. (1) şi art. 112 alin. (1) C. proc. civ., vor fi analizate din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., şi nu de art. 488 alin. (1) pct. 3 din acelaşi cod, indicat prin cererea de recurs.

Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., casarea unei hotărâri poate fi cerută atunci când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Instanţa supremă reţine că susţinerile recurentei-pârâte, prin care critică încălcarea de către instanţa de apel a dispoziţiilor privind competenţa teritorială a primei instanţe, nu pot fi primite.

Potrivit dispoziţiilor art. 126 alin. (1) C. proc. civ., părţile pot conveni în scris sau, în cazul litigiilor născute, şi prin declaraţie verbală în faţa instanţei că procesele privitoare la bunuri şi la alte drepturi de care acestea pot să dispună să fie judecate de alte instanţe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să le judece, în afară de cazul când această competenţă este exclusivă.

Totodată, potrivit art. 112 alin. (1) C. proc. civ., cererea de chemare în judecată a mai multor pârâţi poate fi introdusă la instanţa competentă pentru oricare dintre aceştia; în cazul în care printre pârâţi sunt şi obligaţi accesoriu, cererea se introduce la instanţa competentă pentru oricare dintre debitorii principali.

În raport de normele procesuale mai sus enunţate, Înalta Curte constată că instanţa de apel în mod corect a reţinut că deşi potrivit art. 16 din contractul de vânzare-cumpărare încheiat între A. S.R.l. şi C. S.R.L., părţile au convenit ca litigiile decurgând din acesta se vor adresa instanţelor de judecată din Piatra Neamţ, prin acţiunea formulată, A. S.R.L. a chemat-o în judecată şi pe pârâta B. S.A. care are sediul în municipiul Arad, ca atare, acţiunea putea fi depusă la oricare dintre cele două instanţe competente teritorial, Tribunalul Arad sau Tribunalul Neamţ.

Totodată, Înalta Curte reţine că întrucât competenţa de soluţionare a litigiului de faţă nu este una exclusivă, ci alternativă, iar sesizarea acesteia a fost făcută în acord cu alegerea de competenţă, potrivit art. 116 C. proc. civ., recurenta-reclamantă şi-a exercitat dreptul de alegere. Prin urmare, criticile expuse sub acest aspect de către recurenta-pârâtă sunt neîntemeiate.

Subsumat aceluiaşi motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., instanţa supremă va analiza şi criticile recurentei-pârâte prin care susţine că instanţa de apel a încălcat prevederile art. 259 C. proc. civ. şi art. 292 alin. (2) C. proc. civ.

Referitor la această critică, Înalta Curte reţine că potrivit art. 259 C. proc. civ.:

"Instanţa poate reveni asupra unor probe încuviinţate dacă, după administrarea altor probe, apreciază că administrarea vreuneia nu mai este necesară", iar potrivit art. 292 alin. (2) din acelaşi cod "Dacă înscrisul este depus în copie, partea care l-a depus este obligată să aibă asupra sa originalul şi, la cerere, să îl prezinte instanţei, sub sancţiunea de a nu se ţine seama de înscris."

Înalta Curte reţine neîntemeiate susţinerile recurentei prin care arată că instanţa de apel a comasat cele două instituţii care se exclud, respectiv încuviinţarea probelor şi revenirea asupra acestora.

Instanţa supremă constată că în mod legal curtea de apel a reţinut că în privinţa probelor administrate la prima instanţă, pot face obiectul controlului judiciar chestiuni legate de admisibilitatea sau legalitatea administrării unui anumit mijloc de probă, iar aspectele privitoare la pertinenţa, concludenţa sau utilitatea probelor sunt incluse în dreptul de apreciere al judecătorului, cu atât mai mult cu cât apelul are un caracter devolutiv, iar instanţa de control judiciar are posibilitatea de a administra orice probă pe care o consideră utilă pentru dezlegarea pricinii, inclusiv mijloace de probă apreciate ca fiind inutile de către prima instanţă.

Înalta Curte reţine că potrivit art. 264 C. proc. civ., aprecierea probelor se face în mod liber, potrivit convingerii instanţei învestite cu o cale devolutivă de atac, iar respectarea principiului rolului activ al judecătorului şi implicit, dreptului la apărare în cadrul procesului civil, implică asigurarea dreptului de a propune probe, iar nu şi posibilitatea ca acestea să fie în mod automat admise.

Aşadar, se constată că în mod judicios instanţa de apel a reţinut că nu poate fi anulată o încheiere de şedinţă prin care prima instanţă a dispus încuviinţarea sau respingerea ca inutilă a unei probe. Neîncuviinţarea unei probe cu înscrisuri nu poate fi interpretată ca o încălcare a prevederilor art. 259 C. proc. civ., întrucât aşa cum rezultă din actele dosarului, părţile au avut şanse egale de a-şi prezenta cauza şi s-au respectat drepturile şi garanţiile procesuale ale părţilor, însă judecătorul este cel care determină puterea probantă şi valoarea fiecărei probe în parte, precum şi ale tuturor probelor administrate în cauză, iar instanţa de apel este suverană în a aprecia concludenţa şi oportunitatea administrării probelor.

Aşa fiind, instanţa supremă constată că instanţa de apel a pronunţat decizia recurată cu respectarea normelor procedurale aplicabile în materie, ţinând seama de caracterul devolutiv ce este specific căii de atac a apelului şi în conformitate cu prevederile 259 şi art. 292 alin. (2) C. proc. civ.. Aşadar, judecata realizată de instanţa de apel a avut ca repere de analiză dispoziţiile legale incidente cauzei, aşa încât nu se poate reţine un viciu de nelegalitate a deciziei civile recurate din această perspectivă.

Referitor la criticile recurentei-pârâte privind nemotivarea deciziei recurate, Înalta Curte reţine că nu pot fi analizate din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., indicat în memoriul de recurs, întrucât deşi se susţine că decizia recurată nu cuprinde motivarea în fapt şi în drept cu privire la respingerea în parte a apelului formulat împotriva încheierii din 30.05.2019, autoarea căii de atac nu arată în concret în ce constă lipsa motivării şi nu argumentează de ce considerentele deciziei atacate nu îndeplinesc exigenţele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.. Evocarea unor consideraţii teoretice nu reprezintă argumente de nelegalitate care să se circumscrie motivelor de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.. Înalta Curte constată că în realitate, prin invocarea în mod formal a motivului de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta îşi exprimă nemulţumirea faţă de soluţia pronunţată.

Pentru aceste considerente, conform art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat recurenta-pârâtă C. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 483/A din 30 septembrie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II - a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de recurenta- reclamantă A. S.R.L. şi de recurenta - pârâtă C. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 483/A din 30 septembrie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II - a civilă, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 28 februarie 2024.