Inadmissibility of revision for violation of positive res judicata due to lack of identity of parties

Şedinţa publică din data de 13 februarie 2024

Deliberând asupra cererii de revizuire, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş, secţia I civilă la 22.04.2021, sub nr. x/2021, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., în contradictoriu cu pârâtele COMPANIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE S.A. (în continuare C.N.A.I.R. S.A.) şi DIRECŢIA REGIONALĂ DE DRUMURI ŞI PODURI TIMIŞOARA, au solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să dispună:

1. în principal constatarea nulităţii absolute/în subsidiar, anularea actelor adiţionale nr. x, 840, 800, 772, 842, 709, 708, 783, 718, 838, 811, 715, 725, 724,871, 786, 706, 496, 712, 722,845, 824, 831, 746, 827, 774, 836, 713, 781, 826, 779, 714, 766 la contractele individuale de muncă încheiate cu pârâta la 31.05.2013;

2. obligarea pârâtelor la plata diferenţelor de drepturi salariale dintre salariile cuvenite anterior încheierii actelor adiţionale individualizate la petitul nr. 1 şi salariile efectiv acordate pentru munca prestată în perioada 01.07.2013-31.05.2014;

3. constatarea stingerii prin plata din iunie 2020 a obligaţiei pârâtelor prevăzute la petitul nr. 2;

4. obligarea pârâtelor la plata de daune-interese, calculate conform art. 101 din Contractul colectiv de muncă pentru anul 2013 înregistrat sub nr. x/15.05.2013, asupra drepturilor salariale reţinute nelegal, începând cu momentul reţinerii lor şi până la data plăţii în iunie 2020, actualizate cu indicele de inflaţie;

5. obligarea pârâtelor la suportarea cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

Prin sentinţa civilă nr. 398 din 06 aprilie 2023, Tribunalul Timiş, secţia I civilă a respins acţiunea şi a luat act de faptul că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanţii, iar pârâta C.N.A.I.R. S.A., prin DIRECŢIA REGIONALĂ DE DRUMURI ŞI PODURI TIMIŞOARA, a promovat apel incident.

Prin decizia civilă nr. 762 din 5 octombrie 2023, Curtea de Apel Timişoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale a admis apelurile formulate şi a schimbat în parte sentinţa civilă atacată, în sensul că:

A respins excepţia autorităţii de lucru judecat.

A admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune.

A menţinut soluţia de respingere a acţiunii formulată de reclamanţi, fundamentată însă pe considerentele cuprinse în decizia instanţei de apel.

A respins cererea apelanţilor-reclamanţi de acordare a cheltuielilor de judecată efectuate în apel.

Prin cererea de revizuire înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă la 07.11.2023, sub nr. x/2023, o parte dintre reclamanţi au solicitat admiterea cererii, anularea deciziei civile nr. 762 din 5 octombrie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

În motivare, invocând motivul de revizuire prevăzut de dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., titularii căii de atac au susţinut încălcarea, prin decizia atacată, a efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat produs de decizia civilă nr. 523 din 5 octombrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale în dosarul nr. x/2016, respectiv de decizia nr. 610 din 18 octombrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale în dosarul nr. x/2017.

După prezentarea situaţiei de fapt şi a soluţiilor pronunţate de Curtea de Apel Iaşi prin deciziile invocate ca având autoritate de lucru judecat, revizuenţii au susţinut că, în cauză, sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a cererii formulate.

Astfel, au arătat că decizia a cărei anulare o solicită, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în dosarul nr. x/2021, prin care s-a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiunea în constatarea nulităţii absolute a actelor adiţionale la contractele de muncă, ca urmare a anulării pe cale judecătorească a hotărârii nr. 7/30.05.2013 a Consiliului de Administraţie al C.N.A.I.R. S.A., este potrivnică deciziilor pronunţate de Curtea de Apel Iaşi în dosarele nr. x/2016, respectiv nr. 1167/99/2017, prin care aceeaşi excepţie a fost respinsă, deşi în discuţie era aceeaşi situaţie de fapt şi de drept; hotărârile au o fost pronunţate în dosare diferite, iar în dosarul Curţii de Apel Timişoara nu s-a invocat şi analizat efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat produs de deciziile pronunţate de Curtea de Apel Iaşi.

În continuare, revizuenţii au afirmat că este îndeplinită şi condiţia triplei identităţi de elemente părţi, obiect şi cauză, respectiv: identitate de pârât - C.N.A.I.R. S.A., în calitatea sa de angajator al reclamaţilor din ambele procese, precum şi situaţia identică în care se află reclamanţii din ambele procese, prejudiciaţi prin încheierea unor acte adiţionale la contractele de muncă fundamentate pe acelaşi act anulat pe cale judecătorească; identitate de obiect - constatarea nulităţii actelor adiţionale la contractele individuale de muncă încheiate în baza aceleiaşi hotărâri nr. 7/30.05.2013 a Consiliului de Administraţie al C.N.A.I.R. S.A., respectiv din perspectiva analizării şi soluţionării de către ambele instanţe a excepţiei prescripţiei; identitate de cauză - accesorialitatea şi subsecvenţa actelor adiţionale faţă de actul nul şi analiza aplicabilităţii aceloraşi temeiuri de drept invocate (dispoziţiile art. 268 alin. (1) lit. d) din Codul muncii, ale art. 211 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 62/2011 şi ale art. 57 alin. (2) din Codul muncii), la aceeaşi situaţie de fapt şi de drept.

În susţinere, au mai invocat prevederile art. 431 alin. (2) C. proc. civ., Cauza Ştefănică şi alţii împotriva României, jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, decizia nr. 4100/2018, pronunţată de secţia I Civilă, respectiv deciziile nr. 2787/2015, nr. 1893/2018, pronunţate de secţia de contencios administrativ şi fiscal.

În fine, au subliniat că ceea ce invocă prin demersul procesual este caracterul obligatoriu faţă de pârâta C.N.A.I.R. S.A. al deciziei civile nr. 523 din 5 octombrie 2017 a Curţii de Apel Iaşi pronunţată într-un caz identic sub aspectul pârâtului, obiectului şi cauzei.

În drept, au invocat dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 şi art. 513 alin. (4) C. proc. civ.

Prin întâmpinarea înaintată la dosarul cauzei la 23 ianuarie 2024, intimata C.N.A.I.R. S.A. a invocat excepţia tardivităţii formulării cererii de revizuire, iar în subsidiar a solicitat respingerea acesteia ca inadmisibilă.

Revizuenţii nu au formulat răspuns la întâmpinare, însă, la 12 februarie 2024, au înaintat la dosar note de şedinţă prin care au solicitat respingerea excepţiilor invocate de intimată, ca nefondate.

Examinând cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin raportare la dispoziţiile art. 513 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri definitive, care evocă sau nu fondul, poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

De asemenea, conform dispoziţiilor art. 513 alin. (4) C. proc. civ., "Dacă instanţa încuviinţează cererea de revizuire, ea va schimba, în tot sau în parte, hotărârea atacată, iar în cazul hotărârilor potrivnice, ea va anula cea din urmă hotărâre şi, după caz, va trimite cauza spre rejudecare atunci când s-a încălcat efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat.".

Raţiunea reglementării motivului de revizuire prevăzut de textul legal redat, ce se constituie în temeiul juridic al căii extraordinare de atac promovată, o reprezintă necesitatea de a se înlătura acele situaţii în care se înfrânge autoritatea de lucru judecat, respectiv atunci când printr-o hotărâre ulterioară s-a statuat în sens contrar faţă de ceea ce s-a tranşat deja în procesul anterior derulat între aceleaşi părţi.

În cauză, revizuenţii pretind că decizia civilă nr. 762 din 5 octombrie 2023 a Curţii de Apel Timişoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, contrazice, prin statuările ei, cele stabilite cu autoritate de lucru judecat, sub aspect pozitiv, prin decizia civilă nr. 523 din 5 octombrie 2017 a Curţii de Apel Iaşi, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, în legătură cu chestiunea de drept vizând prescripţia dreptului material la acţiunea în constatarea nulităţii actelor adiţionale la contractele individuale de muncă, în sensul că aceasta s-ar putea promova doar în timpul cât actele adiţionale sunt valabile şi produc efecte.

În concret, se susţine că, potrivit primei decizii - nr. 523 din 5 octombrie 2017 a Curţii de Apel Iaşi, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale - opusă sub aspectul dezlegărilor jurisdicţionale definitive şi efectului pozitiv al lucrului judecat ataşat acestora, instanţa, în urma analizării prevederilor art. 268 alin. (1) lit. d) Codul muncii, ale art. 211 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 62/2011, respectiv ale art. 57 alin. (2) Codul muncii, a apreciat că nulitatea actului adiţional la contractul individual de muncă poate fi invocată pe toată durata de existenţă a contractului de muncă pe care îl modifică respectivul act adiţional.

În schimb, prin decizia civilă nr. 762 din 5 octombrie 2023 a Curţii de Apel Timişoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, împotriva căreia este îndreptată revizuirea, deşi s-au analizat aceleaşi dispoziţii legale, s-a statuat în sens contrar, respectiv că acele cauze de nulitate a actelor adiţionale pot fi supuse cenzurii instanţei doar în perioada în care acestea s-au aplicat, soluţie fundamentată pe principiul potrivit căruia se poate cere nulitatea unor acte care există.

Prevalându-se de dispoziţiile art. 431 alin. (2) C. proc. civ., potrivit căruia "Oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă", şi susţinând o nesocotire a efectului pozitiv al lucrului judecat din primul litigiu în legătură cu excepţia prescripţiei dreptului material la acţiunea în constatarea nulităţii actelor adiţionale la contractele individuale de muncă, susţinerile revizuenţilor relevă o abordare şi o înţelegere eronată a instituţiei autorităţii lucrului judecat, în manifestarea efectului pozitiv al acesteia.

Astfel, autoritatea de lucru judecat cunoaşte două manifestări: prima, consacrată de art. 431 alin. (1) C. proc. civ., corespunde unui efect negativ, de natură să oprească o a doua judecată şi ea presupune tripla identitate (de părţi, obiect şi cauză); a doua, prevăzută de art. 431 alin. (2) C. proc. civ., operează când acest efect al hotărârii se manifestă pozitiv şi reflectă modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre aceleaşi părţi, care nu mai pot fi contrazise şi care se impun într-un alt proces aflat în legătură cu cel anterior.

Prin urmare, cerinţa identităţii de părţi este esenţială pentru invocarea ambelor efecte ale autorităţii de lucru judecat, neîntrunirea ei făcând de prisos analiza celorlalte condiţii prevăzute de lege pentru verificarea încălcării efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat, respectiv identitatea chestiunii litigioase pretins dezlegate diferit.

Analizând deciziile în raport cu care s-a susţinut incidenţa motivului de revizuire - decizia civilă nr. 523 din 5 octombrie 2017, respectiv nr. 610 din 18 octombrie 2017 ale Curţii de Apel Iaşi, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale - Înalta Curte reţine că, deşi ele au fost date în procese prin care s-a urmărit valorificarea unor drepturi legale similare cu cele ale revizuenţilor, aceştia nu au avut calitatea de parte în dosarele respective.

Dimpotrivă, în litigiile în care au fost pronunţate hotărârile enunţate anterior au fost deduse judecăţii raporturi juridice existente între alţi salariaţi ai pârâtei, în calitate de reclamanţi şi COMPANIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE S.A., în calitate de pârâtă.

Împrejurarea că în primul proces, desfăşurat în contradictoriu cu aceeaşi pârâtă, a fost supusă dezbaterii excepţia prescripţiei dreptului material la acţiunea în constatarea nulităţii actelor adiţionale la contractele de muncă, urmare a anulării pe cale judecătorească a hotărârii nr. 7 din 30.05.2013 a Consiliului de Administraţie al C.N.A.I.R. S.A., nu înseamnă că în litigiul ulterior, în care aceeaşi excepţie a fost analizată, cea de-a doua instanţă ar fi fost obligată să ţină seama de dezlegările date deja acestei chestiuni, fără să realizeze propria analiză, pentru că i s-ar fi opus efectul pozitiv al lucrului judecat.

Astfel cum s-a arătat, dispoziţiile art. 431 alin. (2) C. proc. civ., care reglementează acest efect important al hotărârii judecătoreşti, permit oricăreia dintre părţi să opună lucrul anterior judecat, dat fiind principiul relativităţii, iar nu posibilitatea unei părţi de a se prevala de o asemenea judecată în raport cu un terţ, care în felul acesta nu şi-ar mai putea face propriile apărări.

În acelaşi sens, cea de-a doua instanţă nu este obligată să ţină seama de dezlegările anterioare, câtă vreme nu este în ipoteza relativităţii efectelor lucrului judecat (adică, al obligativităţii acestuia în relaţia dintre părţi) ci, dimpotrivă, trebuie să realizeze propria verificare jurisdicţională şi statuare în drept.

Pretinzând că în ambele dosare COMPANIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE S.A. a figurat în calitate de pârât, revizuenţii nesocotesc faptul că reclamanţii au fost diferiţi în cele două procese şi, ca atare, fiecare a avut posibilitatea să-şi prezinte punctul de vedere şi să-şi facă propriile apărări, la a căror analiză instanţele au fost obligate.

Prin urmare, nefiind invocată încălcarea unei hotărâri judecătoreşti definitive care să fi tranşat o chestiune litigioasă în legătură cu raportul juridic dintre revizuenţi şi intimată, instanţa supremă constată că, în cauză, cerinţa identităţii de părţi nu este întrunită, sens în care încălcarea autorităţii de lucru judecat în manifestarea sa pozitivă nu se mai impune a fi analizată.

Prin fundamentarea demersului judiciar pe motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., autorii căii de atac îşi manifestă, în realitate, nemulţumirea faţă de practica neunitară a curţilor de apel în legătură cu aspectele sesizate prin cererea de revizuire, care, însă, în considerarea principiului securităţii raporturilor juridice şi a jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, nu poate fi remediată pe calea extraordinară de atac a revizuirii.

Ca atare, dezbaterile fiind limitate, în sensul art. 513 alin. (3) C. proc. civ., la admisibilitatea revizuirii şi, constatându-se că nu sunt întrunite condiţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., coroborate cu art. 430, art. 431 alin. (2) C. proc. civ. pentru a se pretinde că a avut loc, prin decizia atacată, o încălcare a efectului pozitiv al lucrului judecat, cererea de revizuire va fi respinsă ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenţii B., I., J., K., Q., S., V., W., AA. şi FF. împotriva deciziei civile nr. 762 din 5 octombrie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale.

Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare.

Recursul se depune la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13 februarie 2024.