Commercial debt recovery: Cassation appeal annulled for failure to state valid legal grounds, upholding judgment for creditor

Şedinţa publică din data de 13 februarie 2024

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la 01.02.2019, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pârâta B. S.R.L. solicitând instanţei să dispună:

- obligarea pârâtei la plata debitului restant în valoare de 415.802,53 RON, cu titlu de preţ - contravaloare marfă;

- obligarea pârâtei la plata debitului restant în valoare de 13.947,44 RON, reprezentând re-facturare servicii transport;

- obligarea pârâtei la plata sumei de 125.751,49 RON, cu titlu de penalităţi de întârziere, conform facturilor fiscale nr. x/28.03.2018, în cuantum de 99.286,74 RON, respectiv nr. x/25.07.2017, în cuantum de 26.464,75 RON;

- obligarea pârâtei la plata penalităţilor de întârziere, în cuantum de 0,1% pe zi de întârziere, conform art. 6.6 din Contractul încheiat între părţi la 11.04.2013, calculate începând cu 28.03.2018, dată la care a fost emisă ultima factură de penalităţi, până la data plăţii efective; precum şi

- obligarea pârâtei la suportarea cheltuielilor de judecată.

În drept, a invocat dispoziţiile art. 1270, art. 1521-1523, art. 1525, art. 1719, art. 1535, art. 1721, art. 1724 C. civ. şi art. 194 şi urm. C. proc. civ., art. 1, art. 2 pct. 3 şi 4, art. 3 pct. 2 din Legea nr. 72/2013, precum şi pe cele ale O.G. nr. 13/2011.

În probaţiune, a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri, cu expertiză financiar - contabilă şi alte mijloace de probă ce se vor dovedi necesare în cauză.

Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat suspendarea judecăţii dosarului până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2017 aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată şi obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

În probaţiune, pârâta a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri, a probei testimoniale cu 2 martori, a interogatoriului reclamantei şi expertiză tehnică de specialitate.

Prin încheierea din 07.06.2019, instanţa a încuviinţat proba cu expertiza contabilă solicitată de ambele părţi, cu următoarele obiective:

- să se specifice dacă facturile indicate în cererea de chemare în judecată şi în anexa nr. 4 la cererea de chemare în judecată au fost evidenţiate în contabilitatea societăţii B. S.R.L.;

- să se stabilească dacă produsele care fac obiectul acestor livrări de marfă se mai regăsesc stocul societăţii B. S.R.L., dacă nu, la ce dată au fost înstrăinate şi la ce preţ;

- să precizeze dacă facturile au fost achitate de către pârâtă, cine a făcut imputaţia plăţii, indicând dacă, pe documentele de plată ale societăţii pârâte, există elemente de identificare în funcţie de care să se poată stabili pentru ce anume factură a fost emis documentul de plată;

- să indice, în cazul în care imputaţia plăţii a fost făcută de către reclamantă, modalitatea efectuării imputaţiei prin raportare la regulile generale ale imputaţiei plăţii;

- să se verifice calculul penalităţilor de întârziere efectuat de reclamantă.

Prin sentinţa civilă nr. 2892/2021 din 24 noiembrie 2021, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis în parte cererea formulată de reclamantă şi:

- a obligat pârâta la plata sumei de 412.616,21 RON, reprezentând contravaloare marfă, precum şi la plata penalităţilor de întârziere de 0,1% pe zi de întârziere, aferente debitului, calculate de la data scadentei fiecărei facturi, până la data achitării efective;

- a majorat onorariul expertului cu suma de 2000 RON şi a obligat reclamanta la plata onorariului suplimentar.

- a obligat pârâta la plata sumelor de 7.731,16 RON si 3.620,03 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxa de timbru şi 4.000 RON, onorariu expert.

- a obligat reclamanta să plătească pârâtei suma de 3.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat.

Împotriva acestei sentinţe civile şi a încheierii din 07.06.2019 a formulat apel pârâta, solicitând schimbarea în parte a hotărârii atacate, în sensul respingerii în integralitate a cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată, şi obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin decizia civilă nr. 1971/A din 19 decembrie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de către apelanta-pârâtă B. S.R.L. în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. S.R.L., împotriva sentinţei civile nr. 2892/24.11.2021 şi a încheierii din 07.06.2019 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2019. Totodată, a respins cererea formulată de apelanta-pârâtă privind acordarea cheltuielilor de judecată.

Împotriva deciziei menţionate a formulat recurs pârâta B. S.R.L., în temeiul dispoziţiilor art. 483 şi art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată, cu obligarea intimatei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată.

Prin memoriul de recurs, după prezentarea situaţiei de fapt şi a parcursului procesual, titulara căii de atac a învederat că normele de drept material încălcate de instanţa de apel sunt cele referitoare la interdicţia creditorului la a efectua imputaţia plăţii în situaţia în care creanţele sunt litigioase, respectiv art. 1508 C. civ., redând conţinutul acestui text de lege.

Cu referire la reţinerile instanţei de apel, potrivit cărora practicile anticoncurenţiale ce fac obiectul dosarului nr. x/2017 nu au legătură cu natura litigioasă a creanţelor pretinse în prezentul litigiu, iar contestaţiile pârâtei nu sunt suficient de precise în privinţa mărfii neconforme, recurenta a precizat, pe de o parte, că dosarul nr. x/2017 a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Bucureşti anterior cererii ce face obiectul prezentului litigiu, respectiv la 29.06.2017, astfel încât reiese foarte clar că drepturile solicitate de reclamantă comportă caracter litigios, iar pe de altă parte, faptul că mesajele de corespondenţă electronică din datele 03.11.2016, respectiv 14, 15, 17 şi 18.11.2016 (din care a redat anumite paragrafe), relevă caracterul neconform al mărfii livrate şi fac dovada deplină a faptului că instanţa a încălcat norma de drept material prevăzută la art. 1508 C. civ.

În încheiere, a reiterat că drepturile de creanţă afirmate de intimata-reclamantă în prezentul dosar au caracter litigios, şi a susţinut că devin incidente prevederile art. 496 şi art. 497 alin. (1) teza I C. proc. civ.

Prin întâmpinarea înaintată la dosarul cauzei la 28 iulie 2023, intimata-reclamantă a solicitat, în principal a se constata nulitatea recursului, întrucât criticile invocate nu pot fi încadrate în motivele de recurs prevăzute limitativ de legiuitor, iar în subsidiar respingerea recursului ca nefondat, câtă vreme în speţă nu este vorba despre o imputaţie a plăţii făcută de creditor, ci de o imputaţie legală, ipoteza juridică reglementată prin art. 1509 alin. (1) lit. d) C. civ.

Examinând recursul în raport de excepţia nulităţii invocată de intimata-reclamantă, a cărei analiză este prioritară, Înalta Curte reţine următoarele:

În considerarea caracterului său de cale extraordinară de atac, recursul poate fi exercitat numai pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, sau, după caz, menţiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiaşi articol sancţionează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.

Totodată, conform dispoziţiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanţă, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului.

Aceeaşi sancţiune intervine şi în cazul în care criticile formulate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum rezultă din alin. (2) al art. 489 din acelaşi cod.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de casare prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanţa care a pronunţat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

În speţă, deşi recurenta-pârâtă a susţinut incidenţa motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., această invocare este una formală, în condiţiile în care partea nu a dezvoltat critici concrete de nelegalitate, apte a fi încadrate în motivele de casare expres şi limitativ prevăzute de lege.

Astfel, invocând greşita aplicare a dispoziţiilor art. 1508 C. civ. cu privire la imputaţia plăţii făcută de creditor, recurenta-pârâtă a făcut o scurtă prezentare a situaţie de fapt şi, raportat la aceasta, la obiectul dosarului nr. x/2017 (acţiune în concurenţă neloială), respectiv la corespondenţa electronică purtată între părţile litigante în cursul anului 2016, a susţinut că drepturile de creanţă afirmate de intimata-reclamantă au caracter litigios, instanţa de apel reţinând în mod eronat faptul că practicile anticoncurenţiale ce fac obiectul dosarului nr. x/2017 nu au legătură cu natura litigioasă a creanţelor din prezentul litigiu, respectiv că argumentele expuse de pârâtă nu ar fi fost suficient de precise în privinţa mărfii neconforme.

Or, o atare motivare a recursului nu îndeplineşte rigorile impuse de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., criticile ce vizează aspecte care ţin de situaţia de fapt, de aprecierea probelor cauzei şi de concluzia asupra eventualului caracter litigios sau nu al unor creanţe, neputând forma obiect de analiză în coordonatele recursului, ele fiind incompatibile cu limitele imperativ stabilite pentru exercitarea acestei căi de atac extraordinare.

Cum, în realitate, prin memoriul de recurs, se critică concluzia instanţei de apel cu privire la caracterul litigios sau nelitigios al unei creanţe, recurenta readucând în discuţie aspecte ce ţin de situaţia de fapt a speţei, urmărind stabilirea unei alte situaţii în raport de care să invoce apoi greşita aplicare a dispoziţiilor legale evocate, Înalta Curte reaminteşte părţilor că instanţa de recurs nu are competenţa de a proceda la verificarea situaţiei de fapt stabilite prin hotărârea atacată şi de a reevalua, în acest scop probele, ci doar de a verifica legalitatea hotărârii prin raportare la situaţia de fapt pe care aceasta a constatat-o.

Or, prin hotărârea atacată instanţa de apel s-a abătut de la regula statornicită de art. 1508 C. civ. ci a constatat că obiecţiile pârâtei cu privire la marfa livrată pentru revânzare au fost formulate în termeni generali, că nu s-a putut identifica marfa considerată improprie şi, prin urmare, preţul nedatorat, că nu au urmat procedura prevăzută contractual de aducere la cunoştinţa furnizorului, că nu s-a făcut dovada restituirii mărfii afirmate ca fiind necorespunzătoare şi, prin urmare, că toate susţinerile acesteia nu pot justifica o concluzie în sensul existenţei unor creanţe în litigiu asupra cărora creditorul ar fi făcut, în mod greşit, imputaţia plăţii.

Mai mult, instanţa de prim control judiciar a mai arătat că, pentru a imputa creditorului greşita stingere a unei creanţe, în raport de art. 1508 C. civ., creanţa trebuie să fi avut caracter litigios la momentul efectuării plăţii, nicidecum nu poate fi vorba despre un caracter litigios dobândit prin chiar declanşarea, de către creditor, a procesului prin care solicită obligarea debitorului la efectuarea plăţii.

În consecinţă, constatând că recurenta-pârâtă nu a formulat critici care să se grefeze pe raţionamentul juridic al curţii de apel ce a determinat respingerea apelului promovat de către aceasta şi care să tindă a demonstra nelegalitatea judecăţii finalizate prin decizia recurată, partea rezumându-se a relua aspectele ce ţin de situaţia de fapt, în raport de care instanţa de apel a expus argumentele de ordin juridic ce reflectă soluţia de respingere a apelului, stabilind, în baza probatoriului administrat în cauză, inexistenţa unor creanţe în litigiu asupra cărora creditorul ar fi făcut, în mod greşit, imputaţia plăţii, Înalta Curte reţine că, fără să combată în vreun fel argumentele instanţei de apel ce ţin de corecta aplicare a legii, astfel cum au fost menţionate în decizia atacată, şi fără a formula critici susceptibile de cenzură în recurs, recurenta-pârâtă a nesocotit natura căii extraordinare de atac a recursului.

Pentru aceste considerente, având în vedere că, în cauză, motivele invocate de recurentă nu se încadrează în niciunul din cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. şi nici nu se pot reţine motive de ordine publică ce pot fi invocate din oficiu, conform alin. (3) al art. 489 C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepţia nulităţii recursului iar, în temeiul prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va anula recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1971/A din 19 decembrie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1971/A din 19 decembrie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13 februarie 2024.