Enforceability of standard non-compete clauses in commercial transport contracts requiring express written acceptance under Civil Code Art. 1203

Şedinţa publică din data de 12 decembrie 2023

Asupra recursului, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 22.04.2021 pe rolul Tribunalului Timiş, secţia a II-a civilă, sub nr. x/2021, reclamanta A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtei B. S.R.L. la plata sumei de 50.000 Euro, (în RON la cursul de schimb anunţat de BNR pentru data plăţii efective), către A. S.R.L., cu titlu de despăgubire ca urmare a încălcării dispoziţiilor contractuale prevăzute la art. 26 din Contractul nr. x din 07.07.2020; obligarea pârâtei la plata dobânzii legale datorată de la data depunerii prezentei cereri până la plata integrală şi efectivă a prejudiciului produs, în temeiul O.G. nr. 13/2011; obligarea pârâtei la plata sumelor ce vor rezulta din actualizarea creanţei pe care o datorează cu rata inflaţiei, de la data depunerii cererii, până la data plăţii efective; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 741/19.11.2021 pronunţată în dosarul nr. x/2021, Tribunalul Timiş, secţia a II-a civilă a respins, ca neîntemeiată, cererea având ca obiect pretenţii formulată de către reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L.

A obligat reclamanta să plătească pârâtei suma de 5.000 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinţei civile mai sus menţionate a declarat apel la data de 09.11.2022, apelanta-reclamanta A. S.R.L. prin care a solicitat admiterea apelului formulat, anulării hotărârii atacate, cu consecinţa admiterii cererii de chemare în judecată formulată şi:

Prin decizia civilă nr. 80/A/16.02.2023, Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă a respins apelul declarat de apelanta-reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 741/19.11.2021, pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul nr. x/2021.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., solicitând admiterea căii de atac, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel, precum şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Cu privire la incidenţa în speţă a motivului de casare reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 teza 1 din C. proc. civ., respectiv ipoteza "când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază", recurenta-reclamantă a susţinut obligaţia instanţei de a se pronunţa asupra susţinerilor şi apărărilor esenţiale formulate de părţi, în lipsa unei motivări care să analizeze aceste aspecte, hotărârea judecătorească neputând fi reţinută ca fiind motivată potrivit cerinţelor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.

Potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului (hotărârea Albina c. României, Perez c. Franţei, hotărârea Van der Hurk c Olandei, Hirvissari c. Finlandei, Boldea c. României) art. 6 par. 1 din Convenţie obligă instanţele sa-şi motiveze hotărârile, respectiv instanţa care a pronunţat hotărârea să ofere un răspuns real şi concret susţinerilor şi argumentelor esenţiale invocate de părţi, însă această cerinţă esenţială, ce garantează dreptul părţilor la un proces echitabil nu este îndeplinită prin decizia recurată.

Arată că a invocat în apel următoarele susţineri: Clauza nr. 26 din Contract are natura unei clauze penale, care conţine o obligaţie de neconcurenţă, restrânsă la angajaţii recurentei, prevăzută inclusiv de Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenţei neloiale; Clauza nr. 26 nu este o clauză standard în accepţiunea art. 1202 din C. proc. civ., deoarece această clauză este o clauză care a fost negociată, prin acceptarea fără rezerve, de către pârâta-intimată, de mai multe ori, a unei oferte de a contracta; Clauza nr. x nu întruneşte condiţiile unei clauze de neconcurenţă; Clauza nr. 26 reprezintă o uzanţă între părţile litigante, cât şi între profesioniştii pieţei comerciale.

Recurenta-reclamantă susţine că niciuna dintre aceste apărări nu a primit un răspuns astfel cum prevăd cerinţele textului art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., hotărârea fiind nemotivată.

Analizând hotărârea instanţei de apel, care are 21 de pagini, recurenta arată că motivarea propriu-zisă a instanţei de judecată, deşi începe la jumătatea paginii cu numărul 19, în esenţă este cuprinsă pe parcursul unei singure pagini, fiind afectată de viciul nemotivării. Mai mult, din lecturarea comparativă a hotărârilor de la fond şi din apel, se poate observa că instanţa de control judiciar nu a făcut decât să sintetizeze parte din motivarea Tribunalului Timiş, putându-se observa o argumentare nu a respingerii cererii reclamantei, ci a confirmării apărărilor pârâtei-intimate, ceea ce echivalează cu o lipsă a motivării. În altă ordine de idei, motivarea instanţei poate mai degrabă fi privită în sensul justificării celor cu care a fost învestită de către intimata-pârâtă, deşi aceasta nu a înţeles să formuleze cerere reconvenţională în cauză, decât cu analiza motivelor de apel invocate de reclamantă.

Curtea de Apel Timişoara a reţinut, în considerentele deciziei pronunţate, că acţiunea ce face obiectul prezentului dosar îşi are izvorul în răspunderea contractuală şi a reprodus conţinutul Clauzei nr. 26 în integralitate în corpul motivării, fapt lipsit de însemnătate şi nereprezentând o motivare în sine.

Totodată, a arătat că a fost reprodus textul art. 1203 din C. civ., după care a fost analizat conţinutul articolelor art. 1202 din C. civ. precum şi art. 1182 din C. civ., fără trimitere sau paralelă la speţa în discuţie; ori, reproducerea unui text de lege nu poate fi apreciată ca o motivare a deciziei; la fel, scurtele consideraţii de ordin teoretic nu echivalează de asemenea cu o motivare propriu-zisă a hotărârii din partea instanţei.

După care, instanţa a concluzionat că această clauză în discuţie este una standard, unica motivare fiind aceea că anexa cuprinzând "Termenii şi condiţiile de transport" este un document redactat în totalitate de către recurentă.

Recurenta arată că nu se menţionează şi nici nu se face vorbire că documentul invocat este semnat de către pârâta-intimată pe ambele file; nu se menţionează şi nu se analizează de către instanţă împrejurarea că în registrul de salariaţi al pârâtei-intimate, depus de către aceasta, la poziţia 37 se află doamna C., angajată pe postul de consilier juridic şi având al doilea cel mai mare salariu din întreaga firmă, 5983 RON/lună, după colectorul de creanţe - aşadar, motivarea reţinută de instanţa de judecată, referitoare la faptul că documentul în cauză a fost redactat de către recurentă motiv pentru care clauza nu este valabilă, nu poate fi primită, câtă vreme acest document (de o pagină) a fost semnat de pârâta-intimată, care are consilier juridic angajat permanent (spre deosebire de recurentă), clauza fiind însuşită cu ocazia fiecăruia raport contractual în sensul semnării fiecărui contract de transport şî a fiecărui Contract, reprezentat de "Termeni şi condiţii de transport".

Mai arată că s-a reţinut apoi incidenţa dispoziţiilor art. 1203 din C. civ., în sensul în care Clauza 26 în discuţie prevede în mod expres interdicţia pârâtei de a intra în relaţii de afaceri de orice natură cu prepuşii reclamantei, împrejurarea că numai anumite persoane sunt vizate de această interdicţie neschimbând natura juridică a clauzei de a restrânge libertatea de a contracta a pârâtei.

Susţine că nu se face vorbire despre termenul de 3 ani menţionat în cuprinsul clauzei în cauză, aspect care este relevant sub aspectul analizei clauzei prin prisma restrângerii libertăţii de a contracta, pe care a reţinut-o instanţa cu foarte multa uşurinţă.

Totodată, instanţa nu a cercetat despre câţi angajaţi este vorba - în realitate, exista un număr de 17 angajaţi ai recurentei la momentul la care a încheiat contractele cu societatea Intimată, fiind relevantă nuanţa pe care a dat-o instanţa prin aceea că a omis să menţioneze, deşi clauza prevede expressis verbis, că este vorba despre o clauză cu un termen de valabilitate de 3 ani (calculat de la momentul încetării colaborării), clauză care este în vigoare şi în prezent, la fel cum a omis să cerceteze despre câţi angajaţi este vorba, o asemenea clauză trebuind a fi analizată şi prin prisma numărului de persoane incluse (bunăoară, o asemenea clauză trebuind a fi analizată diferit dacă ar fi vorba despre 1000 de angajaţi sau de 10, respectiv de 17 în cazul de faţă).

Or, Curtea de Apel a omis să se pronunţe cu privire la toate motivele care au format raţionamentul juridic al recurentei, care a fundamentat formularea acţiunii din prezentul dosar, casarea hotărârii putându-se cere atunci când hotărârea este nemotivată, cum este cazul de faţa, câtă vreme instanţa de apel ar fi trebuit să-şî motiveze hotărârea într-o manieră care să creeze claritate în ceea ce priveşte înlăturarea argumentelor părţilor şi sa ofere o înlănţuire logică a faptelor corelate cu regulile de drept pe baza cărora s-a ajuns la concluzia prezentată în dispozitiv. În acest context, lipsa preciziei raţionamentului judiciar nu lasă să se întrevadă aplicarea cu rigoare a cerinţelor legale şi imprimă deciziei instanţei de apel un viciu de nelegalitate.

Recurenta-reclamantă concluzionează în sensul în care instanţa de judecată nu a analizat în mod judicios speţa dedusă judecăţii şi nu a procedat la o analiză amplă a probelor şi apărărilor deduse judecăţii, ignorând argumentele acesteia în dovedirea celor pe care le-a susţinut cu privire la natura clauzei în speţă.

Referitor la incidenţa în speţă a motivului de casare reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., respectiv ipoteza "când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material", recurenta-reclamantă a susţinut următoarele:

Printr-o primă critică, recurenta-reclamantă a susţinut că instanţa de apel în mod greşit a interpretat şi aplicat dispoziţiile art. 1203 din C. civ. şi dispoziţiile art. 1202 din C. civ., cu toate că aceste texte de lege nu sunt incidente în speţă, clauza în discuţie prevăzută la pct. 26 din Contract nefiind o clauză standard în accepţiunea textelor reţinute ca fiind incidente, aceasta fiind pe deplin valabilă, ea fiind cunoscută şi acceptată de către pârâta-intimată, de mai multe ori consecutiv.

Astfel, instanţa de apel a considerat că această clauză de la pct. 26 din Contract se încadrează în categoria clauzelor neuzuale. Consideră că, în orice caz, câtă vreme dispoziţiile art. 1203 din C. civ. reglementează o nulitate implicită, aceasta trebuie mai departe calificată ca fiind absolută sau relativă, în funcţie de natura interesului ocrotit, ceea ce instanţa de apel nu a făcut.

Arată că, mai întâi, pentru a fi neuzuală clauza trebuie să fie standard, după care aceasta trebuie să fie dintre cele enumerate în cuprinsul art. 1203 C. civ., pentru a fi incidente dispoziţiile invocate de intimată şi însuşite de către instanţă, respectiv pentru ca această clauză să poată fi catalogată drept o clauză neuzuală este necesară fi întrunite mai multe condiţii, cumulativ.

Clauza nu este standard conform art. 1202 din C. civ., întrucât între recurentă şi intimată au fost încheiate un număr de cinci contracte, contracte care nu au fost contracte-tip sau de masă, în înţeles doctrinar şi jurisprudenţial, ele putând fi negociate de intimată, ceea ce aceasta nu a înţeles să facă pentru că a înţeles şi acceptat termenii şi condiţiile şi i-a însuşit prin semnarea faţă-verso a documentului în cauză, aşadar nesemnând doar a doua pagină a contractului, ci şi prima, în partea de jos, imediat sub clauza ce face obiectul speţei.

Semnătura unui profesionist prin care îşi însuşeşte conţinutul actului semnat este şi necesară dar şi suficientă, menţionarea în dreptul semnăturii că a înţeles şi a acceptat termenii contractuali şi că nu a avut ce să negocieze în legătură cu contractul ar fi nu doar redundantă dar şi absurdă.

De altfel, în cuprinsul contractului, la pct. 2, se menţionează clar că acest contract nu poate fi "modificat sau reziliat unilateral", ceea ce denotă că nu ne aflăm în situaţia unui contract standard, clauzele standard având caracter eminamente non-negociabil, ceea ce nu este valabil în cazul contractului din speţă.

Împrejurarea că recurenta este cea care a pus la dispoziţie contractul nu conduce automat la catalogarea acestui contract ca fiind standard, nefiind suficient ca textul propus să fie produsul intelectual al uneia dintre părţi, iar în cazul contractului său, acesta a fost acceptat pe deplin de către intimată, sarcina probei revenindu-i intimatei, în sensul că nu a cunoscut conţinutul clauzei de la pct. 26.

A doua condiţie pentru ca aceasta clauză să fie considerată neuzuală este ca această clauză standard să se regăsească într-una dintre ipotezele enumerate limitativ în cuprinsul art. 1203 C. civ.

În speţa de faţă se pune problema dacă "restrângerea libertăţii de a contracta cu 17 persoane (angajaţii recurentei), pentru o perioadă de 3 ani" face această clauză neuzuală.

Dispoziţiile art. 1203 C. civ. sunt de strictă interpretare şi aplicare; interpretat atât literal cat şi gramatical, textul enumera, non-limitativ clauzele neuzuale, şi, astfel cum s-a stabilit prin jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, interpretarea unei norme trebuie să respecte cerinţele de previzibilitate ale legii, în caz contrar aflându-ne în ipoteza unei ingerinţe în drepturile protejate de art. 1 din Protocolul nr. 1 (Vistins şi Perepjolkins c. Letoniei (MC), pct. 85). Procedând altfel, instanţa de apel a încălcat dispoziţiile legale evocate şi a lipsit de eficienţă principiul enunţat.

Susţine că această clauză nu este o clauză prin care să se limiteze libertatea intimatei-pârâte de a contracta cu alte persoane, textul clauzei fiind acela că transportatorul îşi asumă să nu intre în relaţii de afaceri de orice natură cu prepuşii Beneficiarului pe întreaga perioadă de valabilitate a contractului, precum şi în perioada celor 3 ani ce urmează datei de la care se va rezilia sau va înceta colaborarea.

Recurenta consideră că, în mod deliberat, instanţa de apel, la fel ca prima instanţă, a exclus acest ultim fragment care conţine două elemente de particularizare (1. Sfera persoanelor este restrânsă la angajaţii recurentei; 2. Efectele în timp ale clauzei sunt limitate la 3 ani) care scoate clauza din sfera categoriei în care aceasta a fost încadrată şi care astfel schimbă natura clauzei, particularizând-o în conformitate cu prevederile legislaţiei speciale în materia combaterii concurenţei neloiale, dar şi a uzanţelor în domeniul transporturilor.

Ca atare, clauza îşi produce pe deplin efectele fiind statuată în convenţia părţilor, conform dispoziţiilor art. 1270 din C. civ. prin care se proclamă forţa obligatorie a contractului. Este deopotrivă principial şi argumentul că, privitor la modalitatea de însuşire a conţinutului Contractului (de 1 pagină şi 6 rânduri) de către intimata-pârâtă, care are calitatea de profesionist şi mai mult, are consilier juridic, prin semnarea şi aplicarea ştampilei pe ambele pagini, este evident că intimata cunoştea conţinutul contractului şi al clauzei în cauză, aceasta semnând şi aplicând ştampila pe ambele pagini ale contractului, acceptarea fiind neechivocă sub aceste aspecte.

Prestaţia la care s-a obligat intimata-pârâtă nu este una anormală, aceasta deţine informaţii confidenţiale cu care intra în contact în scopul executării contractului încheiat cu recurenta-reclamantă (contact direct al persoanei, cunoaşterea personală a prepusului şi a abilităţilor sale profesionale, pregătirea profesională a prepusului, relaţiile acestuia în domeniul transportului şi abilitatea de a-şi rezolva sarcinile cu succes).

Obligaţia de a nu face, respectiv de a nu folosi informaţiile sensibile de care ia cunoştinţă în interes propriu comercial produce efecte doar faţă de prepuşii recurentei, cu care intimata-pârâtă intră în contact datorită relaţiei comerciale pe care o are cu recurenta, altfel nu ar fi avut acces în mod normal.

Conform Legii nr. 11/1991 sunt interzise orice alte practici comerciale care contravin uzanţelor cinstite şi principiului general al bunei-credinţe şi care produc sau pot produce pagube oricăror participanţi la piaţă (art. 2 alin. (1). lit. d) din Legea nr. 11/1991)

Pentru ca o clauză contractuală să fie considerată neuzuală, pe lângă restricţiile prevăzute în cuprinsul art. 1203 din C. civ., mai trebuie să cuprindă şi acel element surpriză prin intermediul căruia partea contractuală căreia i-a fost propusă stipulaţia să fie surprinsă, să nu o prevadă. Potrivit stipulaţiei din Clauza nr. 26 din contract, partenerul contractual a convenit la a nu aborda în interes de afaceri prepuşii recurentei, sub sancţiunea achitării unui prejudiciu stabilit anticipat. Concurenţa neloială este reglementată în cadrul Legii nr. 11/1991 privind combaterea concurenţei neloiale, acesta fiind dreptul comun în materie, şi constituie concurenţă neloială practicile comerciale ale întreprinderii care contravin uzanţelor cinstite şi principiului general al bunei credinţe şi care produc sau pot produce pagube oricăror participanţi la piaţă. Conform acestei legi, sunt interzise orice alte practici comerciale care contravin uzanţelor cinstite şi principiului general al bunei-credinţe şi care produc sau pot produce pagube oricăror participanţi la piaţă.

Din perspectiva recurentei, abordarea în interes de afaceri a prepuşilor partenerului de afaceri reprezintă o practică contrară bunei-credinţe şi a uzanţelor cinstite şi care este aptă si aducă atingere partenerului contractual. Pe de altă parte, clauza 26 nu mai poate fi calificată drept surprinzătoare pentru partea care o acceptă şi nu se mai poate considera că aceasta dezechilibrează contractul sau că deturnează aşteptările legitime pe care acceptantul le avea la momentul încheierii contractului, deoarece este absurd a se considera că pârâta-intimată a intrat în colaborare cu recurenta cu aşteptarea legitimă de a-i fura prepuşii. Abordarea directă a prepuşilor unui colaborator şi concurent direct nu este o aşteptare legitimă şi normală.

Clauza cu nr. 26 reprezintă materializarea unui mecanism de protecţie împotriva unor practici neloiale, prin care se urmăreşte protejarea intereselor economice ale participanţilor la circuitul civil. Există şi norme speciale, cum este Statutul profesiei de avocat, care precizează în mod expres în art. 176, că este interzisă concurenţa neloială săvârşită prin racolarea de personal, respectiv oferta agresivă de angajare a avocaţilor asociaţi, colaboratori sau salarizaţi ori a altor angajaţi-cheie ai unui concurent. Având în vedere că suntem în prezenţa normei cu aplicabilitate generală care interzice orice alte practici comerciale care contravin uzanţelor cinstite şi principiului general al bunei-credinţe şi care produc sau pot produce pagube oricăror participanţi la piaţă, chiar dacă în dispoziţiile speciale aplicabile raporturilor de transport nu se regăseşte o dublare a normei generale, nu înseamnă că orice clauză care prevede o astfel de obligaţie trebuie interpretată ca fiind standard şi neuzuală.

Folosind acelaşi raţionament, nu putem deduce că în cazul în care legiuitorul nu a înţeles să dubleze norma generală de practici comerciale cinstite şi bazate pe bună credinţă cu o normă specială în legea transporturilor care să specifice expres că ofertarea directă a prepuşilor unui partener contractual reprezintă o practică necinstită, bazată pe rea-credinţă, care are potenţialul de a genera pagube considerabile în patrimoniul societăţii în cauză, nu înseamnă că în prezenţa normei generale din Legea nr. 11/1991 putem interpreta o astfel de clauză contractuală neuzuală.

Clauza de la pct. 26 nu limitează în niciun fel activitatea profesională a intimatei-pârâte din piaţă - activitate de transport - respectiv nu limitează contractarea directă cu alţi profesionişti sau beneficiari finali, ci limitează posibilitatea dintre doi profesionişti, care în condiţii normale sunt concurenţi direcţi, să nu îşi oferteze direct prepuşii, în cazul în care au obţinut informaţii confidenţiale în baza unui raport preexistent despre aceştia, ori dat fiind raportul lor contractual preexistent, concurentul intră în contact cu informaţii confidenţiale, mai precis de abilităţile profesionale ale prepusului.

Cea de-a treia condiţie este ca această clauză să fi fost impusă a fi acceptată expres şi în scris de către proferens, pentru valabilitatea primară a clauzei.

Arată că intimatei nu i-a fost transmis un document standardizat, tip take-it-or-leave-it, câtă vreme contractul a fost transmis celeilalte părţi în vederea studierii acestuia, iar aceasta a semnat şi a ştampilat fiecare filă, după care a transmis documentul înapoi, ceea ce face dovada citirii şi a cunoaşterii conţinutului, inclusiv a clauzei în discuţie.

Pentru toate aceste motive, apreciază recurenta că instanţa de apel a dat o greşită interpretare naturii Clauzei nr. 26, atât prin interpretarea conţinutului trunchiat al acestei clauze, cât şi prin reţinerea de către instanţă că natura juridică a clauzei în discuţie este aceea de restrângere a libertăţii de a contracta, ignorând textele de lege invocate ca fiind incidente, şi anume art. 1 alin. (6) din C. civ., art. 1266 din C. civ., art. 1538 din C. civ., art. 1270 din C. civ. şi art. 2 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenţei neloiale.

Printr-o altă critică, recurenta-reclamantă a susţinut greşita interpretare şi aplicare în speţă a dispoziţiilor art. 1182 alin. (1) din C. civ., instanţa considerând ipotezele acestui text de lege drept un antagonism, în ceea ce priveşte acceptarea fără rezerve a unei oferte şi negocierea acesteia, interpretând că fiecare dintre cele două ipoteze se exclud reciproc.

Din reglementarea textului în discuţie, se extrag două mijloace de încheiere a contractului, anume negocierea contractului, care se încheie cu acordul asupra elementelor esenţiale ale actului juridic, şi mecanismul ofertei şi al acceptării acesteia. Cele două, deşi reprezintă modalităţi diferite care conduc la încheierea unui contract nu se exclud reciproc, cum susţine instanţa, neputând fi acceptată teza că cele două modalităţi sunt antagonice câtă vreme Contractul prevede în mod expres la pct. 2 modalitatea şi termenul de acceptare a prevederilor contractuale.

Arată că instanţa concluzionează greşit că în comanda de transport nu face trimitere la "termenii şi condiţiile de transport".

Atât comanda de transport cât şi "termenii şi condiţiile de transport" au fost însuşite prin semnătura de către intimată. Aşadar, raţionamentul prin care se ajunge la concluzia că părţile nu au negociat clauzele contractuale, bazat pe argumentele că acest document nu ar fi adus la cunoştinţa intimatei, reprezintă o eroare silogistică.

Recurenta-reclamantă mai arată că instanţa de apel a încălcat prevederile art. 1270 din C. civ., intervenind în contractul încheiat de către părţi, care au reglementat conţinutul clauzei penale şi au pre-cuantificat de comun acord prejudiciul în cazul încălcării clauzei de la pct. 26.

Având în vedere informaţiile confidenţiale la care are acces, intimata-pârâtă, în loc să posteze anunţuri de angajare, să efectueze interviuri, să plătească societăţi de recrutare, ofertează direct şi ţintit angajatul recurentei, iar prin această practică neloială obţine un avantaj concurenţial nejustificat, care include de cele mai multe ori, inclusiv lista de furnizori şi clienţi ai recurentei. Aşadar, atunci când au instituit clauza de la pct. 26, părţile au precuantificat despăgubirea cuvenită prin încălcarea acestei clauze, motivul fiind evident.

Art. 1169 C. civ. statuează că "părţile sunt libere să încheie orice contracte şi să determine conţinutul acestora, în limitele impuse de lege, de ordinea publică şi de bunele moravuri". Scopul fiecărei clauze din contract este de a satisface un interes, prin urmare contractul trebuie să genereze sau să permită un echilibru al prestaţiilor reciproce, menit a asigura fiecăreia dintre părţi efectele utile ale contractului. Efectul fundamental al principiului forţei obligatorii pentru părţile contractante, este acela că părţile sunt obligate să execute întocmai prestaţiile asumate prin contract, excepţiile de la acest principiu sunt de strictă interpretare şi au început să apară în practică în domeniul clauzelor abuzive, care se aplică persoanelor fizice nicidecum profesioniştilor cum este speţa de faţă. În cadrul contractelor comerciale încheiate între profesionişti, având în vedere calitatea de profesionist a părţilor implicate, se prezumă că acestea au capacitatea să citească, să înţeleagă şi să evalueze consecinţele clauzelor asumate prin semnarea contractului.

Susţinerea conform căreia intimata-pârâtă, care activează pe piaţă transporturilor, a fost în imposibilitate să înţeleagă şi să negocieze un contract, nu are niciun temei juridic în opinia recurentei.

Totodată, intervenţia instanţei, în sensul de a califica clauza de la pct. 26 ca fiind o clauză neuzuală, reprezintă o încălcare a art. 1270 din C. civ.

Pentru aceste motive, recurenta-reclamantă solicită admiterea recursului, casarea în tot a deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel şi obligarea intimatei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată.

Intimata-pârâtă B. S.R.L. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, iar pe fond respingerea ca neîntemeiat, cu cheltuieli de judecată fără să depună dovezi în acest sens.

La termenul din 12 decembrie 2023, Înalta Curte a respins excepţia nulităţii recursului invocată prin întâmpinare, pentru considerentele reţinute în practicaua prezentei decizii.

Examinând în condiţiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, Înalta Curte apreciază recursul ca fiind nefondat, pentru argumentele care vor fi arătate în continuare:

Printr-o primă critică subsumată motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurenta a invocat nerespectarea de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., având în vedere că decizia recurată nu este motivată.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinute de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor".

Prin urmare, motivarea hotărârii cuprinde sinteza argumentelor de fapt şi de drept în baza cărora judecătorul pronunţă soluţia şi constituie o garanţie procesuală ce permite efectuarea controlului judiciar în calea de atac exercitată împotriva acesteia.

Reţinerea fiecărei împrejurări trebuie argumentată cu ajutorul probelor administrate, iar dacă acestea sunt contradictorii, trebuie examinate comparativ, arătându-se considerentele pentru care s-au reţinut unele şi s-au înlăturat altele.

Contrar susţinerilor recurentei, instanţa de apel a argumentat soluţia pronunţată cu respectarea cerinţelor art. 425 C. proc. civ., decizia atacată conţinând elementele care fac posibil controlul hotărârii în calea de atac, motivarea fiind clară, cuprinzând argumentele prezentate concis ce au format convingerea instanţei în sensul soluţiei pronunţate.

Considerentele hotărârii atacate sunt circumscrise corespunzător obligaţiei legale de motivare prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., acestea fiind în concordanţă şi cu statuările Curţii Europene a Drepturilor Omului, care, prin raportare la dispoziţiile art. 6 par. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor şi a Libertăţilor Fundamentale ale Omului, a stabilit că obligaţia instanţelor naţionale de motivare a hotărârilor nu presupune răspunsuri detaliate la fiecare problemă ridicată, fiind suficient să fie examinate în mod real chestiunile supuse spre judecată, obligaţia de motivare a hotărârii judecătoreşti presupunând o expunere a argumentelor care, prin conţinutul lor, sunt de natură să influenţeze soluţia.

Conţinutul considerentelor permite relevarea raţionamentului care a condus la soluţia pronunţată, şi anume acela că, în raport de dispoziţiile art. 1202 şi art. 1203 C. civ., clauza de la pct. 26 din Anexa "Termenii şi condiţiile de transport" la Contractul nr. x/07.07.2020, nu produce efecte, fiind o clauză standard, neuzuală, care vizează restrângerea libertăţii de a contracta cu o altă persoană, neacceptată în mod expres de intimata-pârâtă şi care întruneşte condiţiile unei clauze de neconcurenţă.

Instanţa de apel a răspuns susţinerilor invocate şi a analizat apărările avansate de recurentă în susţinerea valabilităţii acestei clauze, reţinând că aceasta nu produce efecte cât timp nu a fost acceptată în modalitatea descrisă la art. 1203 C. civ.

Susţinerile privind necercetarea de către instanţa de apel a unor împrejurări de fapt privind semnarea documentului de către intimata-pârâtă, negocierea clauzei, menţiunile din registrul de salariaţi ai acesteia, numărul de angajaţi ai recurentei, termenul de 3 ani menţionat în cuprinsul clauzei, pun în discuţie probatoriul administrat în cauză şi nu pot fi reanalizate în recurs.

Prin urmare, soluţia pronunţată este rezultatul analizei judiciare specifice prezentului litigiu în funcţie de situaţia de fapt şi de probele administrate şi nu se poate reţine existenţa unei nemotivări ci, dimpotrivă, argumentele instanţei se constituie într-o înlănţuire logică a faptelor şi a regulilor de drept pe baza cărora s-a fundamentat soluţia pronunţată, nefiind astfel încălcate dispoziţiile art. 425 alin. (1) C. proc. civ.

Simpla nemulţumire a recurentei-reclamante cu privire la soluţia pronunţată, la argumentele care au format convingerea instanţei, neînsuşirea de către instanţa de control judiciar a apărărilor formulate de către aceasta, sunt aspecte care nu pot fi asimilate unei nemotivări şi nici nu justifică invocarea motivului de recurs instituit de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. sancţionează hotărârea care a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, însă acesta este nefondat.

În argumentarea motivului de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă susţine că instanţa de apel a încălcat normele de drept material prevăzute la art. 1202, art. 1203, art. 1270 şi art. 1182 alin. (1) din C. civ. cu privire la clauza prevăzută la pct. 26 din Anexa "Termenii şi condiţiile de transport" la Contractul nr. x din 07.07.2020.

Criticile sunt nefondate, deoarece în mod corect instanţa de apel a reţinut că în speţă sunt aplicabile dispoziţiile art. 1202 şi art. 1203 C. civ.

Art. 1203 din C. civ. prevede că "Clauzele standard care prevăd în folosul celui care le propune limitarea răspunderii, dreptul de a denunţa unilateral contractul, de a suspenda executarea obligaţiilor sau care prevăd în detrimentul celeilalte părţi decăderea din drepturi ori din beneficiul termenului, limitarea dreptului de a opune excepţii, restrângerea libertăţii de a contracta cu alte persoane, reînnoirea tacită a contractului, legea aplicabilă, clauze compromisorii sau prin care se derogă de la normele privitoare la competenţa instanţelor judecătoreşti nu produc efecte decât dacă sunt acceptate, în mod expres, în scris, de cealaltă parte."

Motivat de faptul că partea care foloseşte clauze standard (art. 1202 C. civ.) ar putea obţine prin aceasta un avantaj injust în detrimentul cocontractantului, care este posibil să nu cunoască sau să nu înţeleagă efectele clauzelor respective, art. 1203 C. civ. instituie o regulă cu importanţă practică deosebită, respectiv, pentru a putea produce efecte, anumite tipuri de clauze standard trebuie acceptate expres, în scris, de către partea care nu le-a propus.

Întrucât în cadrul situaţiei de fapt a cauzei, în analiza clauzei prevăzute la pct. 26 în contractul de transport încheiat de părţi, instanţa devolutivă a fondului a stabilit că respectiva clauză nu a fost acceptată în mod expres de către intimata-pârâtă, aspect de fapt de care prezenta instanţă de recurs este ţinută, controlul său fiind unul exclusiv de legalitate, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ. şi art. 488 C. proc. civ., rezultă că prevederile art. 1203 C. civ. nu au fost aplicate greşit în cauză de către curtea de apel, ansamblul criticilor recurentei în această direcţie neputând fi aşadar, primit.

Partea nu poate solicita instanţei de recurs reaprecierea aceloraşi argumente prin care se tinde de fapt la calificarea şi interpretarea unei clauze contractuale (pct. 26 din "Termenii şi condiţiile de transport"), aspect ce nu poate fi analizat din perspectiva cazului de casare invocat pentru că nu reprezintă o situaţie de încălcare sau aplicare greşită a unei norme materiale.

Prin urmare, clauza de neconcurenţă evocată este o clauză neuzuală, care vizează restrângerea libertăţii de a contracta cu o altă persoană şi trebuie acceptată în mod expres, potrivit art. 1203 C. civ., aspect care nu se regăseşte în contractul părţilor, întrucât în înscrisurile depuse nu există nicio dovadă că această clauză a fost acceptată expres de partea care se obligă, respectiv de intimată.

În acest context, clauza de confidenţialitate stipulată la pct. 26 din anexa cuprinzând termenii şi condiţiile fiecărui transport este lipsită de efectele pentru care a fost adoptată, întrucât nu a fost negociată şi nu a fost convenită de comun acord cu reprezentanta pârâtei, această clauză fiind inserată fără a fi adusă anterior la cunoştinţa co-contractantului.

Aşadar, nu poate fi reţinută critica susţinută de recurentă, în sensul că societatea pârâtă s-ar fi aflat în faţa unei clauze uzuale în raporturile dintre părţi, de vreme ce această clauză, deşi apare şi în celelalte comenzi de transport/contracte încheiate şi executate de acestea, recurenta-reclamantă nu a făcut dovada că aceasta a fost acceptată în mod expres în contractele anterioare.

Este nefondată şi critica privind greşita interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 1182 alin. (1) C. civ., având în vedere că nu a existat o negociere precontractuală a contractului dintre părţi, astfel cum a constatat asupra situaţiei de fapt instanţa de apel.

Înalta Curte constată că, deşi recurenta a indicat ca temei de drept al acestei critici dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nu se invocă aspecte de nelegalitate susceptibile a fi încadrate în acest caz de casare a unei hotărâri judecătoreşti.

Încălcarea sau aplicarea greşită a legii la care se referă punctul 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ. presupune aplicarea unui text de lege străin situaţiei de fapt, extinderea unei norme juridice dincolo de ipotezele la care se aplică ori restrângerea nejustificată a aplicării prevederilor acesteia, interpretarea greşită a unui text de lege corespunzător situaţiei de fapt, violarea unor principii generale de drept, etc.

Or, în cauză, recurenta nu a invocat şi nu a demonstrat niciuna dintre aceste ipoteze, ci s-a referit exclusiv la interpretarea şi reţinerea eronată a unor aspecte de fapt, ceea ce nu echivalează cu aplicarea greşită a legii în sensul art. 488 alin. (1) punctul 8 C. proc. civ.

Apreciind că în mod greşit instanţa de apel a reţinut inexistenţa negocierilor în condiţiile acceptării fără rezerve a ofertei de către intimata-pârâtă, materializată în comanda de transport, şi prezentând împrejurările care, în opinia sa, ar justifica reţinerea unor concluzii contrare celor mai sus arătate, recurenta tinde la a readuce în discuţie situaţia de fapt şi probatoriul administrat, chestiuni ce nu pot face obiect de analiză pentru instanţa de recurs.

În prezenta cauză, motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. se întemeiază pe o serie de premise factuale nereţinute de instanţa de apel, autoarea căii de atac invocând faptul că pârâta a abordat în interes de afaceri prepuşii reclamantei, ceea ce reprezintă o practică contrară bunei-credinţe şi a uzanţelor cinstite, inserarea clauzei fiind un mecanism de protecţie împotriva practicilor neloiale.

Susţinerea recurentei, potrivit căreia în soluţionarea cauzei instanţa ar fi nesocotit dispoziţiile art. 1270 C. civ. (referitoare la forţa obligatorie a contractului) întrucât prin calificarea clauzei de la pct. 26 ca fiind o clauză neuzuală a fost încălcată înţelegerea părţilor, este lipsită de fundament.

Astfel, verificând raporturile juridice dintre părţi, instanţa a constatat corect că natura juridică a clauzei evocate este de a restrânge libertatea de a contracta a pârâtei, din moment ce aceasta prevede expres interdicţia pârâtei de a intra în relaţii de afaceri de orice natură cu prepuşii recurentei-reclamante.

Prin urmare, o astfel de clauză, prevăzută exclusiv în folosul recurentei-reclamante, este necesar să fie acceptată în mod expres, în scris, de către intimata-pârâtă pentru a produce efecte, conform dispoziţiilor art. 1203 C. civ.. Or, în speţă, o astfel de acceptare nu s-a produs.

Recurenta-reclamantă a invocat încălcarea art. 1207 C. civ. şi din perspectiva faptului că instanţa a intervenit în contractul dintre părţi, care au reglementat conţinutul clauzei penale şi au precuantificat de comun acord prejudiciul în cazul încălcării clauzei de la pct. 26.

Contrar acestor susţineri, se reţine că recurenta nu se poate prevala de forţa obligatorie a contractului, câtă vreme instanţa de apel a reţinut că această clauză inserată la pct. 26 în contractul părţilor nu îndeplineşte exigenţele impuse de art. 1203 C. civ., deoarece nu este o clauză negociată de către părţi, restrânge libertatea de a contracta a pârâtei şi nu a fost acceptată în mod expres de către aceasta, dispoziţia contractuală neproducând astfel efecte juridice. Totodată, clauza de neconcurenţă şi clauza penală, accesorie acestei clauze, au fost inserate în contractul dintre părţi fără a fi negociate, recurenta stabilind, unilateral, anticipat, un prejudiciu, fără a preciza un criteriu de cuantificare a daunelor-interese.

Din perspectiva celor expuse, cum nu se poate reţine incidenţa niciunuia dintre motivele de recurs prescrise de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 80/A din 16 februarie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 80/A din 16 februarie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 decembrie 2023.