Illegal ex officio joinder of association members in appeal phase and lack of passive procedural capacity due to prior withdrawal

Şedinţa publică din data de 7 decembrie 2023

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Satu Mare, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la 29.06.2018, reclamanta A. S.R.L., prin administrator judiciar B.. a chemat în judecată pârâta Asocierea x S.A. Spania & C. S.A. & D. S.R.L., prin liderul x S.A. Spania - Sucursala Bucureşti, România, solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să oblige pârâtele - membre ale asocierii - la plata în solidar către reclamantă a sumei de 263.509,45 RON, reprezentând contravaloarea facturii nr. x/01.02.2017, şi a penalităţilor de 0,5%/zi de întârziere, calculate de la data scadenţei debitului şi până la data plăţii efective a debitului principal; în subsidiar, în cazul în care se va constata că nu sunt aplicabile dispoziţiile privind răspunderea solidară a asociaţilor faţă de terţi din asocierea mai sus menţionată, reclamanta a solicitat obligarea societăţii x S.A. Spania - Sucursala Bucureşti, România, la cele de mai sus.

Prin sentinţa civilă nr. 229/14.11.2018, Tribunalul Satu Mare, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis în parte acţiunea şi a obligat pârâtele - membre ale asocierii - la plata în solidar către reclamantă a sumei de 263.509,45 RON, reprezentând contravaloarea facturii nr. x/01.02.2017; a respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind penalităţile de 0,5% pe zi de întârziere şi cererea de acordare a cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei sentinţe, reclamanta a declarat apel.

Prin încheierea din 07.05.2019, Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a apreciat că este necesară citarea celorlalţi doi membri ai asocierii, respectiv C. S.A. şi D. S.R.L.

Prin încheierea din 14.01.2020, Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în baza art. 412 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., raportat la art. 36 din Legea nr. 85/2006 şi art. 15 din Regulamentul CE nr. 1346/2000, a suspendat de drept judecata cauzei.

Recursul declarat de reclamantă împotriva acestei încheieri a fost admis prin decizia nr. 1871/28.09.2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, fiind casată încheierea atacată şi trimisă cauza pentru continuarea judecăţii aceleiaşi curţi de apel.

Dosarul a fost reînregistrat pe rolul Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la 16.02.2022, sub nr. x/2018*.

La 24.03.2022, D. S.R.L. a formulat apel incident.

Prin încheierea din 19.05.2022, Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Asocierii şi a amânat pronunţarea la 26.05.2022, pentru a da părţilor posibilitatea de a depune concluzii scrise.

Prin decizia nr. 154/2022-A/26.05.2022, Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă a admis excepţia tardivităţii formulării apelului incident şi a constatat nulitatea acestuia; a admis apelul principal şi a schimbat în parte sentinţa apelată, obligând pârâtele C. S.A. şi D. S.R.L. la plata în solidar către reclamantă a penalităţilor de 0,5% pe zi de întârziere, aferente sumei de 263.509,45 RON, începând cu 01.02.2017 şi până la data plăţii efective a debitului; a respins cererea de obligare a pârâtei x S.A. la plata penalităţilor de întârziere şi a menţinut restul dispoziţiilor sentinţei apelate; a obligat pârâtele C. S.A. şi D. S.R.L. la plata în solidar către reclamantă a sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată parţiale în apel.

Împotriva acestor încheieri şi a deciziei, D. S.R.L. a declarat recurs, solicitând casarea acestora şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată aceleiaşi curţi de apel.

În motivare, după prezentarea succintă a evoluţiei dosarului şi a modului în care s-a desfăşurat judecata în fond şi apel, recurenta a detaliat contextul în care a fost demarat prezentul litigiu şi excepţiile pe care le-a invocat în faţa curţii de apel.

În continuare, recurenta a susţinut că a invocat în faţa curţii de apel excepţiile inadmisibilităţii introducerii sale în cauză şi a lipsei calităţii procesuale pasive, însă instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra acestora, încălcând astfel principiul disponibilităţii şi rolul activ al instanţei, prevăzute de art. 14 şi art. 22 C. proc. civ., cu nesocotirea dreptului la apărare şi la un proces echitabil; în acest sens, a subliniat că cele două excepţii prezentate în notele scrise depuse la 17.09.2019 vizau faptul că D. S.R.L. se retrăsese din Asociere încă din martie 2012, ceea ce făcea inadmisibilă introducerea în cauză şi excludea calitatea procesuală pasivă a recurentei. Totodată, a mai arătat că nu a fost citată niciodată la tribunal, iar instanţa de apel nu a ţinut cont de apărările formulate în cauză, vătămarea fiind cât se poate de evidentă, fapt ce atrage nulitatea hotărârii.

În plus, recurenta a susţinut că, în ipoteza în care s-ar considera că instanţa de apel s-a pronunţat asupra acestor excepţii în mod implicit, prin pronunţarea unei soluţii pe fond, sau că a calificat argumentele drept apărări de fond, acest fapt atrage incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., deoarece chestiunea retragerii societăţii D. S.R.L. din Asociere nu a fost niciodată analizată; omisiunea de a analiza această chestiune, chiar şi în cazul unei recalificări juridice, afectează în mod substanţial hotărârea, întrucât art. 22 alin. (4) C. proc. civ. impune judecătorului să dea sau să restabilească calificarea juridică a actelor şi faptelor deduse judecăţii, chiar dacă părţile le-au dat o altă denumire, cu obligaţia de a pune în discuţia părţilor calificarea juridică exactă.

Recurenta a mai adus în discuţie nelegalitatea introducerii sale în cauză, argumentând că aceasta s-a realizat cu încălcarea normelor de procedură, context în care apreciază că se impune casarea atât a deciziei atacate, prin care a fost obligată la plata unor penalităţi, cât şi a încheierii din 07.05.2019, prin care instanţa a dispus citarea sa, şi implicit, introducerea în cauză.

Sub acest aspect, a evidenţiat că introducerea sa în cauză s-a realizat, în fapt, abia în faza de apel, la termenul din 07.05.2019, pe motiv că în acţiunea introductivă figurau toate membrele Asocierii şi că acestea au fost obligate în solidar la plata debitului principal; astfel, în ciuda opoziţiei reclamantei, care a precizat că acţiunea a fost formulată în contradictoriu cu Asocierea şi că, în apel, cadrul procesual nu poate fi schimbat, instanţa de apel a considerat necesară citarea celorlalţi doi membri ai Asocierii, comunicând fiecăruia câte un exemplar al cererii de apel.

În acest context, a afirmat că instanţa de apel a încălcat principiul disponibilităţii, rolul activ al judecătorului şi limitele devolutive ale apelului, întrucât aceasta era obligată să observe că parte împrocesuată şi citată la prima instanţă a fost doar Asocierea, prin liderul x S.A. Spania - Sucursala Bucureşti, România; totodată, obiectul şi cauza juridică a acţiunii au fost formulate în raport cu răspunderea Asocierii, prin liderul cu care reclamanta a încheiat contractul de prestări servicii, pretins a fi generator de răspundere.

Recurenta a mai evidenţiat faptul că instanţa de apel nu a supus dezbaterii contradictorii introducerea forţată în cauză, argumentând că această instituţie nu a fost creată pentru a remedia un viciu al hotărârii de fond, care a fost pronunţată faţă de părţi terţe şi în cadrul procesual fixat de reclamant.

În sprijinul acestei afirmaţii, a prezentat o expunere detaliată referitoare la aspectele procedurale privind introducerea forţată în cauză, făcând referire la art. 22 alin. (3) şi art. 78 alin. (1) şi (2) C. proc. civ.

Totodată, recurenta a argumentat că, în cazul de faţă, nu se încadrează în ipoteza introducerii forţate din oficiu, întrucât niciun text de lege nu impunea reîntregirea cadrului procesual cu societatea D. S.R.L., iar instanţa a procedat la introducerea acestei societăţi ca pârâtă de la sine putere, în lipsa unui temei legal şi a opoziţiei reclamantei.

În plus, în opinia recurentei, această modificare a cadrului procesual nu era posibilă direct în apel, întrucât art. 478 C. proc. civ. interzice schimbarea cadrului procesual stabilit în primă instanţă, limitând efectul devolutiv al apelului la aspectele supuse judecăţii la prima instanţă.

Sub acest aspect, a mai subliniat că instanţa de apel nu putea să dispună introducerea sa în cauză şi nici să pronunţe o hotărâre în contradictoriu cu o persoană care nu a fost parte în proces de la prima instanţă, iar prin încălcarea acestei reguli recurenta consideră că a fost lipsită de un grad de jurisdicţie, fapt care atrage casarea hotărârilor recurate pentru încălcarea dreptului la un proces echitabil.

În final, recurenta a evidenţiat aspectele reţinute prin încheierea din 07.05.2019, subliniind că reclamanta a confirmat că singura parte împrocesuată a fost Asocierea, prin liderul acesteia, şi că o modificare a cererii introductive era tardivă la acel moment, în raport cu art. 204 şi art. 478 C. proc. civ. concluzionând, a precizat că instanţa de apel nu avea posibilitatea legală de a acoperi de la sine putere un viciu al sentinţei apelate, prin care soluţia a fost pronunţată faţă de o parte terţă de cadrul procesual fixat de către reclamantă; aşadar, o asemenea "reîntregire a cadrului procesual" nu putea fi efectuată din oficiu de către instanţa de apel, cu opoziţia expresă a apelantei-reclamante, care a specificat că pârâtă în proces este doar Asocierea, prin liderul acesteia.

Următorul set de critici vizează dispoziţia de respingere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Asocierii, în argumentarea căreia recurenta a afirmat că instanţa de apel nu a analizat aspectele invocate, limitându-se la o referinţă sumară a faptului că Asocierea a fost parte în litigiul de fond şi la considerentele deciziei nr. 1871/2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă.

Afirmând că excepţia lipsei calităţii procesuale pasive nu a fost invocată în faţa instanţei de fond, recurenta a susţinut că această situaţie nu poate conduce automat la concluzia că Asocierea are calitate procesuală, fără a se examina în mod concret argumentele prezentate în sprijinul acestei excepţii.

În final, a subliniat că, în raport cu art. 1.951 C. civ., Asocierea nu are personalitate juridică şi nu poate răspunde în faţa terţilor. Lipsa patrimoniului propriu al Asocierii exclude calitatea sa procesuală activă sau pasivă, răspunderea revenind asociaţilor individuali. Astfel, legitimarea procesuală aparţine liderului Asocierii, nu Asocierii în sine.

Următorul set de critici vizează nelegalitatea dispoziţiei de admitere a excepţiei tardivităţii apelului incident, din perspectiva încălcării mai multor norme de procedură.

Astfel, recurenta a reiterat că nu a fost parte în proces la tribunal şi a subliniat că instanţa de apel, fără a respecta principiul disponibilităţii şi fără a pune în discuţie introducerea forţată a unei părţi, a dispus citarea societăţii D. S.R.L. şi comunicarea unui exemplar al cererii de apel principal la termenul din 07.05.2019, fără nicio altă menţiune cu privire la drepturile sale procesuale.

Evidenţiind că a formulat apel incident la data de 24.03.2022 şi considerentele reţinute de instanţa de apel cu privire la tardivitatea căii de atac promovate, recurenta a afirmat că instanţa de apel a ignorat condiţiile procedurale pentru depunerea apelului incident şi nu a respectat caracterul imperativ al citării şi al comunicării actelor din dosar; aceasta a susţinut că dreptul său la apărare a fost încălcat, deoarece instanţa nu i-a comunicat în mod corespunzător calitatea de pârâtă, dreptul de a formula întâmpinare, termenul limită şi sancţiunile în caz de depăşire a acestuia.

În sprijinul acestor afirmaţii, recurenta a evocat art. 472 şi art. 4711 alin. (3) C. proc. civ. şi a susţinut că legea impune în mod imperativ obligaţia instanţei de a comunica acţiunea sau apelul şi dreptul părţii de a formula apărări într-un termen expres indicat, aflată în strânsă legătură cu art. 13 C. proc. civ. de altfel, aceeaşi raţiune se regăseşte şi la art. 157 alin. (2) C. proc. civ.

Totodată, recurenta a argumentat că procedura legală de comunicare a actelor are caracter imperativ, având menirea de a asigura dreptul efectiv la apărare şi cunoaşterea drepturilor în proces; conform art. 176 pct. 6 C. proc. civ., neîndeplinirea procedurii legale de comunicare este considerată un viciu extrinsec a actului de procedură, iar vătămarea este prezumată prin simpla nerespectare a procedurii prevăzute de lege.

În final, recurenta a susţinut că instanţa de apel a apreciat în mod eronat că termenul pentru declararea apelului incident a curs de la data de 17.05.2019; aceasta, în condiţiile în care nu a fost parte în proces la tribunal, nu a fost introdusă în cauză conform legii, deoarece calitatea de pârâtă nu i-a fost comunicată, nu a dobândit o veritabilă calitate de intimată, având în vedere că nu a fost parte în litigiu la momentul în care reclamanta a declarat apel principal, iar hotărârea tribunalului nu i-a fost niciodată comunicată pe cale legală ori dreptul de a formula apel principal. În acest context, recurenta a afirmat că apelul său incident trebuia analizat pe fond şi a reiterat argumentele prezentate în faţa instanţei de apel.

În drept, a invocat art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

La 09.12.2022, intimata-reclamantă A. S.R.L. a depus la dosar întâmpinare, invocând excepţia nulităţii recursului; în subsidiar, a solicitat respingerea recursului.

La 17.01.2023, recurenta a răspuns la întâmpinare.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului; acesta a fost depus la dosar şi, în urma analizării lui de către completul de filtru, a fost comunicat părţilor, care au fost înştiinţate asupra faptului că în termen de 10 zile de la comunicare pot depune puncte de vedere la raport; nicio parte nu şi-a prezentat punctul de vedere.

Prin încheierea din 28.09.2023, Înalta Curte a respins excepţia nulităţii recursului şi, întrucât recursul nu a putut fi soluţionat în condiţiile art. 493 alin. (5) sau (6) C. proc. civ., a fost admis în principiu, în baza art. 493 alin. (7) C. proc. civ., şi s-a acordat termen în şedinţă publică, în vederea soluţionării lui pe fond.

Analizând actele dosarului, precum şi hotărârile atacate, în limita controlului de legalitate, Înalta Curte reţine următoarele:

Instanţa Supremă va răspunde cu prioritate motivelor de casare fondate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ., notând că ipoteza de casare reglementată de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a fost invocată în mod formal, deoarece din cuprinsul memoriului de recurs nu se pot desprinde critici ce pot fi subsumate acesteia.

Astfel, din perspectiva motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ., recurenta a susţinut că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre nelegală, deoarece nu a examinat argumentele expuse în notele de şedinţă din 17.09.2019, referitoare la excepţiile invocate privind inadmisibilitatea introducerii în cauză a societăţii D. S.R.L. şi a lipsei calităţii procesuale pasive a acesteia, având în vedere că societatea se retrăsese din Asociere încă din martie 2012. În plus, recurenta a afirmat că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 478 C. proc. civ., obligând-o la plata unor penalităţi, deşi nu fusese chemată în judecată ca pârâtă, iar reîntregirea cadrului procesual s-a realizat din oficiu în apel, deşi reclamanta s-a opus în mod expres, menţionând că pârâtă în proces este doar Asocierea, prin liderul acesteia. În aceste condiţii de nelegalitate a introducerii în cauză, recurenta susţine că instanţa de apel a depăşit limitele legale ale învestirii, iar decizia recurată a fost pronunţată cu încălcarea principiului disponibilităţii, rolului activ al instanţei şi dreptului la apărare al recurentei.

Pentru a lămuri cadrul învestirii, Înalta Curte constată că în faţa primei instanţe, reclamanta a chemat-o în judecată pe pârâta Asocierea x S.A. Spania & C. S.A. & D. S.R.L., prin liderul x S.A. Spania - Sucursala Bucureşti, România, solicitând obligarea membrelor asocierii la plata unei sume de bani cu titlu de debit principal, la care se adaugă şi penalităţile de întârziere; prima instanţă a admis în parte acţiunea şi a obligat pârâtele - membre ale asocierii - la plata în solidar a sumei de 263.509,45 RON, reprezentând debit principal, iar în rest a respins acţiunea.

În calea de atac devolutivă, la termenul din 07.05.2019, instanţa de apel a apreciat că este necesară citarea şi a celorlalte două societăţi din cadrul Asocierii, respectiv D. S.R.L. şi C. S.A., deşi reclamanta s-a opus în mod expres, menţionând că pârâta chemată în judecată este doar Asocierea, prin liderul acesteia, şi că membrii Asocierii au fost obligaţi la plata debitului doar pentru a se putea pune în executare hotărârea, având în vedere că Asocierea nu are personalitate juridică.

Formulându-şi apărările în privinţa introducerii în cauză, la data de 17.09.2019, D. S.R.L. a depus la dosar note scrise, în care a detaliat pe larg că Asocierea a fost constituită în anul 2011, că ulterior în 2012 se retrăsese din această Asociere şi că acţiunea în răspundere contractuală are la bază un contract de prestări servicii încheiat în anul 2015; în acest context, evidenţiind că nu a participat la lucrări şi că nu mai face parte din Asociere, recurenta a susţinut că nu are calitate procesuală pasivă şi că este inadmisibilă introducerea sa în cauză.

Or, toate aceste chestiuni integrate excepţiilor privind inadmisibilitatea introducerii în cauză şi lipsa calităţii procesuale pasive a societăţii D. S.R.L. nu au fost examinate de instanţa de apel, fiind complet ignorate; aceasta, în ciuda faptului că, prin încheierile din 24.09.2019 şi 19.11.2019, instanţa de apel prorogase discutarea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a societăţii D. S.R.L.

În plus, se reţine că instanţa de apel avea obligaţia de verifica dacă membrele Asocierii obligate la plata penalităţilor solicitate de reclamantă, fuseseră citate în faţa primei instanţe. Neanalizarea acestui aspect de către instanţa de apel atestă caracterul deficitar al silogismului juridic prezentat în decizia atacată, fiind străin de textele legale incidente în dosar.

Prin urmare, pe de o parte, instanţa de apel nu s-a aplecat asupra chestiunii referitoare la citarea pârâtei în faţa primei instanţe şi asupra modului comunicării sentinţei apelate la sediul părţilor obligate prin dispozitiv la plata de despăgubiri civile, iar pe de altă parte, se observă că în faza apelului nu s-a ţinut seama de faptul invocării excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive de către intimata D. S.R.L. Din actele dosarului reiese că încă din data de 17.09.2019 şi respectiv din data de 24.09.2019 recurenta-intimată a depus la dosar cereri din conţinutul cărora se desprindeau în mod real critici referitoare la nelegala sa citare în faţa primei instanţe ori cu privire la lipsa calităţii sale procesuale pasive.

Înalta Curte subliniază că principiul disponibilităţii procesului civil, consacrat, între altele, în art. 22 alin. (6) C. proc. civ., presupune obligaţia instanţei de a respecta întocmai limitele în care părţile au înţeles să o învestească, atât din punctul de vedere al obiectului acţiunii, cât şi al cadrului procesual stabilit de reclamantă.

De aceea criticile recurentei sub acest aspect sunt fondate, întrucât toate aceste elemente imprimă deciziei atacate un viciu de nelegalitate care atrage casarea ei în parte.

În continuare, Înalta Curte reţine că recurenta a invocat nelegalitatea dispoziţiei de respingere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Asocierii, arătând că instanţa de apel nu a analizat argumentele aduse în sprijinul acesteia, ci s-a limitat la o referire sumară a faptului că Asocierea a fost parte în litigiul de fond, invocând considerentele deciziei nr. 1871/2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă. Recurenta a argumentat că, în baza art. 1.951 C. civ., Asocierea nu are personalitate juridică şi, neavând un patrimoniu propriu, nu poate avea calitate procesuală pasivă, răspunderea revenind exclusiv asociaţilor individuali; astfel, legitimarea procesuală aparţine liderului Asocierii, nu Asocierii în sine.

Înalta Curte constată că aceste critici nu pot fi reţinute, întrucât instanţa de apel a analizat excepţia invocată, prezentând considerentele pe baza cărora şi-a format convingerea, şi a dezvoltat un raţionament judiciar în deplină concordanţă cu soluţia pronunţată. Totodată, instanţa supremă notează că nu este necesar ca instanţa să răspundă în mod punctual fiecărui argument al părţilor, acestea pot fi grupate în funcţie de teza căreia i se subscriu pentru a fi dezvoltat un raţionament unitar. Prin urmare, nu se poate constata drept o lipsă a motivării în cazul în care instanţa de apel a reţinut doar acele argumente care au fost relevante pentru soluţionarea cauzei, cu atât mai mult cu cât acestea au fost expuse în mod clar şi detaliat.

În acest sens, cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Asocierii, instanţa de apel a arătat că litigiul dedus judecăţii derivă dintr-un contract încheiat de Asociere, prin liderul său, iar acest aspect conferă Asocierii calitate procesuală pasivă, dată fiind identitatea de părţi între subiectele raportului litigios; de altfel, instanţa de apel a avut în vedere şi considerentele din decizia nr. 1871/28.09.2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, pronunţată în cadrul recursului privind suspendarea de drept a pricinii, conform art. 36 din Legea nr. 85/2006, coroborat cu art. 412 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., precum şi faptul că, potrivit art. 56 alin. (2) C. proc. civ., Asocierea poate sta în judecată chiar dacă nu are personalitate juridică, având capacitate procesuală.

Astfel, Înalta Curte constată că analiza efectuată de instanţa de apel nu a fost una sumară, în condiţiile în care aceasta a motivat şi expus argumentele pe care se sprijină soluţia, respectând dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Pentru toate considerentele prezentate, Înalta Curte, în temeiul art. 496 şi 497 C. proc. civ., va admite recursul, va casa în parte decizia atacată şi va trimite cauza, spre rejudecarea apelului principal, aceleiaşi curţii de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă D. S.R.L. împotriva deciziei nr. 154/2022-A/26.05.2022, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. S.R.L., prin lichidator judiciar B.. şi intimatele-pârâte C. S.A. şi Asocierea GRUPOEMPRESARIALMAGENTA S.A., prin x S.A. Spania - Sucursala Bucureşti România.

Casează în parte decizia atacată şi trimite cauza spre rejudecarea apelului principal aceleiaşi instanţe de apel.

Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei atacate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 decembrie 2023.