Cassation nullified for failing to articulate grounds of illegality; substantive contract interpretation and factual disputes barred at cassation stage

Şedinţa publică din data de 21 noiembrie 2023

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş la data de 29.05.2020, sub nr. x/2020, reclamanta INC 1975 S.R.L., în contradictoriu cu pârâta A. S.R.L. a solicitat instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună rezoluţiunea totală a contractului de vânzare-cumpărare nr. x/15.07.2019 şi rezoluţiunea parţială, pentru 613 tone grâu, a contractului de vânzare-cumpărare nr. x/15.07.2019, ambele încheiate între societăţile INC 1975 S.R.L., în calitate de cumpărător, şi A. S.R.L., în calitate de vânzător, precum şi obligarea pârâtei la plata către reclamantă a următoarelor sume: 125.000 euro, în echivalent RON la data plăţii, cu titlu de daune-interese calculate conform art. 8.2 din Contractul de vânzare-cumpărare nr. x/15.07.2019; 30.650 euro, în echivalent RON la data plăţii, reprezentând daune-interese calculate conform art. 8.2 din Contractul de vânzare-cumpărare nr. x/15.07.2019; a solicitat şi acordarea cheltuielilor de judecată.

În drept, cererea de chemare în judecată este întemeiată pe dispoziţiile art. 1270, 1530-1538, 1549 şi următoarele C. civ.

La data de 15.09.2020 a fost înregistrată cerere reconvenţională de către pârâta-reclamantă reconvenţional A. S.R.L., prin care a solicitat obligarea reclamantei-pârâtă reconvenţional la plata sumei de 3.883 RON reprezentând penalităţi contractuale de întârziere, precum şi a sumei de 176.873,25 RON reprezentând daune-interese pentru grâul nepreluat din contractele nr. x/11.07.2019 şi y/15.07.2019. De asemenea, a solicitat obligarea INC 1975 S.R.L. la suportarea cheltuielilor de judecată.

În drept, pârâta reclamantă reconvenţional a invocat art. 1186 alin. (1), art. 1193, 1530 C. civ.

La data de 11.11.2020 pârâta-reclamantă reconvenţional A. S.R.L. a depus la dosar o precizare a cererii reconvenţionale, prin care a indicat că prejudiciul a cărui recuperare o solicită este de 263.067,05 RON, compus din: 1) suma de 3.883 RON reprezentând penalităţi contractuale de întârziere; 2) suma de 176.873,25 RON reprezentând daune-interese pentru grâul nepreluat din contractele nr. x/11.07.2019 şi y/15.07.2019; 3) suma de 82.310,80 RON (estimată prin cererea reconvenţională depusă la dosar la 90.000 RON, conform paragrafelor 12-15 din memoriu) cu titlu de prejudiciu extracontractual.

La prezentul dosar a fost conexat dosarul x/2021, potrivit încheierii de şedinţă din data de 15.09.2021, instanţa constatând că între obiectul şi cauza celor două dosare există o strânsă legătură.

Prin cererea de chemare în judecată formulată la data de 30.03.2021 şi înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş sub dosar nr. x/2021, reclamanta INC 1975 S.R.L. a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce urmează să o pronunţe, să dispună: 1) Rezoluţiunea, totală a contractului de vânzare-cumpărare nr. x/15.07.2019 şi rezoluţi unea parţială, pentru 613 tone grâu, a contractului de vânzare-cumpărare ni. x/15.07.2019, ambele încheiate între societăţile INC 1975 S.R.L., în calitate de cumpărător, şi A. S.R.L., în calitate de vânzător; 2) Obligarea pârâtei la plata către reclamantă a următoarelor: 125.000 euro, în echivalent RON la data plăţii, cu titlu de daune-interese calculate conform art. 8.2 din Contractul de vânzare-cumpărare nr. x/15.07.2019; 30.650 euro, în echivalent RON la data plăţii, reprezentând daune-interese calculate conform art. 8.2 din Contractul de vânzare-cumpărare nr. x/15.07.2019; cheltuieli de judecată.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 1270, 1530 - 1538, 1549 şi urm. C. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 144/18.03.2022 pronunţată în dosarul nr. x/2020 Tribunalul Timiş a anulat cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta-pârâtă INC 1975 S.R.L., în contradictoriu cu pârâta - reclamantă A. S.R.L.. A respins cererea reclamantei - pârâte INC 1975 S.R.L. de obligare a pârâtei - reclamante A. S.R.L. la plata cheltuielilor de judecată.

A admis, în parte, cererea reconvenţională formulată de pârâta - reclamantă A. S.R.L. în contradictoriu cu reclamanta - pârâtă INC 1975 S.R.L..

A obligat reclamanta - pârâtă INC 1975 S.R.L. să plătească pârâtei - reclamante A. S.R.L. suma de 3.883 RON, cu titlu de penalităţi de întârziere.

A obligat reclamanta - pârâtă INC 1975 S.R.L. să plătească pârâtei - reclamante A. S.R.L. suma de 276,81 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în primă instanţă.

A respins, în rest, cererea reconvenţională.

A admis, în parte, cererea de chemare în judecată înregistrată în dosarul conexat nr. x/2021, formulată de reclamanta INC 1975 S.R.L. în contradictoriu cu pârâta A. S.R.L..

A dispus rezoluţiunea totală a contractului de vânzare - cumpărare nr. x/15.07.2019.

A dispus rezoluţiunea parţială a contractului de vânzare - cumpărare nr. x/15.07.2019.

A obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 87.500 euro, echivalentul în RON la cursul BNR de la data plăţii, cu titlu de daune - interese contractuale.

A obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 7.906,15 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel atât reclamanta S.C. INC 1975 S.R.L., cât şi apelanta S.C. A. S.R.L..

Prin decizia civilă nr. 79/A din 16 februarie 2023, Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă a respins atât apelul declarat de apelanta S.C. INC 1975 S.R.L., cât şi apelul declarat de apelanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 144/18.03.2022, pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul nr. x/2020.

Împotriva acestei decizii, S.C. A. S.R.L., a formulat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în parte a hotărârii atacate cu privire la respingerea apelului său şi trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Timişoara.

În motivarea recursului, într-o primă critică, s-a susţinut că instanţa de apel a încălcat art. 1270 C. civ.

Astfel, a arătat recurenta, dacă instanţa de apel a considerat că s-a format în mod valabil contractul de vânzare-cumpărare porumb nr. x/15.07.2019, atunci trebuia să respecte în totalitate prevederile art. 8.2 din acest contract.

Or, se poate observa că instanţa de apel, fără să existe o modificare a contractului, a apreciat că motivele de culpă ale cumpărătoarei în neperfectarea vânzării nu ar fi relevante, contrar prevederilor art. 8.2 din contract care dispun că această gravă sancţiune a penalităţii de 50 de euro/tona nelivrată se aplică doar în caz de culpă exclusivă a vânzătoarei.

Instanţa a omis să analizeze conduita cumpărătoarei S.C. INC 1975 S.R.L, a omis să observe că: a) notificările din 2019 depuse la dosarul cauzei de aceasta nu au fost niciodată comunicate la sediul recurentei, indicat în contract; b) S.C. INC 1975 S.R.L. cumpăra porumb, un res genera, şi că vânzările de porumb pe care recurenta le-a făcut până la 26.09.2019, la preţuri mult sub cel de 590 RON/tonă, ce apare în înscrisul contract de vânzare-cumpărare porumb nr. x/15.07.2019, nu constituie, aşa cum afirmă cumpărătoarea, o dovadă a imposibilităţii absolute de vânzare, ci o simplă cuantificare a pierderii de preţ suferite. Genera non pereunt, deci chiar şi în ipoteza în care nu s-ar fi recoltat deloc porumb în anul 2019, recurenta ar fi putut să-i vândă porumb, din moment ce pe piaţă se găsea porumb ieftin, şi ar fi realizat un profit legal şi contractual în mod foarte facil. Au fost redate, totodată, dispoziţiile art. 1486 C. civ.

Într-o altă critică, recurenta a susţinut că instanţa de apel a ignorat prevederile art. 1689 C. civ., ce reprezintă prevederile generale privind livrarea bunurilor de gen, de la care contractul nr. x/15.07.2019 nu a derogat.

Contrar celor reţinute de ambele instanţe devolutive, locul predării acestor bunuri de gen, cerealele, porumbul, era la sediul fermei S.C. A. S.R.L., raportat la art. 1689 C. civ.

Contractul nu conţine vreo prevedere de excepţie de la cele generale din legea civilă, neexistând deci vreo obligaţie a vânzătoarei de a transporta marfa la sediul cumpărătoarei cum rezultă că este opinia juridică a Curţii de Apel, din analiza considerentelor de la fila x a deciziei recurate. Neexistând un alt loc precizat expres în contract pentru livrarea mărfurilor, acestea trebuiau predate-primite la sediul vânzătoarei, astfel că era pe deplin relevant juridic comportamentul cumpărătoarei S.C. INC 1975 S.R.L. cu privire la aspectul neprezentării la sediul fermierului.

Instanţa de fond a omis în totalitate să observe comportamentul S.C. INC 1975 S.R.L.

A treia critică de nelegalitate, susţinută de recurentă, o constituie încălcarea de către instanţa de apel a art. 1693 C. civ. care reglementează că momentul predării bunului, de la care cumpărătorul putea cere predarea bunului este de îndată ce preţul este plătit.

Nu numai că S.C. INC 1975 S.R.L. nu i-a achitat nicio sumă de bani pentru porumb, dar şi la cealaltă cereală livrată, grâul din contractele nr. x şi 932/2019 şi-a încălcat obligaţia de a plăti în avans mărfurile, stingându-şi datoria abia în septembrie 2019. În acest context, a susţinut recurenta, nu putea fi considerată în întârziere, raportat la obligaţia de livrare a porumbului, acesta nefiind niciodată achitat.

Chiar dacă în contractul de vânzare porumb nr. x/15.07.2019 nu era prevăzută expres obligaţia S.C. INC 1975 S.R.L. de a achita în avans preţul mărfurilor, instanţa de apel a ignorat dreptul material civil, care dispune în sensul că obligaţia de predare a mărfii poate fi invocată doar după achitarea preţului de către cumpărătoare.

Câtă vreme părţile nu au derogat de la prevederile legii civile prin contractul lor, instanţa trebuia să aplice exact prevederile legii şi nu să facă presupuneri juridice în sensul că dacă părţile nu au prevăzut plata în avans a preţului mărfii în mod explicit, obligaţia de plată ar putea fi inversată temporar fată de cea a predării mărfii. Ordinea executării obligaţiilor la contractul de vânzare-cumpărare bunuri este clară, în sensul că predarea mărfii se poate cere doar după achitarea preţului.

În continuare recurenta a susţinut încălcarea art. 1694 C. civ. de către instanţa de apel, dat fiind contextul expus la fila x din concluzii, invocat şi în faţa instanţei de fond (în luna septembrie 2019 S.C. INC 1975 S.R.L. era în executare silită, încuviinţată la 19.09.2019, respectiv era trimisă în judecată penală împreună cu reprezentanţii săi la Tribunalul Caraş-Severin, cu prim termen la 17.09.2019, pentru evaziune fiscală şi constituire grup infracţional organizat).

Chiar, în ipoteza în care s-ar fi reţinut formarea valabilă a contractului de vânzare-cumpărare porumb nr. x/15.07.2019 şi ar fi existat un termen de plată contractuală, instanţele devolutive trebuiau să observe că vânzatoarea era îndreptăţită să refuze în mod justificat să predea bunuri neachitate, în lumina art. 1694 C. civ.

Contrar opiniei ambelor instanţe devolutive, neplata unor obligaţii de plată exigibile din alte contracte existente între părţi nu este lipsită de relevanţă juridică.

Recurenta a susţinut că, în calitate de vânzătoare în contractele invocate în acest dosar, avea faţă de S.C. INC 1975 S.R.L. o simplă calitate de creditor chirografar, garantă cu un gaj general pe patrimoniul cumpărătoarei. In acest context juridic orice debit scadent şi neachitat atât faţă de sine cât şi faţă de terţi afectează acest gaj general pe patrimoniul vânzătoarei, diminuând în mod vădit garanţiile sale.

Instanţa de apel a încălcat prin decizia atacată şi art. 1556 alin. (1) C. civ., s-a mai arătat.

După redarea art. 1556 alin. (1) C. civ., recurenta a opinat în sensul că prin decizia recurată instanţa de apel l-a gratulat pe contractantul cumpărător care nu şi-a îndeplinit obligaţia sa legală de a achita marfa dorită la preţul de 590 RON/tonă cu o penalitate de aproximativ 220 de RON/tonă din partea recurentei, deşi obligaţia sa de livrare nu era exigibilă, iar legea civilă permitea refuzul îndeplinirii chiar şi a unei obligaţii simultan exigibile.

Într-o altă critică, recurenta a susţinut încălcarea art. 1202 şi art. 1203 C. civ.

Motivele de apel în referire la aceste texte legale, raportate şi la prevederile art. 14 şi art. 15 C. civ., au fost înlăturate în mod greşit de instanţa de apel.

Achizitoarea apelantă-reclamantă S.C INC 1975 S.R.L a încălcat prevederile art. 1170 C. civ., acţionând cu rea-credinţă, impunând un contract standard cu clauze nenegociate majorităţii fermierilor mici, şi nedorind realmente să cumpere porumb de la recurentă la preţul de 590 de RON, trecut în înscris la nivelul pieţei din 15.07.2019, câtă vreme 2 luni mai târziu preţul pieţei era de 510-530 RON/tonă, preţ cu care şi recurenta a valorificat porumbul către terţi, nedeţinând dovada vreunui contract acceptat de reclamanta-pârâtă reconvenţională.

In raport cu recurenta, intimata S.C. INC 1975 S.R.L. a acţionat strict în scopul pretinderii unor sume necuvenite cu titlul de penalităţi de 50 de euro/tonă, fără să fi dorit realmente să cumpere această marfă la preţul de 590 de RON/tonă.

Acest argument ai incidenţei clauzelor standard şi nenegociate nu a fost reţinut de instanţa de apel în cauză, fiind greşit apreciată norma de drept material.

În final, recurenta a susţinut că decizia atacată încalcă şi art. 14 alin. (1) din C. civ.

Astfel, încălcarea acestei prevederi legale a dus la soluţii greşite sub aspectul menţinerii hotărârii instanţei de fond de admitere în parte a cererii principale iniţiate de intimata S.C. INC 1975 S.R.L şi de respingere în parte a cererii sale reconvenţionale

Caracterul obligatoriu al unor contracte nu poate fi reţinut doar în privinţa uneia dintre părţi, cum au procedat ambele instanţe devolutive.

Dacă contractele de vânzare-cumpărare grâu nr. x/2019 erau obligatorii pentru S.C. A. S.R.L., atunci acestea erau obligatorii şi pentru S.C. INC 1975 S.R.L., iar aceasta era ţinută să acţioneze cu bună credinţă.

In realitate S.C. INC 1975 S.R.L. nu a avut nicio intenţie de a cumpăra porumb de la SC. A. S.R.L., rămânând în pasivitate până după recoltarea şi valorificarea unei mari cantităţi de porumb de către recurentă către terţi, această pasivitate având loc totodată pe fondul înregistrării de întârzieri îndelungate la plata grâului cumpărat şi preluat prin contractele x/2019.

Întregul comportament contractual al intimatei vădeşte doar dorinţa de a-şi preconstitui probe - adrese redactate dar necomunicate destinatarilor, programări la preluări de mărfuri la care nu se prezintă - prin care să speculeze obţinerea şi valorificarea unor penalităţi contractuale de aproape 50% din valoarea mărfurilor pe care nu avea nicio intenţie să le cumpere la preţul de 590 de RON/tonă, profitând de naivitatea şi lipsa de experienţă în afaceri a cocontractanţilor săi tipici, fermieri fără studii superioare, fără acces real la consultanţă juridică dedicată, nici la prezentarea clauzelor din contractele standard preformulate şi nenegociate, şi nici pe parcursul colaborării.

O asemenea situaţie abuzivă, ce sfidează obligaţia de bună-credinţă în executarea contractelor a fost consfinţită de instanţa de apel, cu încălcarea vădită a art. 14 alin. (1) C. civ.. Consideră recurenta că şi sub acest aspect se impune admiterea recursului n şi casarea în parte a deciziei atacate, iar în rejudecare, instanţa de apel trebuie să fie îndrumată în analizarea apelului şi în lumina acestui text de lege, pe care l-a ignorat.

La 27.06.2023, intimata a depus întâmpinare, prin care a invocat, în principal, excepţia nulităţii recursului, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ., iar, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Înalta Curte, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, invocată de intimată, în raport cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., soluţionarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepţii, urmează a anula recursul, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit prevederilor art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar conform art. 487 alin. (1) din acelaşi Cod, "recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs."

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., sancţiunea nulităţii intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Din analiza dispoziţiilor legale anterior evocate, rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază şi dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

Totodată, se observă că neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate expres prevăzute de lege, precum şi formularea acestora cu depăşirea termenului de recurs este sancţionată cu nulitatea cererii de recurs.

Soluţia la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac de reformare în care se analizează strict conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile.

Înalta Curte constată că recurenta a indicat formal în susţinerea recursului dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fără a arata în concret în ce constă nelegalitatea deciziei recurate din perspectiva textului de lege indicat, iar dezvoltarea criticilor arătate în cuprinsul cererii de recurs nu face posibilă încadrarea acestora în niciunul dintre cazurile reglementate de pct. 1-8 ale textului de lege anterior menţionat.

Întinderea controlului judiciar este condiţionată de cuprinsul criticilor formulate prin cererea de recurs şi de limitele conferite de dispoziţiile legale, iar simpla nemulţumire a părţii cu privire la soluţia pronunţată, la modalitatea în care au fost administrate şi analizate probele, la modul de interpretare şi executare a contractului, precum şi succinta relatare a situaţiei de fapt, nu pot constitui obiectul analizei instanţei de recurs în raport de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

În speţă, se reţine că, deşi recurenta prezintă în mod amplu motivele de recurs, indicând expres mai multe norme de drept material considerate a fi încălcate, aduce, în realitate, în dezbatere doar chestiuni vizând probele administrate, situaţia de fapt, conduita contractuală a părţilor, aspecte ce nu pot fi circumscrise motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ.

Astfel, criticile recurentei vizează probele administrate (notificările din 2019, contractele de vânzare-cumpărare, etc.), situaţia de fapt (conduita contractuală a părţilor, evaluarea comportamentului acestora, locul predării bunurilor de gen, comportamentul cumpărătoarei S.C. INC 1975 S.R.L. cu privire la aspectul neprezentării la sediul fermierului, relevanţa neplăţii unor obligaţii de plată exigibile din alte contracte existente între părţi, etc.), modul de executare a contractelor (chestiuni legate de obligaţia de plată prin susţinerea neachitării de către S.C. INC 1975 S.R.L. a vreunei sume pentru porumb, etc.), chestiuni legate de formarea contractului de vânzare-cumpărare porumb nr. x/15.07.2019, aspecte ce nu pot fi circumscrise motivului de nelegalitate invocat.

Afirmaţia recurentei în sensul că întregul comportament contractual al intimatei vădeşte doar dorinţa acesteia de a-şi preconstitui probe, de a profita de lipsa de experienţă în afaceri a cocontractanţilor săi tipici, sfidând, astfel, obligaţia de bună-credinţă în executarea contractelor, nu poate să atragă nicio analiză fiind o chestiune de netemeinicie.

De asemenea, aspectele vizând stabilirea culpei, acţionarea intimatei cu rea-credinţă prin impunerea unui contract standard cu clauze nenegociate majorităţii fermierilor mici, susţinerea că intimata nu a avut nicio intenţie de a cumpăra porumb de la A., rămânând în pasivitate până după recoltarea şi valorificarea unei mari cantităţi de porumb de către reclamantă către terţi, pe care le aduce în discuţie recurenta, se circumscriu unor chestiuni de netemeinicie, care aparţin în mod suveran instanţei de fond sau de apel, faţă de caracterul devolutiv al căii de atac.

Cât priveşte aspectele legate de nereţinerea incidenţei clauzelor standard şi nenegociate, se constată că acestea privesc modul de intrepretare a contractului şi nu se pot constitui, astfel, în motive de nelegalitate.

Se observă că, sub pretextul unor pretinse interpretări eronate a obligaţiilor contractuale asumate prin convenţii, recurenta tinde la schimbarea situaţiei de fapt stabilite, ceea ce vizează, în realitate, netemeinicia deciziei atacate.

Interpretarea contractelor într-o manieră neconformă sensului reieşit din acordul părţilor, precum şi evaluarea relaţiilor dintre cele două entităţi juridice, constituie, de altfel, şi o ipoteză de analiză corelată a probelor. Stabilirea adevăratei voinţe a părţilor contractante constituie un aspect al etapelor devolutive, iar nu al controlului de legalitate, pentru că doar în valorificarea probelor propuse şi încuviinţate se poate stabili care a fost conduita părţilor. Or, în recurs instanţa nu poate constata o altă situaţie de fapt decât cea configurată de către instanţa de apel.

Aşa fiind, toate aceste argumente expuse de recurentă sunt chestiuni care privesc situaţia de fapt şi probele administrate, aspecte care, aşa cum s-a arătat în precedent, nu pot fi circumscrise niciunuia dintre motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În egală măsură, deşi recurenta indică anumite dispoziţii legale, respectiv art. 1270 C. civ., art. 1689, art. 1693, art. 1694, art. 1556 alin. (1), art. 1202, art. 1203 şi art. 14 alin. (1) din acelaşi C. civ., în motivarea recursului, autoarea căii extraordinare de atac s-a rezumat la a-şi exprima nemulţumirea cu privire la metoda de interpretare a contractului, prin susţinerea ignorării de către instanţă a regulilor de interpretare a clauzelor unui contract, cu privire la reţinerea eronată a situaţiei de fapt rezultată din probe, aspecte ce nu pot fi analizate în această etapă procesuală, instanţa de apel fiind suverană în a aprecia, în baza probatoriului administrat, în raport de circumstanţele cauzei, această chestiune.

Invocarea unor texte legale, fără să se susţină o minimă argumentaţie în drept care să situeze criticile în sfera temeiurilor de casare reglementate expres de C. proc. civ., şi simpla nemulţumire a părţii cu privire la aspectele care au format convingerea instanţei de apel, fără precizarea relevanţei pe care acestea le au faţă de fondul pricinii şi fără a se dezvolta şi arăta, în concret, în ce constau greşelile de judecată săvârşite de instanţă şi legea încălcată, nu pot face obiectul analizei instanţei de recurs, recurenta neformulând veritabile critici de nelegalitate care să vizeze decizia atacată şi care să permită astfel exercitarea controlului de legalitate în această fază procesuală din perspectiva motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Recursul fiind un mijloc procedural prin care se realizează un examen al hotărârii atacate, sub aspectul legalităţii acesteia, instanţa de recurs, soluţionând această cale de atac, verifică dacă hotărârea atacată a fost sau nu pronunţată cu respectarea dispoziţiilor legale. Această analiză nu se poate realiza în lipsa indicării şi dezvoltării motivelor de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile anterior menţionate, obligaţie care revine sub sancţiunea nulităţii, titularului căii de atac promovate.

Constatând că recurenta nu s-a conformat obligaţiei reglementate de dispoziţiile art. 488 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte, având în vedere şi inexistenţa motivelor de ordine publică care să inducă aplicarea art. 489 alin. (3) C. proc. civ., va anula recursul, potrivit dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 79/A din 16 februarie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 noiembrie 2023.