Arbitration award annulment challenge: arbitrator impartiality post-award association and insufficient reasoning standards

Şedinţa publică din data de 2 noiembrie 2023

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea de arbitrare înregistrată pe rolul Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României sub nr. x/2019 reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul MUNICIPIUL BUCUREŞTI a solicitat să se constate intervenirea rezilierii din motive culpabile beneficiarului pârât, astfel cum acesta a fost notificat prin notificarea nr. x/27.09.2018, să fie obligat pârâtul Municipiul Bucureşti la emiterea adresei de deblocare a garanţiilor de bună execuţie şi a reţinerilor contractuale, constituite prin reţinerea din certificatele de plată interimare în conturile reclamantei deschise la Trezoreria Municipiului Bucureşti; să fie obligat pârâtul la plata către A. S.R.L. a sumei de 13.029.645,25 RON inclusiv TVA, reprezentând contravaloare pretenţii la data rezilierii contractului şi la plata penalităţilor de întârziere datorate până la data achitării integrale a debitului, precum şi obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea din 5 iunie 2022, Tribunalul arbitral, având a se pronunţa asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, invocată de pârâtă, a constatat că liderul Asocierii are calitate procesuală activă şi pe aceea de reprezentant al Asocierii.

Prin sentinţă arbitrală nr. 33 din 19 mai 2022, Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României a admis acţiunea arbitrală, a constatat intervenită rezilierea unilaterală a contractului de antrepriză în construcţii civile, tip "FIDIC" nr. 277/17.06.2014, prin declaraţia antreprenorului inclusă în notificarea de reziliere nr. x/27.09.2014 şi încetarea contractului la data de 11 octombrie 2014.

A obligat pârâtul în calitate de beneficiar - Municipiul Bucureşti - să emită adresa de deblocare a garanţiilor de bună execuţie, constituite prin reţineri din certificatele interimare de plată-CIP, în conturile reclamantei A. S.R.L. deschise la Trezoreria Municipiului Bucureşti.

A obligat pârâtul Municipiul Bucureşti la plata sumei de 13.029.645,25 RON, cu TVA inclus, către reclamanta A. S.R.L., reprezentând contravaloarea costurilor suplimentare, indirecte şi conexe, datorate ca efect al rezilierii premature a contractului. A obligat pârâtul Municipiul Bucureşti la plata penalităţilor de întârziere, în valoare de 2.206.499,97 RON calculate până la data de 12 mai 2022, precum şi a celor calculate în continuare, până la data achitării integrale a debitului principal. A obligat pârâtul la plata sumei totale de 578.712.52 RON, către reclamantă, reprezentând cheltuielile de arbitrare achitate de aceasta (taxele arbitrale, onorariu de avocat şi onorariu de expert).

Împotriva acestei hotărâri, pârâtul Municipiul Bucureşti a formulat acţiune în anulare prin care a solicitat instanţei să admită acţiunea şi, pe cale de consecinţă, să anuleze sentinţa arbitrală nr. 33 din 19 mai 2022 pronunţată de Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României, în dosarul arbitral nr. x/2019; să anuleze încheierea din 5 iunie 2020 prin care s-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a A. S.R.L.; să anuleze orice altă încheiere a tribunalului arbitral criticate prin motivele de acţiune în anulare. Ca urmare a admiterii acţiunii în anulare, să trimită cauza spre rejudecare la Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României, în temeiul art. 613 alin. (3) lit. b) C. proc. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 94F/2022 din 17 noiembrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a fost respinsă ca nefondată acţiunea în anulare a sentinţei arbitrale nr. 33 din 19 mai 2022 şi a încheierii din 5 iunie 2020 pronunţată de Curtea de Arbitraj Comercial International de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României în dosarul nr. x/2019 formulată de petentul-pârât MUNICIPIUL BUCUREŞTI, luându-se act că intimata va solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, pârâtul MUNICIPIUL BUCUREŞTI, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ., prin care a solicitat instanţei admiterea recursului, în principal, casarea sentinţei atacate, cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare primei instanţe, iar în subsidiar, casarea sentinţei, rejudecarea în fond a cauzei, admiterea acţiunii în anulare şi, pe cale de consecinţă:

Să anuleze sentinţa arbitrală nr. 33 din 19 mai 2022 pronunţată de Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României;

Să anuleze încheierea din 5 iunie 2020 pronunţată de CCIR prin care s-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a A. S.R.L.;

Să anuleze orice altă încheiere a tribunalului arbitral criticată prin motivele de acţiune în anulare formulate în cauză.

Astfel, ca urmare a admiterii acţiunii în anulare, să trimită cauza spre rejudecare la Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României, în temeiul art. 613 alin. (3) lit. b) C. proc. civ.

În argumentarea memoriului de recurs, recurentul susţine că prima instanţă a aplicat în mod greşit dispoziţiile art. 3. alin. (2) din regulile CCIR, coroborate cu art. 21 alin. (3) din regulile CCIR privind imparţialitatea arbitrilor - motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Astfel, prin acţiunea în anulare, recurentul a arătat că sentinţa arbitrală este nulă, deoarece încalcă principiul imparţialităţii arbitrului având în vedere că unul dintre arbitrii, respectiv dl. B. a fost cooptat la scurt timp după pronunţarea soluţiei, ca partener (avocat asociat) în cadrul societăţii de avocaţi, reprezentanţi ai reclamantului A. care a avut câştig de cauză în dosarul arbitral.

Instanţa de judecată trebuie să fie independentă şi imparţială în ceea ce priveşte lipsa oricărei prejudecăţi sau atitudini părtinitoare a judecătorilor, fiind susceptibilă la multiple interpretări. Aceste cerinţe trebuie să fie evaluate potrivit unui demers subiectiv, ţinându-se cont de atitudinea personală a judecătorului faţă de circumstanţele cauzei, respectiv potrivit unui demers obiectiv, care trebuie să fie evaluat în vederea identificării gradului în care instanţa a oferit, în special prin compunerea sa, suficiente garanţii pentru a exclude orice îndoială legitimă existentă în relaţie cu imparţialitatea sa.

Or, în condiţiile în care, unul dintre arbitrii care a pronunţat sentinţa arbitrală, la scurt timp a început o relaţie de colaborare cu reprezentanţii părţii care a câştigat în dosarul arbitral este de natură să creeze o îndoială serioasă privind imparţialitatea acestuia.

În acest caz, recurentul susţine că prima instanţă a aplicat în mod eronat principiul imparţialităţii reţinând că testul imparţialităţii presupune dovedirea că ar fi existat discuţii privind parteneriatul arbitrului B. cu reprezentanţii convenţionali ai societăţii A., în condiţiile în care, testul imparţialităţii presupune indicarea unor motive care creează un dubiu rezonabil privind imparţialitatea arbitrului.

Mai susţine recurentul, că prima instanţă a aplicat în mod greşit dispoziţiile art. 603 alin. (1) pct. e) C. proc. civ. şi standardul de motivare al hotărârii arbitrale, având în vedere că prima instanţă, a realizat o analiză formală a sentinţei arbitrale şi a reţinut că, de principiu, sentinţa arbitrală ar cuprinde chestiuni de fapt şi de drept privind soluţia pronunţată, astfel încât nu ar fi incident motivul de acţiune în anulare prevăzut de art. 608 alin. (1) pct. g) C. proc. civ.

În acest context, recurentul arată că sentinţa arbitrală este insuficient motivată, întrucât nu răspunde apărărilor formulate de Municipiul Bucureşti, nu identifică obligaţii contractuale pretins a fi încălcate de Municipiul Bucureşti şi nu cuprinde motivele de respingere a argumentelor formulate privind neîndreptăţirea A. la despăgubiri.

În critica întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul arată că sentinţa recurată este insuficient motivată în fapt şi în drept, în cauză nefiind expuse motive care să susţină soluţia Tribunalului Arbitral de constatare a rezilierii, precum şi de obligare a Municipiului Bucureşti la despăgubiri.

În acest sens, se arată că sentinţa arbitrală nu cuprinde analiza pretinsei obligaţii contractuale neexecutate de Municipiul Bucureşti, a legăturii de cauzalitate şi a prejudiciului şi nici nu a analizat chiar dreptul Antreprenorului la plata despăgubirilor, în condiţiile în care, parte din aceste daune interese au fost respinse de către Inginer ca urmare a constatării tardivităţii formulării revendicării, conform procedurii stabilite de către contract, o parte au fost respinse ca nefondate de Inginer, iar A. nu a contestat determinările Inginerului, iar pentru o altă parte dintre acestea, nu a fost urmată procedura prevăzută în contract privind formularea unor revendicări.

Prin urmare, recurentul susţine că, Curtea de Apel Bucureşti nu a analizat în mod concret motivul acţiunii în anulare invocat de Municipiul Bucureşti privind lipsa analizării condiţiilor răspunderii contractuale, ci s-a limitat doar la a indica pagini din sentinţa arbitrală fără să explice cum răspunde sentinţa arbitrală la criticile invocate de Municipiul Bucureşti.

Se arată că sentinţa recurată este insuficient motivată inclusiv cu privire la motivul de acţiune în anulare privind nemotivarea soluţiei Tribunalului Arbitral privind acordarea despăgubirilor, iar trimiterea făcută de instanţa arbitrală la concluziile unei expertize tehnice în construcţii hidrotehnice, considerată de prima instanţă ca fiind o manifestare suficientă a necesităţii motivării, nu respectă nicicum exigenţa legală în această privinţă.

Critica privind insuficienta motivare a sentinţei arbitrale vizează şi motivul de acţiune în anulare privind lipsa motivării respingerii excepţiei nulităţii Notificării nr. x/27.09.2018.

Astfel, în cadrul acestui motiv de acţiune în anulare, Municipiul Bucureşti a arătat că hotărârea nu analizează motivele Municipiului Bucureşti cu privire la nevalabilitatea Notificării nr. x/27.09.2018 pe motiv că niciunul dintre motivele din Notificarea nr. x/27.09.2018 nu este motiv de reziliere şi nu constituie un refuz al beneficiarului de executare a obligaţiei contractuale.

Aşa cum s-a arătat şi în cuprinsul acţiunii în anulare, recurentul nu contestă analiza Tribunalului Arbitral privind tripla valenţă a Notificării de reziliere, în realitate acesta fiind singurul aspect analizat de Tribunalul Arbitral. Critica recurentului vizează lipsa analizării de către Tribunalului Arbitral a nulităţii Notificării de reziliere, având în vedere că Notificarea nr. 7004 nu poate reprezenta notificare de punere în întârziere, întrucât aceasta nu respectă condiţia impusă de art. 1522 alin. (1) C. civ., iar prin aceasta, reclamanta nu a solicitat Municipiului Bucureşti executarea vreunei obligaţii.

De asemenea, recurentul susţine că sentinţa atacată este insuficient motivată cu privire la motivul de acţiune în anulare a încheierii din 5 iunie 2020, prin care a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale active, având în vedere că instanţa nu arată care sunt motivele pentru care Tribunalul Arbitral ar fi respins excepţia lipsei calităţii procesuale active prin raportare la motivele invocate de Municipiul Bucureşti.

Mai susţine recurentul, că sentinţa atacată este insuficient motivată cu privire la respingerea motivului de acţiune în anulare privind încălcarea dispoziţiilor autorităţii de lucru judecat, având în vedere că în acţiunea în anulare, Municipiul Bucureşti a invocat încălcarea dispoziţiilor de ordine publică, deoarece Tribunalul Arbitral s-a bazat pe pretinsul efect al lucrului judecat al jurisprudenţei, pentru soluţionarea prezentei dispute, încălcând regulile de drept privind autoritatea de lucru judecat.

Or, prima instanţă s-a limitat doar la a specifica că nu este întemeiat acest motiv de acţiune în anulare, deoarece Tribunalul Arbitral şi-ar fi prezentat raţionamentul propriu, fără a arăta în concret unde se regăseşte acesta, raţionament care, în realitate, nu există.

În acest sens, se arată că, reţinerea efectului puterii de lucru judecat rezultă inclusiv din lipsa motivării sentinţei arbitrale, prin care Tribunalul Arbitral a prezentat, susţinerile părţilor ca atare, doctrina, jurisprudenţa, concluziile raportului de expertiză şi concluzia acestuia fără prezentarea unui silogism propriu.

Aceste aspecte, susţine recurentul că nu au fost analizate de prima instanţă, ci aceasta s-a limitat doar la a menţiona că nu rezultă din hotărâre că s-ar fi reţinut puterea de lucru judecat a jurisprudenţei.

În argumentarea motivului de recurs, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul susţine că prima instanţă a aplicat în mod greşit dispoziţiile art. 331 alin. (2) C. proc. civ., reţinând astfel aplicabilitatea dispoziţiilor art. 608 alin. (2) din acelaşi C. proc. civ., având în vedere că unul dintre motivele de acţiune în anulare a vizat neîncuviinţarea obiectivelor la expertiză de către Tribunalul Arbitral.

Aşa cum a reţinut şi prima instanţă şi cum rezultă din dispoziţiile art. 331 alin. (2) C. proc. civ., Tribunalul Arbitral trebuia să se pronunţe printr-o încheiere asupra obiectivelor la expertiză or, atâta timp cât la dosarul cauzei nu există o încheiere a Tribunalului Arbitral de încuviinţare a obiectivelor nu se poate considera că din atitudinea procesuală a părţilor ar rezulta o însuşire de către Tribunalul Arbitral a obiectivelor.

Or, reţinerea instanţei privind pretinsa însuşire a obiectivelor de către Tribunalul Arbitral nu este de natură să acopere viciul de nelegalitate al neîncuviinţării obiectivelor de către Tribunalul Arbitral.

Totodată, se susţine faptul că, prima instanţă a aplicat în mod greşit prevederile art. 608 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora, nu se pot invoca pe calea acţiunii în anulare neregularităţile unui act de procedură dacă nu au fost invocate de către cel interesat la termenul la care s-a produs ori, dacă a lipsit la acel termen, la primul termen de judecată la care a fost prezent ori legal citat după producerea neregularităţilor şi înainte de a pune concluzii pe fond.

Astfel, motivul de acţiune în anulare nu vizează o nulitate a unui act de procedură, ci presupune neregularităţi ale hotărârii arbitrale din perspectiva încălcării normelor procedurale de ordine publică cu privire la modalitatea de administrare şi încuviinţarea probelor, or aceste aspecte pot fi invocate oricând, iar Municipiul Bucureşti a invocat încuviinţarea obiectivelor prin punerea în discuţia contradictorie a părţilor şi inclusiv nulitatea raportului de expertiză prin raportare la obiectivele încuviinţate.

Având în vedere că pe de-o parte nu au fost invocate neregularităţi cu privire la un act de procedură aspect care exclude aplicarea art. 608 alin. (2) C. proc. civ., iar pe de altă parte Municipiul Bucureşti a invocat aceste neregularităţi privind obiectivele propuse, recurentul susţine că prima instanţă a reţinut în mod greşit aplicabilitatea art. 608 alin. (2) din acelaşi Cod.

Mai susţine recurentul, că prima instanţă a aplicat în mod greşit dispoziţiile art. 608 şi art. 330 C. proc. civ., având în vedere că prin acţiunea în anulare, Municipiul Bucureşti a invocat nulitatea sentinţei arbitrale, deoarece s-a bazat pe o probă cu expertiză, probă de altfel nulă, întrucât de esenţa probei cu expertiză este lămurirea unor aspecte de fapt, iar expertul în construcţii în mod nelegal s-a pronunţat cu privire la numeroase aspecte de drept, în privinţa cărora instanţa arbitrală era suverană.

Prin urmare, normele privind modalitatea de administrare a probelor sunt norme de ordine publică, iar nerespectarea regulilor privind administrarea probelor poate fi cenzurată pe calea acţiunii în anulare, iar în cazul în care, o probă este nulă pentru încălcarea normelor privind încuviinţarea, administrarea sau admisibilitatea acestora, judecătorul nu îşi poate întemeia soluţia pe astfel de probă pentru pronunţarea sentinţei arbitrale, iar motivul de acţiune în anulare invocat de Municipiul Bucureşti ţine chiar de administrarea probei cu expertiză.

Astfel, imposibilitatea dezlegărilor de drept din cadrul probei cu expertiză, nulitatea raportului de expertiză pentru nerespectarea dispoziţiilor art. 21 din O.G. nr. 2/2000 privind organizarea activităţii de expertiză tehnică judiciară şi extrajudiciară nu sunt critici care ţin de aprecierea probatorului, ci vizează chiar lipsirea de efecte a probei cu expertiza, respectiv de încălcarea normelor privind administrarea probelor.

Prin urmare, criticile de nelegalitate rezultă, în realitate, din faptul că sentinţa arbitrală a fost pronunţată pe baza unei probe nelegale pentru că raportul de expertiză în construcţii, în forma depusă nu poate avea valoare de probă cu expertiză, ceea ce atrage nulitatea sentinţei arbitrale, bazată pe acesta.

Astfel, contrar reţinerilor primei instanţe, motivul invocat de Municipiul Bucureşti nu tinde la o reapreciere a utilităţii probei cu expertiza, ci vizează chiar încălcarea normelor privind administrarea probelor şi nu de aprecierea probelor, care este apanajul exclusiv al instanţei.

În acest context, recurentul susţine că prima instanţă a reţinut în mod nelegal că criticile privind nelegalitatea sentinţei arbitrale din perspectiva nulităţii raportului de expertiză sunt chestiuni de apreciere a probatoriului, încălcând astfel dispoziţiile art. 608 şi art. 330 din C. proc. civ.

Într-o altă critică, se susţine aplicarea greşită a art. 604 alin. (4) C. proc. civ. calificând drept o eroare materială a menţionării în cuprinsul dispozitivului data rezilierii ca fiind 11 octombrie 2014, deşi părţile au invocat drept dată de încetare a contractului 2018, iar acest aspect nu reprezintă o simplă eroare materială, ci chiar o schimbare a cauzei cererii de arbitrare.

Pentru aceste considerente, recurentul solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat în scris şi depus la dosar.

Intimata-reclamantă A. S.R.L. a depus, la 8 mai 2023, întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, iar pe fond a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu consecinţa menţinerii sentinţei recurate ca legală şi temeinică.

La 24 mai 2023, recurentul-reclamant a depus la dosar, prin e-mail, răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat înlăturarea susţinerilor intimatei-reclamante ca fiind nefondate.

Analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul MUNICIPIUL BUCUREŞTI este nefondat şi va fi respins, pentru următoarele considerente:

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. vizează neregularităţi de ordin procedural ce sunt sancţionate cu nulitatea de art. 174 C. proc. civ., dispoziţii ce constituie dreptul comun în materia actelor de procedură şi care vizează o singură ipoteză de nulitate, respectiv încălcarea formelor procedurale.

În susţinerea acestui motiv de recurs, recurentul arată că prima instanţă a aplicat în mod greşit dispoziţiile art. 3 alin. (2) din Regulile CCIR, coroborate cu art. 21 alin. (3) din regulile CCIR privind imparţialitatea arbitrilor.

În acest context, recurentul critică faptul că prin acţiunea în anulare, acesta a arătat că sentinţa arbitrală este nulă, deoarece încalcă principiul imparţialităţii arbitrului, având în vedere că unul dintre arbitrii, respectiv dl. B. a fost cooptat la scurt timp după pronunţarea soluţiei, ca partener (avocat asociat) în cadrul societăţii de avocaţi, reprezentanţi ai reclamantului A. care a avut câştig de cauză în dosarul arbitral.

Această critică este nefondată, având în vedere că susţinerile recurentului nu vizează încălcarea unor norme de procedură, ci modalitatea de interpretare a motivului de anulare, reglementat la art. 608 lit. h) C. proc. civ. privind lipsa de imparţialitate evocată.

În acest context, se reţine că în mod corect instanţa de fond a aplicat normele invocate, respectiv art. 3 alin. (2) din Regulile CCIR, având în vedere că împrejurarea cooptării în acea societate de avocatură nu este suficientă pentru a contura o lipsă de imparţialitate.

În ceea ce priveşte încălcarea prevederilor art. 21 alin. (3) din Regulile CCIR, recurentul susţine că orice observator rezonabil ar fi considerat că cooptarea arbitrului la scurt timp după pronunţarea sentinţei arbitrale prezintă motive îndoielnice privind imparţialitatea acestuia.

Această susţinere a recurentului nu poate fi reţinută, întrucât în cauză nu a fost indicată vreo împrejurare care ar fi fost de natură să pună la îndoială imparţialitatea arbitrului, reprezentantul convenţional al părţii din litigiu neputând fi confundat cu însăşi partea din litigiu, aspect corect reţinut de către instanţa de fond, astfel că aspectele evocate de acesta nu sunt de natură a crea un dubiu sau o îndoială rezonabilă cu referire la imparţialitatea unuia dintre arbitrii care s-au pronunţat în cauză.

Într-o altă critică, întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul susţine că unul dintre motivele acţiunii în anulare invocat de Municipiul Bucureşti este încălcarea standardului de motivare a sentinţei arbitrale, fiind astfel încălcate norme de procedură cuprinse în art. 603 alin. (1) lit. e) C. proc. civ.

Această critică este nefondată, întrucât aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, sentinţa arbitrală îndeplineşte standardul de motivare a unei hotărâri judecătoreşti, motivarea acesteia implicând indicarea temeiurilor de fapt şi de drept, expunerea analizei făcute de către arbitrii şi cercetarea în baza căreia se formează convingerea pentru adoptarea acelei soluţii, context în care nu pot fi reţinute susţinerile recurentului, deoarece nemulţumirea acestuia cu privire la dezlegările date de Tribunalul Arbitral referitoare la fondul cauzei, nu echivalează cu nemotivarea sentinţei arbitrale.

În acest context, Înalta Curte constată că susţinerea recurentului referitoare la încălcarea prevederilor art. 603 alin. (1) lit. e) C. proc. civ., conform cărora, hotărârea arbitrală se redactează în scris şi trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept ale hotărârii, nu poate fi primită.

În continuare, recurentul susţine, potrivit art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., lipsa de motivare a sentinţei recurate.

În acest context, recurentul arată că sentinţa atacată nu este motivată corespunzător sub aspectul următoarelor aspecte invocate: tribunalul arbitral nu ar fi analizat îndeplinirea condiţiilor legale şi contractuale pentru intervenirea rezilierii unilaterale, nu au fost analizate condiţiile de acordare a despăgubirilor şi lipsa motivării pentru care ar fi respins excepţia nulităţii Notificării nr. x/27.09.2018, iar întrucât aceste susţineri nu au fost găsite întemeiate, rezultă că nici sentinţa recurată nu e motivată.

Aceste critici sunt nefondate, întrucât Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că în considerentele expuse de instanţa arbitrală sunt menţionate premisele de drept şi de fapt pe care se sprijină soluţia, indicând în analiza hotărârii pronunţate calificările şi dezlegările arbitrilor privind natura contractului, clauzele de reziliere/rezoluţiune şi reperele de drept şi jurisprudenţiale, analiza pactului comisoriu, limitele controlului judiciar în ceea ce priveşte declaraţia unilaterală de rezoluţiune/pactul comisoriu.

În ceea ce priveşte motivul invocat de Municipiul Bucureşti referitor la nemotivarea sentinţei arbitrale, în sensul că nici prima instanţă nu a putut identifica, în mod efectiv, care sunt pretinsele obligaţii contractuale reţinute de Tribunalul Arbitral ca fiind încălcate de Municipiul Bucureşti, se constată că acesta este nefondat.

Aceasta deoarece, din ansamblul considerentelor sentinţei atacate, rezultă că în cuprinsul sentinţei arbitrale se constată că instanţa arbitrală a realizat o amplă analiză cu privire la condiţiile necesare pentru a opera rezilierea, precum şi cu privire la natura juridica a Notificării nr. x/27.09.2018, tocmai în raport cu apărările invocate de Municipiul Bucureşti.

În acest sens, s-a reţinut cu privire la chestiunea juridică a rezilierii cuprinsul clauzei 16.2 din contract, care consacra dreptul de reziliere unilaterală a Antreprenorului, ulterior fiind redate consideraţiile de ordin jurisprudenţial şi doctrinar cu privire la natura, efectele şi mecanismul rezilierii/rezoluţiunii unilaterale din C. civ.

În acest context, se reţine analiza efectuată cu privire la intervenirea condiţiilor legale şi contractuale pentru a opera rezilierea unilaterală a contractului din culpa exclusivă a beneficiarului - Municipiului Bucureşti, precum şi motivele pentru care a fost respinsă excepţia nulităţii Notificării nr. x/27.09.2018, aşa încât aserţiunile recurentului, în sensul că Tribunalul Arbitral ar fi preluat şi aplicat automat jurisprudenţa la situaţia din speţă, fără a realiza un raţionament propriu nu se susţine, raportat la considerentele sentinţei atacate.

În continuare, se analizează, în raport cu dispoziţiile de drept material aplicabile, care este felul nulităţii care ar putea interveni în raport cu apărările invocate de Municipiul Bucureşti în susţinerea excepţiei nulităţii Notificării nr. x/27.09.2018, iar în temeiul dispoziţiilor legale incidente, instanţa de fond a constatat că tribunalul arbitral a procedat la analiza validităţii şi eficacităţii notificării şi a măsurii de reziliere unilaterală, dispusă de antreprenor la 28 septembrie 2018.

Prin urmare, curtea de apel a reţinut că motivarea tribunalului arbitral vizează lămurirea si analizarea apărărilor formulate de partea adversă în susţinerea excepţiei nulităţii Notificării nr. x/27.09.2018, astfel că, prin sentinţă au fost analizate: mecanismul declaraţiei unilaterale de reziliere; importanţa neexecutării obligaţiei; nulitatea/ineficacitatea actului juridic civil, iar ulterior, validitatea şi eficacitatea notificării şi a măsurii de reziliere unilaterală dispusă de Antreprenor la 28 septembrie 2018, prin raportare la teza invocată de parte.

Aşadar, prin considerentele sentinţei atacate s-a reţinut netemeinicia susţinerilor Municipiului Bucureşti, potrivit cărora, Notificarea nr. x/27.09.2018 nu ar reprezenta notificare de punere în întârziere pentru că reclamanta nu ar fi solicitat executarea vreunei obligaţii din partea beneficiarului, aspect invocat în susţinerea excepţiei nulităţii Notificării nr. x/2018.

Astfel, raportându-se la corespondenţa dintre părţi depusă la dosarul cauzei, din cuprinsul căreia rezultă că beneficiarul cunoştea că nu a predat şantierul şi că nici nu îi putea preda, în mod corect, s-a concluzionat că Municipiul Bucureşti nu poate pretinde că nu i s-ar fi acordat posibilitatea de a-şi executa obligaţiile în scopul evitării rezilierii.

Referitor la pretinsa lipsă a motivelor pentru care s-a respins excepţia nulităţii Notificării nr. x/27.09.2018, în care se susţine o analiză formală a instanţei arbitrale, recurentul Municipiului Bucureşti critică sentinţa atacată, în sensul că nu au fost verificate motivele de nevalabilitate expuse în apărare.

Această critică este nefondată, întrucât hotărârea detaliază argumentele privind condiţiile de constatare a ineficacităţii notificării de reziliere formulate de Antreprenor, înfăţişând opinia instanţei cu privire la natura sancţiunii şi la elementele necesare intervenirii acesteia, context în care se apreciază că această analiză răspunde apărărilor formulate pe acest aspect.

Prin urmare, a fost respinsă excepţia nulităţii Notificării nr. x/27.09.2018, reţinându-se că "reclamanta, în calitatea de Antreprenor, a respectat condiţiile de procedură şi substanţiale prevăzute de art. 1552 C. civ. şi de art. 16.2. din Contractul standard, astfel că, Notificarea de reziliere unilaterală din 27.09.2018, este validă şi deplin eficace, contractul încetând, prin rezilierea decisă de Antreprenor la 11 octombrie 2018". Totodată fiind constatat faptul că au fost analizate obligaţiile neexecutate de beneficiarul Municipiul Bucureşti şi care l-au determinat pe Antreprenor să emită Notificarea de reziliere nr. x/27.09.2018.

În acest context, s-a constatat că, într-o măsură hotărâtoare, culpa beneficiarului a contribuit la eşecul contractului asupra proiectării şi execuţiei lucrărilor la obiectivele nr. 4-5, ceea ce a atras validarea notificării deciziei de reziliere unilaterală a Antreprenorului, cu efect principal încetarea contractului de la data de 11 octombrie 2018 şi admiterea capetelor de cerere vizând dreptul la garanţia de bună-execuţie şi contravaloarea cheltuielilor suplimentare, precum şi daunele interese, în acord cu dispoziţiile art. 1878 C. civ.

Faţă de aceste aspecte, s-a reţinut în considerentele sentinţei atacate raţionamentul juridic şi motivele de fapt şi de drept pentru care au fost îndeplinite condiţiile intervenirii rezilierii unilaterale din culpa Beneficiarului Municipiului Bucureşti, respectiv: neexecutarea substanţială şi însemnată a obligaţiilor asumate de Beneficiar prin Contract; existenţa unei puneri în întârziere şi existenţa Declaraţiei de reziliere.

Din această perspectivă, nu se pot reţine susţinerile recurentului, în sensul că atât Tribunalul arbitral cât şi Curtea de Apel Bucureşti s-ar fi limitat la a prelua şi menţiona în cuprinsul hotărârilor alte hotărâri faţă de care nu ar fi aplicat un raţionament logic pentru a verifica dacă acestea au fost pronunţate în situaţii similare sau nu, având în vedere că instanţa arbitrală a expus raţionamentul său propriu, format în baza probelor administrate, pe care le-a analizat şi apreciat conform liberei sale convingeri.

În ceea ce priveşte încheierea din 5 iunie 2020, prin care s-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, se constată că Municipiul Bucureşti reia argumentele pe care le-a invocat în fata tribunalului arbitral cu privire la excepţia invocată, fără însă a expune motivele pentru care apreciază că această soluţie ar fi nemotivată, context în care această critică nu poate fi primită.

Într-o altă critică, întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., se susţine lipsa de motivare a sentinţei atacate din perspectiva încălcării efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat, context în care, recurenta apreciază că soluţiile pronunţate de Tribunalul arbitral pe fondul cauzei s-ar baza pe efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat al jurisprudenţei anterioare a Tribunalului arbitral, iar neadmiterea acestui motiv de anulare ar determina pretinsa nelegalitate a sentinţei atacate.

Aceste critici sunt nefondate, întrucât aşa cum a reţinut şi curtea de apel, împrejurarea că Tribunalul arbitral a citat jurisprudenţa sa anterioară relevantă nu echivalează cu faptul că acesta ar fi reţinut efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat al acesteia, chestiune ce nu rezultă din cuprinsul sentinţei arbitrale referitoare la efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat a vreunei hotărâri arbitrale anterioare, iar recurentul nici nu a arătat în concret care sunt acele soluţii jurisprudenţiale anterioare pe care Tribunalul arbitral le-a considerat ca având efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat.

În temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul susţine aplicarea greşită a prevederilor art. 331 alin. (2) şi art. 608 alin. (2) din acelaşi Cod, context în care, arată că prin critica formulată împotriva sentinţei atacate, apreciază că sentinţa arbitrală este lovită de nulitate urmare a încălcării ordinii publice faţă de modalitatea de stabilire a obiectivelor la expertiza în construcţii şi faţă de inexistenţa unei încheieri de stabilire a obiectivelor la expertiza în construcţii.

Acest motiv de anulare se constată că a fost respins în mod corect, instanţa reţinând că deşi nu exista o încheiere explicită de menţionare a obiectivelor, cu toate acestea niciuna dintre părţi nu a formulat obiecţiuni sau solicitări de reformulare, completare sau de altă natură cu privire la obiectivele stabilite de comun acord, iar atitudinea neechivocă a părţilor privind acordul referitor la obiective denotă faptul că instanţa arbitrală a stabilit obiectivele în mod legal, prin însuşirea acestora, astfel că orice neregularitate ar fi existat s-a acoperit, întrucât nu a fost invocată de parte la primul termen şi nici nu poate constitui motiv de anulare, în raport cu dispoziţiile art. 608 alin. (2) C. proc. civ.

În acest sens, nu se poate reţine că stabilirea printr-o încheiere de şedinţă a obiectivelor expertizei ar fi determinat o altă soluţie, astfel încât să se impună anularea actului de procedură pentru îndepărtarea vătămării, iar în considerentele instanţei de fond, s-a apreciat că toate nemulţumirile recurentei privind lipsa unei încheieri de şedinţă trebuiau şi puteau fi ridicate în faţa Tribunalului Arbitral, or Municipiul Bucureşti nu a procedat astfel.

Tot în cadrul acestui motiv de recurs, recurentul susţine aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 330 şi art. 608 C. proc. civ. şi, reiterând criticile formulate în primă instanţă privind administrarea probei cu expertiză tehnică în domeniul construcţiei, apreciază că această probă este nulă, întrucât nu ar fi lămurite aspecte de fapt, ci aspecte de drept, însă această chestiune nu deschide posibilitatea părţii de a obţine o nouă analiză a aceloraşi argumente de către instanţa de recurs, având în vedere că, în fapt, acestea reprezintă o reluare a obiecţiunilor formulate, trimiterea la dispoziţiile art. 330 C. proc. civ., fiind doar formală.

Susţinerea recurentului, potrivit căreia, expertiza în construcţii ar fi nelegală, întrucât expertul s-a pronunţat în mod nelegal cu privire la numeroase aspecte de drept, în privinţa cărora instanţa arbitrală era suverană şi astfel s-ar fi încălcat prevederile art. 330 C. proc. civ., se constată că nu poate fi primită.

Aceasta deoarece, criticile formulate reprezintă chestiuni care ţin de aprecierea probelor - operaţiune care se realizează de arbitri în mod liber, potrivit convingerii lor, iar nu chestiuni care să vizeze nelegalitatea sentinţei arbitrale şi care să se încadreze în motivul de acţiune în anulare, reglementat de art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., iar prin invocarea acestor aspecte recurentul tinde la repunerea în discuţie a probatoriului şi a chestiunilor de fapt şi de drept analizate prin sentinţa arbitrală ce vizează aspecte de netemeinicie.

Ultima critică, întemeiată pe acelaşi motiv de recurs, vizează aplicarea greşită a art. 604 alin. (4) C. proc. civ., în contextul în care, eroarea intervenită asupra datei de 11 octombrie 2014, ca dată de încetare a contractului rezilierii, în loc de 11 octombrie 2018, reprezintă o schimbarea a cauzei cererii de arbitrare.

Aceste susţineri sunt nefondate, în condiţiile în care se observă caracterul evident al erorii materiale strecurate în cuprinsul dispozitivului sentinţei arbitrale şi care nu este de natură să afectează legalitatea şi temeinicia acesteia, având în vedere că, dintr-o eroare de tehnoredactare s-a menţionat ca an al rezilierii 2014, în loc de 2018, aspect ce rezultă şi din considerentele sentinţei arbitrale, în contextul în care această chestiune putea fi remediată, în conformitate cu prevederile art. 604 alin. (4) C. proc. civ.

Astfel, din perspectiva cerinţelor impuse de dispoziţiile art. 488 pct. 5 C. proc. civ., se constată că recurentul nu a invocat nicio neregularitate de ordin procedural ce ar putea conduce la nulitatea actului.

În ceea ce priveşte motivul prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., este de reţinut că obligaţia instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispoziţiile art. 425 C. proc. civ. are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant şi, nu în ultimul rând, raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată.

În raport de cele reţinute, Înalta Curte apreciază şi această critică a fi nefondată, întrucât contrar susţinerilor recurentului, hotărârea este pronunţată cu respectarea dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., aceasta cuprinzând motivele de fapt şi de drept pe care se sprijină şi care au format convingerea instanţei.

Pentru toate argumentele ce preced, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-pârât MUNICIPIUL BUCUREŞTI împotriva sentinţei civile nr. 94F/2022 din 17 noiembrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-pârât MUNICIPIUL BUCUREŞTI împotriva sentinţei civile nr. 94F/2022 din 17 noiembrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. S.R.L. prin lichidator judiciar C..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 noiembrie 2023.