Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 213/2024 AI generated

Psychiatric hospital's revision rejected for lack of party identity; wage recovery claim final.

Case Number Decizia nr. 213/2024
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the revision request filed by a psychiatric hospital against a Court of Appeal decision; consequently, the Court of Appeal's ruling stands, which had upheld the employee's appeal and rejected the hospital's claim for recovery of overpaid wages (meal allowance, vacation vouchers, employer contributions, and interest), thereby terminating any recovery of the sums. The hospital sought revision under art. 509(1)(8) of the Civil Procedure Code, arguing that the appellate decision contradicted a prior final administrative-court ruling. The court held that the revision ground requires conflicting final decisions rendered between the same parties; here, the earlier administrative litigation (challenging a Court of Accounts measure) involved the hospital and the Court of Accounts/Chamber of Accounts, whereas the later labor dispute involved the hospital and the employee, so the employee was a third party to the first judgment and the triple identity of parties was absent, precluding any violation of res judicata.

Legislator headnote

AI generated

art. 18 din Legea nr. 153/2017, art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 731 din Legea nr. 500/2002, art. 513 alin. (4) C. proc. civ, art. 435 C. proc. civ, art. 55 C. proc. civ; Psychiatric hospital's revision rejected for lack of party identity; wage recovery claim final: Revizuentul a solicitat retractarea, în temeiul dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a deciziei nr. 1986 din 8 noiembrie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă şi rejudecarea apelului formulat în dosarul nr. x/2021.

Keywords

AI generated
revision of a judgment standing to appeal identity of claims civil dispute revision of disability benefit grounds for cassation

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 6 februarie 2024

Asupra cererii de revizuire, din actele dosarului, constată următoarele:

1. Prin cererea înregistrată la 27 septembrie 2021 pe rolul Tribunalului Buzău, secţia I civilă, Completul Specializat în conflicte de muncă şi asigurări sociale, sub nr. x/2021, reclamantul Spitalul de Psihiatrie şi pentru Măsuri de Siguranţă Săpoca, în contradictoriu cu pârâtul A., a solicitat instanţei să dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 31.496,70 RON reprezentând: 16.615 RON, indemnizaţie concediu de odihnă, 9.023 RON, indemnizaţie hrană, 1.450 RON, vouchere de vacanţă, 675 RON, contribuţie angajator, 3.733,70 RON, dobândă legală penalizatoare la 31.08.2021, precum şi a dobânzii legale penalizatoare de la data de 01.09.2021 şi până la plata integrală a debitului principal, în cuantum de 27.763 RON.

La data de 18 noiembrie 2021 a fost înregistrată cererea reconvenţională a pârâtului A., prin care s-a solicitat să se constate că este îndreptăţit la plata indemnizaţiei de hrană, în temeiul art. 18 din Legea nr. 153/2017, să fie obligat reclamantul la plata indemnizaţiei de hrană, calculate potrivit dispoziţiilor legale, începând cu 01.08.2021, precum şi a dobânzii legale penalizatoare aferente sumelor datorate, de la 01.08.2021 şi până la plata integrală a acestora.

La data de 8 martie 2022 reclamantul Spitalul de Psihiatrie şi pentru Măsuri de Siguranţă Săpoca a depus cerere modificatoare prin care a restrâns valoarea pretenţiilor, solicitând obligarea pârâtului la plata sumei de 14.796,7 RON, din care 9.023 RON, indemnizaţie hrană, 1.450 RON, vouchere de vacanţă, 590 RON, contribuţie angajator şi 3.733,7 RON, dobândă legală penalizatoare la 31.08.2021. De asemenea, a solicitat dobânda legală penalizatoare de la 01.09.2021 şi până la data plăţii integrale a debitului principal.

Prin sentinţa civilă nr. 761/2022 din 20 octombrie 2022 pronunţată de Tribunalul Buzău, secţia I civilă, Completul Specializat în conflicte de muncă şi asigurări sociale a fost admisă cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost restrânsă.

A fost obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 9.023 RON, reprezentând contravaloare indemnizaţie de hrană, suma de 1.450 RON, contravaloare vouchere de vacanţă, suma de 590 RON, contribuţie angajator şi suma de 3.733,70 RON, reprezentând dobânda legală penalizatoare calculată până la data de 31.08.2021, aceasta urmând a se calcula şi în continuare începând cu data de 01.09.2021 şi până la data plăţii efective a debitelor principale.

A fost respinsă, ca nefondată, cererea reconvenţională formulată de pârât.

2. Împotriva acestei sentinţe a formulat apel pârâtul A..

Prin decizia nr. 1986 din 8 noiembrie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă a fost admis apelul pârâtului, fiind schimbată în tot sentinţa apelată. S-a constatat încetată orice formă de recuperare a sumelor pretinse de reclamant, cu consecinţa respingerii acţiunii.

3. Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire reclamantul Spitalul de Psihiatrie şi pentru Măsuri de Siguranţă Săpoca, în temeiul dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând anularea deciziei atacate şi trimiterea cauzei aceleiaşi instanţe în vederea rejudecării apelului.

În susţinerea cererii, s-a arătat că reclamantului îi revine, potrivit sentinţei nr. 176 din 9 martie 2023, pronunţate de Tribunalul Buzău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2021, rămasă definitivă prin decizia nr. 729 din 26 septembrie 2023 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia de Contecios Administrativ şi Fiscal, atât dreptul cât şi obligaţia de a recupera de la salariatul A. prejudiciul în valoare de 29.213 RON, reprezentând indemnizaţii de concediu de odihnă, vouchere de vacanţă şi indemnizaţii de hrană necuvenite, la care se adaugă majorări de întârziere conform art. 731 din Legea nr. 500/2002.

Or, prin decizia nr. 1986 din 8 noiembrie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, instanţa de apel a schimbat în tot sentinţa civilă nr. 761/2022 din 20 octombrie 2022 pronunţată de Tribunalul Buzău, secţia I civilă, Completul Specializat în conflicte de muncă şi asigurări sociale, cu consecinţa respingerii cererii de chemare în judecată, reclamantul fiind în imposibilitatea de a mai recupera prejudiciul din partea salariatului.

Prin urmare, s-a apreciat că, prin decizia nr. 1986 din 8 noiembrie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, a fost adusă atingere autorităţii de lucru judecat a sentinţei nr. 176 din 9 martie 2023, pronunţate de Tribunalul Buzău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2021, rămase definitivă prin decizia nr. 729 din 26 septembrie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia de Contecios Administrativ şi Fiscal.

Potrivit revizuentului, contrarietatea dintre cele două hotărâri rezultă din faptul că, pe de o parte, în dosarul nr. x/2021, a fost constatat prejudiciul în cuantum de 29.213 RON cauzat Spitalului ca urmare a efectuării, în mod nelegal, a unor plăţi către salariatul A. iar, pe de altă parte, în dosarul nr. x/2021, instanţa de apel, prin decizia nr. 1986 din 8 noiembrie 2023, a dispus încetarea oricărei forme de recuperare a aceluiaşi prejudiciu.

A concluzionat că, urmare a deciziei nr. 1986 din 8 noiembrie 2023, prin care s-a respins acţiunea formulată cu scopul recuperării prejudiciului constatat prin decizia nr. 4/09.04.2021a Curţii de Conturi, sentinţa nr. 176 din 9 martie 2023, pronunţată de Tribunalul Buzău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, rămasă definitivă prin decizia nr. 729 din 26 septembrie 2023 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia de Contecios Administrativ şi Fiscal, a devenit imposibil de executat.

La data de 30 ianuarie 2024 a fost înregistrată întâmpinarea formulată de intimatul A., prin care s-a solicitat respingerea cererii, ca inadmisibilă.

4. Analizând cererea de revizuire, Înalta Curte urmează să o respingă pentru următoarele considerente:

Revizuentul a solicitat retractarea, în temeiul dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a deciziei nr. 1986 din 8 noiembrie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă şi rejudecarea apelului formulat în dosarul nr. x/2021.

Se pretinde că decizia atacată înfrânge autoritatea de lucru judecat a sentinţei nr. 176 din 9 martie 2023, pronunţate de Tribunalul Buzău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, rămase definitivă prin decizia nr. 729 din 26 septembrie 2023 pronunţă de Curtea de Apel Ploieşti, secţia de Contecios Administrativ şi Fiscal.

Potrivit art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., "Revizuirea unei hotărâri definitive, care evocă sau nu fondul, poate fi cerută dacă: (…) există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri."

De asemenea, dispoziţiile art. 513 alin. (4) C. proc. civ. prevăd că "Dacă instanţa încuviinţează cererea de revizuire, (…) în cazul hotărârilor potrivnice, ea va anula cea din urmă hotărâre şi, după caz, va trimite cauza spre rejudecare atunci când s-a încălcat efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat".

Autoritatea de lucru judecat, ca efect al hotărârii judecătoreşti definitive, se poate manifesta atât sub aspect negativ, cât şi pozitiv.

Efectul pozitiv al autorităţii lucrului judecat presupune ca o chestiune litigioasă, care şi-a găsit deja dezlegare într-un litigiu purtat anterior între aceleaşi părţi, să se impună unei judecăţi ulterioare care are legătură cu aceasta, fără a mai putea fi reevaluată şi fără a se mai putea reveni asupra ei.

Astfel, potrivit art. 431 alin. (2) din acelaşi cod, "Oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă."

Puterea de lucru judecat este valorificată astfel ca prezumţie, care nu opreşte judecata celui de-al doilea proces, ci doar uşurează sarcina probaţiunii, aducând în faţa instanţei constatări ale unor raporturi juridice făcute cu ocazia judecăţii anterioare. Or, dând eficienţă prezumţiei de lucru judecat, în al doilea proces trebuie să se ţină cont de cele statuate printr-o hotărâre judecătorească anterioară.

Dacă, în cazul efectului negativ, legea pretinde cerinţa triplei identităţi de părţi, obiect şi cauză, atunci când autoritatea de lucru judecat se manifestă sub aspect pozitiv, identitatea trebuie să vizeze doar părţile.

Potrivit dispoziţiilor art. 435 C. proc. civ., "(1) Hotărârea judecătorească este obligatorie şi produce efecte numai între părţi şi succesorii acestora. (2) Hotărârea este opozabilă oricărei terţe persoane atât timp cât aceasta din urmă nu face, în condiţiile legii, dovada contrară.

Principiul relativităţii hotărârii judecătoreşti presupune ca ceea ce a fost judecat să nu poată folosi sau, ca regulă, să nu poată fi opus decât de către părţi şi succesorii lor, întrucât doar acestea au participat la judecată, au avut ocazia de a-şi susţine apărările, de a propune şi administra probe, de a dezbate pricina în contradictoriu şi de a exercita căile legale de atac.

Prin urmare, ipoteza legală de revizuire prevăzută la art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. presupune ce hotărârile pretins potrivnice să fi fost pronunţate între aceleaşi părţi.

Or, în cauză, Înalta Curte constată că această cerinţă a legii nu este îndeplinită.

Acţiunea înregistrată sub nr. x/2021, având ca obiect anularea în parte a măsurii II.4 din Decizia nr. 4/09.04.2021, emisă Camera de Conturi Buzău, în ceea ce priveşte suma de 1.450 RON, reprezentând vouchere de vacanţă aferente anului 2020, a fost formulată de reclamantul Spitalul de Psihiatrie şi Măsuri pentru Siguranţă Săpoca în contradictoriu cu pârâtele Curtea de Conturi şi Camera de Conturi Buzău.

Prin sentinţa nr. 176 din 9 martie 2023, pronunţată de Tribunalul Buzău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, rămasă definitivă prin decizia nr. 729 din 26 septembrie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă acţiunea, fiind anulată, în parte, măsura dispusă la pct. II.4 din Decizia nr. 4/09.04.2021 a Camerei de Conturi Buzău, în ceea ce priveşte suma de 1.450 RON, ca urmare a faptului că nu s-a făcut dovada achitării acestei sume către angajatul A..

Pe de altă parte, prin acţiunea înregistrată sub nr. x/2021, reclamantul Spitalul de Psihiatrie şi Măsuri pentru Siguranţă Săpoca a solicitat obligarea pârâtului A. la plata sumei de 31.496,70 RON, reprezentând prejudiciul constatat prin Decizia nr. 4/09.04.2021 emisă de Camera de Conturi Buzău şi dobânda legală aferentă.

Prin decizia nr. 1986 din 8 noiembrie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă a fost admis apelul pârâtului A. împotriva sentinţei nr. 761/2022 din 20 octombrie 2022 pronunţate de Tribunalul Buzău, secţia I civilă - Completul Specializat conflicte de muncă şi asigurări sociale. A fost schimbată în tot sentinţa apelată, în sensul respingerii acţiunii, constatându-se încetată orice formă de recuperare a sumelor solicitate de reclamant. În considerentele acestei decizii s-a reţinut că pârâtului, în calitate de angajat al reclamantului, îi sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 78/2018, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 329/2022, fiind exonerat prin voinţa legiuitorului de la obligaţia de restituire a sumelor reprezentând veniturile salariale încasate nelegal ca urmare a constatărilor Curţii de Conturi.

Din cele de mai sus rezultă că primul litigiu, de contencios administrativ, în cadrului căruia s-a verificat legalitatea măsurii II.4 dispuse prin Decizia nr. 4/09.04.2021 în ceea ce priveşte suma de 1.450 RON, a avut loc între reclamantul Spitalul de Psihiatrie şi Măsuri pentru Siguranţă Săpoca şi pârâtele Curtea de Conturi şi Camera de Conturi Buzău.

Or, al doilea proces, reprezentând un conflict de muncă, întemeiat pe răspunderea patrimonială a salariatului, având ca obiect pretenţii de 14.796,7 RON, reprezentând prejudiciul stabilit la pct. 4 din Decizia nr. 4/09.04.2021 şi dobânda legală penalizatoare, s-a purtat între reclamantul Spitalul de Psihiatrie şi Măsuri pentru Siguranţă Săpoca şi pârâtul A..

Înalta Curte reţine că identitatea de părţi se verifică din perspectiva dispoziţiilor art. 55 C. proc. civ., potrivit căruia "Sunt părţi reclamantul şi pârâtul, precum şi, în condiţiile legii, terţele persoane care intervin voluntar sau forţat în proces".

Prin urmare, câtă vreme intimatul din prezenta cauză, A., nu a fost parte la judecata litigiului în cadrul căruia s-a solicitat anularea în parte a Deciziei nr. 4/09.04.2021, emise de Camera de Conturi Buzău, în ceea ce priveşte suma de 1.450 RON, fiind terţ faţă de hotărârile pronunţate în dosarul nr. x/2021, invocate de revizuent, în cauză este exclusă încălcarea puterii de lucru judecat şi, prin urmare, incidenţa cazului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Ca o consecinţă, litigiile nefiind purtate între aceleaşi părţi, nu se mai impune analiza caracterului pretins potrivnic al deciziei nr. 1986 din 8 noiembrie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2021, în raport cu hotărârea anterioară, invocată de revizuent, din perspectiva chestiunilor litigioase tranşate.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte va respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul Spitalul de Psihiatrie şi pentru Măsuri de Siguranţă Săpoca împotriva deciziei nr. 1986 din 8 noiembrie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2021.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul Spitalul de Psihiatrie şi pentru Măsuri de Siguranţă Săpoca împotriva deciziei nr. 1986 din 8 noiembrie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2021.

Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare.

Recursul se va depune la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 6 februarie 2024.