Labor dispute jurisdiction: Inapplicability of mandatory venue rules for auxiliary judicial staff under Article 127 CPC vs. territorial competence under Law No. 62/2011

Şedinţa publică din data de 17 ianuarie 2023

Asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele:

1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Tribunalul Harghita, secţia I civilă la data de 2 noiembrie 2020, sub nr. x/2020, reclamanţii A. şi B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Curtea de Apel Târgu Mureş şi Tribunalul Harghita, obligarea pârâţilor la plata despăgubirilor egale cu diferenţa dintre salariul încasat şi salariul ce ar fi trebuit să includă creşterile prevăzute de O.G. nr. 9/2005 şi O.U.G. nr. 10/2007, pentru perioada 24.04.2005 - 08.04.2015, în care sunt cuprinse inclusiv creşterile salariale aduse de intrarea în vigoare a Legii nr. 330/2009 (01.01.2020) şi intrarea în vigoare a Legii nr. 71/2015 (08.04.2015).

Tototdată, reclamanţii au solicitat actualizarea sumelor de mai sus cu indicele de inflaţie stabilit de Institutul Naţional de Statistică, precum şi aplicarea dobânzii legale, justificate pentru executarea cu întârziere a acestor obligaţii de plată privind diferenţele de drepturi salariale, calculate începând cu data scadenţei plăţii sumelor ce ar fi trebuit să fie achitate şi până la plata efectivă a acestor sume.

În drept, reclamanţii şi-au întemeiez cererea pe dispoziţiile O.G. nr. 137/2000 şi pe Decizia nr. 794/2016 a Curţii Constituţionale.

2. Prin sentinţa civilă nr. 178 din 18 februarie 2021, pronunţată de Tribunalul Harghita, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2020, s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, şi s-a dispus declinarea competenţei soluţionării cauzei, în favoarea Tribunalului Bacău, secţia civilă, complete specializate pentru soluţionarea litigiilor de muncă şi asigurări sociale.

În considerentele acestei sentinţe, instanţa a reţinut că, în cauză, sunt incidente dispoziţiile art. 127 alin. (2)1 din C. proc. civ.. În acest sens, s-a învederat că legiuitorul a stabilit la art. 127 din C. proc. civ., o competenţă specială a instanţei, în cazurile în care au fost promovate acţiuni în justiţie de către judecători, procurori, asistenţi judiciari şi grefieri, reclamanţii deţinând funcţia de personal conex la Judecătoria Miercurea Ciuc.

În susţinerea soluţiei pronunţate, a fost reţinută şi decizia nr. 290/2018 a Curţii Constituţionale, precum şi decizia nr. 7 din 16 mai 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recursul în interesul legii. Astfle, s-a constat că prin decizia Curţii Constituţionale nr. 290/2018, s-a admis excepţia de neconstituţionalitate şi s-a constatat că dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ., sunt constituţionale în măsura în care privesc şi instanţa de judecată în calitate de parte reclamantă sau pârâtă.

În mod simetric constatării neconstituţionalităţii dispoziţiilor art. 127 alin. (1) din C. proc. civ. cu privire la conţinutul constituţional al normei menţionate, prima instanţă a reţinut că, în cauză, Curtea Constituţională a extins controlul, potrivit art. 31 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 la art. 127 alin. (1) din C. proc. civ. sub aspectul sensului constituţional al acestuia. Astfel, Curtea a reţinut că noţiunea de judecător din cuprinsul art. 127 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ. îşi găseşte un sens constituţional numai în măsura în care aceasta vizează şi instanţa de judecată, astfel încât competenţa facultativă urmează a se aplica şi în ipoteza în care instanţa de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz.

3. Prin sentinţa civilă nr. 825/2022 din 5 octombrie 2022, Tribunalul Bacău, secţia I civilă a declinat competenţa soluţionării cauzei, în favoarea Tribunalului Harghita. Totodată, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a dispus suspendarea judecăţii cauzei, precum şi sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului de competenţă.

În pronunţarea acestei sentinţe, instanţa a reţinut că art. 127 C. proc. civ. reglementează un caz de competenţă facultativă pentru ipoteza în care judecătorul, procurorul, asistentul-judiciar sau grefierul are calitatea de reclamant, norma interzicând sesizarea instanţei competente, dacă este aceea la care acesta îşi desfăşoară activitatea.

Întrucât reclamanţii fac parte din personalul conex al Judecătoriei Miercurea Ciuc, ocupând funcţii de aprod, categorie de salariaţi care este distinctă de categoria grefierilor, cele două categorii de salariaţi având drepturi şi obligaţii de serviciu diferite, instanţa a constatat că, în cauză, nu sunt incidente dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., aplicabile doar grefierilor.

Totodată, având în vedere dispoziţiile art. 127 alin. (2)1 C. proc. civ., Tribunalul Bacău subliniază că Tribunalul Harghita şi-a declinat în mod eronat competenţa, operante în cauză fiind normele de competenţă absolută şi exclusivă prevăzute la art. 210 din Legea nr. 62/2011, iar nu competenţa facultativă sau alternativă prevăzută de art. 127 alin. (2) C. proc. civ.

În concluzie, s-a reţinut că dispoziţiile art. 127 alin. (2) şi alin. (2)1 C. proc. civ. prevăd o competenţă facultativă, opţională, în temeiul căreia doar reclamantul poate să aleagă să sesizeze fie instanţa care are şi calitate de pârâtă, fie o instanţă competentă din raza teritorială a unei curţi de apel învecinate. Or, în cauză, reclamanţii au ales să introducă cererea de chemare în judecată la Tribunalul Harghita.

4. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă la data de 16 noiembrie 2022.

Înalta Curte, constatând existenţa conflictului negativ de competenţă, în sensul art. 133 alin. (2) C. proc. civ., ivit între cele două instanţe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece litigiul, în temeiul art. 135 C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Harghita, secţia I civilă, pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, instanţa supremă reţine că, în prezenta cauză, este aplicabil C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018, întrucât acţiunea a fost introdusă ulterior intrării în vigoare a acestei legi.

Obiectul îl reprezintă un litigiu de muncă privind solicitarea reclamanţilor la plata unor despăgubiri egale cu diferenţa dintre salariul încasat şi salariul ce ar fi trebuit să includă creşterile prevăzute de O.G. nr. 9/2005 şi O.U.G. nr. 10/2007, pentru perioada 24.04.2005 - 08.04.2015, în care sunt cuprinse inclusiv creşterile salariale aduse de intrarea în vigoare a Legilor nr. 330/2009 şi nr. 71/2015.

Se constată că reclamanţii au calitatea de personal conex în cadrul Judecătoriei Miercurea Ciuc, îndeplinind funcţia de aprod, iar acţiunea a fost formulată în contradictoriu cu Tribunalul Harghita şi Curtea de Apel Târgu Mureş.

Dreptul comun pentru soluţionarea conflictelor de muncă este reglementat de dispoziţiile art. 266-275 din Codul muncii şi Legea nr. 62/2011 privind dialogul social.

Art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social prevede că "Cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul", iar art. 216 din acelaşi act normativ stipulează:

"Dispoziţiile prezentei legi referitoare la procedura de soluţionare a conflictelor individuale de muncă se completează în mod corespunzător cu cele din C. proc. civ..".

În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 127 din C. proc. civ., amintite de instanţele aflate în conflict în cuprinsul considerentelor, aceste dispoziţii legale reglementează situaţia particulară a litigiilor în care este implicat un judecător în calitate de reclamant sau de pârât, raţiunea normei fiind aceea de a înlătura orice suspiciune de soluţionare părtinitoare a cauzei, din pricina calităţii părţii.

Textul de lege se aplică întocmai şi în cazul procurorilor, asistenţilor judiciari şi grefierilor şi vizează două situaţii, respectiv când una din aceste persoane are legitimare procesuală activă, respectiv este reclamant şi când are legitimare procesuală pasivă - este pârât.

Potrivit art. 127 alin. (1) şi (3) C. proc. civ. "(1) Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea. (…)

(3) Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în cazul procurorilor, asistenţilor judiciari şi grefierilor".

Cu titlu particular, se constată că reclamanţii ocupă funcţii de aprod, categorie de salariaţi care este distinctă de cea a grefierilor, astfel încât, nu sunt incidente dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi alin. (3) C. proc. civ., care se aplică doar grefierilor.

Înalta Curte are în vedere şi împrejurarea că dispoziţiile art. 127 alin. (2) şi alin. (2)1 C. proc. civ. prevăd o competenţă facultativă, în temeiul căreia doar reclamantul poate alege să învestească fie instanţa care are şi calitate de pârâtă, fie o instanţă competentă din raza teritorială a unei curţi de apel învecinate.

Totodată, se reţine că Legea nr. 310/2018, aplicabilă în raport cu data introducerii acţiunii, 2 noiembrie 2020, a modificat dispoziţiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ. prin extinderea sferei de aplicare a textului legal, în sensul că este incidentă competenţa facultativă nu numai atunci când magistratul are calitatea de reclamant într-o cerere de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea, ci şi atunci când cererea este de competenţa unei instanţe inferioare celei la care magistratul îşi desfăşoară activitatea.

Or, reclamanţii îşi desfăşoară activitatea la Judecătoria Miercurea Ciuc, iar competenţa materială de soluţionare a cauzei aparţine în primă instanţă tribunalului.

Prin urmare, dispoziţiile art. 127 alin. (1) din C. proc. civ. nu sunt aplicabile şi nu pot justifica învestirea unui alt tribunal cu judecarea litigiului.

În consecinţă, aşa cum s-a arătat în precedent, în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 210 din Legea nr. 62/2011, potrivit cărora este competentă instanţa de la domiciliul reclamantului sau instanţa de la locul de muncă.

Opţiunea reclamanţilor a fost de a sesiza Tribunalul Harghita cu soluţionarea cererii de chemare în judecată, raportat la faptul că aceştia au locul de muncă în jud. Harghita.

În considerarea celor arătate mai sus, în temeiul dispoziţiilor art. 269 Codul muncii şi art. 210 din Legea nr. 62/2011, raportat la art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va stabili competenţa soluţionării cauzei în favoarea Tribunalului Harghita, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Harghita, secţia Civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 17 ianuarie 2023.