Validity of stock exchange transactions and failure to prove illicit purpose for fraud against the law

Şedinţa publică din data de 6 februarie 2024

Asupra recursului, din actele dosarului, reţine următoarele:

1. Prin cererea înregistrată la 8 ianuarie 2020 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă sub nr. x/2020 reclamantele A. S.A., prin administrator judiciar B., C. S.A., D. S.A., E. S.A., prin administrator judiciar B. şi F. S.A., au chemat în judecată pârâtele G. S.R.L. şi H. S.R.L. (fosta H. S.R.L.), solicitând constatarea nulităţii absolute a următoarelor tranzacţii: contractului de vânzare a 2.128.004 acţiuni ale I. S.A. încheiat intre A. S.A. şi G. S.R.L. la 04.08.2015 şi, aferent acestuia, a contractului de împrumut nr. x/06.08.2015 încheiat între A. S.A. şi H. S.R.L.; contractului de vânzare a 676.000 acţiuni ale I. S.A. încheiat între C. S.A. şi G. S.R.L. la 04.08.2015 şi, aferent acestuia, a contractului de împrumut nr. x/06.08.2015 încheiat între C. S.A. şi H. S.R.L.; contractului de vânzare a 945.500 acţiuni ale I. S.A. încheiat între D. S.A. şi G. S.R.L. la 06.08.2015 şi, aferent acestuia, a contractului de împrumut nr. x/10.08.2015 încheiat între D. S.A. şi H. S.R.L.; contractului de vânzare a 384.500 acţiuni ale I. S.A. încheiat între E. S.A. şi G. S.R.L. la 06.08.2015 şi, aferent acestuia, a contractului de împrumut nr. x/11.08.2015 încheiat între E. S.A. şi H. S.R.L.; contractului de vânzare a 1.767.000 acţiuni ale I. S.A. încheiat între F. S.A. şi G. S.R.L. la 18.08.2015 şi, aferent acestuia, a contractului de împrumut nr. x/20.08.2015 încheiat între F. S.A. şi H. S.R.L.

Au mai solicitat reclamantele şi repunerea părţilor în situaţia anterioară încheierii tranzacţiilor prin înregistrarea acţiunilor menţionate în contul reclamantelor în Registrul Acţionarilor I. S.A.

De asemenea, au solicitat obligarea pârâtelor în solidar la suportarea cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 1267/2021 din 10 mai 2021 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a fost respinsă excepţia prescripţiei extinctive, ca neîntemeiată.

A fost calificată excepţia inadmisibilităţii ca fiind o apărare de fond.

A fost respinsă cererea de chemare în judecată, ca nefondată.

2. Împotriva acestei sentinţe au formulat apel reclamantele A. S.A., prin administrator judiciar B., C. S.A., D. S.A., E. S.A., prin administrator judiciar şi F. S.A.

De asemenea, a formulat apel incident şi pârâta G. S.R.L.

Prin decizia civilă nr. 35/2023 din 16 ianuarie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a fost anulat, ca netimbrat, apelul incident formulat de pârâtă.

De asemenea, a fost respins, ca nefondat, apelul principal formulat de reclamante.

3. Împotriva acestei decizii au formulat recurs reclamantele A. S.A., prin administrator judiciar B., C. S.A., D. S.A., E. S.A., prin administrator judiciar B. şi F. S.A, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând casarea în parte a deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare în ceea ce priveşte apelul reclamantelor.

Mai întâi, reclamantele au expus situaţia de fapt şi mecanismul fraudulos al tranzacţiilor realizate pe piaţa de capital, arătând că, prin aceste tranzacţii s-a creat un circuit financiar, prin care acţiunile au fost transferate de la reclamante către pârâtă fără ca preţul să fi fost plătit, cu consecinţa încălcării dispoziţiilor Legii nr. 297/2004.

În concret, printr-o operaţiune desfăşurată prin tranzacţii pe Bursa de Valori Bucureşti în perioada iulie- august 2015, mai multe societăţi cu acţionariat comun, respectiv reclamantele A. S.A., C. S.A., D. S.A., E. S.A şi F. S.A., împreună cu alte societăţi, au transferat fraudulos către pârâta G. S.A. o serie de pachete de acţiuni emise de I. S.A., J. S.A., K. S.A., fără ca pârâta să plătească preţul acţiunilor. Aceste tranzacţii s-au derulat prin interpus, pârâta H. S.R.L., prin intermediul acesteia fiind transferate sumele de bani puse la dispoziţie de broker, înapoi, de la vânzătoare la cumpărătoare.

Potrivit reclamantelor, toate tranzacţiile au fost încheiate cu fraudarea legii, prin simularea preţului, cu complicitatea la fraudă a societăţii de intermediere financiară L., cauza şi obiectul acestora fiind ilicite.

În susţinerea cazului de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., s-a invocat caracterul sumar şi insuficient al considerentelor instanţei de apel.

Dezvoltând această critică, s-a susţinut că nu au fost analizate motivele de apel privind incongruenţa considerentelor tribunalului, care, pe de o parte, a reţinut că nu s-a indicat norma legală încălcată, iar, pe de altă parte, a stabilit că, deşi reclamantele au invocat încălcarea dispoziţiilor art. 143 şi 145 din Legea nr. 297/2004, aceste dispoziţii nu au fost încălcate.

Au mai imputat reclamantele instanţei de apel şi neanalizarea criticilor potrivit cărora, deşi prima instanţă a reţinut corect că, prin frauda la lege nu este încălcată litera legii, ci este înfrânt spiritul acesteia, precum şi că transferul acţiunilor pe bursa de valori nu este posibil fără plata preţului, soluţia pronunţată a fost de respingere a acţiunii, pe considerentul că nu a existat o încălcare a dispoziţiilor legale aplicabile.

În dezvoltarea motivului de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentele au dedus instanţei de recurs o serie de critici.

Într-o primă critică, s-a invocat, în esenţă, nelegalitatea dezlegărilor instanţei de apel potrivit cărora în cauză nu este incidentă frauda la lege prevăzută de art. 1.237 C. civ.

Astfel, instanţa de apel a reţinut că nu au fost încălcate dispoziţiile art. 145 din Legea nr. 297/2004, întrucât preţul acţiunilor a fost plătit, iar faptul că suma aferentă a provenit din fondurile brokerului, care a intermediat tranzacţia, nu dovedeşte neachitarea preţului ori nesocotirea dispoziţiilor art. 145 din Legea nr. 297/2004.

Au susţinut reclamantele, prin raportare la aceste considerente, că instanţa de apel nu a aplicat textul de lege la situaţia de fapt în ansamblu deşi, numai printr-o analiză comună a tranzacţiilor realizate, se putea reţine frauda.

Fiecare dintre tranzacţii, privită în mod individual, apare ca fiind legală însă, dacă acestea sunt analizate în ansamblu şi potrivit scopului urmărit, respectiv transferul unor acţiuni pe piaţa de capital fără plata preţului, rezultă frauda la lege. Or, frauda la lege a fost invocată cu referire la întreaga operaţiune, iar nu cu privire la fiecare tranzacţie în parte.

Faptul că instanţa de apel a analizat ut singuli tranzacţia pe piaţa de capital, fără a lua în calcul contractele de împrumut subsecvente, prin care sumele de bani au fost transferate dintr-o societate în alta, pentru a ajunge, în cele din urmă, înapoi la broker, reprezintă, în opinia reclamantelor, o încălcare a prevederilor art. 1.237 C. civ.

Prin urmare, reclamantele au învederat că instanţa de apel nu a analizat frauda la lege, astfel cum a fost expusă, ci s-a mărginit să analizeze tranzacţia pe piaţa de capital, care, reprezentând elementul material al fraudei la lege, este aparent legală, fără însă a analiza şi celelalte elemente, respectiv contractele de împrumut prin care banii au fost restituiţi brokerului, fiind simulată astfel plata preţului în vederea transferării acţiunilor.

Potrivit reclamantelor, chiar dacă aparent a fost respectat mecanismul livrare contra plată, în fapt preţul nu a fost plătit, scopul tranzacţiei fiind acela de a transmite acţiuni listate pe piaţa de capital fără plata preţului, cu încălcarea art. 145 din Legea nr. 297/2004.

S-a conchis că, din probele existente la dosar, respectiv Ordonanţa DIICOT de clasare din 03.03.3020, Analiza ASF, sentinţa civilă nr. 132/02.04.2019, rezultă că întreaga operaţiune este frauduloasă şi că actele de împrumut încheiate au avut ca scop exclusiv reîntoarcerea sumelor de bani către broker, cu consecinţa încălcării dispoziţiilor Legii nr. 297/2004.

Sub un alt aspect, s-a susţinut că în mod nelegal instanţa de apel şi-a fundamentat soluţia pe prevederile Dispoziţiei de măsuri nr. 5/26.03.2009 a CNVM, reţinându-se greşit că această dispoziţie permite brokerului să folosească banii unui client pentru a efectua tranzacţii în numele altui client, deşi, în realitate, textul Dispoziţiei se referă la garantarea tranzacţiilor, iar nu la plata propriu-zisă a acestora.

Într-o altă critică, reclamantele au invocat caracterul greşit al considerentelor prin care s-a reţinut că nu au fost încălcate dispoziţiile art. 1.225 şi art. 1.236 C. civ. referitoare la existenţa şi caracterul licit al obiectului contractului.

În susţinerea acestei critici, reclamantele au reiterat teza potrivit căreia mecanismul fraudulos a presupus o serie de contracte de împrumut, printre care şi unele subsecvente, prin care sumele de bani folosite în cadrul tranzacţiilor au fost restituite în conturile brokerului, sens în care au fost reluate împrejurările de fapt care se circumscriu, în opinia reclamantelor, mecanismului fraudulos, cu referire la probele administrate.

Potrivit reclamantelor, instanţa de apel nu s-a raportat la întreg mecanismul fraudulos, ci s-a rezumat doar la analiza primelor contracte de împrumut, respectiv cele încheiate între reclamante şi pârâta H. S.R.L., concluzionând greşit că scopul încheierii acestor contracte a fost acela de a încasa dobânzile aferente.

În cele din urmă, s-a arătat că reclamantele au dovedit caracterul fictiv al contractelor de împrumut cu probele depuse la dosar.

La data de 13 iunie 2023 a fost înregistrată întâmpinarea formulată de intimata-pârâtă G. S.R.L., prin care s-a invocat excepţia nulităţii recursului, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

În subsidiar, s-a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

La data de 14 iulie 2023 a fost înregistrat răspunsul la întâmpinare formulat de recurentele-reclamante A. S.A., prin administrator judiciar B., C. S.A., D. S.A., E. S.A., prin administrator judiciar B. şi F. S.A.

4. Înalta Curte, analizând recursul în limitele controlului de legalitate, în conformitate cu dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., reţine următoarele considerente:

Recurentele au invocat două motive de casare, respectiv cele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., hotărârea poate fi casată atunci când nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Subsumat motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentele au invocat caracterul sumar şi insuficient al considerentelor instanţei de apel, nefiind analizate motivele de apel privind incongruenţa considerentelor tribunalului, care, pe de o parte, a reţinut că nu s-a indicat norma legală imperativă încălcată, iar, pe de altă parte, a stabilit că, deşi reclamantele au invocat încălcarea dispoziţiilor art. 143 şi 145 din Legea nr. 297/2004, aceste dispoziţii nu au fost încălcate.

Au mai imputat reclamantele instanţei de apel şi neanalizarea criticilor potrivit cărora, deşi prima instanţă a reţinut corect că, prin frauda la lege nu este încălcată litera legii, ci este înfrânt spiritul acesteia, precum şi că transferul acţiunilor pe bursa de valori nu este posibil fără plata preţului, soluţia pronunţată a fost de respingere a acţiunii, pe considerentul că nu a existat o încălcare a dispoziţiilor legale aplicabile.

Instanţa supremă constată că aceste critici sunt nefondate.

Din lecturarea sentinţei primei instanţe de fond rezultă că argumentele referitoare la neindicarea de către reclamante a normei legale imperative încălcate, urmată de analiza nerespectării dispoziţiilor art. 143 şi 145 din Legea nr. 297/2004, nu se circumscriu noţiunii de considerente contradictorii. Astfel, prima instanţă a arătat că reclamanta s-a limitat la a expune o situaţie de fapt şi unele nemulţumiri, fără a indica în concret norma legală imperativă eludată de pârâtă, având în vedere, evident, că prin ipoteză, frauda la lege presupune încheierea unui act juridic legal ca mijloc de eludare a altor norme legale imperative. La aceste din urmă norme a făcut referire prima instanţă şi nu la cele care reglementează încheierea valabilă a primului act juridic, care este doar mijlocul de eludare a unor norme legale imperative.

Apoi, se constată că tribunalul, plecând de la practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a prezentat din punct de vedere teoretic noţiunea de fraudă la lege, iar mai apoi a analizat dacă aspectele invocate de reclamante se încadrează în această instituţie. Or, respingerea acţiunii motivat de faptul că nu a fost probat mecanismul fraudei la lege, nu echivalează cu motivarea contradictorie, care presupune ca judecătorul să prezinte în cadrul aceleiaşi hotărâri considerente care să conducă atât la admiterea, cât şi la respingerea hotărârii.

În continuare, instanţa de recurs constată că, analizând motivele de apel invocate, instanţa de apel a procedat la o proprie expunere a susţinerilor reclamantelor privitoare la mecanismul efectuării tranzacţiilor pe piaţa de capital, a menţionat normele legale pretins încălcate, a expus conţinutul art. 145 din Legea nr. 297/2004 şi, transferând aceste susţineri în analiza situaţiei de drept reprezentate de frauda la lege, a validat premisa de plecare în analiza acestei instituţii utilizată de prima instanţă, constatând temeinicia reţinerii celor două elemente, material şi intelectual sau intenţional. A conchis instanţa de apel că încheierea contractelor de vânzare - cumpărare menţionate de recurente nu se identifică cu situaţia fraudei la lege. Apoi a validat raţionamentul primei instanţe privitor la etapele vânzării, a prezentat propriile argumente pentru care nesocotirea de către intermediar a condiţiilor de efectuare a plăţii preţului nu poate fi asimilată cu o operaţiune contrară prevederilor imperative ale legii şi, reţinând argumentele menţionate mai sus, a înlăturat criticile apelantei referitoare la motivarea contradictorie a sentinţei primei instanţe.

Rezultă astfel, că instanţa de apel a analizat criticile apelantelor, contrar celor susţinute prin primul motiv de recurs şi, mai mult, valorificând efectul devolutiv al apelului, a realizat o proprie analiză a motivelor invocate de reclamante, care ar fi dus la anularea contractelor de vânzare-cumpărare şi a celor de împrumut, astfel că orice neconformitate a considerentelor primei instanţe pretinsă de apelante a fost înlăturată prin analiza instanţei de apel.

Din aceste considerente, primul motiv de recurs este nefondat urmând a fi respins.

Ce de-al doilea motiv de recurs invocat, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., presupune ca hotărârea recurată să fi fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

O primă critică formulată de recurente în dezvoltarea acestui motiv de recurs vizează concluzia instanţei de apel potrivit căreia în cauză nu este incidentă frauda la lege prevăzută de art. 1.237 C. civ., nefiind încălcate dispoziţiile art. 145 din Legea nr. 297/2004, întrucât preţul acţiunilor a fost plătit, iar faptul că suma aferentă a provenit din fondurile brokerului, care a intermediat tranzacţia, nu dovedeşte neachitarea preţului ori nesocotirea dispoziţiilor art. 145 din Legea nr. 297/2004.

Au susţinut reclamantele, prin raportare la aceste considerente, că instanţa de apel nu a aplicat textul de lege la situaţia de fapt în ansamblu deşi, numai printr-o analiză comună a tranzacţiilor realizate, se putea reţine frauda, întrucât fiecare dintre tranzacţii, privită în mod individual, apare ca fiind legală, însă dacă acestea sunt analizate în ansamblu şi potrivit scopului urmărit, respectiv transferul unor acţiuni pe piaţa de capital fără plata preţului, rezultă frauda la lege. Or, frauda la lege a fost invocată cu referire la întreaga operaţiune, iar nu cu privire la fiecare tranzacţie în parte.

S-a mai arătat că instanţa de apel a analizat ut singuli tranzacţia pe piaţa de capital, fără a lua în calcul contractele de împrumut subsecvente, prin care sumele de bani au fost transferate dintr-o societate în alta, pentru a ajunge, în cele din urmă, înapoi la broker, fapt ce reprezintă, în opinia reclamantelor, o încălcare a prevederilor art. 1.237 C. civ.

Prin urmare, reclamantele au învederat că instanţa de apel nu a analizat frauda la lege, astfel cum a fost expusă, ci s-a mărginit să analizeze tranzacţia pe piaţa de capital, care, reprezentând elementul material al fraudei la lege, este aparent legală, fără însă a analiza şi celelalte elemente, respectiv contractele de împrumut prin care banii au fost restituiţi brokerului, fiind simulată astfel plata preţului în vederea transferării acţiunilor.

S-a conchis că, din probele existente la dosar, respectiv Ordonanţa DIICOT de clasare din 03.03.3020, Analiza ASF, sentinţa civilă nr. 132/02.04.2019, rezultă că întreaga operaţiune este frauduloasă şi că actele de împrumut încheiate au avut ca scop exclusiv reîntoarcerea sumelor de bani către broker, cu consecinţa încălcării dispoziţiilor Legii nr. 297/2004.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că, deşi recurentele susţin că în mod greşit nu s-a reţinut ipoteza fraudei la lege, prevăzută de art. 1237 C. civ., în realitate, acestea critică, pe de o parte, concluzia instanţei de apel urmare a analizării situaţie de fapt, stabilită pe baza probelor administrate în cauză şi a aplicării dispoziţiilor legale la aceasta, iar pe de altă parte solicită reanalizarea situaţiei de fapt, invocând neanalizarea de către instanţa de apel a întregii activităţi ilicite, în ansamblul său, inclusiv a contractelor de împrumut subsecvente celor de vânzare- cumpărare. De asemenea, recurentele menţionează probele din care rezultă caracterul fraudulos al operaţiunilor.

Instanţa de recurs reţine că art. 483 alin. (3) -(4) şi art. 488 C. proc. civ. permit ca prin intermediul recursului să fie dedusă analizei numai conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Drept urmare, instanţele de fond asigură situaţia premisă pentru judecata în recurs, ceea ce înseamnă, în concret, stabilirea efectivă a situaţie de fapt pe baza administrării probatoriilor. Instanţa de recurs va considera că sunt câştigate cauzei faptele astfel cum au fost determinate de către instanţele de fond şi va verifica numai dacă normele de drept au fost aplicate la aceste fapte. Astfel fiind, aspectele privitoare la situaţia de fapt stabilită de instanţa de apel pe baza probelor administrate legal şi evaluate de instanţa de apel, nu pot fi supuse controlului instanţei de recurs.

În consecinţă, câtă vreme nu se critică de către recurente neevaluarea probelor administrate în cauză sau nevalorificarea acestora la stabilirea situaţiei de fapt, toate criticile ce vizează modul în care trebuie coroborate şi interpretate aceste probe cu consecinţa stabilirii unei situaţii de fapt diferită de cea reţinută de instanţa de apel exced controlului de legalitate dedus instanţei de recurs.

În ceea ce priveşte critica referitoare la analizarea segmentată a activităţii ilicite, respectiv doar a contractelor de vânzare-cumpărare, fără valorificarea valenţelor juridice ce rezultă din încheierea contractelor de împrumut subsecvente celor de vânzare, cu consecinţa nereţinerii intenţie de fraudă la lege, deci a elementului intenţional, subiectiv, instanţa de recurs constată netemeinicia acesteia. Din lecturarea deciziei apelate, rezultă că instanţa de apel nu a analizat ut singuli contractele de vânzare-cumpărare, reţinând expres că "o atare situaţie nu se identifică cu situaţia fraudei la lege, din următoarele considerente: rapoartele de confirmare tranzacţii a operaţiunilor contestate în prezenta acţiune atestă transferul de proprietate al acţiunilor, cât şi plata efectivă a preţului prin intermediul decontării executate la BVB de către L.. Aspectele relevate de apelantele reclamante, subsecvente acestor operaţiuni, ţin în principal de aspecte de oportunitate a efectuării împrumuturilor chiar de către acestea, instanţa nefiind învestită cu analiza unor atare situaţii, ci doar cu verificarea existenţei unui caz de fraudă la lege." A mai reţinut instanţa de apel că "Împrumutarea sumei de bani utilizate de către M. S.R.L. în derularea acestor operaţiuni a constituit o acţiune benevolă a reclamantelor, efectuată în schimbul obţinerii unei dobânzi. Caracterul simulat al unei atare opţiuni nu a fost probat de către reclamante, beneficiare ale dobânzii din contractele de împrumut încheiate. Simpla afirmaţie a acestora potrivit căreia contractele de împrumut nu au fost dorite şi nu le-ar fi adus nici un beneficiu real nu poate fi reţinută în absenţa unui probatoriu efectiv administrat sub acest aspect."

Rezultă deci că instanţa de apel a stabilit situaţia de fapt pe baza analizării întregii activităţi, în ansamblul acesteia, inclusiv a contractelor subsecvente de împrumut şi a stabilit, evaluând probele administrate în cauză, că nu s-a probat frauda la lege.

În ceea ce priveşte aplicarea art. 1237 C. civ., instanţa de recurs subliniază că ilicit poate fi doar scopul mediat, ca element subiectiv concret al cauzei, singurul care poate pune cauza în raport de concordanţă sau neconcordanţă cu legea, şi nu scopul imediat.

Astfel, contractele de vânzare-cumpărare a căror anulare se solicită în prezenta cauză reprezintă, aşa cum rezultă din cele afirmate de recurente, doar mijlocul de eludare a unor norme legale imperative, ceea ce presupune că nu în legătură cu modul intrinsec de formare a acestor contracte se manifestă caracterul ilicit al cauzei, întrucât, prin ipoteză, acestea sunt valabil încheiate, aşa cum au stabilit şi instanţele de fond. În consecinţă, constatările instanţei de apel în sensul respectării dispoziţiilor legale care reglementează mecanismul de încheiere a contractului de vânzare-cumpărare pe piaţa de capital, inclusiv plata preţului şi transferul acţiunilor dintr-un patrimoniu în altul, sunt judicioase. Sub acest aspect sunt irelevante sursele de provenienţă a banilor cu care cumpărătorul a achitat preţul, cum corect a reţinut şi instanţa de apel.

Caracterul ilicit al cauzei trebuia probat în legătură cu modul extrinsec de raportare a contractului faţă de incidenţa unei norme legale imperative.

Altfel spus, prin reglementarea fraudei la lege C. civ. surprinde un aspect al noţiunii de cauză exterior contractului din care face parte, întrucât părţile folosesc contractul ca instrument de fraudare a unei norme imperative, care altfel, ar fi fost aplicată în favoarea uneia dintre părţi.

Or, în cauză, aşa cum au reţinut ambele instanţe de fond, nu s-aprobat care a fost scopul trecerii acţiunilor din patrimoniul societăţilor vânzătoare în cel al societăţii cumpărătoare, acesta fiind scopul mediat în legătură cu care se identifică norma imperativă eludată.

Este important de subliniat aici că fraudarea legii, în accepţiunea art. 1237 C. civ., trebuie deosebită de fraudarea intereselor altor persoane, terţe de contract, cum ar fi moştenitorii universali sau creditorii uneia dintre părţi, întrucât drepturile persoanelor nu fac obiectul unor norme imperative, fiind vorba despre protejarea unor interese individuale. In ipoteza încheierii fictive a unui contract de vânzare- cumpărare prin care vânzătorul urmăreşte scoaterea anumitor bunuri din patrimoniu, pentru a le sustrage creditorilor săi sau moştenitorilor, sancţiunea nu constă în nulitatea contractului, ci în inopozabilitatea acestui act simulat faţă de creditori/moştenitori, care îl pot ataca pe calea acţiunii pauliene.

În cauza de faţă, reclamantele nu au afirmat care este scopul mediat şi nici nu l-au probat, astfel că în mod judicios a stabilit instanţa de apel că nu este incidentă norma prevăzută de art. 1237 C. civ., neprobându-se frauda la lege. În acest context devin relevante consideratele primei instanţe de fond care a arătat că reclamantele nu au indicat expres norma imperativă eludată.

Tot subsumat cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentele au susţinut că în mod nelegal instanţa de apel şi-a fundamentat soluţia pe prevederile Dispoziţiei de măsuri nr. 5/26.03.2009 a CNVM, reţinându-se greşit că această dispoziţie permite brokerului să folosească banii unui client pentru a efectua tranzacţii în numele altui client, deşi, în realitate, textul Dispoziţiei se referă la garantarea tranzacţiilor, iar nu la plata propriu-zisă a acestora.

Înalta Curte constată netemeinicia acestei critici, ea nefiind aptă să ducă la casarea deciziei recurate, întrucât instanţa de apel a reţinut în mod corect că utilizarea de fonduri ce provin de la alţi clienţi, pentru acoperirea obligaţiilor ce rezultau din tranzacţiile efectuate de către clientul debitor, îi este imputabilă exclusiv intermediarului, constituind contravenţie pentru care acesta a şi fost sancţionat de Autoritatea de Supraveghere Financiară conform Deciziei nr. 3314/05.11.2015, ea constituind un element de fapt care circumstanţiază împrejurările în care au avut loc tranzacţiile.

În fine, o ultimă critică vizează considerentele prin care s-a reţinut că nu au fost încălcate dispoziţiile art. 1.225 şi art. 1.236 C. civ. referitoare la existenţa şi caracterul ilicit al obiectului contractului, recurenta apreciindu-le ca fiind eronate.

În susţinerea acestei critici, reclamantele au reiterat teza potrivit căreia mecanismul fraudulos a presupus o serie de contracte de împrumut, printre care şi unele subsecvente, prin care sumele de bani folosite în cadrul tranzacţiilor au fost restituite în conturile brokerului, sens în care au fost reluate împrejurările de fapt care se circumscriu, în opinia reclamantelor, mecanismului fraudulos, cu referire la probele administrate.

Potrivit reclamantelor, instanţa de apel nu s-a raportat la întreg mecanismul fraudulos, ci s-a rezumat doar la analiza primelor contracte de împrumut, respectiv cele încheiate între reclamante şi pârâta H. S.R.L., concluzionând greşit că scopul încheierii acestor contracte a fost acela de a încasa dobânzile aferente.

În cele din urmă, s-a arătat că reclamantele au dovedit caracterul fictiv al contractelor de împrumut cu probele depuse la dosar.

Instanţa de recurs reaminteşte că exced controlului de legalitate cu care este învestită instanţa de recurs, criticile privind modul în care instanţa de apel, evaluând probele administrate în cauză, pe fiecare în parte şi pe toate în ansamblul lor, a stabilit existenţa sau inexistenţa faptelor pentru a căror dovedire au fost administrate probele, potrivit art. 264 alin. (2) C. proc. civ., judecătorul apreciind liber probele administrate, potrivit convingerii sale.

Or, instanţa de apel, analizând probele administrate în cauză a stabilit că, reclamantele nu au probat existenţa mecanismului fraudei la lege, realizând doar trimiteri iniţiale la o serie de texte de lege şi indicând absenţa operaţiunii de plată, contrazisă de rapoartele de decont, precum şi dovedirea elementului intenţional prin raportare la cercetările penale, cercetările ASF şi reţinerea fraudării intereselor creditorilor în cadrul procedurii insolvenţei, aspecte înlăturate de instanţa de apel.

Înalta Curte reţine caracterul legal al argumentelor instanţei de apel în sensul că ordonanţa penală de clasare nu se bucură de putere de lucru judecat în materie civilă, iar aprecierile organului de urmărire penală nu echivalează cu o stabilire extrajudiciară a existenţei fraudei la lege. De asemenea, sunt judicioase şi constatările instanţei de apel privitoare la pretinsa autoritate de lucru judecat a sentinţei civile 132/02.04.2019 pronunţată de Tribunalul Galaţi în dosarul nr. x/2017, definitivă prin decizia civilă nr. 75/18.03.2020 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, care a fost pronunţată într-un dosar având ca obiect acţiune în anulare acte frauduloase formulată în temeiul Legii nr. 85/2014. Instanţa de recurs validează argumentele instanţei de apel în sensul că în cadrul unei astfel de acţiuni nu se analizează frauda la lege, ci fraudarea intereselor creditorilor din perspectiva dispoziţiilor art. 117 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 85/2014, care impune intenţia de fraudare a intereselor creditorilor, în cauza respectivă nefiind analizată existenţa vreunei fraude cu privire la tranzacţionarea de acţiuni la Bursa de Valori. Diferenţa între cele două situaţii juridice a fost detaliată de instanţa de recurs mai sus.

Prin urmare şi aceste critici sunt neîntemeiate.

În ceea ce priveşte încălcarea dispoziţiilor art. 1225 şi art. 1236 C. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Art. 1225 C. civ. reglementează obiectul contractului şi statuează că acesta trebuie să fie determinat şi licit sub sancţiunea nulităţii absolute, iar obiectul este ilicit atunci când este prohibit de lege sau contravine ordinii publice sau bunelor moravuri. Pe de altă parte, art. 1236 C. civ. reglementează cauza contractului, care trebuie să existe, să fie licită şi morală. Ea este ilicită când este contrară legii şi ordinii publice şi imorală când este contrară bunelor moravuri.

Recurenta-reclamantă susţine că obiectul contractului este ilicit, iar acest aspect reiese din analiza în ansamblu a tranzacţiilor pe piaţa de capital şi a contractului de împrumut.

Înalta Curte constată că în cauză nu au fost încălcate prevederile art. 1225 şi art. 1236 C. civ., instanţa de apel analizând toate operaţiunile deduse judecăţii şi reţinând în considerente că nici obiectul şi nici cauza contractelor încheiate nu încalcă legea sau bunele moravuri.

În ceea ce priveşte mecanismul de formare a contractului de vânzare - cumpărare pe piaţa de capital, reclamat ca fiind fraudulos şi lipsa analizei de ansamblu a tuturor contractelor de vânzare-cumpărare, precum şi a celor subsecvente, de împrumut, instanţa de recurs a răspuns deja acestor critici mai sus, întrucât recurentele şi-au fundamentat o critică anterioară pe aceleaşi considerente.

În consecinţă, rezultă netemeinicia criticilor formulate de recurente în susţinerea acestui motiv de recurs, urmând a fi respins.

Faţă de toate cele ce preced, văzând şi dispoziţiile art. 496 C. proc. civ., instanţa de recurs va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantele A. S.A., C. S.A., D. S.A., E. S.A. şi F. S.A. împotriva deciziei civile nr. 35/2023 din 16 ianuarie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantele A. S.A., în faliment, prin lichidator judiciar B., C. S.A., D. S.A., E. S.A., în faliment, prin lichidator judiciar B. şi F. S.A. împotriva deciziei civile nr. 35/2023 din 16 ianuarie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 6 februarie 2024.