CMR cargo fire liability: carrier fault versus force majeure and applicable limitation period

Şedinţa publică din data de 10 octombrie 2023

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin sentinţa nr. 57/LP din 24.03.2022, Tribunalul Bihor a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată de pârâtă.

A respins ca prescrisă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L..

A respins ca rămasă fără obiect cererea de chemare în garanţie formulată de pârâta B. S.R.L., în contradictoriu cu chemata în garanţie C., D. S.A..

Împotriva acestei sentinţe, A. S.R.L. a declarat apel reclamanta A. S.R.L..

Prin decizia nr. 376/2022 - A din 20 decembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, a fost admis apelul declarat de A. S.R.L. prin lichidator judiciar CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENŢĂ E., în contradictoriu cu intimaţii C., D. S.A. şi B. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 57/LP/2022 din 24 martie 2022 pronunţată de Tribunalul Bihor, pe care a anulat-o şi a trimis cauza pentru o nouă judecare la aceeaşi instanţă.

În termen legal, invocând în drept dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., pârâta B. S.R.L. a declarat recurs împotriva deciziei nr. 376/2022 - A din 20 decembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă.

În argumentarea recursului, subsumat motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta a susţinut, în esenţă, că instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra invocării de către intimata-pârâtă a cazului fortuit în producerea evenimentului rutier şi în deliberare a ignorant normele de drept material care reglementează această instituţie juridică.

Arată că instanţa de apel a admis apelul formulat de către apelanta reclamantă A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 57/LP/2022 din 24 martie 2022, a anulat sentinţa apelată şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţa, fără să analizeze temeinic şi legal situaţia de fapt şi de drept, respingând excepţia prescripţiei de 1 an invocată ca urmare a intervenirii cazului fortuit în producerea incendiului.

Aşa cum a susţinut, atât în faţa primei instanţe, cât şi în faţa instanţei de apel, producerea incendiului la remorca recurentei în urma căruia s-a distrus marfa transportă, se încadrează în dispoziţiile art. 1351 C. civ. "Forţa majoră şi cazul fortuit", fiind un eveniment care nu putea fi prevăzut şi nici împiedicat de către cel care ar fi chemat sa răspundă dacă evenimentul nu s-ar fi produs.

Evenimentul rutier din data de 14 august 2018, apreciază recurenta, îndeplineşte condiţiile de admisibilitate ale cazului fortuit, recurenta fiind exonerată în contextul existent de răspunderea civilă contractuală.

Astfel, analizând cauza producerii prejudiciului, imprevizibilitatea producerii evenimentului, precum şi inevitabilitatea prejudicierii victimei, ca şi condiţii principale ale cazului fortuit, din probaţiunea administrată în cauză rezultă că incendiul în urma căruia a fost distrusă/arsă marfa transportată de către recurenta, s-a produs ca urmare a intervenirii unui caz fortuit.

Cu referire la îndeplinirea condiţii principale ale cazului fortuit, enumerate, subliniază că din procesul-verbal întocmit de Poliţia stradală din Italia la data de 14.08.2018, în care a fost consemnat şi descris momentul producerii incendierii mijlocului de transport în care a fost încărcată marfa distrusă, precum şi declaraţia şoferului, vehiculul avea revizia tehnică făcută în luna martie 2018, aspect care crea certitudinea că acesta funcţionează corect.

Subliniază că recurentei B. S.R.L. nu i se poate atribui culpa producerii incendiului propagat la prelata remorcii, întrucât remorca avea revizia tehnică efectuată, incendiul s-a produs pe autostrada din Italia în timpul mersului, factorii care au produs acest eveniment putând fi de ordin intern, dar şi extern.

Aşa cum rezultă din probatoriul administrat în cauză, şoferul mijlocului de transport a efectuat toate manevrele necesare pentru a diminua atât pagubele de ordin material, cât şi uman, a intervenit prin desprinderea remorcii care era în flăcări, de cealaltă remorcă, care la rândul sau era încărcată tot cu piese de mobilier, cu grad ridicat de aprindere.

Totodată, recurenta s-a aflat în situaţia în care nu avea posibilitatea să prevadă producerea incendiului respectiv, caracterul neprevăzut al producerii evenimentului cât şi imposibilitatea în care s-a aflat faţă de evitarea acestuia fiind dovedite în prezenta cauză.

Conform art. 1959 C. civ. - Răspunderea transportatorului, alin. (2) "Transportatorul răspunde pentru prejudiciile cauzate prin întârzierea ajungerii la destinaţie, cu excepţia cazului fortuit şi a forţei majore".

Analizând inclusiv cauzele exoneratoare ale transportatorului conform Convenţiei referitoare la contractul de transport internaţional de mărfuri pe şosele (CMR), răspunderea transportatorului este reglementata şi la art. 17, (2) "transportatorul este exonerat de răspundere in cazul in care pierderea sau avarierea mărfii transportate a fost provocata de factori care nu puteau fi evitaţi şi ale căror consecinţe nu le putea preveni".

Consideră, aşadar, că producerea incendiului care a condus la distrugerea mărfii transportate în remorcă nu poate fi apreciat ca fiind un eveniment care putea fi prevenit, atâta vreme cât din niciun înscris constatator depus în prezentul dosar nu rezultă să fi fost stabilită culpa transportatorului în producerea evenimentului rutier.

În opinia recurentei, instanţa de apel a apreciat în mod greşit că "în speţă s-a dovedit culpa transportatorului în producerea incendiului, în condiţiile în care acesta a izbucnit de la o defecţiune a remorcii camionului, situaţie care în speţă e incident termenul de prescripţie de 3 ani prevăzut de teza a II a art. 32 din Convenţia CMR, nu cel de un an prevăzut de prima teză".

Instanţa de apel a mai apreciat că "prima instanţă a reţinut greşit starea de fapt, în baza probelor administrate în faţa acesteia, în ceea ce priveşte cauza incendiului şi implicit a culpei transportatorului (intimata-pârâtă), aplicând eronat în speţă dispoziţiile art. 32 din Convenţia referitoare la contractul de transport internaţional de mărfuri pe şosele (CMR)".

Instanţa a luat în considerare declaraţiile martorilor F. şi G. în contextul în care depoziţiile acestora s-au contrazis cu declaraţia martorului H., care însă a fost înlăturată în totalitate fără nicio motivare de către instanţă.

Martorul H., susţine recurenta, a fost singura persoana care a perceput în mod direct, prin propriile simţuri, derularea întregului eveniment rutier, a chemat politia stradală, a luat toate măsurile necesare pentru a diminua paguba care s-ar fi putut produce în situaţia în care acesta nu ar fi decuplat remorca aflată de flăcări de celălalt subansamblu auto.

Nu este corect raţionamentul instanţei de apel care a exclus în totalitate declaraţia acestui martor, nu a analizat cauza prin prisma celor invocate de către intimată şi a înscrisurilor depuse la dosar, luând în considerare cu precădere şi exclusiv declaraţiile unor martori care doar au auzit din alte surse neverificate şi care nu au fost de faţă în momentul producerii incendiului.

Niciunul dintre aceşti doi martori audiaţi şi ale căror declaraţii au constituit piatra de temelie în schimbarea soluţiei primei instanţe de către instanţa de apel, nu a fost de faţă şi nici nu au perceput în mod direct vreun fapt de natură să genereze cel puţin aparenţa şi cu atât mai puţin certitudinea că incendiul ar fi fost declanşat de defecţiunea rotii camionului recurentei. În acest context, declaraţiile acestor doi martori sunt simple speculaţii, fiind marcate de un subiectivism accentuat, iar audierea acestora s-a realizat cu încălcarea dispoziţiilor art. 309 alin. (2) C. proc. civ.

În consecinţă, apreciază că instanţa de apel nu a motivat în niciun fel concluzia că în speţă nu ar fi fost constatată intervenirea unui caz fortuit, iar cele expuse în considerentele hotărârii sunt rezultatul încălcării normelor de drept material referitoare la instituţia cazului fortuit.

Instanţa de apel a dat o interpretare greşită tezei probatorii administrate în faţa primei instanţe.

Solicită instanţei de recurs să observe că din înscrisurile depuse la dosarul cauzei rezultă contrariul celor reţinute de instanţa de apel cu privire la stabilirea culpei transportatorului în producerea incendiului.

Recurenta B. S.R.L. a depus, în probaţiune cererea de chemare în judecată care formează obiectul litigiului din Italia, pentru a scoate în evidenţă contrariul susţinerilor apelantei cu privire la faptul că aceasta ar fi achitat contravaloarea facturii aferentă mărfurilor care au făcut obiectul transportului din litigiu.

Mai arată că instanţa de apel a coroborat declaraţiile martorilor F. şi G. cu corespondenţa dintre părţile litigante şi protocolul de negociere nr. 1/30.09.2021 apreciind că din acestea "rezultă că intimata-pârâtă a încercat soluţionarea amiabilă a litigiului, oferindu-i apelantei reclamante suma de 37.500 euro cu titlu de despăgubire, care i-a fost oferită de asigurătorul CMR, ceea ce înseamnă o asumare a culpei sale în producerea prejudiciului".

Or, analizând corespondenţa purtată de părţile din litigiu, nu rezultă cele reţinute de către instanţa de apel.

În ceea ce priveşte Protocolul de negociere nr. 1 încheiat la data de 30.09.2021, depus la dosar de către reclamantă la termenul de judecată din data de 03.02.2022, acesta a fost încheiat între reclamantă şi societatea pârâtă, însă şi la momentul respectiv solicitarea a venit din partea asigurătorului. reprezentând oferta fermă a asigurătorului modificată la suma de 37.500 euro.

Nu rezultă că societatea pârâtă B. S.R.L. ar fi încercat soluţionarea amiabilă a litigiului, oferindu-i reclamantei suma de 37.500 euro, recurenta a transmis reclamantei poziţia asiguratorului cu privire la suma oferită de asigurător pentru despăgubire.

Aceasta rezultă şi din interogatoriul administrat în prezenta cauză (întrebările nr. 6 şi 7 şi răspunsul societăţii pârâte).

Din decizia atacata se poate observa că instanţa de apel nu s-a aplecat nici asupra interogatoriului administrat în fata primei instanţe, acesta conţinând răspunsuri care, în opinia recurentei, converg spre aflarea adevărului în prezenta cauză.

Faptul că recurenta a deschis dosar de daună nu poate fi asimilat cu recunoaşterea propriei culpe în producerea evenimentului din data de 14.08.2018.

Nu în ultimul rând, mai subliniază recurenta, în urma investigaţiilor efectuate de către asigurătorul recurentei, nu a fost stabilită culpa transportatorului în producerea evenimentului din data 14.08.2018.

Prin urmare, apreciază că în mod greşit instanţa de apel a stabilit culpa transportatorului în producerea incendiului, motiv pentru care solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi, rejudecând cauza, să fie menţinută soluţia de admitere a excepţiei prescripţiei invocată de către intimata B. S.R.L. şi să se constate că termenul de 1 an curge de la data la care marfa a fost livrată parţial reclamantei, rezultând aşadar că acţiunea înregistrată de către reclamantă, la data de 24.07.2020 este prescrisă.

Intimata-reclamantă A. S.R.L. PRIN LICHIDATOR JUDICIAR C.I.I. E. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat, în esenţă, respingerea recursului.

Înalta Curte, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi temeiurilor de drept invocate, ţinând cont şi de apărările formulate prin întâmpinare, reţine că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Deşi subsumat motivului de casare prevăzut de pct. 6 al art. 488 C. proc. civ., recurenta s-a prevalat de împrejurarea că instanţa de apel nu a prezentat motivele pe care se sprijină soluţia pronunţată, în realitate aceasta critică dezlegările date împrejurărilor de fapt analizate de instanţa de apel, ceea ce vizează în realitate netemeinicia deciziei atacate, aspecte ce ţin de modalitatea în care instanţa a înţeles să-şi argumenteze soluţia adoptată în raport de stabilirea situaţiei de fapt în cauză.

Aşa fiind, cele mai multe argumente îmbracă doar aparenţa unor critici de nelegalitate, întrucât vizează modul de apreciere a probatoriului.

Recursul este o cale nedevolutivă de atac, în cadrul căreia nu pot fi analizate critici privind temeinicia hotărârii pronunţate în apel, indiferent de gradul de nemulţumire al recurentei cu privire la modalitatea de stabilire a situaţiei de fapt şi de analiză a probatoriului.

Întinderea controlului judiciar este condiţionată de cuprinsul criticilor formulate prin cererea de recurs şi de limitele conferite de dispoziţiile legale, iar simpla nemulţumire a părţii cu privire la soluţia pronunţată, la modalitatea în care au fost analizate probele (spre exemplu, faptul că instanţa de apel a dat valoare probatorie unor declaraţii de martor în detrimentul alteia; instanţa nu a avut în vedere răspunsurile la interogatoriul administrat în fata primei instanţe etc.), precum şi prezentarea propriei viziuni asupra situaţiei de fapt nu pot constitui obiectul analizei instanţei de recurs, în raport de dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Se impune precizarea că lipsa culpei transportatorului, pe care o aduce în discuţie recurenta, constituie o chestiune de fapt, aprecierea acesteia revenind instanţei de apel, faţă de caracterul devolutiv al căii de atac.

Totodată, recurenta-reclamantă arată că în cauza de faţă trebuia reţinută existenţa unui caz fortuit, însă argumentele invocate sunt întemeiate pe tot pe aspecte privitoare la situaţia de fapt, cum sunt susţinerile în sensul că instanţa nu a analizat corect fapte care sunt susceptibile de a schimba starea de fapt reţinută şi faptul că instanţa de apel ar fi constatat în mod greşit culpa transportatorului.

Criticile recurentei nu susţin nici existenţa unor motive străine de natura cauzei, întrucât ipoteza reglementată de art. 488 alin. (1) pct. 6 teza a III-a C. proc. civ. nu este fondată, atât timp cât textul de lege vizează o hotărâre care cuprinde numai motive străine de natura cauzei, situaţie care nu se regăseşte în speţă.

Doar în parte criticile expuse în memoriul de recurs aduc în dezbatere, în mod real, nelegalitatea deciziei atacate; cele mai multe sunt incompatibile, însă, cu natura nedevolutivă a prezentei căi de atac.

Ca urmare, la soluţionarea recursului, Înalta Curte va analiza numai acele critici de nelegalitate care se încadrează în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., respectiv acelea prin care se susţine că instanţa de apel nu s-ar fi pronunţat asupra incidenţei cazului fortuit, reglementat de art. 1351 C. civ.

Astfel, contrar acestor susţineri, Înalta Curte constată că instanţa de apel a examinat problema supusă judecăţii, analizând în mod efectiv susţinerile şi apărările formulate în cauză, a făcut o analiză amănunţită şi corectă a tuturor aspectelor cauzei în raport de situaţia de fapt şi de drept a litigiului.

Instanţa de prim control judiciar a constatat că instanţa de fond a reţinut greşit starea de fapt, în baza probelor administrate în faţa acesteia, în ceea ce priveşte cauza incendiului şi implicit a culpei transportatorului (pârâta), aplicând eronat în speţă dispoziţiile art. 32 din Convenţia referitoare la contractul de transport internaţional de mărfuri pe şosele (CMR).

Apelul, prin efectul său devolutiv, a permis instanţei să conchidă că în cauză s-a dovedit culpa transportatorului în producerea incendiului, în condiţiile în care acesta a izbucnit de la o defecţiune la roata remorcii camionului, situaţie în care în speţă e incident termenul de prescripţie de 3 ani prevăzut de teza a II -a a art. 32 din Convenţia CMR, nu cel de un an prevăzut de prima teză.

Plecând de la situaţia de fapt astfel reţinută, este evident că recurenta se prevalează în mod greşit de faptul că instanţa de apel nu ar fi motivat în niciun fel concluzia că în speţă nu a intervenit un caz fortuit, iar cele expuse în considerentele hotărârii ar fi rezultatul încălcării normelor de drept material referitoare la instituţia cazului fortuit.

Chiar dacă instanţa nu a făcut referire în mod explicit la cazul fortuit, astfel cum reclamă recurenta, acest aspect nu este de natură să schimbe soluţia adoptată, întrucât, pe de o parte, instanţa a constatat culpa transportatorului, iar pe de altă parte, sunt incidente dispoziţiile art. 1991 alin. (3) lit. b) C. civ., conform cărora transportatorul este, de asemenea, exonerat de răspundere, dacă dovedeşte că pierderea totală sau parţială ori alterarea sau deteriorarea s-a produs din cauza: b) forţei majore sau faptei unui terţ pentru care transportatorul nu este ţinut să răspundă, ceea ce în cauză nu s-a demonstrat.

De altfel, recurenta nici nu pretinde că a dovedit vreo cauză externă sau vreun caz de forţă majoră, care să fi produs incendiul şi că instanţa de apel nu ar fi supus examinării a atare situaţie, ci solicită, în realitate, o reevaluare a probelor din care a rezultat culpa acesteia.

Aşa fiind, instanţa de control judiciar a dat o soluţie corectă litigiului dedus judecăţii, cu respectarea dispoziţiilor art. 249 C. proc. civ., potrivit cărora:

"cel care face o propunere în cursul procesului trebuie să o dovedească", pronunţându-se în raport cu probele şi apărările formulate.

Prin urmare, argumentele anterior expuse impun concluzia că normele de drept material au fost corect aplicate raportului juridic dedus judecăţii, fiind astfel nefondate şi criticile subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Pentru raţiunile înfăţişate, constatând că nu sunt incidente motivele de nelegalitate reglementate de art. 488 pct. 6 şi 8 C. proc. civ., invocate de recurentă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu aplicarea dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., văzând şi prevederile art. 499 C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva deciziei nr. 376/2022 - A din 20 decembrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, menţinând hotărârea recurată, ca fiind legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva deciziei nr. 376/2022 - A din 20 decembrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 octombrie 2023.