Limits of extraordinary appeal in annulment: material error vs. substantive disagreement on shareholder status and res judicata

Şedinţa publică din data de 10 octombrie 2023

Deliberând asupra contestaţiilor în anulare, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 18 aprilie 2016, pe rolul Tribunalului Galaţi, secţia a II-a civilă, sub număr de dosar x/2016, reclamanţii A. şi B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii C., D., E., F. S.A., G., H. S.A., I. S.A. şi J. S.A., pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună constatarea nulităţii absolute a certificatelor de acţionar, emise la 28 decembrie 2012, de către societăţile pârâte, prin administrator C.; constatarea calităţii de acţionari a reclamanţilor, în cotele cuvenite fiecăruia, calitate dobândită de la defunctul B., în baza certificatelor de acţionar emise de societăţi în anul 2006; constatarea nulităţii absolute a transmisiunilor realizate asupra certificatelor de acţionar emise la 28 decembrie 2012; radierea tuturor menţiunilor efectuate la O.R.C. de pe lângă Tribunalul Galaţi, în baza certificatelor menţionate.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 91 şi art. 99 din Legea nr. 31/1990, ale art. 134 din Ordinul nr. 2549/2008 şi prevederile art. 22, art. 192 şi următoarele C. proc. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 148 din 20 martie 2018, pronunţată de Tribunalul Galaţi, secţia a II-a civilă, a fost respinsă ca nefondată cererea de chemare în judecată, având ca obiect constatarea nulităţii absolute a certificatelor de acţionar emise la 28 decembrie 2012 de către F. S.A., G., H. S.A., I. S.A. şi J. S.A. şi de radiere a tuturor înregistrărilor şi menţiunilor efectuate la O.R.C. de pe lângă Tribunalul Galaţi, în baza acestor certificate şi de constatare a calităţii de acţionari a reclamanţilor.

Totodată, a fost admisă excepţia invocată de pârâta C., fiind respinsă cererea de constatare a nulităţii absolute a transmisiunilor realizate asupra certificatelor de acţionar emise la 28 decembrie 2012, ca lipsită de obiect.

Împotriva acestei hotărâri, reclamanţii au declarat apel, considerând-o netemeinică şi nelegală, solicitând anularea acesteia şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe.

Cauza a fost înregistrată pe rolul secţiei I Civile a Curţii de Apel Galaţi, sub nr. x/2016, iar, prin încheierea din 17 septembrie 2018, s-a dispus scoaterea cauzei de pe rolul acestei secţii şi transpunerea pe rolul secţiei a II-a Civile a aceleiaşi instanţe, unde a fost înregistrată sub dosarul nr. x/2016.

Prin decizia nr. 79/2019 din 20 martie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2016, a fost respins ca neîntemeiat apelul declarat în cauză.

De asemenea, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenienta K..

Totodată, s-a dispus obligarea reclamanţilor şi a intervenientei la plata, către pârâta C., a câte 2.769,33 RON, şi la plata, către fiecare societate pârâtă, a câte 1.600 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, în apel, respectiv onorariul avocaţial.

Împotriva acestei hotărâri, reclamanţii A. şi B. au declarat recurs, care, prin decizia nr. 7 din 19 ianuarie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2016, a fost admis, decizia atacată fiind casată şi trimisă cauza spre o nouă judecată, aceleiaşi instanţe de apel.

Prin decizia civilă nr. 360/2021 din 3 decembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2016, a fost admis apelul, hotărârea primei instanţe fiind schimbată, în parte.

Astfel, în rejudecare, după casare, a fost respinsă excepţia lipsei de interes, ca neîntemeiată, şi, totodată, a fost admisă, în parte, cererea de chemare judecată, precum şi cererea de intervenţie accesorie, formulată de intervenienta K..

În consecinţă, s-a constatat calitatea de acţionari a reclamanţilor A. şi B., în cotele stabilite în certificatul de moştenitor nr. x din 4 martie 2015, întocmit de S.P.N. L..

În rest, au fost respinse pretenţiile, ca neîntemeiate.

Împotriva acestei hotărâri, pârâtele C. şi G. au declarat recurs, care a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă sub număr de dosar x/2016

Prin recursul formulat, recurenta-pârâtă G., invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4, 5 şi 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea căii extraordinare de atac, casarea deciziei recurate, iar în rejudecare să se dispună respingerea ca neîntemeiat a apelului promovat împotriva sentinţei civile nr. 148 pronunţată la 20 martie 2018 de Tribunalul Galaţi, secţia a II-a civilă, cu obligarea intimaţilor la plata cheltuielilor de judecată.

Invocând în drept prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5, 7, 6 şi 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă C. a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate, şi, în rejudecare, să se dispună respingerea ca neîntemeiat a apelului declarat împotriva sentinţei civile nr. 148 pronunţată la 20 martie 2018 de Tribunalul Galaţi, secţia a II-a civilă, cu obligarea intimaţilor-reclamanţi la plata cheltuielilor de judecată.

Prin decizia nr. 784 din 4 aprilie 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2016, au fost respinse ca nefondate recursurile declarate de pârâtele C. şi G. împotriva deciziei civile nr. 360/2021 din 3 decembrie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă.

Împotriva acestei decizii, C. şi G. au formulat cereri de contestaţiei în anulare, solicitând admiterea contestaţiilor şi, în consecinţă, anularea hotărârii atacate şi, în rejudecare, admiterea recursului şi respingerea ca neîntemeiat a apelului formulat împotriva sentinţei civile nr. 148 din 20 martie 2018 pronunţată de Tribunalul Galaţi, secţia a II-a civilă.

În argumentare, invocând în drept dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., contestatoarea G. a susţinut, în esenţă, că instanţa de recurs a omis să analizeze în mod efectiv motivele de casare invocate de recurente şi fundamentul acestora, respectiv neconcordanţa evidentă dintre ceea ce s-a cerut de către reclamanţi prin cererea de chemare în judecată şi ceea ce instanţa de apel a dat prin soluţia atacată prin cererea de recurs.

Contrar constatărilor cuprinse în decizia 784/2023, arată că reclamanţii nu şi-au bazat acţiunea în constatare a calităţii lor de proprietari pe contractele de cesiune de acţiuni încheiate din 2012 (analizate pe larg de instanţa de recurs) ba chiar dimpotrivă, prin cererea de chemare în judecată au solicitat anularea lor.

În mod nelegal, instanţa de recurs a analizat exclusiv aceste contracte de cesiune încheiate în 2012 (fără nicio relevanţă probatorie în cauză) şi a omis sa răspundă motivului principal de casare generator de nelegalitate, respectiv instanţa nu a făcut nicio referire la regimul şi natura juridică înscrisurilor numite acţiunilor la purtător emise in 2006 aflate în posesia reclamanţilor şi asupra cărora aceştia au solicitat să li se constate dreptul de proprietate, eventuala corespondenţă/identitate a acestora cu acţiunile la purtător ce au făcut obiectul contractelor de cesiune din 2012.

Instanţa de recurs nu a analizat şi nu a făcut referire nici la susţinerile recurentelor exprimate în şedinţă publică axate în special pe dezvoltarea naturii juridice a acţiunilor la purtător.

Nu s-au analizat şi nu s-au reţinut nici dispoziţiile legale care formează regimul juridic al acţiunilor la purtător cu relevanţă deosebită în soluţionarea motivelor de casare, cum ar fi spre exemplu incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 935-940 C. civ. cu privire la posesia/proprietatea titlurilor la purtător sau a art. 1588 alin. (3) C. civ.

Totodată, contestatoarea solicită a se constata că instanţa de recurs nu a folosit niciodată în considerente sintagma "acţiuni la purtător" evitând orice referire la acest aspect invocat de recurente.

În situaţia în care instanţa de recurs ar fi analizat în mod efectiv şi nu formal motivele invocate şi susţinerile recurentelor cu referire la contradicţia dintre ce s-a cerut de către reclamanţi prin cererea de chemare în judecată şi ce s-a dat prin decizia nr. 360/2021, în mod cert, apreciază contestatoarea, soluţia ar fi fost de admitere a recursului şi respingere a cererii de chemare în judecată.

Intimaţii A., D. şi E. au depus întâmpinări prin care au solicitat, în esenţă, respingerea contestaţiei în anulare.

În motivarea contestaţiei în anulare, C. a susţinut, în esenţă, incidenţa prevederilor art. 503 alin. (2) şi (3) C. proc. civ.

Precizează că a arătat în cuprinsul primului motiv de recurs invocat în speţă că instanţa de apel a constatat în mod greşit că reclamanţii sunt acţionari ai societăţilor pârâte în calitate de moştenitori ai defunctului B. în baza contractelor de cesiune de acţiuni încheiate la 28-29 decembrie 2012, care au vizat acţiunile la purtător reprezentate de certificatele de acţionar emise în anul 2012, în condiţiile în care, prin cererea de chemare în judecată aceştia au invocat că ar fi acţionari în baza acţiunilor la purtător reprezentate de certificatele de acţionar emise de societăţi în anul 2006.

Instanţa de recurs a respins acest motiv cu motivarea exclusivă că prin decizia de casare nr. 7/19 ianuarie 2021 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă s-a reţinut că din elementele de fapt şi de drept invocate în cursul procesului rezultă că reclamanţii au solicitat constatarea calităţii de acţionari ai celor cinci societăţi pârâte ca urmare a culegerii succesiunii acţionarului majoritar B. prin invocarea efectului translativ de proprietate asupra acţiunilor acestor societăţi emitente a contractelor de cesiune acţiuni din 28/29 decembrie 2012.

Or, decizia de casare nr. 7 din 19 ianuarie 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu s-a pronunţat asupra acestui motiv de recurs, mai precis nu a analizat faptul că prin cererea de chemare în judecată reclamanţii au solicitat să se constatate că sunt acţionari în baza acţiunilor la purtător reprezentate de certificatele de acţionar emise în anul 2006 şi că în apel au solicitat să se constate că sunt acţionari în baza în baza acţiunilor la purtător constatate prin certificatele de acţionar emise în anul 2012, care au făcut obiectul contractelor de cesiune de acţiuni din 28/29 decembrie 2012.

Drept urmare, decizia de casare nr. 7/19.01.2021 pronunţată de ICCJ nu putea constitui un motiv pentru respingerea recursurilor prin decizia nr. 784 din 4 aprilie 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2016,

Mai mult, consideră că soluţia instanţei de recurs este şi rezultatul unei erori materiale.

Nu există niciun paragraf, nicio menţiune în cuprinsul deciziei de casare nr. 7/19.01.2021 prin care să se constate, cu efect obligatoriu, că obiectul prezentului dosar l-ar constitui constatarea calităţii de acţionari a reclamanţilor la cele cinci societăţi pârâte, ca urmare a culegerii succesiunii acţionarului majoritar B. prin invocarea efectului translativ de proprietate asupra acţiunilor acestor societăţi emitente a contractelor din 28/29 decembrie 2012.

Astfel, prin pronunţarea unei argumentaţii formale şi străine de motivele şi argumentele invocate în susţinerea acestui motiv, instanţa de recurs nu a analizat motivul de casare invocat de recurentă, iar analiza formală efectuată are la bază o eroare materială, motiv de admitere a contestaţiei în anulare conform dispoziţiilor art. 503 alin. (2) şi (3) C. proc. civ.

Sub un alt aspect, consideră că dezlegarea dată motivului de recurs referitor la existenţa în patrimoniul defunctului a acţiunilor conform contractelor de cesiuni de acţiuni din 28/29 decembrie 2012 este rezultatul unei erori materiale.

Menţionează că în argumentarea motivului de casarea prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., a arătat că instanţa de apel a reţinut în mod nelegal pe de o parte faptul că acţiunile aferente societăţilor pârâte s-ar fi aflat în patrimoniul defunctului la momentul deschiderii succesiunii în baza contractelor de cesiuni de acţiuni din 28,29 decembrie 2012 efectuate în baza acţiunilor reprezentate de certificatele de acţionar emise în 2012, iar pe de altă parte că nu s-ar fi efectuat cesiuni de acţiuni în baza certificatelor de acţionar emise în 2012.

Or, instanţa de recurs, susţine contestatoarea, în mod greşit a respins acest motiv de recurs, fără a-l analiza, reţinând caracterul obligatoriu al deciziei de casare 7/19.01.2021.

Totodată, arată contestatoarea, în mod greşit a reţinut instanţa de recurs faptul că un alt capăt al cererii a fost respins şi că C. nu a declarat recurs împotriva acestei hotărâri.

În consecinţa, consideră că dezlegarea dată recursului prin decizia a cărei anulare se solicită este rezultatul mai multor erori materiale, motiv de admitere al contestaţiei în anulare, conform dispoziţiilor art. 503 alin. (2) C. proc. civ.

În opinia contestatoarei, instanţa de recurs a omis să cerceteze motivul de casare referitor la reţinerea autorităţii de lucru judecat în ce priveşte considerentele deciziei civile nr. 331/A/11.10.2017.

În acest sens, precizează că prin alt motiv de recurs a arătat faptul că, în mod nelegal, instanţa de apel a ţinut cont de considerentele deciziei civile nr. 331/A/11.10.2017 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi şi nu a ţinut cont de considerentele sentinţelor civile nr. 78/10.05.2017, 77/10.05.2017, 76/10.05.2017, 75/10.05.2017.

Cu privire la acest aspect instanţa de recurs a răspuns tot prin referire la decizia de casare, care a reţinut că în mod eronat s-ar fi reţinut efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat în ce priveşte sentinţele civile nr. 78/10.05.2017, 77/10.05.2017, 76/10.05.2017, 75/10.05.2017.

Cu toate acestea, instanţa de recurs nu a răspuns motivului de recurs conform căruia în mod greşit instanţa de apel ţine seama de decizia civilă nr. 331A/10.10.2017, deşi această hotărâre a fost pronunţată într-un litigiu identic ca cele în care au fost pronunţate sentinţele sus-menţionate, respectiv tot un litigiu având ca obiect anulare AGA, şi prin urmare acelaşi raţionament pentru neluarea acesteia în considerare ar trebui să opereze şi cu privire la aceasta.

Prin urmare, apreciază că instanţa de recurs nu a răspuns în totalitate acestui motiv de recurs, motiv de admitere a contestaţiei în anulare.

Totodată, soluţia instanţei de recurs în ceea ce priveşte motivul de recurs referitor la stabilirea cotelor este rezultatul unei erori materiale, deoarece chestiunea tranşată a vizat nulitatea cererii de chemare în judecată prin raportare la obiectului cererii de chemare in judecată, care a fost stabilit în mod definitiv şi cu autoritate de lucru judecat ca fiind stabilirea calităţii de acţionar fără a fi indicate cotele, iar decizia recurată încalcă aceste dispoziţii, întrucât constată calitatea de acţionar în cotele indicate în certificatul de moştenitor.

Sub un ultim aspect, apreciază că soluţia dată asupra motivului de recurs referitor la stabilirea cotelor de moştenitor în absenţa dezbaterii moştenirii este rezultatul unei erori materiale.

Aceasta întrucât, printr-un alt motiv de recurs, s-a arătat că instanţa de apel în mod nelegal a stabilit calitatea de acţionari a reclamanţilor în cotele stabilite în certificatul de moştenitor nr. x/04.03.2015, în condiţiile în care nu s-a dezbătut moştenirea de pe urma defunctului asupra acestor acţiuni, iar instanţa de recurs a respins acest motiv reţinând că "ceea ce s-a supus analizei a fost existenţa sau inexistenţa în patrimoniul defunctului a acţiunilor aferente celor 5 societăţi pârâte" şi că stabilirea cotelor indicate în certificatul de moştenitor "nu semnifică încălcarea dispoziţiilor de drept material deoarece odată constatată existenţa dreptului în patrimoniul defunctului, cotele rămân aceleaşi."

Examinând decizia atacată prin prisma motivelor formulate de contestatoarea G., Înalta Curte urmează a respinge ca nefondată contestaţia în anulare pentru considerentele care succed:

Fiind o cale atac de retractare, şi nu de cenzură judiciară, contestaţia în anulare nu poate fi exercitată pentru alte motive decât cele expres şi limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 503 alin. (1) C. proc. civ. - contestaţia în anulare obişnuită sau de drept comun şi de dispoziţiile art. 503 alin. (2) C. proc. civ. - contestaţia în anulare specială.

Potrivit dispoziţiilor art. 503 alin. (2) C. proc. civ. hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când:

1. hotărârea dată în recurs a fost pronunţată de o instanţă necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanţei şi, deşi se invocase excepţia corespunzătoare, instanţa de recurs a omis să se pronunţe asupra acesteia;

2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale;

3. instanţa de recurs, respingând recursul sau admiţându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen;

4. instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză.

Înalta Curte constată că dezlegarea dată recursului prin decizia a cărei anulare se solicită nu este rezultatul omisiunii de cercetare a vreunuia dintre motivele de casare invocate prin recurs, astfel cum pretinde contestatoarea G., iar contestaţia în anulare dedusă judecăţii este nefondată din perspectiva dispoziţiilor art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ.

Aceasta întrucât, în considerarea controlului de legalitate declanşat prin recurs, instanţa a examinat în mod real motivele de nelegalitate invocate de recurenta G., inclusiv critica privind încălcarea principiului disponibilităţii, al contradictorialităţii şi al dreptului la apărare, pe care a subsumat-o dispoziţiilor asrt. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

În acest sens, prin decizia atacată cu contestaţie în anulare se reţine:

"În consecinţă, verificând considerentele deciziei recurate din această perspectivă, Înalta Curte observă că, instanţa de apel, în limitele stabilite de dispoziţiile art. 501 alin. (2) şi (3) şi ale art. 477 alin. (2) C. proc. civ. a procedat la o nouă judecată în funcţie de dezlegările şi reperele stabilite prin decizia de casare, precum şi ale criticilor şi apărărilor formulate în apel.

Astfel, prin decizia de casare nr. 7 pronunţată în data de 19 ianuarie 2021 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă s-a reţinut că din elementele de fapt şi de drept invocate în cursul procesului rezultă că reclamanţii au solicitat constatarea calităţii de acţionari ai celor cinci societăţi pârâte ca urmare a culegerii succesiunii acţionarului majoritar B. prin invocarea efectului translativ de proprietate asupra acţiunilor acestor societăţi emitente a contractelor din 28/29 decembrie 2012, iar apărările formulate de pârâta C. nu au vizat natura contractelor de cesiune ci faptul că acestea nu au fost datate, fiind doar proiecte neînregistrate în Registrul Comerţului.

Prin urmare, contrar susţinerilor recurentelor, fundamentul juridic pe care intimaţii-reclamanţi şi-au întemeiat capătul de cerere supus analizei, respectiv cauza juridică a acestuia l-a reprezentat transmisiunea mortis causa a acţiunilor care s-au transmis ope legis, din patrimoniul defunctului.

De altfel şi prin decizia nr. 79 din 20 martie 2019 pronunţată de instanţa de apel, în primul ciclu procesual, s-a reţinut că reclamanţii au solicitat constatarea numărului de acţiuni existente în patrimoniul defunctului la data deschiderii succesiunii, iar acest considerent nu a fost contestat prin exercitarea căilor de atac de către pârâţi, dobândind autoritate de lucru judecat în conformitate cu dispoziţiile art. 430 alin. (2) C. proc. civ.."

Pentru o apreciere completă a motivului de contestaţie în anulare prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., este necesar să se facă distincţie între motivele de nelegalitate şi argumente, căci textul legal are în vedere numai omisiunea de a examina unul dintre motivele de casare invocate de recurentă - dintre cele prevăzute expres şi limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar nu argumentele de fapt sau de drept indicate de parte, care, oricât de amplu ar fi dezvoltate, sunt circumscrise întotdeauna motivului de casare pe care îl sprijină.

Prin urmare, neexaminarea distinctă a fiecărei critici, subsumate unui motiv de recurs invocat, astfel cum, în realitate, reclamă contestatoarea, neînsuşirea de către instanţă a susţinerilor părţii, simpla nemulţumire vizând argumentele care au format convingerea instanţei, dezacordul părţii privind soluţia adoptată, nu reprezintă omisiune în înţelesul art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., nu constituie un motiv de anulare a deciziei atacate, din moment ce instanţa a răspuns criticilor în cuprinsul hotărârii atacate printr-un raţionament juridic de sinteză şi cercetarea lor în bloc.

Contestaţia în anulare, întemeiată pe prevederile art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., nu poate avea ca finalitate rejudecarea motivului de recurs pe care instanţa îndrituită l-a examinat deja, aşa cum practic se doreşte în prezenta cauză.

Trecând la examinarea deciziei atacată prin prisma motivelor formulate de contestatoarea C., Înalta Curte constată că nici acestea num pot fi primite, pentru considerentele care succed:

În lumina dispoziţiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., invocate de contestatoarea C., trebuie precizat că sintagma "eroare materială" vizează acea greşeală materială cu caracter procedural, care a condus la pronunţarea unei soluţii eronate, ca urmare a omiterii sau confundării unor elemente ori date materiale importante, existente la dosarul cauzei la momentul pronunţării hotărârii atacate.

Motivul de anulare prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. nu poate viza însă aspecte ce ţin de judecata în fond a cauzei, constând în aprecierea greşită a probelor administrate în cauză sau interpretarea ori aplicarea greşită a unor dispoziţii legale; aceste aspecte s-ar putea circumscrie unor greşeli de judecată care nu pot fi subsumate noţiunii de eroare materială, specifică contestaţiei în anulare speciale.

Altfel spus, contestaţia în anulare este o cale extraordinară de retractare deschisă pentru remedierea unor greşeli materiale, iar nu pentru reformarea unor greşeli de fond.

Or, ceea ce invocă contestatoarea în argumentarea acestui motiv de anulare sunt tocmai pretinse greşeli de judecată ale instanţei de recurs, iar nu erori materiale evidente în legătură cu aspectele formale ale judecăţii în recurs.

Prin urmare, cum criticile invocate de către contestatoare (reţinerile instanţei de recurs în raport cu decizia de casare nr. 7 din 19 ianuarie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie; dezlegarea dată motivului de recurs referitor la existenţa în patrimoniul defunctului a acţiunilor conform contractelor de cesiuni de acţiuni din 28/29 decembrie 2012; soluţia instanţei de recurs în ceea ce priveşte motivul de recurs referitor la stabilirea cotelor; soluţia dată asupra motivului de recurs referitor la stabilirea cotelor de moştenitor în absenţa dezbaterii moştenirii etc.) nu corespund nici prevederilor art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., nefiind vorba despre o eroare materială în sensul textului legal menţionat, şi nu corespund nici prevederilor art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., nefiind vorba de absenţa punctului de vedere al instanţei, ca rezultat al omisiunii cercetării unuia dintre motivele de casare invocate.

Raţiunea anulării deciziei instanţei de recurs, în situaţia admiterii contestaţiei în anulare întemeiate pe art. 503 C. proc. civ., este aceea de a sancţiona incompleta soluţionare a cauzei ori a căii de atac a recursului, iar nu reaprecierea asupra soluţiei din dispozitiv ori a considerentelor.

Or, invocând dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2 şi 3 C. proc. civ., prin cererea dedusă judecăţii, contestatoarea C. nu face decât să repună în discuţie, în prezenta cauză, soluţia însăşi a instanţei de recurs, ceea ce nu este permis pe calea contestaţiei în anulare, precum şi probleme de fond ce au fost soluţionate de instanţa de recurs, care s-a pronunţat asupra motivelor de nelegalitate invocate de parte, astfel cum acestea au fost subsumate prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5, 7, 6 şi 8 C. proc. civ.

Contestatoarea mai invocă şi împrejurarea că instanţa de recurs nu a răspuns în totalitate motivului de casare referitor la reţinerea autorităţii de lucru judecat în ce priveşte considerentele deciziei civile nr. 331/A/11.10.2017.

Nici această critică nu poate fi primită, întrucât nu se relevă în mod real omisiunea instanţei de recurs de a cerceta motivul de casare, ci se critică însăşi soluţia şi motivarea acesteia, or, raţionamentul judiciar nu poate fi cenzurat pe calea contestaţiei în anulare, deoarece această cale de atac nu poate fi deturnată de la scopul pentru care a fost instituită.

Motivele invocate de contestatoare se circumscriu unor critici împotriva deciziei atacate, care o transformă însă într-un recurs la recurs, or, prevederile art. 503 alin. (2) pct. 2 şi 3 C. proc. civ. au un câmp limitat de aplicaţie, astfel că ele trebuie să fie interpretate, în toate cazurile, în mod restrictiv pentru a nu deschide calea unui veritabil recurs la recurs.

În mod constant, în jurisprudenţa sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reamintit faptul că nicio parte a unui proces nu poate determina redeschiderea acestuia, soluţionat definitiv, numai în scopul de a obţine o rejudecare a cauzei; contestaţia în anulare nu poate avea semnificaţia unui "apel deghizat", ci trebuie să fie justificată numai de circumstanţe esenţiale şi imperative.

De asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, a subliniat frecvent că principiul securităţii raporturilor juridice implică respectarea principiului res iudicata, iar posibilitatea de desfiinţare a unei hotărâri definitive şi irevocabile, afectează dreptul la un proces echitabil, reglementat de art. 6 din Convenţie (Cauza Mitrea vs. România, 26105/03 Hotărârea din 29 iulie 2008).

În acelaşi sens, Curtea de la Strasbourg a reţinut că "supervizarea nu trebuie să devină un apel deghizat, iar simplul fapt că există două puncte de vedere diferite asupra subiectului nu reprezintă un motiv suficient pentru a rejudeca o cauză. Nu se poate deroga de la acest principiu decât atunci când o cer motive substanţiale şi imperioase" (cauza Sebastian Taub c. România, Hotărârea din 12 octombrie 2006).

În consecinţă, constatând că argumentele contestatoarelor G. S.A.şi C. nu se încadrează în motivele expres prevăzute de art. 503 alin. (2) pct. 2 şi 3 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 508 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., va respinge, ca nefondate, contestaţiile în anulare formulate împotriva deciziei nr. 784 din 4 aprilie 2023 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2016.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate contestaţiile în anulare formulate de contestatoarele C. şi G. împotriva deciziei nr. 784 din 4 aprilie 2023 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2016.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 octombrie 2023.