Untimely appeal by director against insolvency liability ruling held inadmissible as appellate decision final.

Şedinţa publică din data de 31 octombrie 2024

Asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 9 iulie 2021 pe rolul Tribunalului Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2020/a1, reclamantul A.., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei B. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul C., a solicitat angajarea răspunderii solidare a acestuia cu societatea pentru acoperirea prejudiciului în sumă de 230.197,19 RON.

În drept, s-au invocat dispoziţiile art. 169 alin. (1) lit. a) şi d) din Legea nr. 85/2014.

Tribunalul Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 512/sind din 9 iunie 2022, a admis acţiunea formulată de către reclamantul A.., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei B. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul C. şi, pe cale de consecinţă, pârâtul a fost obligat să suporte din averea personală, plata sumei de 230.197,19 RON, aceasta urmând să intre în averea debitoarei; au fost autorizaţi creditorii să procedeze la punerea în executare a hotărârii.

Împotriva sentinţei primei instanţe, pârâtul C. a declarat apel, solicitând anularea acesteia şi respingerea cererii, cu cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 349/Ap din 6 martie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă, în dosarul nr. x/2020, s-a admis excepţia tardivităţii cererii de apel, invocată din oficiu; s-a anulat apelul declarat de apelantul-pârât C. împotriva sentinţei civile nr. 512/sind din 9 iunie 2022 a Tribunalului Braşov.

La data de 7 iunie 2024 s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, sub nr. x/2020/a1, recursul declarat de recurentul-pârât C. împotriva deciziei civile nr. 349/Ap din 6 martie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă, în dosarul nr. x/2020.

Recurentul-pârât a solicitat admiterea recursului şi casarea deciziei recurate, cu trimiterea cauzei spre rejudecare. În esenţă, a arătat că hotărârea din apel nu i-a fost comunicată, conform art. 42 alin. (4) din Legea nr. 85/2014. A mai susţinut faptul că decizia instanţei de apel este nelegală pentru motivele arătate în scris.

În cuprinsul cererii de recurs, recurentul-pârât a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 42 alin. (1) şi (10) din Legea nr. 85/2014, precum şi suspendarea judecării cauzei, până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate.

Cererea formulată de recurentul-pârât C. privind sesizarea Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate invocate formează obiectul dosarului nr. x/2020 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, cu termen de judecată la data de 31 octombrie 2024 (ordinea 15 pe lista cauzelor care se judecă în şedinţă publică, potrivit dispoziţiilor C. proc. civ.).

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile/motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4, pct. 5 şi pct. 8 din C. proc. civ.

Intimatul-reclamant A.., în calitate de fost lichidator judiciar al debitoarei B. S.R.L., nu a formulat întâmpinare în cauză.

Prin rezoluţia din 9 septembrie 2024 s-a fixat termen la data de 31 octombrie 2024, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, întrucât procesul este guvernat de dispoziţiile C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018, nefiind supus procedurii filtrului.

Examinând cu prioritate, potrivit art. 494 din C. proc. civ., raportat la art. 482 şi la art. 248 din acelaşi cod, excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că se impune a fi admisă, pentru următoarele considerente:

Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalităţii căilor de atac şi acesta presupune că părţile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor şi intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege, putând exercita exclusiv acele căi de atac reglementate legal.

Principiul enunţat este consacrat la nivel constituţional în art. 129 din Constituţia României, iar în C. proc. civ. la art. 457.

Astfel, potrivit art. 129 din Constituţia României, "împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii", iar, conform art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei".

În raport cu dispoziţiile constituţionale şi legale citate, admisibilitatea unei căi de atac şi provocarea controlului judiciar al unei hotărâri judecătoreşti sunt condiţionate de exercitarea acesteia în condiţiile legii, astfel încât instanţa nu are posibilitatea de a considera ca admisibilă orice cale de atac promovată, chiar dacă hotărârea atacată ar fi considerată de părţi netemeinică sau nelegală, ci are obligaţia de a analiza căile de atac în limitele şi cu respectarea condiţiilor impuse de lege în respectarea principiului preeminenţei dreptului, recunoscut în preambulul Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale şi, implicit, a principiului securităţii raporturilor juridice, conform căruia o hotărâre definitivă nu mai poate forma obiectul controlului de legalitate, în afara căilor extraordinare de atac expres şi limitativ stabilite de lege.

În concret, se constată că acţiunea are ca obiect atragerea răspunderii patrimoniale a recurentului-pârât, fiind întemeiată pe dispoziţiile art. 169 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă.

Având în vedere că decizia recurată a fost pronunţată în materia legii care reglementează procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, Înalta Curte reţine că, potrivit art. 45 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 85/2014, una din principalele atribuţii ale judecătorului-sindic, în cadrul prezentei legi, este şi cea referitoare la "judecarea cererilor de atragere a răspunderii membrilor organelor de conducere care au contribuit la ajungerea debitorului în insolvenţă, potrivit art. 169, …"; art. 46 alin. (1) din Legea nr. 85/2014: Hotărârile judecătorului-sindic sunt executorii şi pot fi atacate, separat, numai cu apel.; conform art. 43 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 "Curtea de apel va fi instanţa de apel pentru hotărârile pronunţate de judecătorul-sindic. Hotărârile curţii de apel sunt definitive".

Înalta Curte reţine că, în cauză, sunt incidente şi dispoziţiile art. 483 alin. (2) teza a II-a C. proc. civ., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 310/2018, potrivit cărora:

"...nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului".

Din analiza coroborată a dispoziţiilor legale anterior evocate, rezultă că, în speţă, decizia instanţei de apel, respectiv decizia civilă nr. 349/Ap din 6 martie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă, este o hotărâre definitivă, în sensul art. 634 alin. (1) pct. 4 teza I C. proc. civ. care prevede că "sunt hotărâri definitive: hotărârile date în apel, fără drept de recurs (...)".

Cum, în accepţiunea conferită de legiuitor, hotărârile definitive enumerate la art. 634 C. proc. civ. sunt inclusiv cele care nu mai pot fi atacate cu recurs, în speţă, decizia atacată a devenit definitivă la data pronunţării acesteia, conform art. 634 alin. (2) din C. proc. civ., potrivit căruia "hotărârile prevăzute la alin. (1) devin definitive la data expirării termenului de exercitare a apelului ori recursului sau, după caz, la data pronunţării".

Reţinând, aşadar, că, în speţă, decizia recurată a fost pronunţată în cadrul soluţionării unui apel declarat împotriva unei hotărâri supuse numai apelului, aceasta nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs.

Faţă de cele anterior expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., raportat la art. 43 alin. (1) şi art. 46 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul-pârât C. împotriva deciziei civile nr. 349/Ap din 6 martie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă, în dosarul nr. x/2020.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-pârât C. împotriva deciziei civile nr. 349/Ap din 6 martie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă, în dosarul nr. x/2020, ca inadmisibil.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 31 octombrie 2024.