Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1979/2023 AI generated

Investment compensation claim reaches dead end as procedurally void appeal annulled

Case Number Decizia nr. 1979/2023
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The Romanian High Court of Cassation and Justice annulled the plaintiff company's appeal (recurs) as procedurally void, thereby upholding the Court of Appeal's decision that had rejected the company's claim for compensation of 477,026 RON for unrecovered investments made in the "Dacia" cinema building. The plaintiff had sued the film distribution authority and local authorities for unjust enrichment after being evicted, arguing it never recovered its investments. The High Court held the appeal was null because the plaintiff only formally invoked the grounds under art. 488(1) points 6 and 8 of the Civil Procedure Code without developing concrete legal arguments addressing the appealed decision's reasoning, instead merely reasserting factual disagreements and dissatisfaction with the lower court's assessment, which is impermissible in this extraordinary remedy.

Legislator headnote

AI generated

art. 75 din Legea nr. 85/2014, art. 2 alin. (5) din Legea nr. 303/2008, art. 248 C. proc. civ, art. 489 alin. (2) C. proc. civ, art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ, art. 488 alin. (1) C. proc. civ; Investment compensation claim reaches dead end as procedurally void appeal annulled: The plaintiff had sued the film distribution authority and local authorities for unjust enrichment after being evicted, arguing it never recovered its investments. The High Court held the appeal was null because the plaintiff only formally invoked the grounds under art. 488(1) points 6 and 8 of the Civil Procedure Code without developing concrete legal arguments addressing the appealed decision's reasoning, instead merely reasserting factual disagreements and dissatisfaction with the lower court's assessment, which is impermissible in this extraordinary remedy.

Keywords

AI generated
Civil Procedure Code grounds for cassation unjust enrichment procedural nullity investment company annulment of arbitral award

Cited Legislation

AI generated
art. 75 din Legea nr. 85/2014
S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Regia Autonomă a Distribuţiei şi Exploatării Filmelor RomâniaFilm Bucureşti (RADEF) în cauza având ca obiect pretenţii, dosar disjuns din x/2020, prin încheierea din şedinţa publică de la 10 iunie 2021, s-s constatat, în temeiul art. 75 din Legea nr.
art. 2 alin. (5) din Legea nr. 303/2008
Faţă de cele reţinute de instanţa de apel la pagina 8, paragraful 2, din decizie, enunţând prevederile art. 2 alin. (5) din Legea nr. 303/2008, conform cărora "Punerea în aplicare a dispoziţiilor pct.
art. 248 C. proc. civ
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a luat în examinare, cu prioritate, excepţia nulităţii recursului, invocată din oficiu, asupra căreia, în conformitate cu prevederile art. 248 C. proc. civ.
art. 489 alin. (2) C. proc. civ
Basis for annulling the appeal due to lack of proper grounds.
art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ
Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.:
art. 488 alin. (1) C. proc. civ
Prin urmare, cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază şi dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.
art. 483 alin. (3) C. proc. civ
Soluţia la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, în care se examinează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, astfel cum rezultă din dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ.
art. 488 alin. (6) C. proc. civ
În termen legal, invocând în drept dispoziţiile art. 488 alin.

Cited Case Law

AI generated
decizia civilă nr. 1863/2022
Prin decizia civilă nr. 1863/2022 din 8 decembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a fost respins ca nefondat apelul formulat apelanta-reclamantă A.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
Art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Basis for annulling the appeal due to lack of proper grounds.

Art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

Basis for the decision to annul the appeal.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 10 octombrie 2023

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 4 august 2020 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, sub număr de dosar x/2020, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâţii Regia Autonomă a Distribuţiei şi Exploatării Filmelor "România Film" Bucureşti, Municipiul Iaşi şi Consiliul Local Iaşi solicitând instanţei, ca prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună obligarea pârâţilor la plata de despăgubiri materiale în cuantum de 477.026 RON reprezentând valoarea investiţiilor realizate de societatea reclamantă în imobilul "cinematograf Dacia", investiţii realizate cu acordul proprietarului şi care nu au putut fi ridicate.

Prin sentinţa civilă nr. 2977 din 25 noiembrie 2021, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocată de pârâţi, ca neîntemeiată, a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune invocată de pârâţi, ca neîntemeiată şi a fost respinsă ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată.

Împotriva acestei sentinţe, reclamanta A. S.R.L. a formulat apel, solicitând desfiinţarea hotărârii atacate şi obligarea intimaţilor la restituirea contravalorii investiţiei în cuantum de 477.026 RON efectuată în clădirea cinematografului "Dacia"; se solicită contravaloarea cheltuielilor de judecată.

Intimaţii au formulat întâmpinare şi au solicitat respingerea căii de atac formulat şi menţinerea sentinţei atacate, ca fiind legală şi temeinică.

Prin decizia civilă nr. 1863/2022 din 8 decembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a fost respins ca nefondat apelul formulat apelanta-reclamantă A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 2977 din 25 noiembrie 2021 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2020, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi MUNICIPIUL IAŞI şi CONISLIUL LOCAL IAŞI.

În termen legal, invocând în drept dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., reclamanta A. S.R.L. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 1863/2022 din 8 decembrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

În argumentarea recursului, după redarea considerentelor deciziei atacate aflate la pagina 6, paragrafele 7-9, a susţinut că nu avea deschisă calea acţiunii în răspundere civilă contractuală împotriva RADEF, întrucât în dosarul nr. x/2021, privind pe reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Regia Autonomă a Distribuţiei şi Exploatării Filmelor RomâniaFilm Bucureşti (RADEF) în cauza având ca obiect pretenţii, dosar disjuns din x/2020, prin încheierea din şedinţa publică de la 10 iunie 2021, s-s constatat, în temeiul art. 75 din Legea nr. 85/2014, suspendată judecata cauzei privind pe reclamanta A. S.R.L..

În opinia sa, fără o decizie a unei instanţe judecătoreşti, dată fiind speţa de faţă, nu se poate înscrie la masa credală, cu atât mai mult cu cât imobilul în care a investit este în patrimoniul altcuiva, al Primăriei Iaşi.

Aşa fiind, Curtea de Apel Bucureşti, în mod greşit a reţinut că "apelanta-reclamantă avea deschisă calea acţiunii în răspundere civila contractuală împotriva cocontractantului său, RADEF".

Cu referire la considerentele deciziei recurate aflate la pagina 7, paragraful 2 prin care instanţa de apel a reţinut ca fiind neîntemeiată "susţinerea apelantei-reclamante conform căreia nu şi-ar putea recupera prejudiciul de la RADEF pe motiv că societatea se află în insolvenţă, putându-se solicita de la aceasta despăgubiri contractuale pentru paguba suferită ca urmare a nepunerii la dispoziţie a spaţiului pe întreaga perioadă contractuală prin înscrierea la masa credală, în condiţiile Legii nr. 85/2014", după prezentarea unor consideraţii personale asupra procedurii insolvenţei, care, în opinia sa, protejează anumite persoane ("hoţii financiari"), care îşi declară voit insolvenţa pentru a nu plăti banii datoraţi firmelor partenere sau băncilor, apreciază că pe această cale, considerată corectă de Curtea de Apel Bucureşti, recurenta nu are în mod real nicio posibilitate de a recupera investiţia efectuată şi de care astăzi beneficiază Municipiul Iaşi, prin Primar şi Consiliul Local Iaşi.

Având în vedere aspectele arătate, consideră că, în speţă, nu ne aflăm în situaţia descrisă de art. 1348 Noul C. civ. şi redă prevederile art. 1345 din acelaşi cod, susţinând, în esenţă, că RADEF-ul nu este cel îmbogăţit fără justă cauză, întrucât nu el este cel care deţine sau administrează bunul în cauză.

Astfel, a interpreta că RADEF-ul şi nu Consiliul Local Iaşi este cel îmbogăţit fără justă cauză, atât timp cât RADEF-ul nu a vândut bunul respectiv ci el a trecut cu titlu gratuit (împotriva propriei voinţei) către Consiliul Local Iaşi, reprezintă o interpretare care nu corespunde realităţii. Bunurile plătite de recurentă sunt acum ale Consiliul Local Iaşi, nu ale RADEF-ului.

Precizează că din 25.08.2009 şi până în aprilie 2014, recurenta doar a investit. Societatea recurentă a desfăşurat activităţi economice, conform contractului doar din aprilie 2014 şi până în 02.08.2017, când a fost evacuată.

Contribuţia în societate a asociatului este de 1.162.003 RON la sfârşitul anului 2017, iar pierderea cumulată a societăţii până la sfârşitul lui 2017 este de 688.623 RON în condiţiile în care societatea recurentă a desfăşurat activităţi de investiţie/economice doar în cinema Dacia (doar acest punct de lucru pe toata perioada funcţionarii).

Menţionează că solicită doar 477.026 RON, în condiţiile în care activitatea societăţii, a fost suspendată (ca urmare a evacuării) cu o datorie către asociat de 1.162.003 RON şi o pierdere cumulată de 688.623 RON.

Corectitudinea documentelor financiar contabile ale societăţii au fost verificate de ANAF, prin controlul de fond realizat în urma solicitării de rambursare a TVA-ului aferent investiţiei efectuate.

Cu referire la pagina 7, paragraful 5 din decizia atacată, solicită instanţei de recurs să observe că, astfel cum a arătat şi la instanţa de fond şi la cea de apel, nu a cerut "contravaloarea integrală a investiţiilor efectuate", ci doar contravaloarea investiţiilor nerecuperate şi nedemontabile, nu la valoarea de piaţă, ci la cea de la momentul realizării investiţiei, valoare, care este, evident, mult mai mică.

Aplicarea regimului contabil de amortizare prin împărţirea valorii investiţiei la o anumită perioadă de timp (aşa cum prevede legea), dacă nu se bazează pe încasări suficiente, se face pe seama pierderii generate în firmă, ceea ce nu este acelaşi lucru cu recuperarea investiţiei sau a sumei cu care a fost creditată societatea, deci a sumei cu care a fost diminuată averea creditorului.

Subliniază că solicită banii pe care nu a putut să îi recupereze, bani care i-au diminuat patrimoniul şi care acum se regăsesc sub formă de bunuri nedemontabile în clădirea cinematografului Dacia aflat în proprietatea consiliului Local Iaşi.

În acest context, apreciază că reţinerile instanţei de apel nu se bazează nici pe texte de lege corect aplicate şi nici nu au la bază mecanismele economice care stau la baza recuperării unei investiţii.

De asemenea, mai susţine recurenta, considerentele instanţei de la pagina 9, paragraful 6, din decizia atacată, nu fac referire la norma de drept în baza căreia sunt făcute şi sunt contrare textelor de lege.

La pagina 7, paragraful 6 din decizia recurată, Curtea de Apel Bucureşti pare că instanţa de apel face confuzie între amortizarea contabilă şi recuperarea investiţiilor, chestiuni absolut diferite. Recuperarea investiţiilor se poate realiza numai atunci când încasările sunt mai mari decât cheltuielile cu o valoare cel puţin egală cu rata amortizării contabile.

Având în vedere că, la preluare, în anul 2009, spaţiul se afla într-o stare avansată de degradare, recurenta a demarat, încă din anul 2009, toate procedurile de investiţii necesare, astfel încât spaţiul să devină unul util şi să-i poată acorda destinaţia pentru care îl contractase.

Toată investiţia s-a derulat pe o perioadă de 6 ani, toate lucrările fiind avizate, în mod etapizat, de către locator.

În anul 2013, ca urmare a verificării lucrărilor de investiţie, a fost încheiat "Procesul-verbal pentru verificarea lucrărilor de reparaţii - amenajări la spaţiile din Cinematograful Dacia" din data de 07.10.2013, de Comisia RADEF România Film.

Paragraful 6 din pagina 7 şi primul paragraf din pagina 8, mai arată recurenta, confirmă iarăşi confuzia pe care instanţa de apel o face între amortizarea contabilă şi recuperarea investiţiei. Pentru a elimina orice suspiciuni înţelege să anexeze bilanţul contabil al societăţii încheiat la 31.12.2017, bilanţ care este public fiind depus la ANAF, din care rezultă că investiţia nu a fost recuperată.

Totodată, conform art. 13 din contractul de închiriere încheiat cu RADEF, recurenta are dreptul la despăgubirea pentru investiţiile nerecuperate.

Faţă de cele reţinute de instanţa de apel la pagina 8, paragraful 2, din decizie, enunţând prevederile art. 2 alin. (5) din Legea nr. 303/2008, conform cărora "Punerea în aplicare a dispoziţiilor pct. 1-4 se face pe baza unui protocol încheiat între primarul unităţii administrativ-teritoriale beneficiare şi reprezentantul mandatat de către conducerea Regiei Autonome de Distribuţie şi Exploatare a Filmelor România-Film (...)", susţine că fără acest protocol (asumat prin hotărâre de consiliul local), încheiat între Romania Film şi autoritatea locală, cinematografele nu trec în proprietatea administraţiilor locale, iar Consiliul Local Iaşi nici nu a solicitat încheierea unui astfel de protocol până în 2015.

În ceea ce priveşte cele reţinute la pagina 9, paragraful 4, din decizia instanţei de apel, împrejurarea că acest contract nu a fost considerat cu dată certă, i-a permis Consiliului Local să solicite evacuarea recurentei, ceea ce nu înseamnă că în baza acestui aspect Consiliul Local Iaşi este îndreptăţit să îşi însuşească fără să despăgubească recurenta pentru investiţiile făcute de către aceasta şi nerecuperate din cinematograful Dacia.

Fundamental, arată recurenta, este faptul că investiţia este făcută cu acceptul administratorului de la data respectivă şi, prin urmare, cel care se îmbogăţeşte în detrimentul altuia este obligat la despăgubire.

Solicită admiterea recursului, schimbarea în tot a hotărârii atacate, şi, în consecinţă, obligarea pârâtei la restituirea contravalorii investiţiei, 477026 RON, efectuată în clădirea "Cinematografului Dacia".

Intimaţii - pârâţi MUNICIPIUL IAŞI - PRIN PRIMAR şi CONSILIUL LOCAL IAŞI au formulat întâmpinare prin care au solicitat, în esenţă, respingerea recursului, ca nefondat.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a luat în examinare, cu prioritate, excepţia nulităţii recursului, invocată din oficiu, asupra căreia, în conformitate cu prevederile art. 248 C. proc. civ. coroborat cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., a reţinut următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.:

"cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar potrivit art. 486 alin. (3) teza I din acelaşi act normativ, "menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e, precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii".

Totodată, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ.:

"aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Prin urmare, cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază şi dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Aşadar, neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute limitativ de legea procesual civilă este sancţionată cu anularea recursului.

Soluţia la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, în care se examinează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, astfel cum rezultă din dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Prin raportare la aceste consideraţii, instanţa supremă constată că prin cererea de recurs formulată de recurenta-reclamantă A. S.R.L. nu au fost dezvoltate critici de nelegalitate care să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Deşi prin memoriul de recurs se reclamă nelegalitatea deciziei recurate prin prisma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (6) C. proc. civ., recurenta nu indică care dintre cele trei ipoteze subsumate acestui caz ar fi incidentă - lipsa motivelor din cuprinsul hotărârii, existenţa unor motive contradictorii sau faptul că hotărârea atacată cuprinde numai motive străine de natura cauzei - şi nu dezvoltă niciun argument susceptibil de a fi încadrat în una dintre aceste situaţii, motiv pentru care invocarea acestui caz de casare apare ca fiind formală.

În egală măsură, Înalta Curte constată că motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a fost invocat formal, nefiind relevate motive de nelegalitate în privinţa deciziei pronunţate în apel.

Încălcarea dreptului material intervine atunci când instanţa nu identifică regulile de drept aplicabile în cauză ori, deşi le identifică, le încalcă în litera sau spiritul lor, interpretându-le eronat ori, deşi le interpretează corect la un nivel abstract, aplicarea acestora situaţiei de fapt se face într-o manieră eronată, contrară sensului şi scopului pentru care au fost edictate.

Invocarea valabilă a acestui motiv de casare presupune enunţarea principiilor sau a regulilor de drept aplicabile, modul în care, în aprecierea recurentului, aceste reguli trebuie aplicate în cauza dedusă judecăţii şi discordanţa acestei interpretări cu cea oferită de către instanţa de apel prin hotărârea recurată.

Aşadar, teza încălcării normelor de drept material trebuie să fie argumentată în concret, neputându-se invoca prin enunţuri generice, lipsite de acoperire argumentativă.

Motivul de recurs nu este invocat procedural atunci când, deşi se invocă nelegalitatea hotărârii, în realitate se critică situaţia de fapt reţinută sau modul de interpretare a probelor ori alte elemente care, deşi au şi o semnificaţie juridică, acestea implică un grad mare de apreciere a instanţelor de fond, care sunt suverane în ce le priveşte.

De asemenea, simpla reluare a alegaţiilor recurentei din etapa procesuală a apelului, strict pe aspecte de eventuală netemeinicie, cu ignorarea hotărârii atacate şi a considerentelor acesteia, nu reprezintă o motivare valabilă a recursului.

Prin recursul declarat, reclamanta a redat paragrafe din considerentele deciziei recurate, însă susţinerile sale nu reprezintă veritabile critici de nelegalitate ale deciziei recurate, întrucât simpla nemulţumire a părţii cu privire la soluţia pronunţată şi la argumentele care au format convingerea instanţei, fără a reclama vreun viciu de legalitate considerentelor reţinute de instanţa de prim control judiciar în justificarea soluţiei pronunţate, simpla reluare a aspectelor particulare ale litigiului şi prezentarea, din nou, a argumentelor expuse la instanţele de fond nu răspund exigenţelor legale care impun invocarea unor critici care să poată fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Totodată, recursul nu se poate limita la o indicare formală a textelor legale (ex: art. 1345, art. 1348 C. civ. etc.), condiţia dezvoltării motivelor de nelegalitate implicând obligaţia de a arăta argumentele prin care se tinde a se demonstra pentru care motive este eronat şi nelegal raţionamentul instanţei de apel.

Recurenta nu a arătat în ce modalitate au fost aplicate greşit aceste dispoziţii, ci s-a cantonat în a-şi manifesta dezacordul faţă de faptul că instanţa de apel nu şi-a însuşit susţinerile sale, fără să susţină o minimă argumentaţie în drept care să situeze criticile în sfera temeiurilor de casare reglementate expres de C. proc. civ.

Câtă vreme misiunea instanţei de recurs este să răspundă unei critici argumentate, iar nu să facă deducţii asupra alegaţiilor formulate de parte, rezultă că susţinerile reclamantei nu pot fi examinate nici prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În concluzie, criticile, în ansamblul lor, nu pot face obiectul analizei în calea extraordinară de atac a recursului, care, astfel cum s-a arătat, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., urmăreşte să supună examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Prin urmare, având în vedere că recurenta a invocat formal motivele de recurs prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. şi că nu au fost identificate motive de casare, de ordine publică, pentru a putea fi invocate în temeiul art. 489 alin. (3) din acelaşi cod, se impune a fi aplicată sancţiunea nulităţii recursului.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 489 alin. (2) din acelaşi cod, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va anula recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1863/2022 din 8 decembrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1863/2022 din 8 decembrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 octombrie 2023.