Nullity of abusive bank fees and interpretation of main subject-matter clause under EU consumer credit directive

Şedinţa publică din data de 10 octombrie 2023

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 24 octombrie 2017 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, sub număr de dosar x/2017, reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâta C. S.A., au solicitat instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună:

I. Constatarea caracterului abuziv şi a nulităţii absolute, şi, pe cale de consecinţă, neproducerea de efecte juridice asupra reclamanţilor, a următoarelor clauze contractuale cuprinse în Contractul de credit nr. x/20.06.2007, modificat prin Actul adiţional din 27.07.2011 încheiat de reclamanţii cu pârâta, credit folosit exclusiv pentru achiziţionarea imobilului cu destinaţia de locuinţă compus din casă şi teren în suprafaţă de 1705 mp, situat în judeţ Argeş, intabulat în Cartea Funciară nr. xN a localităţii Bascov.

(i) clauzele prin care este consacrat dreptul Pârâtei de a modifica unilateral rata dobânzii prin modificarea marjei Băncii în contractul de credit, respectiv:

- Art. 4.1:

"Pentru creditul acordat, Împrumutatul datorează Băncii:

a) dobândă curentă fixă pentru primul an de creditare şi

b) o dobândă curentă revizuibilă începând cu cel de-al doilea an de creditare.

Această dobândă se acumulează zilnic începând cu data acordării creditului până la data rambursării integrale a sumelor datorate în baza prezentului Contract de credit şi se calculează prin aplicarea Ratei anuale a dobânzii curente la soldul creditului. în scopul calculării dobânzii se consideră anul de 360 de zile şi luna de 30 de zile. Dobânda se calculează aplicând formula menţionată în "Condiţiile Generale de Derulare a Operaţiunilor bancare";

- Art. 4.2.:

"Dobânda curentă - menţionată la art. 4.1 litera (a) sau după caz, cea menţionată la art. 4.2 lit. (b) - se datorează şi se plăteşte de împrumutat, lunar, în ziua corespunzătoare scadenţei fiecărei rate a creditului, valoarea sa fiind inclusă în mod corespunzător în cuantumul ratelor lunare";

- Art. 4.3:

"în primul an de creditare, Rata anuală a dobânzii curente este de 4,9% pe an. începând cu cel de-al doilea an de creditare, Rata dobânzii curente devine revizuibilă, Banca putând modifica valoarea acesteia în funcţie de evoluţia pieţei financiare sau de politica de credite a Băncii, urmând să aducă la cunoştinţă împrumutatului noua Rata a dobânzii în modalităţile menţionate în "Condiţiile Generale de Derulare a Operaţiunilor Bancare";

(ii) clauzele referitoare la comisioanele percepute în mod abuziv în contractul de credit (comision de procesare, comision de administrare, comision de plată anticipată de 3%);

- art. 6.1:

"Pentru procesarea cererii de credit, împrumutatul datorează Băncii un comision de procesare de 1,5%, calculat prin aplicarea procentului la valoarea creditului menţionată la art. 1.1 lit. a). Comisionul se va plăti integral, la data tragerii creditului;

- art. 6.2:

"în cazul rambursării integrale/parţiale în avans a creditului acordat, împrumutatul datorează Băncii un comision de plată anticipată de 3%, calculat prin aplicarea procentului al valoarea sumei rambursată în avans şi datorată integral, la data efectuării rambursării";

- 6.3:

"Pentru monitorizarea de către Bancă a utilizării/rambursării creditului, precum şi a îndeplinirii oricăror alte obligaţii asumate de aceasta în baza Contractului de credit, împrumutatul datorează lunar Băncii un comision de administrare de 0,12% ce se calculează prin aplicarea procentului la soldul creditului. Suma de plată rezultată urmează a fi achitată la data scadenţei fiecărei rate lunare. începând cu cel de-al doilea an de creditare, în funcţie de politica de credite a Băncii, de evoluţia pieţei de credit sau de serviciul datoriei împrumutatului, Banca poate renunţa la încasarea comisionului de administrare pentru anul de creditare în curs. Decizia Băncii de renunţare la încasarea comisionului va fi comunicată în scris împrumutatului până la data scadenţei primei rate aferente anului respectiv de creditare; Banca va analiza oportunitatea renunţării la încasarea comisionului".

(iii) clauzele referitoare la dobânda penalizatoare aplicată în mod abuziv de Bancă în contractul de credit:

- Art. 4.4:

"Pentru sumele datorate şi neplătite la scadenţă, denumite generic "sume restante", împrumutatul datorează o dobândă majorată ce se acumulează zilnic până în ziua în care se acoperă suma restantă (exclusiv acea zi), prin aplicarea Ratei dobânzii majorate în valoarea sumei restante; Rata dobânzii: conform deciziei interne a Băncii, fără a putea depăşi valoarea rezultată din cumularea Ratei dobânzii curente în vigoare (+) 7.5 puncte procentuale";

II. Ca efect al admiterii primului capăt de cerere al prezentei acţiuni, constatarea nulităţii:

(i) actelor unilaterale de modificare a ratei dobânzii, în temeiul clauzei contractuale menţionate supra;

(ii) graficelor de rambursare aferente acestor acte unilaterale;

III. Obligarea pârâtei la restituirea sumelor plătite nedatorat de către împrumutaţi, cu titlu de dobânzi (dobândă majorată, do bandă penalizatoare/"dobândă majorată" pentru "sume restante" şi comisioane (comision de procesare, comision de administrare, comision de rambursare anticipată) în temeiul clauzelor contractuale abuzive, cu privire la care a fost solicitată constatarea nulităţii prin prezenta acţiune, de la data încasării acestora şi pană la data încetării perceperii lor;

IV. Constatarea caracterului abuziv al clauzei de risc valutar (contract în moneda toxică), regăsită fii Art. 5.1./din Contractul de credit:

"Orice plată efectuată de împrumutat în baza prezentului Contract se va face în moneda în care a fost acordat creditul (CHF)".

V. Obligarea pârâtei la "îngheţarea"/stabilizarea cursului valutar aplicat ratelor lunare încasate de către Bancă pentru restituirea împrumutului, la valoarea cursului de 1.8857 RON/CHF, valabil la încheierea Contractului de credit (20.06.2007), ca efect al constatării ca abuzivă a clauzei de risc valutar;

VI. Obligarea pârâtei la restituirea diferenţelor încasate de către pârâtă peste cursul valutar de la momentul semnării contractului, ca efect al constatării nulităţii absolute a clauzei de risc valutar;

VII. Obligarea pârâtei la plata de dobânzi legale pentru sumele achitate în plus în mod nedatorat de către împrumutaţi, cu titlu de dobânzi, comisioane, diferenţă de curs de către pârâtă, cu începere de la data la care au fost făcute aceste plăţi şi până la restituirea lor efectivă;

VIII. Obligarea pârâtei la suportarea cheltuielilor de judecată, în temeiul prevederilor art. 453 C. proc. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 871 din 25 martie 2019, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2017, a fost admisă în parte cererea formulată de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâta C. S.A., s-a constatat caracterul abuziv şi nulitatea absolută a clauzei art. 6.1 referitoare la comisionul de procesare, art. 6.3 referitoare la comisionul de administrare şi art. 4.3 cu privire la sintagma "în funcţie de evoluţia pieţei financiare sau de politica de credite a băncii", s-a dispus obligarea pârâtei la restituirea sumei de 3.710,09 CHF şi 14.480,38 CHF (în RON la cursul BNR din ziua plăţii), cu titlu de comision de procesare, respectiv comision de administrare, precum şi la plata dobânzii legale aferente, calculate de la data perceperii sumelor până la data restituirii efective şi a fost obligată pârâta la plata sumei de 1.500 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe, au declarat apel atât reclamanţii, cât şi pârâta.

Prin decizia civilă nr. 298 din 19 mai 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelanţii-reclamanţi, a admis apelul declarat de pârâta C. S.A., a schimbat în parte sentinţa nr. 871 din 1 aprilie 2019, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în sensul că a respins şi capetele de cerere având ca obiect constatarea caracterului abuziv şi a nulităţii absolute a clauzelor de la art. 6.1 referitoare la comisionul de procesare şi, respectiv, art. 6.3 din contractul de credit referitoare la comisionul de administrare, precum şi cererile accesorii acestor petite, ca neîntemeiate, a menţinut restul dispoziţiilor sentinţei atacate şi a obligat apelanţii-reclamanţi la plata sumei de 1.507,8 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către apelanta-pârâtă.

Împotriva deciziei instanţei de apel au formulat recurs atât pârâta C. S.A., cât şi reclamanţii A. şi B..

Prin decizia nr. 1550 din 17 iunie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2017, a fost respins recursul formulat de recurenta-pârâtă, ca nefondat, a fost admis recursul declarat de recurenţii-reclamanţi, a fost casată în parte decizia recurată şi a fost trimisă cauza spre rejudecarea apelului declarat de pârâta C. S.A. numai în ceea ce priveşte comisionul de procesare prevăzut de art. 6.1 şi comisionul de administrare prevăzut de art. 6.3 din contractul de credit, fiind menţinute celelalte dispoziţii.

În rejudecare, prin decizia civilă nr. 1797 din 9 noiembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2017, a fost respins apelul formulat de apelanta-pârâtă C. S.A., în ceea ce priveşte comisionul de procesare prevăzut de art. 6.1 şi comisionul de administrare prevăzut de art. 6.3 din contractul de credit nr. x din data de 20.06.2007, ca nefondat şi a fost respinsă cererea apelanţilor-reclamanţi A. de obligare a apelantei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată efectuate în recurs, ca neîntemeiată.

În termen legal, împotriva deciziei civile nr. 1797 din 9 noiembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, pârâta C. S.A. a declarat recurs, invocând incidenţa motivului de recurs reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În argumentarea recursului, se susţine, în esenţă, că soluţia pronunţată de instanţa de apel cu privire la apelul pârâtei referitor la capetele de cerere privind clauzele art. 6.1 şi 6.3 din contractul de credit este nelegală, fiind dată cu interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor din Legea nr. 193/2000, precum şi cu ignorarea jurisprudenţei Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.

În opinia recurentei-pârâte, instanţa de apel a reţinut în mod greşit că aceste comisioane (comisionul de procesare şi comisionul de administrare) nu fac parte din obiectul principal al contractului.

Fiind vorba de însuşi obiectul principal al contractului, art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000 stipulează condiţii restrictive pentru identificarea unui caracter abuziv al unor astfel de clauze, arătând că se poate constata un astfel de caracter numai în măsura în care aceste clauze nu sunt exprimate într-un limbaj uşor inteligibil.

Prin urmare, apreciază că, fiind vorba de clauze exprimate clar şi inteligibil, acestea sunt excluse de la control, în temeiul art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000.

Susţine că aceste clauze referitoare la comisionul de procesare şi cel de administrare sunt exprimate într-un mod clar şi inteligibil, intimaţilor-reclamanţi nefiindu-le ascunsă inserarea lor în contract, iar termenii utilizaţi pentru stipularea lor sunt clari şi apţi de a fi înţeleşi de către orice consumator de nivel mediu.

Cu privire la caracterul clar şi inteligibil al clauzelor, Înalta Curte de Casaţie si Justiţie a reţinut generic, în decizia de casare, că art. 4 alin. (6) din lege nu se referă doar la exprimarea clară şi uşor inteligibilă din punct de vedere gramatical sau literal, ci la situaţia în care această clauză să fie clar definită, astfel încât consumatorul să aibă reprezentarea clară a raţiunilor şi fundamentelor relative la conţinutul clauzelor şi efectelor acestora asupra contractului în ansamblu.

Conform prevederilor art. 501 alin. (1) C. proc. civ., problemele de drept dezlegate de către instanţa de recurs sunt obligatorii pentru instanţa care rejudecă pricina, însă, dincolo de considerentele generice ale instanţei de trimitere, cu privire la modul în care trebuie să se verifice de către instanţa de judecată caracterul clar şi inteligibil al unei clauze, instanţa de apel în rejudecare a fost învestită să verifice care sunt serviciile pentru care s-a stipulat în contract perceperea celor două comisioane şi dacă acestea au corespondent în realitate.

Or, dacă ar fi reanalizat probele administrate în cauză, în raport de indicaţiile instanţei de trimitere, instanţa de apel ar fi avut toate elementele pentru a reţine că dispoziţiile contractuale care prevăd comisionul de procesare şi de administrare sunt clare şi inteligibile, atât sub aspectul cuantumului, cât şi a naturii contraprestaţiilor, nefiind utilizaţi termeni de o tehnicitate deosebită, fiind facil pentru un consumator mediu şi avizat să înţeleagă din chiar denumirea comisioanelor, cât şi din celelalte clauze ale contractului, care sunt prestaţiile echivalente ale părţilor, chiar dacă operaţiunile nu au fost descrise exhaustiv.

Problematica, mai arată recurenta, a fost clarificată cel mai recent în Decizia CJUE pronunţată în cauza nr. C-621/2017, Kiss vs. CIB Bank - pe care instanţa de apel, însă, a ignorat-o cu desăvârşire, deşi trebuia să facă aplicarea dreptului european şi a hotărârilor interpretative ale CJUE, care au caracter obligatoriu pentru instanţele statelor membre şi se bucură de prioritate în aplicare, potrivit art. 148 alin. (2) din Constituţie.

În consecinţă, recurenta-pârâtă consideră că nu a fost dovedit caracterul abuziv al clauzelor ce reglementează comisionul de procesare şi de administrare, în raport de prevederile art. 4 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 193/2000, astfel încât şi capătul de cerere subsidiar privind restituirea prestaţiilor executate în baza acestei clauze este neîntemeiat.

Solicită admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi, în rejudecare, respingerea apelului reclamanţilor şi admiterea apelului pârâtei în sensul respingerii acţiunii şi în ceea ce priveşte soluţia pronunţată cu privire la clauzele privind comisionul de procesare şi comisionul de administrare, precum şi a cererii de restituiri sume cu acest titlu.

Intimaţii-reclamanţi A. şi B. nu au formulat întâmpinare.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., iar prin încheierea din 22 martie 2023 a fost încuviinţat în unanimitate raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului şi s-a dispus comunicarea acestuia părţilor, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din 24 mai 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, a fost admis în principiu recursul şi s-a stabilit termen pentru soluţionarea acestuia la 11 octombrie 2023.

Prin încheierea din 12 septembrie 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2017, a fost preschimbat din oficiu termenul de judecată stabilit la 11 octombrie 2023 pentru 10 octombrie 2023.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată, în raport de criticile formulate şi temeiurile de drept invocate, constată că recursul nu este fondat pentru considerentele care urmează:

Recurenta-pârâtă critică soluţia instanţei de apel cu privire la clauzele din Contractul de credit nr. x din 20 iunie 2007, prevăzute la art. 6.1 referitor la comisionul de procesare şi la art. 6.3 vizând comisionul de administrare, precum şi cu privire la restituirea sumelor percepute în baza clauzelor declarate abuzive.

Înalta Curte constată că sunt nefondate criticile recurentei-pârâte, întrucât instanţa de apel a pronunţat decizia atacată cu respectarea dispoziţiilor art. 501 alin. (1) C. proc. civ., care prevăd că "în caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru instanţa care judecă fondul".

Înalta Curte subliniază că reglementarea cuprinsă în norma legală menţionată este fundamentată atât pe autoritatea lucrului judecat cu privire la ceea ce s-a statuat de către instanţa de control judiciar, autoritate care se constituie într-un obstacol în calea unor încercări repetitive de readucere în atenţia judecătorilor fondului sau a judecătorilor instanţei de control judiciar a aceloraşi probleme de drept, precum şi pe principiul organizării ierarhice a instanţelor judecătoreşti, din care decurge obligativitatea problemelor de drept dezlegate de către instanţa superioară.

Pronunţând o decizie de casare cu trimitere, instanţa de control judiciar nu dezleagă definitiv fondul litigiului dedus judecăţii, însă dezlegarea dată problemelor de drept ce au făcut obiectul controlului nu mai poate fi repusă în discuţie, bucurându-se de autoritate de lucru judecat.

Totodată, art. 501 alin. (3) C. proc. civ. stipulează că "după casare, instanţa de fond va judeca din nou, în limitele casării şi ţinând seama de toate motivele invocate înaintea instanţei a cărei hotărâre a fost casată".

Astfel, nu se poate face abstracţie de împrejurarea că instanţa de apel era ţinută de prevederile art. 501 C. proc. civ., acestea fiind respectate în cauză, având în vedere că instanţa de apel a rejudecat pricina în limitele dispuse prin decizia de casare, cu luarea în considerare a dezlegărilor cu caracter obligatoriu, în limitele şi în funcţie de reperele stabilite de instanţa de recurs, conformându-se îndrumărilor obligatorii şi dezlegărilor în drept ale instanţei de recurs.

Sunt nefondate susţinerile recurentei conform cărora instanţa de apel nu a dat eficienţă prevederilor art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000, ignorând jurisprudenţa Curţii Europene de Justiţie a Uniunii Europene.

Argumentat şi legal motivat, instanţa de apel a constatat că art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000 nu era în vigoare la data încheierii contractului (20.06.2007), dar norma internă de transpunere trebuie interpretată în lumina directivei Uniunii Europene pe care o transpune, neputând fi astfel ignorate prevederile art. 4 alin. (2) din Directiva 93/13/CEE şi nici jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) prin care au fost interpretate aceste prevederi.

S-a reţinut că din textul Directivei 93/13/CEE rezultă că obiectul şi preţul contractului nu sunt excluse oricărei analize şi cenzuri a instanţei, ci doar definirea obiectului contractului, respectiv justeţea preţului şi doar în ipoteza în care acele clauze care se referă la obiect sau preţ sunt exprimate în mod clar şi inteligibil.

Având în vedere şi cele stabilite de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) la punctul 2 al dispozitivului hotărârii pronunţate în cauza C-26/13 Kásler, instanţa de apel a arătat că este necesar ca un consumator mediu, normal informat şi avizat, să poată decela, din clauzele contractului, criteriile în baza cărora se produc consecinţele economice ale aplicării acelor clauze în ceea ce îl priveşte.

În cauză, instanţa de apel a făcut o analiză amănunţită şi corectă a tuturor aspectelor cauzei în raport de situaţia de fapt şi de drept a litigiului, cu respectarea, totodată, a prevederilor art. 501 C. proc. civ.

Se constată că, în rejudecare, instanţa de apel a reiterat aspectele dezlegate de către instanţa de casare, punctând ceea ce a intrat în puterea lucrului judecat, respectiv chestiunile referitoare la caracterului nenegociat al clauzelor privind comisionul de procesare credit şi comisionul de administrare, respectiv asupra caracterului preformulat al acestora, împrejurarea că nu au fost definite comisioanele de acordare şi de administrare, că "pârâta nu a arătat de ce pentru creditul acordat, alături de dobândă, care reprezintă tocmai preţul pentru acordarea creditului, a perceput şi comisioane: comisionul de administrare şi comisionul de procesare, acesta din urmă calculat la soldul total al creditului, deşi pe parcursul derulării contractului, parte din credit este achitat", reţinându-se, totodată, menţiunile din decizia de casare referitoare la clarificarea aspectelor vizând elementele concrete care trebuie examinate, şi anume, "să verifice care sunt serviciile furnizate de bancă în schimbul comisionului de acordare şi comisionului de administrare".

Totodată, instanţa de apel a constatat că potrivit considerentelor decizorii evocate în decizia de casare, instanţa de recurs a relevat că motivele pentru care s-au perceput comisioanele "trebuie să rezulte clar din clauzele contractuale şi nu din deducţiile părţilor sau ale judecătorului".

În raport cu indicaţiile oferite prin decizia de casare, în mod corect, instanţa de apel a cercetat conţinutul celor două clauze aflate în discuţie, constatând cu privire la art. 6.1 din contractul de credit nr. x din 20 iunie 2007, că împrumutatul datorează comisionul de procesare "pentru procesarea cererii de credit", fiind astfel reluată denumirea comisionului, fără a se indica, nici măcar cu titlu exemplificativ, care sunt serviciile prestate de apelanta-pârâtă, în concret, pentru acest comision, iar în ceea ce priveşte art. 6.3 din acelaşi contract, a constatat că nici în acest caz nu se indică, în mod clar şi inteligibil, care sunt serviciile prestate, în concret, lunar, în schimbul comisionului de administrare.

Ţinută fiind de îndrumările cuprinse în decizia de casare, instanţa de apel a conchis că motivele pentru care s-au perceput comisioanele trebuie să rezulte din contract, nefiind suficient să fie enumerate ori indicate în cuprinsul întâmpinării formulate de pârâtă în primă instanţă sau în cererea de apel, fiind nefondate şi criticile recurentei conform cărora clauzele referitoare la comisionul de procesare şi cel de administrare sunt exprimate într-un mod clar şi inteligibil, iar termenii utilizaţi pentru stipularea lor sunt clari şi apţi de a fi înţeleşi de către orice consumator de nivel mediu.

Nefiind clar şi inteligibil definite în contract, cele două clauze pot forma obiectul analizei din perspectiva caracterului abuziv, aspect reţinut cu justeţe de instanţa de control judiciar.

Se impune precizarea faptului că modul în care instanţa de apel a concluzionat asupra stării de fapt, interpretarea convenţiei încheiate între părţi, nu deduc instanţei de casare examinarea precisă a normei de drept pretins încălcate, ci reprezintă, în realitate, critici specifice unei căi de atac devolutive, care nu pot fi examinate în recurs, cale excepţională de atac care urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile (art. 483 alin. (3) C. proc. civ.).

Contrar susţinerilor recurentei, instanţa de apel, cu respectarea prevederilor art. 501 C. proc. civ., a făcut o analiză corectă tuturor aspectelor cauzei în raport de situaţia de fapt şi de drept a litigiului.

Prin urmare, nemulţumirea recurentei cu privire la soluţia pronunţată, la argumentele care au format convingerea instanţei, neînsuşirea de către instanţă a susţinerilor formulate de către parte nu conturează o interpretare şi aplicaregreşită a dispoziţiilor din Legea nr. 193/2000, ori vreo ignorare a jurisprudenţei Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, astfel cum pretinde recurenta.

Înalta Curte aminteşte că în jurisprudenţa CJUE s-a statuat că acele clauze care nu definesc esenţa însăşi a raportului contractual şi care, în consecinţă, nu sunt caracteristice contractului respectiv, nu vor face parte din sfera de conţinut a sintagmei "obiect principal al contractului". CJUE a avansat doar criteriile care trebuie avute în vedere de instanţa naţională în această apreciere, după cum urmează: natura, economia generală şi prevederile contractului de împrumut, precum şi contextul său juridic şi factual (Hotărârea Arpad Kasler, Hajnalka Kaslerne Rabai, C-26/13, Hotărârea Bogdan Matei, Ioana Ofelia Matei, C-143/13, par. 50, 51, 53, 54, Andriciuc şi alţii, C-186/17, par. 35 şi 36).

Aşadar, noţiunea de drept inclusă în art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000, text de lege pretins greşit aplicat de către instanţa de apel, a făcut obiectul interpretării realizate de CJUE, în exercitarea competenţei pe care i-o conferă articolul 267 TFUE. Această interpretare nu trimite la o examinare abstractă a parametrilor care definesc un anumit contract în dreptul naţional, examinare ce ar putea reprezenta o problemă de nelegalitate, compatibilă cu etapa recursului, cale de atac nedevolutivă. Dimpotrivă, analiza impune o examinare exhaustivă şi concretă a conţinutului contractului, precum şi a împrejurărilor de fapt şi de drept ce au însoţit încheierea unui anumit contract.

Faţă de argumentele expuse, instanţa supremă constată că, în cauză, criticile recurentei-pârâte întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. sunt nefondate, instanţa de apel dând o corectă eficienţă normelor de drept incidente speţei şi regulilor de drept pe care s-a bazat soluţia.

Pentru raţiunile înfăţişate, constatând legalitatea deciziei recurate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., urmează să respingă ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă C. S.A. împotriva deciziei civile nr. 1797 din 9 noiembrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă C. S.A. împotriva deciziei civile nr. 1797 din 9 noiembrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 octombrie 2023.