Conflict of jurisdiction: validity of contractual jurisdiction clause between professionals and effect of failure to invoke relative incompetence exception

Şedinţa publică din data de 15 octombrie 2024

Asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei:

1. Obiectul cauzei:

Prin cererea înregistrată la data de 23.01.2024, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta B. S.R.L., solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună obligarea acesteia la plata sumei de 4368,86 RON, reprezentând contravaloarea facturilor neachitate, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate prevederile art. 1025-1032 C. proc. civ.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă.

Prin sentinţa civilă nr. 412 din data de 11.03.2024, Judecătoria Găeşti a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul A. S.R.L. şi pe pârâta B. S.R.L., în favoarea Judecătoriei Sector 1 Bucureşti.

Pentru a pronunţa această hotărâre Judecătoria Găeşti a reţinut aplicabile în speţă dispoziţiile art. 121 şi art. 126 alin. (2) C. proc. civ., apreciind că părţile au convenit ca instanţa competentă să soluţioneze litigiile între părţi să fie Judecătoria Sector 1 Bucureşti.

Învestit cu soluţionarea cauzei după declinare, Judecătoria Sector 1 Bucureşti a pronunţat sentinţa civilă nr. 5242 din data de 26.06.2024, prin care a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocate din oficiu, şi a declinat compentenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Găesti.

În motivare, s-a reţinut aplicabilitatea în cauză a dispoziţiilor art. 107 alin. (1) C. proc. civ. şi ale art. 116 C. proc. civ., reclamantul având posibilitatea de a alege între Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti şi Judecătoria Găeşti, instanţe deopotrivă competente, iar situaţia neinvocării în termen a excepţiei de necompetenţă, de către pârât, a avut drept efect consolidarea competenţei instanţei iniţial sesizate, în condiţiile operării unei prorogări legale de competenţă sui-generis.

II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la prezentul conflict negativ de competenţă:

Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară reciproc necompetente a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) şi (4) din C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă şi va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Găeşti, pentru următoarele considerente:

Dispoziţiile art. 133 pct. 2 C. proc. civ. prevăd că există conflict negativ de competenţă atunci când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanţă învestită îşi declină la rândul său competenţa în favoarea uneia dintre instanţele care anterior s-au declarat necompetente.

În cauză, obiectul regulatorului de competenţă îl reprezintă stabilirea competenţei teritoriale a instanţei de judecată.

Astfel, Înalta Curte constată că a fost declinată reciproc competenţa de soluţionare a cauzei între Judecătoria Găeşti şi Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, prima instanţă reţinând că sunt aplicabile dispoziţiile art. 121 şi art. 126 alin. (2) C. proc. civ., în timp ce Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a stabilit competenţa de soluţionare a pricinii prin raportare la dispoziţiile art. 107 alin. (1) C. proc. civ. şi ale art. 116 C. proc. civ.

Obiectul prezentului litigiu îl reprezintă cererea cu valoare redusă întemeiată pe dispoziţiile art. 1026 şi următoarele C. proc. civ., prin care societatea reclamantă A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta B. S.R.L., solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună obligarea acesteia la plata sumei de 4.368,86 RON, reprezentând contravaloarea facturilor neachitate, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.

În cauză, prima instanţă de conflict a reţinut incidenţa normei de competenţă exclusivă prevăzută la art. 121 C. proc. civ., conform căreia cererile formulate de un profesionist împotriva unui consumator pot fi introduse numai la instanţa domiciliului consumatorului.

Sub un prim aspect, cu privire la momentul procesual până la care partea îndreptăţită poate invoca încălcarea competenţei teritoriale, art. 130 alin. (2) C. proc. civ. prevede că:

"necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii", iar alin. (3) al aceluiaşi articol stabileşte că:

"necompetenţa de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii."

De asemenea, Înalta Curte constată că litigiul de faţă opune doi profesionişti, între care s-au desfăşurat relaţii comerciale în temeiul cărora societatea creditoare a vândut către societatea debitoare produse non alcoolice, părţile convenind ca instanţa competentă să soluţioneze litigiile ivite între aceştia să fie Judecătoria Sector 1 Bucureşti.

Potrivit art. 126 alin. (1) din C. proc. civ., "părţile pot conveni în scris sau, în cazul litigiilor născute, şi prin declaraţie verbală în faţa instanţei ca procesele privitoare la bunuri şi la alte drepturi de care acestea pot să dispună să fie judecate de alte instanţe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să le judece, în afară de cazul când această competenţă este exclusivă".

Din perspectiva reglementării procesual civile, clauza atributivă supusă analizei este validă, litigiul părţilor având drept cauză răspunderea contractuală şi nefiind incidente normele de competenţă teritorială exclusivă reglementate în art. 117-121 din C. proc. civ.

În consecinţă, ipoteza de excludere prevăzută de art. 126 alin. (2) C. proc. civ. nu poate fi reţinută la verificarea competenţei teritoriale, din moment ce procesul iniţiat nu are natura unui litigiu în materia protecţiei consumatorilor.

Totodată, părţile nu au contestat această convenţie şi nici înscrisul sub semnătură privată care o materializează, sens în care Înalta Curte constată că dispoziţiile art. 126 alin. (1) C. proc. civ. sunt pe deplin incidente în cauză, cerinţele aplicării lui fiind îndeplinite.

Conform art. 2 din O.G. nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor, consumator este orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociaţii, care acţionează în scopuri din afara activităţii sale comerciale, industriale sau de producţie, artizanale ori liberale. Or, în cauză, acţiunea nu este promovată împotriva unei persoane fizice, ci împotriva unei societăţi care are calitatea de profesionist, conform art. 3 alin. (2) şi alin. (3) C. civ.

În materia competenţei teritoriale, regula generală de drept comun este instituită de art. 107 din C. proc. civ., conform căruia:

"cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel".

În conformitate cu prevederile art. 130 C. proc. civ., excepţia necompetenţei se invocă în mod diferit, în funcţie de forma necompetenţei, respectiv de caracterul de ordine publică sau privată al normei de competenţă încălcate.

Necompetenţa este de ordine publică în situaţiile expres prevăzute de art. 129 alin. (2) C. proc. civ., respectiv în cazul în care sunt încălcate normele privind competenţa generală a instanţelor judecătoreşti, când procesul nu este de competenţa instanţelor judecătoreşti, în cazul încălcării competenţei materiale, când procesul este de competenţa unei instanţe de alt grad sau de competenţa unei alte secţii sau altui complet specializat, precum şi în cazul încălcării competenţei teritoriale exclusive, când procesul este de competenţa unei alte instanţe de acelaşi grad şi părţile nu o pot înlătura.

În toate celelalte cazuri, art. 129 alin. (3) C. proc. civ. prevede că necompetenţa este de ordine privată.

Aşadar, cu excepţia situaţiilor expres prevăzute de lege, normele de competenţă teritorială sunt norme juridice de ordine privată, de la care părţile pot deroga.

Totodată, potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ.:

"necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii", iar alin. (3) al aceluiaşi articol prevede că:

"necompetenţa de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii."

Din interpretarea textului de lege anterior redat rezultă că, atât timp cât excepţia nu a fost invocată în condiţiile prevăzute de art. 130 C. proc. civ., soluţionarea cauzei rămâne dobândită instanţei pe rolul căreia se află înregistrată şi aceasta rămâne competentă teritorial a o soluţiona, nemaiputându-se dezinvesti, chiar dacă, potrivit legii, cauza ar intra în competenţa teritorială a altei instanţe.

Astfel, instanţa sesizată rămâne competentă să judece litigiul, ca urmare a decăderii pârâtului din dreptul de a invoca o excepţie relativă, excepţie pe care, potrivit textului de lege anterior redat, instanţa nu are dreptul să o invoce din oficiu.

În speţă, aşa cum reiese din actele dosarului, pârâta nu a invocat excepţia relativă de necompetenţă teritorială şi nu s-a prevalat de dispoziţiile art. 12 din contractul de vânzare cumpărare de băuturi alcoolice nr. x din data de 06.06.2023, care reglementează legea aplicabilă şi soluţionarea disputelor între părţi, respectiv "Contractul este guvernat de legea română, iar eventualele neînţelegeri apărute între părţi pe parcursul derulării prezentului contract vor fi soluţionate pe cale amiabilă în termen de cel mult 45 zile calendaristice de la intervenţia neînţelegerii, iar în cazul în care părţile nu se înţeleg, cauza va fi deferită instanţelor judecătoreşti competente general şi material cu sediul în Bucureşti. În cazul în care din punct de vedere material competenţa aparţine judecătoriei, ca prima instanţă, litigiile vor fi deduse spre soluţionare Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti", context în care, faţă de prevederile art. 130 alin. (3) C. proc. civ., nici Judecătoria Găeşti nu o putea invoca.

În consecinţă, în raport de considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (2) şi (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea primei instanţei învestite, respectiv în favoarea Judecătoriei Găeşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Găeşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 octombrie 2024.