Conflict of jurisdiction over collective labor claim by judges regarding wage discrimination and allowance recalculation

Şedinţa publică din data de 15 octombrie 2024

Asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei:

1. Obiectul cauzei:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu, secţia I civilă la 16.08.2023, sub nr. x/2024, în urma disjungerii din dosarul nr. x/2023 al aceleiaşi instanţe, prin încheierea din 12.02.2024, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J. în contradictoriu cu pârâţii Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Curtea de Apel Bucureşti, Tribunalul Bucureşti şi cu citarea obligatorie a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, au solicitat obligarea pârâţilor la recunoaşterea stării de discriminare din punct de vedere salarial în raport cu judecătorii din cadrul Tribunalului Vâlcea, ce beneficiază de o hotărâre judecătorească definitivă, prin care s-a dispus recalcularea drepturilor salariale începând cu data de 01.01.2018, cu valorificarea sporului de 25% pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică, a sporului de 5% de confidenţialitate, obligarea pârâtului Tribunalului Bucureşti la recalcularea drepturilor salariale ale reclamanţilor începând cu data de 01.01.2018, repararea prejudiciului produs reclamanţilor până la încetarea stării de discriminare, prin obligarea pârâtului Tribunalul Bucureşti la plata diferenţelor dintre sumele care s-au plătit efectiv şi sumele care ar fi trebuit să se plătească prin acordarea sporului de 25% pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică, a sporului de 5% de confidenţialitate şi a sporului de 15% pentru condiţii vătămătoare sau periculoase, începând cu data de 26.04.2018 la zi, dar şi în continuare; obligarea pârâtului Tribunalul Bucureşti la plata sumelor de bani reprezentând actualizarea cu indicele de inflaţie a drepturilor salariale ce fac obiectul prezentei cereri, la care se adaugă dobânda legală penalizatoare pentru executarea cu întârziere a acestor obligaţii de plată privind diferenţele de drepturi salariate, calculate începând cu data scadenţei plăţii acestor sume până la plata efectivă a sumelor solicitate.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă.

Prin sentinţa civilă nr. 332 din data de 08.04.2024, Tribunalul Sibiu, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanţa.

Pentru a pronunţa această hotărâre Tribunalul Sibiu a reţinut că, în cauză, nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 269 alin. (2) Codul Muncii, în ceea ce priveşte alegerea instanţei competente, deoarece dreptul de opţiune nu aparţine reclamanţilor, raportat la faptul că dispoziţiile art. 127 alin. (2) C. proc. civ. reglementează competenţa facultativă, fiind aplicabile dispoziţiile de ordine publică cuprinse în art. 127 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., care conţin o derogare de la normele de competenţă, reglementând o situaţie excepţională şi având în vedere calitatea de magistrat, la data sesizării instanţei, reclamanţii au posibilitatea de a se adresa doar instanţelor învecinate curţii de apel în care se află instanţa pârâtă.

Învestit cu soluţionarea cauzei după declinare, Tribunalul Constanţa, secţia I civilă a pronunţat sentinţa civilă nr. 2579 din data de 15.07.2024, prin care a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Sibiu.

În motivare, s-a reţinut aplicabilitatea, în cauză, a dispoziţiilor art. 269 alin. (3) din Codul muncii, coroborate cu art. 59 C. proc. civ., şi faptul că excepţia necompetenţei teritoriale întemeiată pe dispoziţiile art. 127 din C. proc. civ. nu putea fi invocată din oficiu de instanţă, ci numai de către pârâţi prin întâmpinare, premisă ce nu a fost realizată în cauză, sens în care competenţa s-a fixat definitiv în favoarea Tribunalului Sibiu.

II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la prezentul conflict negativ de competenţă:

Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară reciproc necompetente a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) şi (4) din C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă şi va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Sibiu, pentru următoarele considerente:

Dispoziţiile art. 133 pct. 2 C. proc. civ. prevăd că există conflict negativ de competenţă atunci când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanţă învestită îşi declină la rândul său competenţa în favoarea uneia dintre instanţele care anterior s-au declarat necompetente.

În cauză, obiectul regulatorului de competenţă îl reprezintă stabilirea competenţei teritoriale a instanţei de judecată.

Astfel, Înalta Curte constată că a fost declinată reciproc competenţa de soluţionare a cauzei între Tribunalul Sibiu, secţia I civilă şi Tribunalul Constanţa, secţia I civilă, prima instanţă reţinând că sunt aplicabile dispoziţiile de ordine publică cuprinse în art. 127 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., în timp ce Tribunalul Constanţa a stabilit competenţa de soluţionare a pricinii prin raportare la dispoziţiile art. 269 alin. (3) din Codul muncii, coroborate cu art. 59 C. proc. civ.

Înalta Curte reţine că instanţele au fost învestite cu o cerere de chemare în judecată având ca obiect pretenţii salariale, formulată de mai multe persoane, care, la data înregistrării acţiunii, aveau calitatea de judecători în cadrul Tribunalului Bucureşti.

Potrivit art. 269 alin. (2) Codul muncii, competenţa de soluţionare a cererilor având ca obiect raporturi de muncă aparţine tribunalului în circumscripţia căruia reclamantul îşi are domiciliul, reşedinţa sau locul de muncă. În cazul cererilor formulate de mai mulţi reclamanţi, alin. (3) al aceluiaşi articol instituie excepţia conform căreia, dacă sunt îndeplinite condiţiile coparticipării procesuale active, cererea poate fi formulată la instanţa competentă pentru oricare dintre reclamanţi.

Faţă de dispoziţiile art. 59 C. proc. civ., se constată că pretenţiile formulate de reclamanţi în dosarul iniţial nr. x/2023 sunt similare, aceştia având calitatea de magistraţi şi expunând aceleaşi motive de fapt şi de drept în justificarea obiectului, astfel că este îndeplinită condiţia existenţei unei strânse legături între drepturile şi obligaţiile părţilor.

Instanţa supremă are în vedere faptul că unul dintre reclamanţii din dosarul nr. x/2023, respectiv reclamanta K., are domiciliul în circumscripţia Tribunalului Sibiu, instanţă mai întâi sesizată. Luarea măsurii disjungerii raporturilor juridice individuale nu putea să atragă şi consecinţa pierderii competenţei instanţei iniţial învestite, de la soluţionarea acestora, pentru a se justifica măsura declinării dosarului la instanţa reţinută a fi cea învecinată curţii de apel în a cărei rază de activitate se află instanţa pârâtă, respectiv Tribunalul Constanţa.

Aşa fiind, în raport de considerentele expuse, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Sibiu, secţia I civilă, ca instanţă de la domiciliul unuia dintre reclamanţi.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Sibiu, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 octombrie 2024.