Jurisdictional conflict over administrative action challenging unconstitutional pension indexation ordinance.

Şedinţa publică din data de 15 octombrie 2024

Asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei:

1. Obiectul cauzei:

Prin cererea înregistrată la data de 27.06.2023 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României şi Casa de Pensii Sectorială a MAI, a solicitat constatarea vătămării drepturilor şi intereselor sale legitime prin actualizarea pensiei, obligarea pârâtului Guvernul României să asigure fonduri pentru restituirea sumelor prevăzute prin indexarea şi actualizarea pensiei şi obligarea pârâtei Casa de Pensii Sectorială a MAI să restituie sumele reţinute din pensie rezultate din indexarea şi actualizarea pensiei, conform gradului de colonel deţinut, sume actualizate cu indicele de inflaţie, dacă este cazul şi a plăţii dobânzii legale penalizatoare.

În drept, au fost invocate prevederile art. 9 alin. (1), (4)-(5) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, art. VII din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 59/2017, art. 3, art. 59-60 din Legea nr. 223/2015 şi ale Legii nr. 153/2017.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă.

Prin sentinţa civilă nr. 1855 din data de 22.11.2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale şi material-procesuale a instanţei, invocată de către pârâtul Guvernul României, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României şi Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Pentru a pronunţa această hotărâre Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a reţinut că în cauza de faţă, obiectul principal al cererii îl reprezintă obligarea pârâtei Casa de Pensii Sectorială a MAI la constatarea faptului că reclamantul a suferit un prejudiciu prin aplicarea unor dispoziţii legale şi să îl repare prin restituirea unor sume de bani rezultate din actualizarea şi indexarea pensiei, iar pârâtului Guvernul României i s-a cerut asigurarea fondurilor băneşti în acest sens. Astfel, reclamantul a solicitat restituirea unor sume de bani reprezentând drepturi la pensie, finalitatea urmărită de acesta fiind obţinerea unor prestaţii sociale.

Curtea a concluzionat că o astfel de cerere, prin care se solicită drepturi băneşti care decurg din contribuţii de asigurări sociale nu constituie o cerere care să implice incidenţa dispoziţiilor legii de contencios administrativ, ci reprezintă o cerere care intră în sfera de cuprindere a conflictelor de asigurări sociale, astfel cum acestea sunt definite de prevederile art. 101 din Legea nr. 223/2015, care stabileşte că litigiile privind stabilirea şi plata drepturilor de pensii se soluţionează în primă instanţă de către tribunale.

Învestit cu soluţionarea cauzei după declinare, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a pronunţat sentinţa civilă nr. 4498 din data de 11.06.2024, prin care a admis excepţia necompetenţei materiale a instanţei şi a declinat compentenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României şi Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.

În motivare, s-a reţinut că, raportat la dispoziţiile art. 9 C. proc. civ. şi art. 196 C. proc. civ., faţă de obiectul acţiunii şi temeiul de drept invocat, în aplicarea principiului disponibilităţii ce guvernează procesul civil, competenţa de soluţionare a cauzei revine instanţei de contencios administrativ, în speţă Curţii de Apel Bucureşti, în raport de calitatea de organ al administraţiei publice centrale a pârâtului Guvernul României.

II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la prezentul conflict negativ de competenţă:

Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară reciproc necompetente a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) şi (4) din C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă şi va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, pentru următoarele considerente:

Dispoziţiile art. 133 pct. 2 C. proc. civ. prevăd că există conflict negativ de competenţă atunci când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanţă învestită îşi declină la rândul său competenţa în favoarea uneia dintre instanţele care anterior s-au declarat necompetente.

În cauză, obiectul regulatorului de competenţă îl reprezintă stabilirea competenţei materiale a instanţei de judecată.

Astfel, Înalta Curte constată că a fost declinată reciproc competenţa de soluţionare a cauzei între Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal şi Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, prima instanţă reţinând că sunt aplicabile dispoziţiile art. 101 din Legea nr. 223/2015, în timp ce Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a stabilit competenţa de soluţionare a pricinii prin raportare la dispoziţiile art. 9 C. proc. civ., art. 196 C. proc. civ., şi ale Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.

În speţă, reclamantul se consideră vătămat de aplicarea prevederilor art. VII din O.U.G. nr. 59/2017, a cărei neconstituţionalitate a invocat-o, iar pentru repararea prejudiciului suferit, a solicitat acordarea de despăgubiri în temeiul art. 9 din Legea nr. 554/2004.

Aşadar, acţiunea reclamantului cuprinde un capăt principal, constând în constatarea vătămării drepturilor şi intereselor legitime, prin măsurile reglementate de O.U.G. nr. 59/2017, şi capete de cerere accesorii, privind despăgubirile, formulate sub condiţia admiterii cererii principale.

Potrivit art. 1 alin. (7) din Legea nr. 554/2004, "Persoana vătămată în drepturile sau în interesele sale legitime prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe ale Guvernului neconstituţionale se poate adresa instanţei de contencios administrativ, în condiţiile prezentei legi".

Articolul 9 alin. (1) din aceeaşi lege prevede că "Persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe poate introduce acţiune la instanţa de contencios administrativ, însoţită de excepţia de neconstituţionalitate, în măsura în care obiectul principal nu este constatarea neconstituţionalităţii ordonanţei sau a dispoziţiei din ordonanţă", iar conform alin. (5) al aceluiaşi articol, " Acţiunea prevăzută de prezentul articol poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanţe ale Guvernului, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum şi, după caz, obligarea unei autorităţi publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operaţiuni administrative".

Examinând obiectul şi motivele cererii de chemare în judecată, Înalta Curte constată că principalul capăt de cerere se circumscrie ipotezelor reglementate de dispoziţiile legale anterior evocate, întrucât autorul acţiunii vizează desfiinţarea actului normativ ce a cauzat vătămarea drepturilor sale, astfel că prezentul litigiu intră sub jurisdicţia instanţelor de contencios administrativ.

Cu privire la stabilirea instanţei competente material, Înalta Curte constată incidenţa art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora "Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, (...) se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, (...) se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel".

În speţă, emitentul actului normativ ce face obiectul litigiului este Guvernul României, autoritate publică centrală, astfel că instanţa competentă material să soluţioneze cauza este curtea de apel.

Stabilirea instanţei competente teritorial se va face pe temeiul dispoziţiilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora "Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul său. (...)".

Din actele dosarului, a rezultat că reclamantul are domiciliul în municipiul Bucureşti, astfel că instanţa competentă teritorial este Curtea de Apel Bucureşti, în favoarea căreia, în aplicarea art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 octombrie 2024.