Garnishment validation jurisdiction assigned to Constanța Court as enforcing court; negative conflict resolved.

Şedinţa publică din data de 15 octombrie 2024

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanţa la data de 31.07.2023, sub nr. x/2023, creditoarea A. a solicitat, în contradictoriu cu terţul poprit B. S.R.L. şi debitorul C., validarea popririi înfiinţate la data de 23.06.2023 de către D. în dosarul de executare nr. 1022/2018.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 781 alin. (1), art. 790 alin. (1), art. 790 alin. (9), art. 792 C. proc. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 3059 din 28 martie 2024, pronunţată în dosarul nr. x/2023, Judecătoria Constanţa, secţia Civilă a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii de validare a popririi formulate de creditoarea A., în contradictoriu cu terţul poprit B. S.R.L. şi debitorul C., în favoarea Judecătoriei Râmnicu Vâlcea.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă de conflict, evocând dispoziţiile art. 790 alin. (1) şi art. 651 alin. (1) C. proc. civ., a reţinut că debitorul supus executării silite domiciliază în municipiul Râmnicu Vâlcea.

În urma declinării de competenţă, dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Rm. Vâlcea la 23 mai 2024, sub acelaşi număr de dosar.

Prin sentinţa civilă nr. 3677/2024 din 21 august 2024, pronunţată în dosarul nr. x/2023, Judecătoria Râmnicu Vâlcea, secţia Civilă a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Constanţa. Totodată, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a dispus trimiterea cauzei formulate de creditoarea A., în contradictoriu cu debitorul C. şi cu terţul poprit B. S.R.L., la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă.

În pronunţarea acestei soluţii, cea de-a doua instanţă de conflict a reţinut că cererea de executare silită a fost înregistrată la B.E.J. E. la data de 12.12.2018, iar executarea silită a fost încuviinţată de Judecătoria Constanţa, secţia Civilă, prin încheierea dată în Camera de Consiliu din data de 20 decembrie 2018, pronunţată în dosarul nr. x/2018, în acord cu dispoziţiile legale în materie, în forma în vigoare la data sesizării organului de executare silită, respectiv art. 650 alin. (1) C. proc. civ.

Totodată, a arătat că, prin decizia de recurs în interesul legii nr. 20/2021 pronunţată de Î.C.C.J. s-a clarificat noţiunea de instanţă de executare şi principiul unicităţii instanţei de executare, statuându-se, în esenţă, în sensul că instanţa de judecată care a încuviinţat executarea silită devine instanţă de executare şi este competentă să soluţioneze contestaţiile la executare, precum şi alte incidente apărute în cursul executării silite, fiind, astfel, consfinţit caracterul unic şi exclusiv al instanţei de executare.

Prin urmare, competenţa instanţei de executare, dobândită la data sesizării sale cu cererea de încuviinţare a executării silite, rămâne aplicabilă pentru întreaga durată a executării silite, indiferent de data sesizării instanţei de executare cu incidente ulterioare de competenţa sa.

Raportând situaţia de fapt la dispoziţiile legale expuse, Judecătoria Râmnicu Vâlcea a constatat că, în speţă, competenţa teritorială de soluţionare a prezentei cereri incidentale având ca obiect validarea popririi înfiinţate la data de 23.06.2023 de către D. în dosarul de executare nr. x/2018, ivite în cadrul procedurii execuţionale încuviinţate de Judecătoria Constanţa aparţine acestei instanţe, motiv pentru care a apreciat întemeiată excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Râmnicu-Vâlcea, invocată din oficiu de instanţă.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă la 23 septembrie 2024, sub acelaşi număr de dosar (x/2023).

Analizând actele şi lucrările dosarului în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestor texte de lege în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte constată că cele două instanţe s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeaşi cauză, declinările de competenţă între instanţe sunt reciproce şi cel puţin una dintre cele două instanţe este competentă să soluţioneze cauza.

Fiind îndeplinite condiţiile anterior evocate, Înalta Curte, competentă să soluţioneze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Constanţa, pentru argumentele ce succed.

În cauză, obiectul regulatorului de competenţă îl reprezintă stabilirea competenţei teritoriale de soluţionare a cauzei, întrucât instanţele aflate în conflict au determinat în mod diferit instanţa de executare în raport de prevederile art. 651 C. proc. civ.

Determinarea instanţei de executare în soluţionarea prezentei cereri de validare a popririi se face prin raportare la dispoziţiile art. 790 C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 651 din acelaşi cod, norme legale prin care se stabileşte că această cerere se introduce la instanţa de executare, respectiv judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorul, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

Totodată, potrivit alin. (3) al art. 651 C. proc. civ., "Instanţa de executare soluţionează cererile de încuviinţare a executării silite, contestaţiile la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe."

În cauză, se constată că, prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanţa, executorul judecătoresc E. a solicitat încuviinţarea începerii executării silite privind pe creditoarea A., în contradictoriu cu debitorii C., F. şi G. în temeiul titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr. x din 04.05.2006 încheiat între H. S.A. şi C., F. şi G., în toate modalităţile de executare, pentru suma de 23684,52 RON, iar prin încheierea nr. 19004 din 20 decembrie 2018, pronunţată în dosarul nr. x/2018, Judecătoria Constanţa a admis cererea astfel cu a fost formulată, încuviinţând, astfel, executarea silită în cadrul dosarului execuţional nr. x/2018 al B.E.J. E..

Înalta Curte reţine ca fiind relevante pentru soluţionarea conflictului ivit cele statuate prin Decizia nr. 20 din 27.09.2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României Partea I nr. 1083 din 11.11.2021.

Astfel, în cuprinsul deciziei evocate, la paragraful 66 s-a reţinut că "deşi executarea silită începe odată cu sesizarea organului de executare, conform art. 622 alin. (2) C. proc. civ., prin cererea formulată de creditor, totuşi, încuviinţarea executării silite este procedura care marchează trecerea acestei etape a procesului civil într-o nouă fază, aceea a efectuării actelor de executare, în condiţiile în care niciun act de executare nu poate fi înfăptuit decât după obţinerea încuviinţării. Drept urmare, elementul care condiţionează sine qua non întreaga fază procesuală execuţională este procedura încuviinţării executării silite".

Totodată, în considerentele aceleiaşi decizii, Înalta Curte a mai reţinut:

"70. (...) încă din momentul încuviinţării executării silite (care reprezintă condiţia esenţială a demarării efective a procedurii execuţionale) este determinată instanţa de executare, aceasta fiind unică pe parcursul întregii proceduri de executare silită, potrivit art. 651 alin. (2) din C. proc. civ.. Altfel spus, odată stabilită instanţa de executare în raport cu criteriile teritoriale prevăzute de norma menţionată, aceasta va rămâne aceeaşi pe întreaga procedură, fiind unica instanţă competentă material şi teritorial a soluţiona toate cererile şi incidentele apărute în cursul executării silite, cu excepţia cazurilor în care legea prevede în mod expres altfel.

71. Pe cale de consecinţă, ulterior admiterii cererii de încuviinţare a executării silite, calitatea de instanţă de executare a instanţei care a încuviinţat executarea nu doar că este câştigată, dar şi rămâne aceeaşi pe întreaga durată a procedurii execuţionale. Aceasta înseamnă că în respectiva executare silită nicio altă instanţă nu va putea fi apreciată drept instanţă de executare, motiv pentru care - exceptând derogările anume prevăzute, cum este cazul contestaţiei la titlu, spre exemplu - toate cererile şi incidentele care vor apărea pe parcursul executării silite vor reveni în competenţa aceleiaşi instanţe de executare."

Or, în raport cu dispoziţiile legale evocate, considerentele deciziei menţionate (RIL 20/2021) şi înscrisurile de la dosar, rezultă că, sub aspectul stabilirii instanţei competente din punct de vedere teritorial să judece cererea de validare a popririi formulată, prezintă relevanţă judecătoria care a încuviinţat executarea silită, respectiv Judecătoria Constanţa, competenţă ce a fost dobândită prin încheierea de încuviinţare a executării silite nr. 19004 din 20 decembrie 2018, pronunţată în dosarul nr. x/2018 (aflată la dosarului Judecătoriei Constanţa 19983/212/2023), instanţă căreia îi revine competenţa să soluţioneze orice alte incidente apărute în cursul executării silite, inclusiv o cerere de validare a popririi.

Prin urmare, în condiţiile în care competenţa teritorială de soluţionare a unei cereri de validare a popririi se determină în funcţie de instanţa de executare (respectiv instanţa care a încuviinţat executarea silită), aşa cum prevăd dispoziţiile art. 790 alin. (1) C. proc. civ., ţinând cont şi de cele statuate prin Decizia nr. 20/2021 pronunţată în recursul în interesul legii de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în aplicarea dispoziţiilor art. 135 alin. (2) şi (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa teritorială de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Constanţa.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Constanţa.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15 octombrie 2024.