Domicile, not secondary residence, fixes execution venue; Bolintin Vale court jurisdictional conflict resolved in its favor.

Şedinţa publică din data de 15 octombrie 2024

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Bolintin Vale la data de 29.04.2024, sub nr. x/2024, petentul A., executor judecătoresc în cadrul B., a solicitat, la cererea creditoarei C.., încuviinţarea executării silite, prin toate modalităţile prevăzute de lege, împotriva debitorului D., în baza titlului executoriu reprezentat de sentinţa nr. 1170/2023 pronunţată de Judecătoria Bolintin Vale la data de 30.05.2023, în cauza ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2023, pentru realizarea creanţei de 817,86 de RON reprezentând debit restant, la care se adaugă cheltuieli de executare.

În drept, petentul a invocat dispoziţiile art. 651 alin. (3) şi art. 666 C. proc. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 1387/2024 din 06 iunie 2024, pronunţată în dosarul nr. x/2024, instanţa a admis excepţia necompetenţei teritoriale exclusive a Judecătoriei Bolintin-Vale şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii de încuviinţare a executării silite formulate de B., în dosarul de executare silită nr. x/2024, privind pe creditoarea C.. şi pe debitorul D., în favoarea Judecătoriei Timişoara.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă de conflict, evocând dispoziţiile art. 651 alin. (1) şi (3) C. proc. civ. şi arătând că dispoziţiile art. 112 şi ale art. 127 se aplică în mod corespunzător, a reţinut că, în urma efectuării interogării în DEPABD, debitorul D. are stabilită reşedinţa, începând cu 14.02.2024, în Str. x, Municipiul Timişoara, judeţul Timiş.

În continuare, evocând dispoziţiile art. 88 C. civ., art. 625 alin. (1), art. 667 alin. (1), art. 715 alin. (1) şi art. 155 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Judecătoria Bolintin-Vale a arătat că executarea silită este o fază a procesului civil, ceea ce înseamnă că urmează a fi tutelată de aceleaşi principii precum faza judecăţii, chiar şi atunci când in concreto aceasta lipseşte, întrucât procedura execuţională debutează în temeiul unui titlu executoriu recunoscut ca atare de lege, astfel încât, în faza executării silite trebuie garantate atât accesul liber la justiţie, cât şi dreptul la un proces echitabil.

Prin urmare, instanţa a considerat că aceste drepturi pot fi garantate în mod efectiv doar dacă este asigurat contextul în care debitorul are vocaţia la a lua cunoştinţă de executarea declanşată împotriva acestuia. Altfel spus, debitorului trebuie să i se ofere posibilitatea concretă de a obţine în faţa unei instanţe de judecată verificarea măsurilor adoptate de executorul judecătoresc în cadrul procedurii de executare silită.

Totodată, a mai arătat că, şi din economia textelor din materia procedurii execuţionale se desprinde concluzia că voinţa legiuitorului a fost ca debitorul să aibă cunoştinţă de executarea în derulare, moment de care legiuitorul leagă şi termenul de 15 zile pentru formularea contestaţiei la executare.

De asemenea, a mai reţinut că normele ce reglementează modalitatea de comunicare a actelor de procedură admit ipoteza în care, dacă persoana fizică nu locuieşte la domiciliul său, acesteia să îi fie comunicate actele la reşedinţa cunoscută. Or, în cauză, reşedinţa debitorului este cunoscută, acesta aflându-se la reşedinţa evidenţiată începând cu 15.02.2024 şi până în prezent, iar executorul judecătoresc a fost sesizat cu cererea de executare silită la data de 22.04.2024, deci în interiorul perioadei în care era activă adresa de la reşedinţa debitorului.

Faţă de cele menţionate, în temeiul art. 132 alin. (1) şi (3) coroborat cu art. 529 şi art. 651 C. proc. civ., instanţa/Judecătoria Bolintin-Vale, constatând că debitorul avea, la data sesizării organului de executare, reşedinţa în raza teritorială a Judecătoriei Timişoara, a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timişoara.

În urma declinării de competenţă, dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Timişoara, secţia I Civilă în data de 5 august 2024.

Prin încheierea civilă nr. 24741 din 8 august 2024, pronunţată în dosarul nr. x/2024, Judecătoria Timişoara, secţia I Civilă a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii de încuviinţare a executării silite formulată de petentul S.C. B., în cadrul dosarului execuţional nr. x/2024, la cererea creditorului C., în baza titlului executoriu constând în sentinţa civilă nr. 1170 din 30.05.2023, împotriva debitorului D., în favoarea Judecătoriei Bolintin-Vale. Totodată, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă între Judecătoria Bolintin-Vale şi Judecătoria Timişoara, a suspendat judecarea cauzei până la soluţionarea conflictului negativ de competenţă şi a dispus trimiterea dosarului către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.

În pronunţarea acestei soluţii, cea de-a doua instanţă de conflict a reţinut dispoziţiile art. 666 alin. (1) C. proc. civ. raportate la cele ale art. 651 alin. (1) din acelaşi act normativ, potrivit cărora, cererea de încuviinţare a executării silite se soluţionează de instanţa de executare, aceasta fiind reprezentată de judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

În acest context, instanţa a subliniat faptul că legiuitorul a menţionat în mod expres "domiciliu", iar nu reşedinţa sau locul unde temporar se află debitorul împotriva căruia se efectuează executarea silită, reţinând, totodată, că atâta timp cât dispoziţiile care reglementează executarea silită nu definesc în mod autonom noţiunea de domiciliu, aceasta se raportează la dispoziţiile de drept comun, respectiv art. 87 din C. civ. (2009) "Domiciliul persoanei fizice, în vederea exercitării drepturilor şi libertăţilor sale civile, este acolo unde aceasta declară că îşi are locuinţa principală" şi art. 91 din acelaşi act normativ, potrivit căruia "Dovada domiciliului şi a reşedinţei se face cu menţiunile cuprinse în cartea de identitate".

În consecinţă, în accepţiunea celei de-a doua instanţe de conflict, noţiunea de domiciliu la care se referă art. 651 C. proc. civ. vizează locul unde debitorul îşi are locuinţa principală şi care rezultă din actul de identitate sau din evidenţele serviciului public comunitar de evidenţă a persoanelor, fără a influenţa cu nimic stabilirea competenţei conform dispoziţiilor legale împrejurarea că această persoană are şi o reşedinţă.

De asemenea, Judecătoria Timişoara a reţinut că, în prezentul dosar, nu s-a făcut dovada faptului că debitorul nu ar locui la domiciliu, iar acest lucru nu poate fi prezumat prin simplul fapt al declarării reşedinţei, cu atât mai mult cu cât dispoziţiile privitoare la competenţa instanţei de executare sunt clare şi ele privesc "domiciliul", iar nu reşedinţa.

Totodată, ţinând cont de norma de trimitere din cadrul art. 536 alin. (1) C. proc. civ., prin care se stabileşte faptul că dispoziţiile referitoare la procedura necontencioasă se completează cu dispoziţiile de procedură contencioasă, în măsura în care acestea din urmă sunt compatibile cu natura necontencioasă a cererii, cea de-a doua instanţă de conflict a statuat că prevederile art. 666 alin. (1) şi cele ale art. 651 alin. (1) C. proc. civ. se impun a fi citite în corelare cu regulile pe care C. proc. civ. le stabileşte în materie de competenţă teritorială.

Judecătoria Timişoara a reţinut că domiciliul debitorului se află în judeţul Giurgiu, iar potrivit dispoziţiilor Hotărârii de Guvern nr. 337/1993 pentru stabilirea circumscripţiilor judecătoriilor şi parchetelor de pe lângă judecătorii şi a celor ale Hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1217/2023 privind stabilirea localităţilor care fac parte din circumscripţiile judecătoriilor din fiecare judeţ, comuna Mârşa se află în circumscripţia Judecătoriei Bolintin-Vale.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă la 21 august 2024 sub acelaşi număr de dosar (x/2024).

Analizând actele şi lucrările dosarului în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestor texte de lege în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte constată că cele două instanţe s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeaşi cauză, declinările de competenţă între instanţe sunt reciproce şi cel puţin una dintre cele două instanţe este competentă să soluţioneze cauza.

Fiind îndeplinite condiţiile anterior evocate, Înalta Curte, competentă să soluţioneze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Bolintin Vale, pentru următoarele argumente:

Obiectul cererii deduse judecăţii îl constituie încuviinţarea executării silite în baza titlului executoriu constând în sentinţa nr. 1170/2023 pronunţată la 30.05.2023 de Judecătoria Bolintin Vale, în cauza care a făcut obiectul dosarului nr. x/2023, la cererea creditoarei C.. împotriva unui debitor persoană fizică.

Se constată că instanţele aflate în conflict au determinat în mod diferit competenţa teritorială de soluţionare a cauzei în raport de prevederile art. 651 C. proc. civ., în ce priveşte domiciliul debitorului.

Potrivit art. 651 alin. (1) teza I C. proc. civ., "Instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. (. . . . . . . . . .)".

În ceea ce priveşte încuviinţarea executării silite, instanţa de executare la care face referire art. 666 C. proc. civ. este cea care se determină conform art. 651 C. proc. civ., prin luarea în considerare a domiciliului/sediul debitorului.

Având în vedere că, în privinţa debitorilor persoane fizice dispoziţiile art. 651 alin. (1) C. proc. civ. stipulează în sensul că instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul debitorului, Înalta Curte reţine că domiciliul este un atribut al persoanei fizice, noţiunea de "domiciliu", astfel cum este definită de art. 87 C. civ. (2009), reprezentând locul unde persoana declară că îşi are locuinţa principală, în acelaşi sens fiind definită noţiunea de "domiciliu" şi în O.U.G. nr. 97/2005 privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români, iar, potrivit art. 88 C. civ. (2009), reşedinţa persoanei fizice este locul unde îşi are locuinţa secundară.

În condiţiile în care reglementările legale fac distincţie între domiciliu, ca locuinţă principală şi statornică, şi reşedinţă, ca locuinţă secundară şi temporară, se impune concluzia că reşedinţa debitorului D. nu poate fi asimilată unei locuinţe principale şi statornice.

De altfel, în litigiile de executare silită, instituirea regulilor de competenţă are în vedere necesitatea asigurării unei stabilităţi a instanţei de executare, ca fiind cea de la domiciliul debitorului (având în vedere şi prezumţia că în respectivul loc se găsesc cele mai multe bunuri ale debitorului), şi desfăşurării cât mai eficiente a activităţii de executare silită.

Ca atare, împrejurarea potrivit căreia debitorul figurează şi cu o reşedinţă aflată în municipiul Timişoara nu poate constitui un reper legal în stabilirea instanţei competente teritorial a soluţiona cauza, în raport de prevederile art. 651 C. proc. civ., care fac referire la domiciliul debitorului.

Mai mult decât atât, în condiţiile în care, potrivit art. 90 alin. (1) din C. civ. (2009), reşedinţa va fi considerată domiciliu când acesta nu este cunoscut, faţă de împrejurarea că, potrivit documentelor aflate la dosarul cauzei, debitorul D. are domiciliu cunoscut, iar instanţa de executare este cea care, în sensul art. 651 alin. (3) C. proc. civ., soluţionează toate contestaţiile şi incidentele privitoare la executare, ceea ce accentuează necesitatea stabilităţii şi predictibilităţii determinării acestei instanţe, care nu poate fi în mod aleatoriu schimbată în funcţie de locul unde locuieşte în fapt debitorul, Înalta Curte apreciază că instanţa competentă să judece prezenta cauză este prima instanţă sesizată.

În concluzie, având în vedere dispoziţiile art. 90 alin. (1) C. civ. şi că, la data sesizării organului de executare, domiciliul debitorului D. se afla în judeţul Giurgiu, în temeiul art. 135 alin. (2) şi (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Bolintin Vale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Bolintin Vale.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15 octombrie 2024.