Territorial jurisdiction of enforcement court for appeal against enforcement despite debtor's domicile change

Şedinţa publică din data de 15 octombrie 2024

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu-Mureş la data de 09.01.2024, sub nr. x/2024, contestatorul A. a solicitat, în contradictoriu cu intimata B., anularea tuturor actelor de executare silită emise de Biroul Executorului Judecătoresc C. în dosarul execuţional nr. x/2016, precum şi executarea silită însăşi şi să se constate că titlul executoriu constând în contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. 2596/29.08.2007 este prescris. Totodată, a solicitat şi suspendarea tuturor formelor de executare silită până la soluţionarea definitivă a prezentei contestaţii, cu obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 706, 707, 712, 713 C. proc. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 1278/2024 din 2 aprilie 2024, pronunţată în dosarul nr. x/2024, Judecătoria Târgu Mureş, secţia Civilă a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată de intimată, prin întâmpinare şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii - "contestaţie la executare" în favoarea Judecătoriei Bistriţa.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă de conflict, evocând dispoziţiile art. 714 alin. (1) şi art. 651 alin. (1)-(3) C. proc. civ., a reţinut că instanţa competentă teritorial să judece contestaţia la executare este instanţa de executare, respectiv judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului.

De asemenea, evocând şi dispoziţiile art. 129 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., Judecătoria Târgu Mureş a arătat că necompetenţa instanţei de executare ce derivă din art. 651 C. proc. civ. este o necompetenţă teritorială exclusivă, de ordine publică, astfel că, faţă de dispoziţiile art. 130 alin. (2) coroborat cu art. 131 alin. (1) C. proc. civ., instanţa are obligaţia să o invoce din oficiu.

Totodată, în vederea stabilirii competenţei de soluţionare a prezentei cauze, instanţa a apreciat că se impune clarificarea noţiunii de instanţă de executare, astfel cum această noţiune rezultă din cuprinsul dispoziţiilor art. 651 C. proc. civ., interpretat prin prisma considerentelor deciziei nr. 20/2021 şi deciziei nr. 27/2021 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursului în interesul legii.

În acest sens, a arătat că, în cuprinsul paragrafului 80 al deciziei, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, evocând principiul unicităţii instanţei de executare, a stabilit că acest principiu presupune că una şi aceeaşi instanţă soluţionează atât cererile de încuviinţare a executării silite, cât şi cererile având ca obiect contestaţie la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe, potrivit celor prevăzute de alin. (3) al art. 651 din C. proc. civ., respectiva instanţă fiind calificată de legislator drept instanţă de executare.

De asemenea, s-a mai reţinut că cele stabilite de către Înalta Curte prin decizia nr. 20/2021 au fost reiterate şi în cuprinsul considerentelor deciziei nr. 27/2021 pronunţate de Î.C.C.J. în soluţionarea recursului în interesul legii (paragrafele 70 şi 71).

Totodată, s-a mai arătat că Decizia Î.C.C.J. nr. 20/2021 a avut în vedere ipoteza unei pluralităţi de debitori în cadrul executării silite, iar prin considerentele acestei decizii a fost clarificată noţiunea de instanţă de executare şi principiul unicităţii instanţei de executare, concluzionându-se în sensul că instanţa de judecată care a încuviinţat executarea silită devine instanţă de executare şi este competentă să soluţioneze contestaţiile la executare, precum şi alte incidente apărute în cursul executării silite, fiind astfel consfinţit caracterul unic şi exclusiv al instanţei de executare prevăzute de art. 651 C. proc. civ.

Ca atare, prima instanţă de conflict a reţinut că, în cauză, instanţa de executare este instanţa care a încuviinţat executarea silită, respectiv Judecătoria Bistriţa, acesteia revenindu-i competenţa de soluţionare a cauzei.

În urma declinării de competenţă, dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Bistriţa la 30 aprilie 2024, sub acelaşi număr de dosar.

Prin încheierea civilă nr. 1230/2024 din 10 iulie 2024, pronunţată în dosarul nr. x/2024, Judecătoria Bistriţa a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgu Mureş. Totodată, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat din oficiu judecata cauzei şi a înaintat dosarul către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului de competenţă.

În pronunţarea acestei soluţii, cea de-a doua instanţă de conflict a reţinut că, în fapt, contestatorul A. a învestit instanţa cu o contestaţie la executarea silită însăşi, după ce, la data de 13.07.2016, intimata D.. a formulat cerere de executare silită împotriva debitorului A. în temeiul titlului executoriu reprezentat de Contractul de credit nr. x/29.08.2007, încheiat între debitor şi E. S.A.

De asemenea, a mai arătat că, în cuprinsul cererii de executare silită, creditoarea a indicat domiciliul debitorului ca fiind situat în municipiul Bistriţa, astfel cum a fost preluat din contractul de credit anterior indicat, iar prin încheierea nr. 3240/CC/2016, pronunţată în dosarul nr. x/2016, Judecătoria Bistriţa a încuviinţat cererea de executare silită împotriva debitorului.

Totodată, a mai reţinut că, astfel cum rezultă din fişa de evidenţă a debitorului, generată din oficiu prin consultarea bazei de date DEPABD, la data formulării cererii de executare silită, debitorul contestator A. avea domiciliul în comuna Miercurea Nirajului, sat Lăureni, judeţul Mureş, împrejurare confirmată de conţinutul actelor de executare, precum şi de debitor. În plus, a mai reţinut că însuşi debitorul a confirmat că, la data demarării executării, a avut domiciliul în sat Lăureni, jud. Mureş, fără ca intimata să facă dovada unei situaţii contrare.

Or, potrivit art. 714 alin. (1) şi art. 651 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., contestaţia se introduce la instanţa de executare, respectiv judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului.

De asemenea, faţă de considerentele hotărârii primei instanţe sesizate care a reţinut că, în cauză, este incident principiul unicităţii instanţei de executare enunţat prin Deciziile nr. 20/2021 şi nr. 27/2021 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursurilor în interesul legii, prin prisma pluralităţii de debitori, cea de-a doua instanţă de conflict a arătat că, în speţă, nu este incidentă situaţia pluralităţii de debitori la care fac referire deciziile anterior indicate, din moment ce situaţia premisă, a existenţei a cel puţin doi debitori care să aibă domiciliul sau sediul, după caz, în raza de competenţă a unor instanţe diferite, nu se regăseşte în speţă.

Cum executarea silită a fost demarată şi continuată doar împotriva debitorului contestator A., astfel cum reiese din toate actele de executare emise în dosarul de executare nr. 668/2016 al C., Judecătoria Bistriţa a conchis în sensul că instanţa de executare este Judecătoria Târgu Mureş, în a cărei circumscripţie teritorială se afla domiciliul debitorului la data începerii executării silite, potrivit H.G. nr. 337/1993 pentru stabilirea circumscripţiilor judecătoriilor şi parchetelor de pe lângă judecătorii, astfel cum a fost modificată prin H.G. nr. 794/2015 şi conform Hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii nr. 102/2021.

Totodată, a mai reţinut că invocarea de către Judecătoria Târgu Mureş a considerentelor din paragraful 70 al Deciziei nr. 27/2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, potrivit cărora (...) una şi aceeaşi instanţă soluţionează atât cererile de încuviinţare a executării silite, cât şi cererile având ca obiect contestaţie la executare (...) nu poate fi privită izolat, ci doar prin raportare la ansamblul argumentelor deciziei care, la rândul lor, fac trimitere la Decizia nr. 20/2021, ambele având ca situaţie premisă pluralitatea de debitori, ipoteză străină de prezenta pricină.

Astfel, în accepţiunea celei de-a doua instanţe de conflict, împrejurarea că, în cauză, încheierea de încuviinţare a fost pronunţată de Judecătoria Bistriţa nu conduce automat la concluzia că aceeaşi instanţă devine competentă să soluţioneze contestaţia la executare, instanţa fiind obligată să îşi verifice propria competenţă în soluţionarea contestaţiei.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă la 2 august 2024, sub acelaşi număr de dosar.

Analizând actele şi lucrările dosarului în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestor texte de lege în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte constată că cele două instanţe s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeaşi cauză, declinările de competenţă între instanţe sunt reciproce şi cel puţin una dintre cele două instanţe este competentă să soluţioneze cauza.

Fiind îndeplinite condiţiile anterior evocate, Înalta Curte, competentă să soluţioneze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Bistriţa, pentru argumentele ce succed.

În fapt, contestatorul A. a înţeles să învestească Judecătoria Târgu Mureş cu o contestaţie la executare propriu-zisă împotriva executării silite ce formează obiectul dosarului execuţional nr. x/2016 al C..

Fiind în prezenţa unei contestaţii la executare silită, sunt incidente normele de competenţă prevăzute în Cartea a V-a C. proc. civ. - "Despre executarea silită" şi, faţă de împrejurarea că sesizarea organului de executare s-a efectuat la data de 13.07.2016, în temeiul art. 3 din Legea nr. 76/2012 şi art. 24 şi art. 664 C. proc. civ., contestaţia la executare este guvernată de dispoziţiile C. proc. civ., în vigoare la data sesizării organului de executare.

Potrivit art. 714 alin. (1) C. proc. civ. "Contestaţia se introduce la instanţa de executare", iar potrivit art. 651 alin. (1) teza I C. proc. civ. "Instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. (. . . . . . . . . .)." Totodată, potrivit alin. (3) al art. 651 C. proc. civ., "Instanţa de executare soluţionează cererile de încuviinţare a executării silite, contestaţiile la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe."

În prezenta cauză, instanţele aflate în conflict au determinat în mod diferit instanţa de executare şi, subsecvent, competenţa teritorială de soluţionare a cauzei, în raport cu prevederile art. 651 C. proc. civ.

Înalta Curte reţine ca fiind relevante pentru soluţionarea conflictului ivit cele statuate prin Decizia nr. 20 din 27.09.2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României Partea I nr. 1083 din 11.11.2021, prin care s-a stabilit că instanţa de executare competentă teritorial să soluţioneze contestaţia la executare propriu-zisă formulată de unul dintre debitorii la care se referă titlul executoriu este judecătoria care a încuviinţat executarea silită a acelui titlu executoriu, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

Chiar dacă decizia pronunţată în recurs în interesul legii are ca premisă un titlu executoriu cu pluralitate de debitori, considerentele acesteia sunt pe deplin aplicabile şi în cauza de faţă, contrar celor reţinute de Judecătoria Bistriţa.

Astfel, în cuprinsul deciziei evocate, la paragraful 66 s-a reţinut că "deşi executarea silită începe odată cu sesizarea organului de executare, conform art. 622 alin. (2) C. proc. civ., prin cererea formulată de creditor, totuşi, încuviinţarea executării silite este procedura care marchează trecerea acestei etape a procesului civil într-o nouă fază, aceea a efectuării actelor de executare, în condiţiile în care niciun act de executare nu poate fi înfăptuit decât după obţinerea încuviinţării. Drept urmare, elementul care condiţionează sine qua non întreaga fază procesuală execuţională este procedura încuviinţării executării silite".

Totodată, în considerentele aceleiaşi decizii, Înalta Curte a mai reţinut:

"70. (...) încă din momentul încuviinţării executării silite (care reprezintă condiţia esenţială a demarării efective a procedurii execuţionale) este determinată instanţa de executare, aceasta fiind unică pe parcursul întregii proceduri de executare silită, potrivit art. 651 alin. (2) din C. proc. civ.. Altfel spus, odată stabilită instanţa de executare în raport cu criteriile teritoriale prevăzute de norma menţionată, aceasta va rămâne aceeaşi pe întreaga procedură, fiind unica instanţă competentă material şi teritorial a soluţiona toate cererile şi incidentele apărute în cursul executării silite, cu excepţia cazurilor în care legea prevede în mod expres altfel.

71. Pe cale de consecinţă, ulterior admiterii cererii de încuviinţare a executării silite, calitatea de instanţă de executare a instanţei care a încuviinţat executarea nu doar că este câştigată, dar şi rămâne aceeaşi pe întreaga durată a procedurii execuţionale. Aceasta înseamnă că în respectiva executare silită nicio altă instanţă nu va putea fi apreciată drept instanţă de executare, motiv pentru care - exceptând derogările anume prevăzute, cum este cazul contestaţiei la titlu, spre exemplu - toate cererile şi incidentele care vor apărea pe parcursul executării silite vor reveni în competenţa aceleiaşi instanţe de executare."

În cauză, se constată că executarea silită a fost demarată împotriva contestatorului, în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. 2596 PF din 29.08.2007, încheiat între E. S.A., în calitate de împrumutător şi A., în calitate de împrumutat, cererea de executare silită fiind încuviinţată de Judecătoria Bistriţa prin încheierea civilă nr. 3240/CC/2016 din 28 iulie 2016 (pronunţată în dosarul nr. x/2016), în a cărei circumscripţie debitorul A. îşi avea, la momentul sesizării instanţei, domiciliul.

Din perspectiva dispoziţiilor art. 651 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., instanţa de executare a fost stabilită odată cu pronunţarea încheierii de încuviinţare a executării silite, iar acest aspect nu mai poate fi reapreciat în cadrul contestaţiei la executare propriu-zise, prin care se contestă executarea silită deja declanşată, pentru că hotărârea prin care a fost încuviinţată executarea silită a tranşat în mod necesar şi problema calificării instanţei care a pronunţat-o, ca având statutul de instanţă de executare.

Totodată, Înalta Curte reţine că, potrivit art. 651 alin. (2) C. proc. civ., "schimbarea domiciliului sau sediului debitorului ori, după caz, al creditorului după începerea executării silite nu atrage schimbarea competenţei instanţei de executare".

Prin urmare, în mod greşit Judecătoria Bistriţa s-a raportat la actualul domiciliu al contestatorului, ca fiind pe raza Judecătoriei Târgu Mureş, cât timp, la data sesizării instanţei cu cererea de încuviinţare a executării silite (13.07.2016), domiciliul contestatorului era în Bistriţa, judeţul Bistriţa Năsăud.

Or, în raport cu dispoziţiile legale evocate, considerentele deciziei (RIL 20/2021) menţionate şi înscrisurile de la dosar, rezultă că, sub aspectul stabilirii instanţei competente din punct de vedere teritorial să judece contestaţia la executare formulată, prezintă relevanţă judecătoria care a încuviinţat executarea silită ce face obiectul contestaţiei, respectiv Judecătoria Bistriţa, competenţă ce a fost dobândită prin încheierea de încuviinţare a executării silite nr. 3240/CC/2016 din 28 iulie 2016, pronunţată în dosarul nr. x/2016 (aflată la fila x din vol. II al dosarului Judecătoriei Târgu-Mureş 186/320/2024), instanţă căreia îi revine competenţa să soluţioneze contestaţia la executare în temeiul art. 714 alin. (1) C. proc. civ.

În consecinţă, în aplicarea dispoziţiilor art. 135 alin. (2) şi (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa teritorială de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Bistriţa.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Bistriţa.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15 octombrie 2024.