Competence conflict in labor dispute: Prorogation of jurisdiction via active coparticipation despite procedural disaggregation

Şedinţa publică din data de 15 octombrie 2024

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi, secţia I Civilă la data de 10.02.2023, sub nr. de dosar x/2023, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD. au chemat în judecată pârâţii Consiliul Superior al Magistraturii, Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Bucureşti, Curtea de Apel Suceava, Curtea de Apel Piteşti, Tribunalul Bucureşti, Tribunalul Cluj, Tribunalul Argeş, Tribunalul Vâlcea, Tribunalul Teleorman, Tribunalul Galaţi, Tribunalul Prahova, Tribunalul Braşov, Tribunalul Brăila, Tribunalul Ialomiţa, Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie-Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie-Direcţia Naţională Anticorupţie, Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti prin Prim-Procuror, Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Parchetelor Militare, Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila prin Prim Procuror, Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş prin Prim Procuror, cu citarea obligatorie, potrivit art. 27 alin. (3) din O.G. nr. 137/2000 a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, solicitând obligarea pârâţilor la compensarea în bani a câte 10 zile de concediu de odihnă suplimentar/an, aferent perioadei lucrate de fiecare dintre reclamanţi în cadrul instanţelor, parchetelor mai sus menţionate şi în cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, aplicarea actualizării şi a dobânzii legale penalizatorii, începând cu data scadenţei sumelor datorate şi până la data plăţii efective, dar şi pe viitor.

În fapt, aceştia au arătat că au în prezent calitatea de judecători/procurori detaşaţi în cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor, personal auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi personal contractual, fiecare având un traseu profesional specific, menţionat în cerere.

La data de 17.03.2023, EE. a formulat o cerere de intervenţie principală în contradictoriu cu Consiliul Superior al Magistraturii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Tribunalul Bucureşti, Tribunalul Constanţa, Şcoala Naţională de Grefieri, având un obiect similar cu cel al cererii principale.

Prin încheierea din 2 noiembrie 2023, pronunţată în dosarul nr. x/2023, Tribunalul Iaşi a respins ca inadmisibilă în principiu cererea de încuviinţare a intervenţiei principale formulate de EE. în contradictoriu cu Consiliul Superior al Magistraturii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Tribunalul Bucureşti, Tribunalul Constanţa, Şcoala Naţională de Grefieri; în temeiul art. 520 alin. (4) C. proc. civ., a dispus suspendarea judecăţii cauzei privind pe reclamanta A. şi toţi pârâţii, până la soluţionarea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la o chestiune de drept în dosarul nr. x/2022, aflat pe rolul Curţii de Apel Iaşi; totodată, a dispus disjungerea cererilor formulate de toţi ceilalţi reclamanţi şi formarea de dosare separate, câte unul pentru fiecare reclamant, pe rolul aceluiaşi complet, cu termen la data de 12.01.2024, ora 12:00, cu citarea părţilor, cu menţiunea că se va discuta excepţia necompetenţei teritoriale absolute a instanţei, prin raportare la domiciliul fiecărui reclamant în parte.

La 06.11.2023, s-a format dosarul nr. x/2023, având ca obiect "obligaţie de a face", iar ca părţi pe reclamantul O. şi ca pârâţi Tribunalul Bucureşti, Curtea de Apel Bucureşti, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării.

În dosarul nou format cu numărul x/2023, având ca reclamant pe O., în conformitate cu prevederile art. 131 C. proc. civ., Tribunalul Iaşi a verificat din oficiu competenţa şi a invocat excepţia necompetenţei sale teritoriale.

Prin sentinţa civilă nr. 21/2024 din 12 ianuarie 2024, pronunţată în dosarul nr. x/2023, Tribunalul Iaşi, secţia I Civilă a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanţa (Secţia competentă pentru soluţionarea litigiilor de muncă), în ceea ce priveşte soluţionarea cererii formulate de reclamantul O., în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Superior al Magistraturii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Ministerul Justiţiei, Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Parchetelor Militare, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, în calitate de expert.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Iaşi a reţinut că, potrivit art. 269 alin. (2) din Legea 53/2003 privind Codul Muncii, "cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) - conflicte de muncă - se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul."

Prin urmare, raportat la acest text şi la domiciliul menţionat în cerere al reclamantului, prima instanţă de conflict a reţinut că, în speţă, competenţa aparţine instanţei menţionate în dispozitiv (Tribunalul Constanţa).

Totodată, în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 127 C. proc. civ., instanţa a considerat că un judecător detaşat la o altă instituţie (în cazul de faţă C.S.M.) nu activează efectiv în cadrul unităţii de la care a fost detaşat, astfel încât nu a aplicat textul respectiv acolo unde s-a pus problema (în cazul unora dintre reclamanţii din dosarul iniţial).

Ca urmare a declinării, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa, secţia I Civilă, la 20 februarie 2024, sub acelaşi număr de dosar (x/2023).

Prin sentinţa civilă nr. 2342 din 14 iunie 2024, pronunţată în dosarul nr. x/2023, Tribunalul Constanţa, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Iaşi, secţia I civilă.

Totodată, în temeiul art. 133 pct. 2 C. proc. civ., a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat judecata cauzei în temeiul art. 134 C. proc. civ., iar în temeiul art. 135 alin. (1) din acelaşi Cod, a înaintat dosarul către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.

Pentru a hotărî astfel, cea de-a doua instanţă de conflict a reţinut că, în cauza dedusă judecăţii, Tribunalul Iaşi a fost învestit să se pronunţe asupra cererilor reclamanţilor privind acordarea unui număr de 10 zile de concediu de odihnă suplimentar începând cu iulie 2022 până în prezent, respectiv pentru viitor, obligarea pârâtei la plata indemnizaţiei de concediu aferentă acestor zile, actualizată cu indicele de inflaţie, precum şi a dobânzii legale aferente, cauza fiind disjunsă în ceea ce îl priveşte pe reclamantul O., fiind astfel format prezentul dosar.

Totodată, s-a mai arătat că, potrivit art. 269 din Codul muncii, conflictele de muncă se judecă de către instanţa competentă în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul, în timp ce art. 210 din Legea dialogului social nr. 62/2011 prevede că cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul, fiind, aşadar, reglementată în mod expres competenţa teritorială exclusivă în privinţa litigiilor de muncă.

De asemenea, s-a mai arătat că dispoziţiile art. 269 alin. (3) din Codul muncii permit derogarea de la normele de competenţă teritorială exclusivă în caz de coparticipare procesuală activă, dar numai dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de C. proc. civ.. Însă, potrivit art. 59 C. proc. civ., coparticiparea procesuală activă este permisă dacă obiectul procesului este un drept ori o obligaţie comună, dacă drepturile sau obligaţiile părţilor au aceeaşi cauză ori dacă între ele există o strânsă legătură.

Totodată, admiţând faptul că reclamantul a invocat drepturi proprii rezultate din raporturile de serviciu derulate în cadrul pârâtei, Tribunalul Constanţa a constatat existenţa unei legături suficient de strânse cu drepturile proprii ale celorlalţi reclamanţi solicitate în contradictoriu cu aceeaşi pârâtă, pentru a justifica judecarea acestora împreună, din moment ce izvorul drepturilor pretinse este reprezentat de aceleaşi dispoziţii legale, astfel încât competenţa trebuie stabilită prin raportare la dispoziţiile art. 269 alin. (3) din Codul muncii.

De asemenea, a mai reţinut că excepţia necompetenţei teritoriale întemeiată pe dispoziţiile art. 127 din C. proc. civ. nu putea fi invocată din oficiu de instanţă, ci numai de către pârâţi prin întâmpinare, având în vedere că reclamantul nu a înţeles să depună acţiunea la o instanţă dintr-o curte de apel învecinată Curţii de Apel Bucureşti. Or, pârâţii din prezentul dosar, Tribunalul Bucureşti, Curtea de Apel Bucureşti, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării nu au invocat această excepţie, iar competenţa s-a fixat în favoarea Tribunalului Iaşi.

Prin urmare, faţă de existenţa coparticipării procesuale active, respectiv a neinvocării de către pârâţi a excepţiei necompetenţei teritoriale, cea de a doua instanţă de conflict a apreciat că revine Tribunalului Iaşi competenţa teritorială de soluţionare a cauzei, sens în care a admis excepţia de necompetenţă teritorială, cu consecinţa declinării competenţei în favoarea Tribunalului Iaşi.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă la 17 iulie 2024, sub acelaşi număr de dosar (x/2023).

Analizând actele şi lucrările dosarului în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I din C. proc. civ., există conflict de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte constată că cele două instanţe - Tribunalul Iaşi şi Tribunalul Constanţa - s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeaşi cauză, declinările de competenţă între instanţele sesizate sunt reciproce şi cel puţin una dintre cele două instanţe este competentă să soluţioneze cauza.

Înalta Curte reţine că, prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi sub nr. de dosar x/2023, instanţa a fost învestită cu o cerere de chemare în judecată formulată de mai mulţi reclamanţi care au solicitat acordarea pentru fiecare în parte a unui număr de 10 zile de concediu de odihnă suplimentar, cu obligarea pârâţilor la plata indemnizaţiei de concediu aferentă acestor zile.

Prin încheierea de şedinţă din 02.11.2023, pronunţată în dosarul nr. x/2023, Tribunalul Iaşi a dispus disjungerea cererii formulate de reclamantul O., cererea disjunsă fiind înregistrată sub nr. x/2023.

Potrivit art. 269 alin. (2) din Codul muncii (forma în vigoare la data înregistrării dosarului nr. x/2023 - 10.02.2023 - din care a fost disjuns dosarul nr. x/2023), cererile referitoare la conflictele de muncă se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul, iar conform alin. (3) al aceluiaşi articol, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de C. proc. civ. pentru coparticiparea procesuală activă, cererea poate fi formulată la instanţa competentă pentru oricare dintre reclamanţi.

Pornind de la aceste texte de lege, Înalta Curte constată că, potrivit celor reţinute de Tribunalul Iaşi în sentinţa de declinare nr. 21/2024 din 12 ianuarie 2024, pronunţată în dosarul nr. x/2023, unul dintre reclamanţii care au învestit instanţa cu soluţionarea conflictului de muncă, respectiv A., are domiciliul în Iaşi/circumscripţia Tribunalului Iaşi. În privinţa acestei reclamante, tribunalul a reţinut că este competent teritorial să soluţioneze cauza.

Potrivit art. 59 C. proc. civ., "Mai multe persoane pot fi împreună reclamante sau pârâte dacă obiectul procesului este un drept ori o obligaţie comună, dacă drepturile sau obligaţiile lor au aceeaşi cauză ori dacă între ele există o strânsă legătură".

În aplicarea acestui text de lege, Înalta Curte reţine că drepturile pretinse de reclamanţi prin aceeaşi cerere de chemare în judecată au aceeaşi cauză ori, cel puţin, între drepturile afirmate există o strânsă legătură, astfel încât sunt îndeplinite condiţiile coparticipării procesuale active.

Or, coparticiparea procesuală activă atrage prorogarea legală de competenţă în privinţa reclamanţilor care nu au domiciliul în raza tribunalului sesizat iniţial, în temeiul art. 269 alin. (3) din Codul muncii.

În aceste condiţii, în privinţa cererii formulate de reclamantul din prezenta cauză, a operat prorogarea legală de competentă în favoarea Tribunalului Iaşi, ca efect al formulării acţiunii introductive împreună cu reclamanta A. al cărei domiciliu se află în circumscripţia acestei instanţe.

Prin urmare, împrejurarea că Tribunalul Iaşi a disjuns ulterior cererea reclamantului din prezenta cauză nu conduce la pierderea competenţei sale teritoriale în privinţa acestei cereri, de vreme ce prorogarea legală de competenţă a operat chiar la momentul sesizării instanţei cu acţiunea introductivă comună.

Aşa fiind, în raport de considerentele expuse, în aplicarea art. 135 alin. (2) şi (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Iaşi, căruia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecăţii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Iaşi.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15 octombrie 2024.