Unity of the enforcement court and exclusivity of territorial competence for enforcement challenges

Şedinţa publică din data de 10 octombrie 2024

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin contestaţia la executare înregistrată pe rolul Judecătoriei Bistriţa la 23.05.2023, sub numărul x/2023, contestatorul A., în contradictoriu cu intimata B. S.A., a solicitat instanţei: admiterea contestaţiei la executare silită, anularea procesului-verbal de sechestru, anularea/modificarea actelor de executare silită emise în dosarul execuţional nr. x/2023, instrumentat de S.C. C. şi D., ca fiind nelegale.

Totodată, a solicitat restituirea taxei judiciare de timbru, precum şi obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, s-au invocat dispoziţiile art. 625, art. 704, art. 712, art. 715, art. 719 C. proc. civ., art. 6 din CEDO.

Prin sentinţa civilă nr. 2190/2023, Judecătoria Bistriţa a admis excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe, invocată din oficiu, şi a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cererii ce face obiectul prezentului dosar în favoarea Judecătoriei Reghin.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut, în esenţă, că, din verificările efectuate, din oficiu, în baza de date a DEPBD, la data sesizării organului de executare, 12.04.2023, debitorul îşi avea domiciliul în com. Vătava, sat Dumbrava, jud. Mureş, localitate situată în circumscripţia Judecătoriei Reghin.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Reghin, sub acelaşi nr. de dosar.

Prin sentinţa civilă nr. 637/2024 din 06.06.2024, Judecătoria Reghin a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Bistriţa, a constatat intervenit conflictul negativ de competenţă, a suspendat judecata cauzei şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut, în esenţă, că cererea de încuviinţare a executării silite a fost admisă prin încheierea civilă nr. 2190/CC/25.04.2023 a Judecătoriei Bistriţa. Prin urmare, competenţa de soluţionare a cauzei având ca obiect contestaţie la executare revine acestei instanţe care a încuviinţat executarea silită, ca instanţă de executare, potrivit principiului unicităţii instanţei de executare, care presupune că una şi aceeaşi instanţă soluţionează atât cererile de încuviinţare a executării silite, cât şi contestaţiile la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe, conform art. 651 alin. (3) din C. proc. civ.

Înalta Curte, sesizată conform art. 133 pct. 2 C. proc. civ., constatând că în cauză există un conflict negativ de competenţă, în sensul art. 135 C. proc. civ., ivit între cele două instanţe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece litigiul, va pronunţa regulatorul de competenţă stabilind competenţa soluţionării cauzei în favoarea Judecătoriei Bistriţa, pentru următoarele considerente:

Cu privire la starea de fapt, se reţine că, prin încheierea civilă nr. 2190/CC/25.04.2023, pronunţată de Judecătoria Bistriţa în dosarul nr. x/2023, instanţa a admis cererea formulată de S.C. C. şi D. şi a încuviinţat executarea silită demarată în cadrul dosarului execuţional nr. x/2023 împotriva debitorului A., în baza titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 93/2020, pronunţată de Judecătoria Bistriţa, în dosarul nr. x/2018, definitivă prin decizia civilă nr. 914/A/2021 a Tribunalului Bistriţa Năsăud şi decizia civilă nr. 323/2022 a Curţii de Apel Cluj.

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Bistriţa la 23.05.2023, sub numărul x/2023, contestatorul A., în contradictoriu cu intimata B. S.A., a solicitat instanţei admiterea contestaţiei la executare silită, anularea procesului-verbal de sechestru, anularea/modificarea actelor de executare silită emise în dosarul execuţional nr. x/2023 instrumentat de S.C. C. şi D., ca fiind nelegale.

Înalta Curte reţine că determinarea instanţei de executare competentă să soluţioneze contestaţia la executare se face prin raportare la dispoziţiile art. 714 C. proc. civ. coroborate cu cele ale art. 651 din acelaşi cod. Normele legale evocate stabilesc că aceasta se introduce la instanţa de executare, care este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. La alin. (3) al art. 651 C. proc. civ. se stabileşte că instanţa de executare soluţionează cererile de încuviinţare a executării silite, contestaţiile la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe.

Astfel, conform art. 666 şi art. 651 alin. (3) C. proc. civ., instanţa de executare încuviinţează executarea silită şi îşi validează implicit, în această procedură, calitatea de instanţă competentă să soluţioneze litigiile privind contestaţia la executare.

De altfel, dispoziţiile legale anterior menţionate au făcut obiectul interpretării Înaltei Curţi de Casaţiei şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, care, prin decizia nr. 20/2021 din 27 septembrie 2021 a stabilit că "în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 651 alin. (1), art. 666, art. 712, art. 714 şi art. 112 din C. proc. civ., instanţa de executare competentă teritorial să soluţioneze contestaţia la executare propriu-zisă formulată de unul dintre debitorii la care se referă titlul executoriu este judecătoria care a încuviinţat executarea silită a acelui titlu executoriu, în afara cazurilor în care legea dispune altfel".

În considerentele acestei decizii, Înalta Curte a reţinut că "(71) ulterior admiterii cererii de încuviinţare a executării silite, calitatea de instanţă de executare a instanţei care a încuviinţat executarea nu doar că este câştigată, dar şi rămâne aceeaşi pe întreaga durată a procedurii execuţionale. Aceasta înseamnă că în respectiva executare silită nicio altă instanţă nu va putea fi apreciată drept instanţă de executare, motiv pentru care - exceptând derogările anume prevăzute, cum este cazul contestaţiei la titlu, spre exemplu - toate cererile şi incidentele care vor apărea pe parcursul executării silite vor reveni în competenţa aceleiaşi instanţe de executare".

În cauză, se constată că executarea silită a fost demarată împotriva contestatorului, în baza titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 93/06.02.2020 a Judecătoriei Bistriţa, decizia civilă nr. 914/A/15.12.2021 a Tribunalului Bistriţa Năsăud şi decizia civilă nr. 323/20.06.2022 a Curţii de Apel Cluj, pronunţate în dosarul nr. x/2018, încheierea de încuviinţare a executării silite nr. 2190/CC/25.04.2023 fiind pronunţată de Judecătoria Bistriţa.

Din perspectiva dispoziţiilor art. 651 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., instanţa de executare a fost stabilită odată cu pronunţarea încheierii de încuviinţare a executării silite, iar acest aspect nu mai poate fi reapreciat în cadrul contestaţiei la executare propriu-zise, prin care se contestă executarea silită deja declanşată, pentru că hotărârea prin care a fost încuviinţată executarea silită a tranşat în mod necesar şi problema calificării instanţei care a pronunţat-o, ca având statutul de instanţă de executare.

În raport cu dispoziţiile legale evocate şi înscrisurile de la dosar, rezultă că, în cauză, instanţa de executare este Judecătoria Bistriţa, competenţă ce a fost dobândită prin încheierea de încuviinţare a executării silite nr. 2190/CC/25.04.2023, pronunţată în dosarul nr. x/2023, instanţă căreia îi revine competenţa să soluţioneze contestaţia la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite.

În cauză este incident principiului unicităţii instanţei de executare, care presupune că una şi aceeaşi instanţă soluţionează atât cererile de încuviinţare a executării silite, cât şi cererile având ca obiect contestaţie la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe, potrivit celor prevăzute de alin. (3) al art. 651 din C. proc. civ., respectiva instanţă fiind calificată de legiuitor drept instanţă de executare.

În altă ordine de idei, fiind în ipoteza prevăzută de art. 651 alin. (3) C. proc. civ., în cauză, competenţa teritorială este una exclusivă, de ordine publică, conform art. 129 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ.

Prin urmare, necompetenţa teritorială de ordine publică trebuie invocată în condiţiile art. 130 alin. (2) din acelaşi Cod, respectiv la primul termen la care părţile sunt legal citate şi pot pune concluzii în faţa primei instanţe. Aşadar, dacă necompetenţa nu a fost invocată la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate şi pot pune concluzii, aceasta se acoperă definitiv şi nu mai poate fi invocată în tot cursul procesului.

În speţă, prima instanţă sesizată, Judecătoria Bistriţa, a invocat din oficiu excepţia necompetenţei sale teritoriale la al doilea termen de judecată acordat în cauză (17.10.2023), după ce, la primul termen de judecată, din 08.08.2023, conform încheierii de la acea dată, a reţinut că părţile au fost legal citate pentru acel termen, însă, în raport de Hotărârile Adunării Generale a judecătorilor din cadrul Judecătoriei Bistriţa nr. 4/20.06.2023 şi nr. 5/28.06.2023, potrivit cărora s-a decis amânarea tuturor cauzelor începând cu data de 21.06.2023, pe perioadă nedeterminată, excepţie făcând cauzele care se judecă în regim de urgenţă, luând în considerare faptul că prezenta cauză nu se încadra în rândul excepţiei menţionate anterior, a dispus amânarea cauzei şi acordarea unui nou termen de judecată la 17.10.2023.

Cu toate că legiuitorul a prevăzut în mod excepţional posibilitatea ca atunci când sunt necesare lămuriri ori probe suplimentare pentru stabilirea competenţei, judecătorul să acorde un singur termen în acest scop, în speţă, motivul invocat la primul termen de judecată de prima instanţă sesizată nu se pliază pe ipoteza prevăzută de dispoziţiile art. 131 alin. (2) C. proc. civ.

Aşadar, în condiţiile în care judecătorul primei instanţe sesizate nu a amânat judecata cauzei pentru a solicita lămuriri/probe suplimentare apreciate ca necesare în vederea stabilirii competenţei ci a amânat judecata cauzei pentru un motiv străin de cel prevăzut de art. 131 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte reţine că amânarea judecării cauzei pentru motivul invocat nu se verifică a fi procedural şi corect, astfel încât, la termenul din 08.08.2023 judecătorul era obligat, din oficiu, să verifice şi să stabilească dacă instanţa sesizată este competentă general, material şi teritorial să judece pricina.

De altfel, se constată că situaţia care a determinat instanţa Judecătoriei Bistriţa să invoce excepţia de necompetenţă teritorială la cel de-al doilea termen de judecată nu a avut un caracter extraordinar, ci a pornit de la susţinerile contestatorului din cadrul contestaţiei la executare depusă la dosar, document la care instanţa de judecată a avut acces încă de la repartizarea dosarului.

Prin urmare, la termenul următor (17.10.2023), când Judecătoria Bistriţa a invocat, din oficiu, excepţia necompetenţei sale teritoriale, era deja depăşit momentul la care instanţa putea să îşi verifice competenţa.

Aşadar, în măsura în care excepţia necompetenţei teritoriale nu a fost invocată în mod corespunzător, instanţa rămâne competentă teritorial a soluţiona cauza, nemaiputându-se dezînvesti, chiar dacă prin aceasta ar atrage competenţa teritorială a altei instanţe.

În concluzie, inclusiv din acest punct de vedere, Înalta Curte constată că aparţine Judecătoriei Bistriţa competenţa de soluţionare a cauzei.

Faţă de considerentele anterior expuse şi văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Bistriţa.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Bistriţa.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 10 octombrie 2024.