Jurisdictional conflict over alternative territorial competence in labor disputes: exclusivity of claimant's domicile court post-filing

Şedinţa publică din data de 10 octombrie 2024

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 10.05.2023 pe rolul sectiei a VIII-a Civile, conflicte de muncă şi asigurări sociale a Tribunalului Bucureşti, sub nr. x/2023, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta SUCURSALA REGIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI BUCUREŞTI, a solicitat obligarea pârâtei la eliberarea evaluării profesionale pentru perioada 01.01.2022-14.08.2022.

La termenul de judecată din 04.10.2023, instanţa a invocat din oficiu excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Bucureşti şi a rămas în pronunţare asupra excepţiei invocate.

Prin sentinţa nr. 5302/04.10.2023, pronunţată Tribunalul Bucureşti - sectia a VIII-a civilă, de conflicte de muncă şi asigurări sociale a fost admisă excepţia de necompetenţă teritorială a Tribunalului Bucureşti şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Tribunalul Bucureşti a reţinut, în esenţă, că reclamanta are domiciliul pe raza judeţului Dâmboviţa, astfel încât, raportat la dispoziţiile art. 269 alin. (2) din Codul Muncii, competenţa aparţine Tribunalului Dâmboviţa.

Urmare a declinării, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalul Dâmboviţa, sub nr. x/2023.

La primul termen de judecată, instanţa din oficiu a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei.

Prin sentinţa civilă nr. 1016 din 16 mai 2024, pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă, s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe, invocată din oficiu şi s-a declinat în favoarea Tribunalului Bucureşti competenţa de soluţionare a cauzei. Totodată, s-a constatat ivit un conflict negativ de competenţă între Tribunalul Bucureşti şi Tribunalul Dâmboviţa, s-a suspendat din oficiu orice altă procedură cu privire la prezenta cauză şi s-a înaintat dosarul instanţei în drept să hotărască asupra conflictului, şi anume Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că, având în vedere natura litigiului, litigiu de muncă, cât şi opţiunea părţii, Tribunalul Bucureşti este competent teritorial a soluţiona cauza potrivit dispoziţiilor art. 269 Codul muncii, care prevăd că cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul. Se consacră astfel, cum se reţine şi în doctrina în materie o competenţă alternativă.

Or, reţinând că una din instanţele deopotrivă competentă este şi cea de la sediul angajatorului pârât, iar dispoziţiile legale sunt unele de favoare pentru angajat, căruia îi revine dreptul de opţiune, instanţa nu se poate substitui părţii stabilind unilateral o competenţă exclusivă în favoarea doar a uneia dintre instanţele deopotrivă competente.

Mai mult, ulterior exercitării dreptului de opţiune al părţii, competenţa rămâne stabilită în favoarea instanţei deopotrivă competentă, aleasă de către partea reclamantă.

Înalta Curte, asupra conflictului negativ de competenţă, constată şi reţine următoarele:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte constată că cele două instanţe - Tribunalul Bucureşti şi Tribunalul Dâmboviţa - s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeaşi cauză, declinările de competenţă între instanţele sesizate sunt reciproce şi cel puţin una dintre cele două instanţe este competentă să soluţioneze cauza.

Fiind îndeplinite condiţiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluţionarea prezentului conflict negativ de competenţă prin emiterea regulatorului de competenţă.

Înalta Curte subliniază că prezentul litigiu este iniţiat prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmboviţa la 10 mai 2023, dată la care Legea nr. 62/2011 nu mai era în vigoare.

La rândul său, Legea nr. 367/2022 ce abrogase Legea dialogului social anterioară, nu cuprindea norme de competenţa în ce priveşte litigiile de muncă.

În consecinţă, neexistând o lege specială în raport cu Codul muncii care să reglementeze soluţionarea conflictelor individuale de muncă, rezultă că litigiile de muncă se soluţionează în baza prevederilor Codului muncii (Titlul XII, Jurisdicţia muncii: art. 266 - art. 275) şi ale C. proc. civ.

În privinţa competenţei teritoriale, instanţa supremă reţine că, potrivit prevederilor art. 269 alin. (2) Codul muncii - forma în vigoare la data sesizării primei instanţe, "(2) Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul."

Prevederile art. 269 alin. (2) au fost modificate abia ulterior iniţierii prezentului litigiu, prin O.U.G. nr. 42/2023, publicată în Monitorul Oficial al României - Partea I la data de 25 mai 2023. Ca atare, potrivit normelor de procedură privind aplicarea în timp a legii, cuprinse în art. 25 alin. (2) C. proc. civ., procesele în curs de judecată la data schimbării competenţei instanţelor legal învestite vor continua să fie judecate de acele instanţe.

Se constată că, în litigiile de muncă în care reclamant este angajatul, competenţa este alternativă, putând fi stabilită în favoarea instanţei de la domiciliul sau de la reşedinţa reclamantului.

Totodată, se reţine că, în materia conflictelor de muncă, competenţa teritorială de soluţionare a cauzei a fost reglementată prin dispoziţii imperative, conform legislaţiei în vigoare la data sesizării instanţei, respectiv potrivit dispoziţiilor art. 269 din Legea nr. 53/2003, actualizată, ca o competenţă teritorială exclusivă, de ordine publică, ce putea fi invocată şi de instanţă din oficiu.

Raportând conderentele anterior expuse la situaţia de fapt care rezultă din înscrisurile de la dosar, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., competenţa de soluţionare a litigiului va fi stabilită în favoarea Tribunalului Dâmboviţa, instanţa în circumscripţia căreia reclamanta îşi are domiciliul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 10 octombrie 2024.