Jurisdiction for pension indexation damages based on unconstitutional emergency ordinance claims

Şedinţa publică din data de 10 octombrie 2024

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi sub nr. x/2023 la 20.02.2023, reclamantul A. i-a chemat în judecată pe pârâţii Guvernul României şi Casa Sectorială de Pensii a Serviciului Român de Informaţii, solicitând instanţei să constate vătămarea drepturilor şi intereselor sale legitime, în sensul actualizării pensiei, prin măsura reglementată de art. VII din O.U.G. nr. 59/2017; obligarea pârâtului Guvernul României să asigure fonduri pentru restituirea sumelor prevăzute prin indexarea şi actualizarea pensiei, dacă nu interveneau modificările aduse de O.U.G nr. 59/2017 asupra prevederilor art. 59 şi 60 din Legea nr. 223/2015, rezultate prin aplicarea Legii nr. 153/2017, privind salarizarea din fonduri publice, la data deschiderii drepturilor de pensie, respectiv 12.09.2017 şi H.G. nr. 28/2023, privind actualizarea soldelor de grad, publicată în Monitorul Oficial nr. 41 din 13.01.2023, precum şi obligarea pârâtei Casa Sectorială de Pensii a Serviciului Român de Informaţii să restituie sumele reţinute din pensie, rezultate din indexarea şi actualizarea pensiei raportat la prevederile art. 38 din Legea nr. 153/2017, privind salarizarea din fonduri publice, dacă nu interveneau modificările aduse de O.U.G. nr. 59/2017 asupra prevederilor la art. 59 şi art. 60 din Legea nr. 223/2015, la data deschiderii drepturilor de pensie, respectiv 12.09.2017 şi H.G. nr. 28/2023 privind actualizarea soldelor de grad, publicată în Monitorul Oficial nr. 41 din 13.01.2023, art. 1 şi art. 2, conform gradului profesional deţinut, sume actualizate, după caz, cu indicele de inflaţie şi a plăţii dobânzii legale penalizatoare prevăzute de art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011.

Totodată, prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. VII pct. 2 şi 3 din O.U.G. nr. 59/2017, prin raportare la dispoziţiile art. 1 alin. (3) şi (5) şi ale art. 79 alin. (1) din Constituţia României. De asemenea, a invocat ample critici de neconstituţionalitate a dispoziţiilor legale anterior enunţate

În drept, a invocat dispoziţiile art. 9 alin. (1), (4) şi 5 din Legea nr. 554/2004.

Pârâtul Guvernul României a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia netimbrării, excepţia necompetenţei materiale, excepţia nulităţii cererii de chemare în judecată pentru lipsa motivării acesteia, excepţia inadmisibilităţii acţiunii, excepţia lipsei capacităţii juridice civile şi excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, iar pe fond a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

Prin sentinţa civilă nr. 107/08.05.2023, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2023, s-a admis excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe şi s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a prezentei cereri de chemare în judecată în favoarea Tribunalului Iaşi, secţia I civilă, complet specializat în soluţionarea de litigii de muncă şi asigurări sociale.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut, în esenţă, că petitele cererii de chemare în judecată relevă că, în concret, cauza juridică a acţiunii şi obiectul său se raportează la cuantumul pensiei pe care reclamantul consideră că trebuie să o primească de la data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 59/2017 şi pe viitor.

Potrivit art. 100, art. 101 şi art. 102 din Legea nr. 233/2015, litigiile privind stabilirea şi plata drepturilor de pensii se soluţionează în primă instanţă de către tribunalul în a cărui rază teritorială îşi are domiciliul reclamantul, iar potrivit art. 95 pct. 4 C. proc. civ. coroborat cu art. 40 alin. (3) din Legea nr. 304/2022, competenţa de soluţionare a litigiilor referitoare la drepturile de asigurări sociale (inclusiv cele referitoare la cuantumul pensiei militare de serviciu) sunt de competenţa materială, în primă instanţă, a tribunalului, prin secţia sau completul specializat în soluţionarea litigiilor de asigurări sociale.

Deşi reclamantul şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 554/2004, totuşi, instanţa a reţinut că invocarea acestui text de lege nu este de natură să atragă competenţa instanţei de contencios administrativ de soluţionare a cauzei câtă vreme ceea ce se pune în discuţie prin acţiunea formulată este modalitatea de indexare şi actualizare a unei pensii militare de stat, după modificarea prevederilor art. 59 şi art. 60 din Legea nr. 223/2015 prin O.U.G. nr. 59/2017.

În consecinţă, instanţa a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Iaşi, secţia I civilă - complet specializat în soluţionarea de litigii de muncă şi asigurări sociale.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Iaşi, secţia I civilă, sub nr. x/2023.

Prin sentinţa civilă nr. 173/2024 din 31 ianuarie 2024, Tribunalul Iaşi, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal. S-a constatat intervenit conflictul negativ de competenţă între Tribunalul Iaşi şi Curtea de Apel Iaşi şi s-a înaintat dosarul cauzei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că problematica ce se are în vedere în cauză privitor la competenţa de soluţionare a litigiului îşi găseşte rezolvarea în calificarea juridică a cererii deduse judecăţii.

Astfel, a reţinut că reclamantul, fost angajat SRI, beneficiind de pensie de serviciu, se consideră vătămat în drepturile sale prin modificările legislative aduse de O.U.G. nr. 59/2017. A constatat că este evident că reclamantul a dedus judecăţii o acţiune cu mai multe capete de cerere, capătul principal fiind cel de constatare a vătămării produse prin adoptarea unei ordonanţe de urgenţă, ce atrage competenţa instanţelor de contencios administrativ, restul capetelor de cerere având caracter subsidiar.

Raportat la situaţia premisă, constând în formularea unei cereri în cadrul procedurii prevăzute la art. 9 din Legea nr. 554/2004 şi în existenţa unei legături directe între vătămarea pretinsă şi adoptarea O.U.G. a cărei neconstituţionalitate se invocă, a reţinut că instanţa competentă să soluţioneze cauza este cea de contencios administrativ, chiar dacă raportul juridic litigios dedus judecăţii vizează materia prestaţiilor sociale sau raporturi juridice de altă natură. Această soluţie este impusă explicit la art. 9, unde legiuitorul nu face nicio distincţie în funcţie de natura raportului juridic dedus judecăţii. Or, când legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă.

Înalta Curte, asupra conflictului negativ de competenţă, reţine următoarele:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte constată că cele două instanţe - Curtea de Apel Iaşi şi Tribunalul Iaşi - s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeaşi cauză, declinările de competenţă între instanţele sesizate sunt reciproce şi cel puţin una dintre cele două instanţe este competentă să soluţioneze cauza.

Fiind îndeplinite condiţiile anterior evocate, Înalta Curte, în calitate de instanţă imediat superioară şi comună instanţelor aflate în conflict, va proceda la soluţionarea prezentului conflict negativ de competenţă prin emiterea regulatorului de competenţă.

Aspectul care a generat conflictul negativ de competenţă între instanţele sesizate îl constituie problema instanţei competente material să soluţioneze cauza, în raport cu obiectul dedus judecăţii şi prevederile legale incidente în materie.

În speţă, reclamantul, fost angajat al Serviciului Român de Informaţii, beneficiind de pensie de serviciu, se consideră vătămat de aplicarea prevederilor art. VII pct. 2 şi 3 din O.U.G. nr. 59/2017, care au blocat indexarea pensiei sale şi pe care le consideră neconstituţionale, iar în vederea recuperării prejudiciului astfel suferit a solicitat acordarea de despăgubiri în temeiul art. 9 din Legea nr. 554/2004.

Aşadar, cererea priveşte atragerea răspunderii pentru reţinerile din drepturile de pensie, operate nelegal ca efect al aplicării unui act normativ pretins a fi neconstituţional, fiind formulată în vederea reparării unui prejudiciu, în contradictoriu cu autorităţile publice centrale responsabile pentru cauzarea acestuia.

Conform dispoziţiilor art. 9 din Legea nr. 554/2004, invocate expres ca şi temei juridic al cererii de chemare în judecată, persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe poate introduce acţiune la instanţa de contencios administrativ, iar potrivit art. 10 alin. (1) din acelaşi act normativ, sunt stabilite două criterii pentru determinarea instanţei de contencios administrativ, respectiv poziţionarea autorităţii publice emitente a actului administrativ (autoritate centrală/locală) şi valoarea impozitului, taxei, contribuţiei care face obiectul actului administrativ astfel că, din această perspectivă, Înalta Curtea constată că, în cauză, este determinant criteriul rangului central al autorităţilor pârâte faţă de care reclamantul a solicitat acordarea de despăgubiri în situaţia în care prevederile ordonanţei de urgenţă vor fi declarate neconstituţionale.

Totodată, Înalta Curte reţine existenţa unei legături directe între vătămarea pretinsă şi adoptarea ordonanţei de urgenţă a cărei neconstituţionalitate se invocă, instanţa competentă să soluţioneze cauza fiind tot cea ce contencios administrativ şi fiscal, chiar dacă raportul juridic litigios vizează şi un drept de asigurări sociale, respectiv dreptul la pensie, de vreme ce, în art. 9 din Legea nr. 554/2004, legiuitorul nu face nicio distincţie în funcţie de natura raportului juridic dedus judecăţii. Or, unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă.

În ce priveşte capetele accesorii şi subsidiare de cerere, care au ca obiect recalcularea pensiei şi restituirea diferenţelor rezultate, caracterul lor accesoriu rezultă cu evidenţă din faptul că modul lor de soluţionare depinde de soluţia ce se va da asupra capătului principal de cerere astfel că instanţa supremă va conferi aplicabilitate prevederilor art. 123 alin. (2) C. proc. civ. conform cărora, cererile accesorii, adiţionale, precum şi cele incidentale se judecă de instanţa competentă pentru cererea principală, chiar dacă ar fi de competenţa materială sau teritorială a altei instanţe judecătoreşti.

Cum, în cauză, competentă material a soluţiona capătul principal de cerere este instanţa de contencios administrativ, secţia de contencios administrativ a curţii de apel, în temeiul dispoziţiilor art. 123 alin. (1) C. proc. civ., aceasta instanţă este competentă material să soluţioneze şi capetele accesorii de cerere.

Pe cale de consecinţă, reţinând şi dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte constată că instanţa competentă material şi teritorial să soluţioneze cauza, în prima instanţă, este curtea de apel în a cărei circumscripţie teritorială se află domiciliul efectiv al reclamantului (localitatea Iaşi, judeţul Iaşi).

Pentru aceste considerente, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (2) şi (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 10 octombrie 2024.