Inadmissibility of cassation against revision judgment in labor disputes lacking right to appeal

Şedinţa publică din data de 10 octombrie 2024

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi, secţia I civilă, la 13.11.2020, sub nr. x/2020, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., obligarea pârâtei la plata sumei de 5.000 RON, cu titlu de daune materiale, reprezentând drepturi salariale şi la plata sumei de 5.000 RON, reprezentând daune morale.

Prin sentinţa civilă nr. 1763/2021 din 21 iulie 2021, Tribunalul Iaşi, secţia I civilă a respins acţiunea, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul A., criticând-o ca nelegală şi netemeinică.

Prin decizia civilă nr. 239/2022 din 10.03.2022, pronunţată în dosar nr. x/2020, Curtea de Apel Iaşi, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale a respins apelul, ca nefondat.

Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Iaşi sub dosar nr. x/2022, revizuentul A. a solicitat, în contradictoriu cu intimata B. S.R.L., revizuirea sentinţei civile nr. 1763/12.07.2021, pronunţată de Tribunalul Iaşi şi deciziei civile nr. 239/10.03.2022, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi în dosarul nr. x/2020.

Prin decizia nr. 519/2022 din 31 mai 2022, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2022, s-a admis excepţia necompetenţei materiale a instanţei în soluţionarea cererii de revizuire formulate de revizuentul A. împotriva sentinţei civile nr. 1763/21.07.2021, pronunţate de Tribunalul Iaşi, secţia I civilă şi s-a declinat competenţa soluţionării acestei cereri în favoarea Tribunalului Iaşi. A fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 239/10.03.2022, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, în dosarul nr. x/2020.

Cererea de revizuire formulată de revizuentul A. în contradictoriu cu intimata B. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 1763/21.07.2021, pronunţată de Tribunalul Iaşi în dosar nr. x/2020, a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi, secţia I civilă sub nr. de dosar x/2022

Prin sentinţa civilă nr. 1457/2023, pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia I civilă în dosar nr. x/2022, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. în contradictoriu cu intimata B. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 1763/21.07.2021, pronunţată de Tribunalul Iaşi în dosar nr. x/2020.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel revizuentul A., soluţionat prin decizia civilă nr. 447/2024, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, în sensul respingerii apelului, ca nefondat.

Împotriva acestei decizii, la 24.05.2021, revizuentul A. a formulat recurs, prin care a invocat faptul că decizia atacată este nelegală şi vădit netemeinică.

Recursul a fost comunicat intimatei-pârâte B. S.R.L. la 10.07.2024, care nu a depus întâmpinare la dosar.

Înalta Curte, făcând aplicarea dispoziţiilor art. 494, raportat la art. 482 şi la art. 248 C. proc. civ., a luat în examinare cu prioritate excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată din oficiu, pe care o apreciază ca întemeiată pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 457 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei.

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac astfel cum sunt prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti, regulă cu valoare de principiu constituţional, potrivit art. 129 din Constituţie.

Instanţa supremă reţine că, la baza cererii de revizuire stă acţiunea, introdusă pe rolul Tribunalului Iaşi la 13.11.2020, sub dosar nr. x/2020, prin care reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., obligarea pârâtei la plata sumei de 5.000 RON, reprezentând drepturi salariale şi la plata sumei de 5.000 RON, reprezentând daune morale, fiind dedus judecăţii un conflict de muncă.

Potrivit art. 269 alin. (1) din Codul muncii "judecarea conflictelor de muncă este de competenţa instanţelor judecătoreşti, stabilite potrivit legii".

Totodată, conform art. 208 din Legea dialogului social nr. 62/2011, republicată şi modificată, în vigoare la data formulării cererii de chemare în judecată, 13.11.2020, conflictele individuale de muncă se soluţionează în primă instanţă de către tribunal, iar, potrivit art. 214 din acelaşi act normativ, "hotărârile instanţei de fond sunt supuse numai apelului".

Conform art. 216 din Legea dialogului social nr. 62/2011, dispoziţiile acestui act normativ, referitoare la procedura de soluţionare a conflictelor individuale de muncă, se completează în mod corespunzător cu prevederile C. proc. civ.

În acest sens, se constată că legiuitorul a prevăzut la art. 483 alin. (2) C. proc. civ. că "nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în [...] conflictele de muncă şi asigurări sociale [...]. De asemenea, nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului".

Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., "sunt hotărâri definitive [...] 4. hotărârile date în apel fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs", iar în conformitate cu alin. (2) al aceluiaşi articol "hotărârile prevăzute la alin. (1) devin definitive la data expirării termenului de exercitare a apelului ori recursului sau, după caz, la data pronunţării".

Prin urmare, instanţa are obligaţia de a analiza căile de atac în limitele şi cu respectarea condiţiilor impuse de lege în respectarea principiului preeminenţei dreptului, recunoscut în preambulul Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale şi, implicit, a principiului securităţii raporturilor juridice, conform căruia o hotărâre definitivă nu mai poate forma obiectul controlului de legalitate, în afara căilor extraordinare de atac expres şi limitativ prevăzute de lege.

Cum textele de lege anterior evocate exclud dreptul la recurs în litigiile de muncă, rezultă că decizia pronunţată în apel este o hotărâre definitivă de la data pronunţării, conform art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.

Potrivit art. 513 alin. (5) C. proc. civ., "hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită".

Recurentul a formulat cerere de revizuire împotriva sentinţei nr. 1763/21.07.2021, pronunţată de Tribunalul Iaşi în dosarul nr. x/2020, hotărâre care este supusă doar căii de atac a apelului, potrivit dispoziţiilor art. 214 din Legea dialogului social nr. 62/2011, coroborat cu dispoziţiile art. 483 alin. (2) C. proc. civ.

Având în vedere că hotărârea atacată cu revizuire se atacă numai cu apel, rezultă că şi împotriva hotărârii instanţei de retractare se poate exercita numai calea de atac a apelului, conform art. 513 alin. (5) C. proc. civ., decizia pronunţată asupra apelului fiind definitivă de la data pronunţării, conform art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.

Fiind o hotărâre definitivă de la data pronunţării, rezultă că decizia civilă nr. 447/2024 din 14 mai 2024, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs.

Instanţa nu are posibilitatea de a considera ca admisibilă orice cale de atac promovată, chiar dacă hotărârea atacată ar fi considerată de părţi netemeinică sau nelegală, ci are obligaţia de a analiza căile de atac în limitele şi cu respectarea condiţiilor impuse de lege în respectarea principiului preeminenţei dreptului, recunoscut în preambulul Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale şi, implicit, a principiului securităţii raporturilor juridice, conform căruia o hotărâre definitivă nu mai poate forma obiectul controlului de legalitate, în afara căilor extraordinare de atac expres şi limitativ stabilite de lege.

Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte, dând eficienţă textelor de lege sus-menţionate, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a raportat la art. 499 teza a II-a C. proc. civ., va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-revizuent A. împotriva deciziei civile nr. 447/2024 din 14 mai 2024, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale în dosar nr. x/2022.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-revizuent A. împotriva deciziei civile nr. 447/2024 din 14 mai 2024, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, ca inadmisibil.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 10 octombrie 2024.