Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1768/2024 AI generated

Loss of procedural interest moots extraordinary appeal against denial of legal aid in pending civil recourse

Case Number Decizia nr. 1768/2024
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Cassation and Justice dismissed the *contestație în anulare* (extraordinary appeal) as lacking current interest, thereby upholding the lower instance decision from May 16, 2024, which had dismissed the petition for re-examination. The dispute concerned the procedural validity of a decision denying the applicant's request for legal aid in a civil appeal; the applicant argued that the court violated their constitutional right to a fair trial and access to justice by ruling without citing parties or informing them of the hearing date, rendering the decision absolutely null. However, the court determined that the applicant no longer justified a current procedural interest because the underlying appeal in the main case had been rejected as inadmissible on June 19, 2024, rendering the extraordinary appeal devoid of practical finality. The decision was grounded in Article 248(1) of the Code of Civil Procedure (handling of exceptions in priority), Article 33, and Article 458, which require a justifiable current interest for exercising civil actions and appeals.

Legislator headnote

AI generated

art. 503 alin. (1) C. proc. civ, art. 248 alin. (1) din C. proc. civ, art. 458 C. proc. civ, art. 248 alin. (1) C. proc. civ, art. 33, art. 458; Loss of procedural interest moots extraordinary appeal against denial of legal aid in pending civil recourse: The dispute concerned the procedural validity of a decision denying the applicant's request for legal aid in a civil appeal; the applicant argued that the court violated their constitutional right to a fair trial and access to justice by ruling without citing parties or informing them of the hearing date, rendering the decision absolutely null. However, the court determined that the applicant no longer justified a current procedural interest because the underlying appeal in the main case had been rejected as inadmissible on June 19, 2024, rendering the extraordinary appeal devoid of practical finality. The decision was grounded in Article 248(1) of the Code of Civil Procedure (handling of exceptions in priority), Article 33, and Article 458, which require a justifiable current interest for exercising civil actions and appeals.

Keywords

AI generated
loss of procedural interest procedural rights article of civil procedure legal aid procedural nullity grounds for cassation

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 248 alin. (1) C. proc. civ.

Basis for admitting the exception of lack of interest in priority, which rendered the examination of other grounds unnecessary and led to the dismissal of the appeal.

art. 33

Procedural basis cited in the dispositive to support the dismissal of the appeal for lack of interest.

art. 458

Substantive ground justifying the dismissal, as the applicant failed to justify a current legal interest in exercising the appeal.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 10 octombrie 2024

Asupra contestaţiei în anulare de faţă, reţine următoarele:

În cadrul dosarului nr. x/2022, aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, având ca obiect recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei nr. 6/2023-A/10.01.2023, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, petentul A. a solicitat acordarea ajutorului public judiciar, sub forma asistenţei prin avocat.

Prin încheierea din 06.03.2024, pronunţată în dosarul nr. x/2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a respins cererea.

Împotriva acestei încheieri, petentul a formulat cerere de reexaminare.

Prin încheierea din 16.05.2024, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2022.1, a fost respinsă cererea formulată de petentul A. privind reexaminarea încheierii de şedinţă din 06.03.2024, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2022.

Împotriva acestei încheieri, contestatorul A. a formulat contestaţie în anulare, prin care a solicitat admiterea contestaţiei în anulare, iar prin decizia ce se va pronunţa, să se constate nulitatea absolută a încheierii atacate.

Contestatorul arată că, prin soluţia pronunţată, i-a fost încălcat dreptul constituţional de acces la justiţie, protejat de art. 6 din C.E.D.O.

Astfel, contestatorul învederează că, deşi a făcut demersuri, nu a reuşit să obţină informaţii privind termenul la care se va soluţiona cererea de reexaminare, fiind astfel în imposibilitate de a formula note de şedinţă pentru termenul din 16.05.2024. Apreciază că personalul instanţei a încălcat normele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii, în concordanţă cu art. 174 şi urm. C. proc. civ., şi a adus atingere dreptului petentului la apărare şi la un proces echitabil prevăzut de art. 6 C.E.D.O., iar soluţia instanţei de control judiciar nu poate fi decât anularea încheierii şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

Susţine că motivul de contestaţie în anulare reglementat de dispoziţiile art. 503 alin. (1) C. proc. civ. vizează o situaţie obiectivă, în care partea nu a fost legal citată şi nici nu s-a prezentat în faţa instanţei de judecată, legiuitorul prezumând necunoaşterea de către aceasta a termenului de judecată şi, prin urmare, vătămarea adusă drepturilor sale procesuale.

Aşadar, arată că încheierea este nelegală, întrucât a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor privind primul termen de judecată al cererii de reexaminare, termen care nu a fost adus la cunoştinţa petentului prin afişare pe site-ul instanţei de judecată.

În continuare, susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (5) privind calitatea legilor, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justiţie, art. 24 privind dreptul la apărare, art. 31 privind dreptul la informaţie, art. 6 privind dreptul la un proces echitabil, art. 14 privind interzicerea discriminării şi art. 53 privind apărarea drepturilor omului recunoscute prin Convenţia Europeană pentru apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.

Accesul la o instanţă înseamnă asigurarea şi acordarea tuturor garanţiilor procedurale, necesare realizării unui proces echitabil, or, susţine că, în cazul acestuia, acest drept a fost eliminat.

Invocă şi prevederile art. 124 alin. (2) din Constituţia României, privind caracterul unic, imparţial şi egal al justiţiei.

Referitor la dispoziţia "fără citarea părţilor", susţine că nu echivalează cu sintagma "fără prezenţa părţilor", sens în care arată că, atâta vreme cât legiuitorul a precizat doar faptul că judecata se face fără citarea părţilor, iar citarea se referă la procedura instituită prin art. 153 şi urm. C. proc. civ., rezultă cu evidenţă că spiritul normelor în discuţie nu este în sensul interzicerii participării părţilor, care pot fi încunoştinţate de coordonatele judecăţii prin alte mijloace, care nu au fost asigurate de către instanţa de judecată în acest caz.

Mai susţine că i-a fost îngrădit dreptul de a depune concluzii scrise, chiar dacă nu era obligatorie citarea părţilor.

În drept, contestaţia a fost întemeiată pe dispoziţiile la care contestatorul a făcut referire.

Contestaţia în anulare a fost comunicată intimatei B. la 11.07.2024, iar aceasta a formulat întâmpinare, la 12.08.2024, prin care a solicitat respingerea contestaţiei, ca inadmisibilă.

Întâmpinarea a fost comunicată contestatorului, care, la 06.09.2024, a depus răspuns la întâmpinare.

Înalta Curte, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia lipsei de interes, soluţionarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepţii, constată următoarele:

Contestaţia în anulare are ca obiect încheierea din 16.05.2024, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2022.1, prin care a fost respinsă cererea formulată de petentul A. privind reexaminarea încheierii de şedinţă din 06.03.2024, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2022.

Instanţa supremă reţine că, prin încheierea din 06.03.2024, pronunţată în dosarul nr. x/2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a respins cererea petentului A. privind acordarea ajutorului public judiciar sub forma asistenţei prin avocat în cadrul dosarului nr. x/2022

Din verificările efectuate în sistemul informatic al instanţelor, se constată că, prin decizia nr. 1425 din 19 iunie 2024, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2022, a fost respins, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei nr. 6/2003-A/10.01.2023, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă.

Potrivit art. 458 C. proc. civ. "Căile de atac pot fi exercitate numai de părţile aflate în proces care justifică un interes, în afară de cazul în care, potrivit legii, acest drept îl au şi alte organe sau persoane."

Aşadar, una dintre condiţiile de exercitare a acţiunii civile în vederea protecţiei dreptului subiectiv este şi aceea ca titularul ei să justifice, printre altele, un interes actual, determinat şi legitim, condiţie ce subzistă şi în cazul exercitării căilor de atac.

Întrucât contestaţia în anulare a vizat nemulţumirea petentului A. legată de măsura instanţei de respingere a cererii de acordare a ajutorului public judiciar prin avocat, în soluţionarea recursului ce face obiectul dosarului nr. x/2022, iar recursul a fost soluţionat la 19 iunie 2024, contestatorul nu mai justifică un interes actual în judecarea căii extraordinare de atac exercitate împotriva respectivei încheieri, demersul procesual fiind lipsit de finalitate practică din punct de vedere juridic.

Faţă de această împrejurare, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., coroborat cu art. 33 şi art. 458 din acelaşi cod, Înalta Curte va admite excepţia lipsei de interes şi va respinge, ca fiind lipsită de interes, contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva încheierii de şedinţă din 16 mai 2024, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2022.1.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva încheierii de şedinţă din 16 mai 2024, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2022.1., ca fiind lipsită de interes.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 10 octombrie 2024.