Territorial jurisdiction for labor disputes against a court: application of compulsory removal rules to judicial institutions as defendants

Şedinţa publică din data de 9 octombrie 2024

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Alba la 23 decembrie 2022, sub nr. x/2022, reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Curtea de Apel Timişoara a solicitat instanţei ca prin sentinţa ce se va pronunţa să dispună obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale, incluzând sporurile şi indemnizaţiile aferente, prin plata unei sume compensatorii conform art. 38 alin. (6)1 din Legea 153/2017, reprezentând diferenţa dintre venitul lunar la care era îndreptăţită prin recalcularea indemnizaţiei de încadrare prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 605,225 RON şi venitul lunar plătit efectiv, pentru ultimii 3 ani anteriori introducerii cererii de chemare în judecată şi pentru viitor, inclusiv după intrarea în vigoare a Legii nr. 153/2017 şi până la o nouă modificare legislativă, suma rezultată urmând să fie actualizată cu rata inflaţiei la data plăţii efective şi obligarea pârâtei la plata dobânzii legale penalizatoare aferentă drepturilor salariale restante, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 38 alin. (6)1 din Legea 153/2017, art. 268 şi art. 166 alin. (4) din Legea 53/2003, raportat art. 1535 din Noul C. civ. şi la art. 29, art. 30 şi art. 195 C. proc. civ.

La termenul de la 14 septembrie 2023, Tribunalul Alba, secţia I civilă a invocat din oficiu excepţia necompetenţei teritoriale pe care a admis-o prin sentinţa civilă nr. 2006 din aceeaşi dată şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiş.

În esenţă, Tribunalul Alba a reţinut că reclamanta a deţinut calitatea de grefier în cadrul Curţii de Apel Timişoara, fiind pensionată la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, şi că a învestit instanţa cu soluţionarea unui litigiu de muncă. Faţă de prevederile art. 269 Codul muncii coroborat cu art. 210 din Legea n. 62/2011, tribunalul a considerat că reclamanta are dreptul de opţiune între instanţa locului domiciliului sau a locului de muncă. A observat că Tribunalul Alba nu este nici instanţa în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul reclamanta, şi nici instanţa locului său de muncă, iar dispoziţiile art. 127 C. proc. civ. nu sunt incidente în speţă. A stabilit că instanţa competentă este Tribunalul Timiş.

Ca urmare, cauza a fost trimisă spre soluţionare Tribunalului Timiş, secţia I civilă.

La termenul de la 24 aprilie 2024, Tribunalul Timiş, secţia I civilă a invocat din oficiu excepţia necompetenţei teritoriale pe care a admis-o prin sentinţa civilă nr. 580 din aceeaşi dată, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Alba, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, a dispus înaintarea dosarului către instanţa supremă, în vederea soluţionării acestuia, şi a suspendat judecata cauzei.

În esenţă, Tribunalul Timiş a reţinut că reclamanta a avut calitatea de personal auxiliar de specialitate în cadrul instanţei pârâte, fiind pensionară la data înregistrării acţiunii, şi a formulat cererea în contradictoriu cu o instanţă de judecată. A mai reţinut că o astfel de cerere ar fi trebuit soluţionată de Tribunalul Timiş, instanţă inferioară pârâtei Curţii de Apel Timişoara şi că, în temeiul dispoziţiilor art. 127 C. proc. civ., dată fiind competenţa alternativă, reclamanta avea dreptul să sesizeze o instanţă de acelaşi grad din circumscripţia oricărei curţi de apel învecinate cu instanţa pârâtă din prezenta cauză. A stabilit că instanţa competentă este Tribunalul Alba, aflat în circumscripţia Curţii de Apel Alba - Iulia şi învestit de reclamantă prin cererea de chemare în judecată.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Tribunalului Alba, secţia I civilă competenţa de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte constată că instanţele, respectiv Tribunalul Alba, secţia I civilă şi Tribunalul Timiş, secţia I civilă, s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeaşi cauză, declinările de competenţă între instanţele sesizate sunt reciproce şi cel puţin una dintre cele două instanţe este competentă să soluţioneze cauza.

Nici una din instanţele aflate în conflict nu se consideră competentă din punct de vedere teritorial să judece cererea cu care a fost sesizată.

Fiind îndeplinite condiţiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluţionarea prezentului conflict negativ de competenţă prin emiterea regulatorului de competenţă.

Înalta Curte reţine că instanţele au fost învestite cu judecarea unui litigiu de muncă, având ca obiect drepturi băneşti de natură salarială, solicitate de reclamantă, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Apel Timişoara.

Pentru a determina competenţa teritorială de soluţionare a cauzei, instanţa supremă va avea în vedere dispoziţiile art. 127 alin. (2) şi alin. (2)1 C. proc. civ., dispoziţii legale care reglementează competenţa facultativă de soluţionare a litigiilor în care părţile sunt judecători sau instanţe de judecată, fie că au calitatea de reclamanţi sau de pârâţi.

În conformitate cu aceste dispoziţii legale, în cazul cererii introduse împotriva unui judecător şi care ar fi de competenţa instanţei la care acesta îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare sau împotriva unei instanţe de judecată, competenţa de soluţionare aparţine uneia dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii.

Astfel cum a statuat Curtea Constituţională în considerentele Deciziei nr. 290 din 26 aprilie 2018, competenţa facultativă are caracter de noutate în legislaţia procesual civilă, neregăsindu-se în C. proc. civ. din 1865. Prin reglementarea acesteia s-a urmărit crearea unui mecanism mai simplu, mai eficient şi mai energic decât cel al strămutării procesului civil (la care se putea apela în temeiul vechii reglementări), legea creând un drept al părţii de a proceda la alegerea unei alte instanţe pentru soluţionarea cauzei, fără să mai fie necesară sesizarea unei instanţe superioare spre a se pronunţa asupra cererii de strămutare. Prevederile art. 127 C. proc. civ. au drept scop asigurarea climatului de imparţialitate şi de obiectivitate necesar soluţionării cauzelor în conformitate cu exigenţele art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale referitoare la dreptul părţii la "o instanţă independentă şi imparţială".

Prin dispozitivul aceleiaşi decizii a Curţii Constituţionale s-a stabilit că dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi alin. (2) C. proc. civ. sunt constituţionale în măsura în care privesc şi instanţa de judecată în calitate de parte reclamantă/pârâtă, soluţie care a fost reflectată în alin. (2)1 al art. 127 din acelaşi cod, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018.

În prezenta cauză, în calitate de pârâtă a fost chemată Curtea de Apel Timişoara, iar instanţa competentă, conform prevederilor din legislaţia muncii, ar fi fost Tribunalul Timiş, aflat în circumscripţia Curţii de Apel Timişoara, astfel că instanţa competentă să judece cauza se stabileşte în raport de noţiunea extinsă pe care Curtea Constituţională a dat-o sintagmei de judecător din art. 127 C. proc. civ., incluzând şi instanţa de judecată, în scopul asigurării imparţialităţii obiective.

În temeiul textelor de lege mai sus menţionate, competenţa teritorială de soluţionare a cauzei revine Tribunalului Alba, instanţă judecătorească de acelaşi grad cu Tribunalul Timiş şi care se află în circumscripţia Curţii de Apel Alba Iulia, învecinată Curţii de Apel Timişoara.

Aşa fiind, în raport de considerentele expuse şi de principiul asigurării accesului efectiv la justiţie, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Alba, secţia I civilă, căruia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecăţii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Alba, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 9 octombrie 2024.