Territorial jurisdiction for flight delay claims by an assignee: domestic branch location prevails over EU departure airport rule where incompetence exception was not timely raised

Şedinţa publică din data de 9 octombrie 2024

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Buftea la 16 martie 2023 sub nr. x/2023, reclamanta A. S.A. a chemat în judecată pe pârâta B. - Sucursala Otopeni, solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună obligarea pârâtei la plata sumei în cuantum de 250 euro, echivalent în RON, reprezentând compensaţie întârziere zbor şi la plata dobânzii legale penalizatoare, aferente debitului principal, începând cu data introducerii cererii de chemare în judecată şi până la data plăţii.

La termenul de la 13 septembrie 2023, Judecătoria Buftea a invocat excepţia necompetenţei teritoriale, pe care a admis-o prin sentinţa civilă nr. 8368 din 28 septembrie 2023 şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca.

În esenţă, Judecătoria Buftea a reţinut că potrivit dispoziţiilor art. 1081 alin. (1) pct. 4 coroborat cu art. 1072 alin. (1) C. proc. civ., instanţele judecătoreşti române sunt competente să judece şi litigiile în care aeroportul de îmbarcare/încărcare sau debarcare/descărcare a pasagerilor sau mărfii transportate se află în România, competenţa determinându-se potrivit C. proc. civ.. A mai reţinut că trebuie avute în vedere şi dispoziţiile art. 5 pct. 1 lit. b) a doua liniuţă din Regulamentul (CE) nr. 44/2001 al Consiliului din 22 decembrie 2000 privind competenţa judiciară, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială, precum şi dispoziţiile art. 7 pct. 1 lit. b) a doua liniuţă din Regulamentul (UE) nr. 1215/2012 al Parlamentului European şi al Consiliului din 12 decembrie 2012 privind competenţa judiciară. Constatând că serviciile au fost prestate de pârâtă în Cluj-Napoca, pasagerul îmbarcându-se într-un avion care a decolat de pe Aeroportul Cluj-Napoca, instanţa a statuat că este vorba de o competenţă teritorială exclusivă şi că este competentă să soluţioneze cauza Judecătoria Cluj-Napoca.

Ca urmare, dosarul a fost trimis Judecătoriei Cluj-Napoca.

La termenul de la 6 martie 2024, Judecătoria Cluj-Napoca a invocat excepţia necompetenţei teritoriale, pe care a admis-o prin sentinţa civilă nr. 3548 din aceeaşi dată, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea, a constatat ivit conflictul de competenţă, a suspendat judecarea cauzei şi a înaintat dosarul către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului.

În esenţă, Judecătoria Cluj-Napoca a reţinut că este vorba de o competenţă teritorială de ordine privată, reglementată de art. 107 alin. (1) coroborat cu art. 113 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., iar în raport de art. 129 şi art. 130 din acelaşi cod, nu poate fi invocată de instanţă din oficiu. A mai reţinut că reclamantă este societatea A. S.A., cesionar de creanţe, şi nu persoana care a fost direct prejudiciată, astfel că situaţia este diferită de situaţia din cauzele conexate C-274/16, C-447/16 şi C-448/16, pe care Judecătoria Buftea a invocat-o în considerentele sentinţei de declinare. Aşa fiind, instanţa a reţinut că Judecătoria Buftea, în baza competenţei alternative, era competentă să soluţioneze prezenta cauză.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Judecătoriei Buftea competenţa de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte constată că instanţele învestite, respectiv Judecătoria Buftea şi Judecătoria Cluj-Napoca, s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeaşi cauză, declinările de competenţă între instanţele sesizate sunt reciproce şi cel puţin una dintre aceste instanţe este competentă să soluţioneze cauza.

Nici una din instanţele aflate în conflict nu se consideră competentă, din punct de vedere teritorial, să judece cererea cu care a fost sesizată.

Fiind îndeplinite condiţiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluţionarea prezentului conflict negativ de competenţă prin emiterea regulatorului de competenţă.

Înalta Curte reţine că obiectul litigiului vizează cererea de valoare redusă introdusă de reclamanta A. S.A. împotriva pârâtei B. - Sucursala Otopeni, societate străină având naţionalitatea unui stat membru al Uniunii Europene şi un sediu secundar în România, localitatea Otopeni, jud. Ilfov, prin care s-a solicitat obligarea pârâtei la plata compensaţiei pentru întârzierea zborului, conform art. 7 alin. (1) lit. b) din Regulamentul CE 261/2004.

Prin hotărârea CJUE din 9 iulie 2009 pronunţată în Cauza C-204/08 s-a reţinut că art. 5 pct. 1 lit. b) a doua liniuţă din Regulamentul (CE) nr. 44/2001 al Consiliului din 22 decembrie 2000 privind competenţa judiciară, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială trebuie interpretat în sensul că instanţa în circumscripţia căreia se găseşte locul de plecare sau locul de sosire a avionului, convenite în contractul de transport, este competentă să judece o cerere de compensaţii întemeiată pe Regulamentul (CE) nr. 261/2004 şi pe un contract de transport aerian de persoane efectuat dintr-un stat membru cu destinaţia într-un alt stat membru, în temeiul unui contract încheiat cu o singură companie aeriană, operator de transport efectiv.

Textul din regulamentul european care se referă la sintagmele "instanţa locului de plecare sau a locului de sosire a avionului" se interpretează în sensul că este competentă instanţa din statul unde se află locul de plecare sau instanţa din statul locului de sosire a avionului deoarece raţiunea regulamentului este de a stabili instanţa cărui stat membru al uniunii va fi competentă să soluţioneze un litigiu cu element de extraneitate intracomunitar. Odată stabilit statul a cărui instanţă este competentă a soluţiona cererea, determinarea competenţei materiale şi teritoriale a instanţei din statul respectiv se realizează potrivit regulilor de procedură ale acelui stat.

În cauză, reclamanta A. S.A. este cesionara pretenţiilor reprezentând despăgubiri, şi nu beneficiarul direct al serviciilor de transport aerian, această societate desfăşurând o activitate profesională în domeniul recuperării creanţelor.

În aceste condiţii, competenţa teritorială se stabileşte potrivit regulilor de drept comun ce guvernează activitatea unei sucursale situate în România a unei persoane juridice cu sediul într-un alt stat al Uniunii Europene; aceasta este situată în oraşul Otopeni, judeţul Ilfov, localitate aflată în circumscripţia Judecătoriei Buftea.

Prin urmare, din punct de vedere teritorial sunt incidente prevederile art. 109 C. proc. civ., conform cărora "cererea de chemare în judecată împotriva unei persoane juridice de drept privat se poate face şi la instanţa locului unde ea are un dezmembrământ fără personalitate juridică, pentru obligaţiile ce urmează a fi executate în acel loc sau care izvorăsc din acte încheiate prin reprezentantul dezmembrământului ori din fapte săvârşite de acesta".

Pe de altă parte, întrucât creanţa cedată derivă dintr-un contract de transport, trebuie avute în vedere şi dispoziţiile art. 113 alin. (1) pct. 3 şi pct. 6 C. proc. civ., potrivit cărora, în afară de instanţele prevăzute la art. 107-112 din acelaşi cod, mai este competentă instanţa locului prevăzut în contract pentru executarea obligaţiei sau, în cazul contractelor de transport, instanţa locului de plecare sau de sosire.

Ca urmare, fiind vorba despre o competenţă teritorială alternativă, art. 129 alin. (3) C. proc. civ. stabileşte caracterul său de ordine privată, aceasta putând fi invocată în condiţiile stabilite de art. 130 alin. (3) din acelaşi cod, numai de către pârât prin întâmpinare sau la primul termen de judecată.

În prezenta cauză pârâta nu a invocat necompetenţa instanţei în termenul reglementat de lege, astfel că instanţa iniţial sesizată, Judecătoria Buftea, nu avea posibilitatea de a invoca din oficiu această excepţie şi a rămas învestită în mod legal să judece litigiul.

Aşa fiind, în raport de considerentele expuse şi de principiul asigurării accesului efectiv la justiţie, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea căreia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecăţii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 9 octombrie 2024.