Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1692/2024 AI generated

Alleged refusal to transmit cassation request and adjudicate merits fails as procedural delay claim under Art. 522 CPC

Case Number Decizia nr. 1692/2024
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed as unfounded the complaint for procedural delay filed by the appellant, ruling without further recourse and confirming that the lower court’s actions did not constitute unjustified dilatory tactics. The dispute involved a civil claim for revendication where the appellant alleged that the Court of Appeal unreasonably refused to adjudicate the merits and failed to forward the case for cassation, additionally objecting to a fine imposed for bad-faith recusal motions and the denial of a deadline to motivate those motions in writing. The Court held that the subject matter fell outside the specific grounds for a delay complaint under Articles 522 and 524 of the Code of Civil Procedure, noting that the appeal had been properly dismissed as inadmissible, the subsequent completion request was resolved, and the cassation request was lawfully transmitted to the Supreme Court in accordance with internal regulations, thereby establishing that the litigation was processed within a reasonable timeframe under Article 525 of the Code of Civil Procedure.

Legislator headnote

AI generated

art. 524 C. proc. civ, art. 6 C. proc. civ, art. 267 C. pen, art. 266 din Legea nr. 303/2022, art. 524 alin. (1) C. proc. civ, art. 51 alin. (3) C. proc. civ; Alleged refusal to transmit cassation request and adjudicate merits fails as procedural delay claim under Art. 522 CPC: The dispute involved a civil claim for revendication where the appellant alleged that the Court of Appeal unreasonably refused to adjudicate the merits and failed to forward the case for cassation, additionally objecting to a fine imposed for bad-faith recusal motions and the denial of a deadline to motivate those motions in writing. The Court held that the subject matter fell outside the specific grounds for a delay complaint under Articles 522 and 524 of the Code of Civil Procedure, noting that the appeal had been properly dismissed as inadmissible, the subsequent completion request was resolved, and the cassation request was lawfully transmitted to the Supreme Court in accordance with internal regulations, thereby establishing that the litigation was processed within a reasonable timeframe under Article 525 of the Code of Civil Procedure.

Keywords

AI generated
unjustified procedural delay matter in dispute grounds for cassation Civil Procedure Code motion for recusal e-justice

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 525 alin. (5) C. proc. civ.

Legal basis cited in the dispositive for dismissing the complaint for procedural delay as unfounded.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 8 octombrie 2024

Deliberând asupra contestaţiei privind tergiversarea procesului, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă la 20.06.2024, sub nr. de dosar x/2022, petentul A. a formulat contestaţie privind tergiversarea procesului ce formează obiectul dosarului nr. x/2022 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în temeiul art. 522 alin. (1) şi alin. (2) punctul 1 şi art. 524 C. proc. civ.

În motivare, petentul a susţinut că i se încalcă dreptul la un proces echitabil desfăşurat în termen optim previzibil prevăzut la art. 6 C. proc. civ., art. 6 din Convenţia Drepturilor Omului, arătând, în acest sens, următoarele: la 2 mai 2024 a trimis cererea sa de recurs la registratura Curţii de Apel Bucureşti; la 7 mai 2024 a primit confirmarea recepţionării recursului formulat; la 13 mai 2024 şi 21 mai 2024 a redirecţionat recursul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru ca să fie cerut dosarul de către registratura instanţei supreme; la 29 mai 2024 a redirecţionat cererea de recurs la adresa de poştă electronică a Preşedintelui Curţii de Apel Bucureşti cu invocarea prevederilor art. 267 C. pen. şi art. 266 din Legea nr. 303/2022 cu rugămintea de a sesiza Consiliul Superior al Magistraturii.

S-a mai arătat că, între timp, la Curtea de Apel Bucureşti, a fost formulată de către avocaţii reprezentanţi ai S.C. B. S.A. o cerere de completare a greşit denumitei decizia civilă nr. 560A/29.03.2024, care a fost soluţionată la 07.06.2024 printr-o altă încheiere de şedinţă cu rea-credinţă şi greşit denumită decizia civilă nr. 939/07.06.2024.

A susţinut petentul că, în fapt, cu rea-credinţă şi greşit denumită, decizia civilă nr. 560A/29.03.2024 este o încheiere de şedinţă de la acea dată, aşa cum în mod corect apare pe pagina de internet a dosarului nr. x/2022

Tot ceea ce se întâmplă la Curtea de Apel Bucureşti este o tergiversare a judecării pe fondul litigiului cu obiect revendicare în dosarul nr. x/2022, este o repetare în mai multe rânduri a încălcării dreptului la un proces echitabil desfăşurat într-un termen rezonabil prevăzut de art. 6 C. proc. civ. şi de art. 6 din Convenţia Drepturilor Omului, încălcare care se repetă de şapte ani, în fapt, litigiul datând din 7 august 2017, când a fost înregistrat la Judecătoria Braşov dosarul cu nr. x/2017

A arătat că înţelege să depună şi la registratura Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie această contestaţie privind tergiversarea procesului datorită prevederilor art. 524 alin. (1) C. proc. civ. şi datorită faptului că la 2 mai 2024 a trimis recursul la Curtea de Apel Bucureşti pentru prima dată, urmat de mai multe trimiteri care nu au avut efectul ca dosarul cauzei să ajungă la dispoziţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ceea ce înseamnă că instanţa care este învestită să judece recursul este Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în înţelesul prevederilor art. 524 alin. (1) C. proc. civ.

Petentul a susţinut că situaţia prezentată îl duce cu gândul la infracţiunea de abuz în serviciu înfăptuită de către mai mulţi judecători, iar într-un context mai larg la înşelăciune, complicitate la înşelăciune, constituire şi aderare la grup infracţional organizat.

A mai arătat petentul că situaţia de fapt evidenţiată la 8 iunie 2024 pe pagina de internet a Curţii de Apel Bucureşti va fi ataşată acestei contestaţii pentru a proba afirmaţiile susţinute.

În continuare, petentul a arătat că a fost amendat pe nedrept cu 500 RON pentru că ar fi formulat cu evidentă rea-credinţă o cerere de recuzare pentru doi judecători.

Referitor la acest aspect, petentul a susţinut că şi-a manifestat intenţia de a formula şi motiva în scris două cereri de recuzare pentru fiecare dintre judecătorii C. şi D. şi că, la 24 mai 2024, a cerut un termen în cunoştinţă pentru a le motiva, dar nu i s-a comunicat un termen în cunoştinţă la acel moment; totodată, a arătat că, la 24 mai 2024, a răspuns cu solicitudine, cu demnitate, în limitele libertăţii de exprimare, prevăzută de art. 30 din Constituţia României, şi respect la întrebările preşedintelui completului de judecată.

S-a mai susţinut că intenţia preşedintelui instanţei nu a fost în limitele legale şi, de fapt a procedat, cu evidentă rea-credinţă, fără nici un avertisment că are de gând să procedeze la un interogatoriu ilegal, interzis prin prevederile art. 51 alin. (3) C. proc. civ. cu privire la motivele cererilor de recuzare.

În fapt, la dosarul cauzei, nu există nici o cerere de recuzare motivată şi formulată "pentru fiecare judecător în parte", aşa cum este prevăzut la art. 47 alin. (1) C. proc. civ., deoarece nu i s-a acordat posibilitatea de a motiva în scris cele două cereri de recuzare, pe care, verbal, şi-a manifestat intenţia de a le formula şi motiva în scris.

A susţinut că, întrucât nu i s-a oferit posibilitatea de a motiva şi formula în scris cele două cereri de recuzare, au fost încălcate prevederile art. 13 alin. (3) C. proc. civ., respectiv, i-a fost încălcat dreptul de apărare; de asemenea, a fost încălcat şi art. 9 C. proc. civ., respectiv, i-a fost încălcat dreptul de dispoziţie.

A mai arătat petentul că aceste drepturi i-au fost încălcate de fapt ca urmare a aplicării interogatoriului interzis de prevederile art. 51 alin. (3) C. proc. civ. în privinţa motivării celor două cereri de recuzare pe care, verbal, şi-a manifestat intenţia de a le motiva în scris.

Acest interogatoriu a fost acceptat în mod ilegal ca fiind "mijloc de dovadă a motivelor de recuzare" de către judecătorii E. şi F., acţiune interzisă de art. 51 C. proc. civ.. De asemenea, a susţinut petentul, s-a considerat cu rea-credinţă că a motivat o cerere de recuzare, formulată împotriva celor doi membri ai completului de judecată, prin interogatoriu aplicat ilegal, cerere de recuzare care, de fapt, nu există la dosar, ceea ce ar fi încălcat prevederile art. 47 C. proc. civ., iar, în contextul prevederilor art. 13 şi art. 9 C. proc. civ., ar fi trebuit să i se dea posibilitatea de a formula şi motiva în scris cele două cereri de recuzare pe care şi-a manifestat verbal intenţia de a le motiva în scris.

După redarea dispoziţiilor art. 47 din C. proc. civ., a mai susţinut petentul că la 29 mai 2024, a fost judecată o aşa-zisă cerere de recuzare a celor doi judecători ai completului de judecată, fără a i se da posibilitatea de a motiva în scris cele două cereri de recuzare.

De la 29 martie 2024, judecătorii de la Curtea de Apel Bucureşti tergiversează judecarea pe fondul litigiului prin invocarea şi acceptarea ilegală a excepţiei inadmisibilităţii apelului formulat în dosarul x/2022 şi refuză pur şi simplu să judece fondul litigiului.

Din 29 martie 2024 s-au scurs 80 de zile până la 17 iunie 2024, dată la care a fost semnată această contestaţie, iar, din 2 mai 2024, dată la care a fost trimisă cererea de recurs, până la 17 iunie 2024 s-au scurs 46 de zile.

Deoarece Curtea de Apel Bucureşti refuză pur şi simplu să judece pe fond cauza cu obiect revendicare şi de asemenea refuză să trimită dosarul nr. x/2022 la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu scopul de a fi judecat recursul declarat, petentul a solicitat să se dispună transmiterea dosarului de la Curtea de Apel Bucureşti spre instanţa supremă pentru judecarea recursului declarat la 2 mai 2024 şi înregistrat la 7 mai 2024 la Curtea de Apel Bucureşti.

La 9.09.2024 (plic, dosar), intimata B. a transmis întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestaţiei ca nefondată.

Analizând contestaţia privind tergiversarea procesului, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 522 alin. (1) din C. proc. civ., "Oricare dintre părţi, precum şi procurorul care participă la judecată pot face contestaţie prin care, invocând încălcarea dreptului la soluţionarea procesului într-un termen optim şi previzibil, să solicite luarea măsurilor legale pentru ca această situaţie să fie înlăturată."

La alin. (2) al aceluiaşi text de lege sunt prevăzute cazurile în care poate fi formulată contestaţia, motivele vizând atât culpa, cât şi atitudinea instanţei faţă de neglijenţa sau abuzul părţilor, a altor participanţi în proces ori a terţilor care aveau obligaţii legale sau judiciare.

Ca urmare, contestaţia la tergiversare este acţiunea prin care o parte urmăreşte înlăturarea dificultăţilor ivite în soluţionarea cauzelor civile într-un termen optim şi previzibil, scopul procedurii fiind acela de a se lua măsurile legale pentru ca eventuala situaţie de tergiversare să înceteze. Raţiunea reglementării acestei proceduri a fost aceea de a asigura dreptul părţii la o procedură echitabilă, eficientă, desfăşurată cu celeritate, prin sancţionarea conduitelor procesuale care se îndepărtează de la aceste rigori.

Ceea ce caracterizează toate cazurile prevăzute de art. 522 din C. proc. civ. este pasivitatea instanţei de judecată care are mijloacele necesare pentru corijarea conduitelor necorespunzătoare şi nu le foloseşte sau, mai grav, nesocoteşte ea însăşi dispoziţiile legale care-i impun o anumită conduită.

Examinând actele dosarului şi raportându-se la textele legale redate anterior, Înalta Curte reţine că obiectul contestaţiei la tergiversare pendinte îl reprezintă actele şi lucrările dosarului de apel nr. x/2022 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, respectiv nemulţumirea petentului referitoare la faptul că instanţa de apel refuză să judece pe fond cauza cu obiect revendicare şi, de asemenea, refuză să trimită dosarul nr. x/2022 la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu scopul de a fi judecat recursul declarat de acesta la 2 mai 2024 şi înregistrat la 7 mai 2024 la Curtea de Apel Bucureşti.

Astfel cum reiese din lecturarea cererii, aspectele invocate de petent nu sunt susceptibile de încadrare în niciunul dintre cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 522 alin. (2) din C. proc. civ.

În acest sens, se constată că instanţa de apel a soluţionat cauza cu care a fost învestită, în condiţiile în care prin decizia civilă nr. 560 din 29 martie 2024 a admis excepţia inadmisibilităţii apelului, invocată din oficiu, şi a respins ca inadmisibil apelul formulat de apelanţii-reclamanţi A. şi G. împotriva încheierii de şedinţă din 28 martie 2023 şi a deciziei civile nr. 3802 din 7 iunie 2023, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă şi, de asemenea, hotărârea pronunţată de curtea de apel a fost motivată anterior formulării prezentei contestaţii.

Se mai constată că, ulterior pronunţării deciziei civile nr. 560/29.03.2024, intimata B. a formulat o cerere de completare a dispozitivului deciziei anterior menţionate, care a fost soluţionată de curtea de apel prin decizia nr. 939 la 7.06.2024, hotărârea pronunţată de curtea de apel fiind motivată anterior formulării prezentei contestaţii.

Totodată, se constată că, la 2.05.2024, petentul A. a formulat la Curtea de Apel Bucureşti cerere de recurs în dosarul nr. x/2022, iar, din verificările efectuate rezultă că acesta a fost înaintat de curtea de apel către instanţa de control judiciar, în conformitate cu dispoziţiile Regulamentului de ordine interioară a instanţelor judecătoreşti, aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 3243/22.12.2022, fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă la 1.08.2024.

Prin urmare, susţinerile petentului în sensul că, în speţă, Curtea de Apel Bucureşti refuză să judece pe fond cauza cu obiect revendicare şi, de asemenea, refuză să trimită dosarul nr. x/2022 la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu scopul de a fi judecat recursul declarat la 2 mai 2024 şi înregistrat la 7 mai 2024 la Curtea de Apel Bucureşti, nu sunt fondate.

În ceea ce priveşte nemulţumirile petentului referitoare la soluţiile pronunţate de curtea de apel, la faptul că a fost amendat pentru cererile de recuzare şi la împrejurarea că nu i s-a permis să motiveze aceste cereri, Înalta Curte reţine că nu se circumscriu niciuneia dintre ipotezele instituite de art. 522 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ., astfel încât nu pot fi analizate în acest cadru procesual al contestaţiei privind tergiversarea procesului, care constituie un remediu procesual menit să garanteze dreptul la soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil.

În acest context, Înalta Curte constată că, prin măsurile luate, curtea de apel nu a determinat amânarea nejustificată ci, dimpotrivă, a asigurat soluţionarea procesului într-un termen rezonabil.

Aşa fiind, pentru toate considerentele arătate, în temeiul dispoziţiilor art. 525 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondată contestaţia privind tergiversarea procesului, formulată de petentul A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondată contestaţia privind tergiversarea procesului ce formează obiectul dosarului nr. x/2022 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, formulată de petentul A..

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 octombrie 2024.