Failure to formulate specific illegality grounds for extraordinary appeal in compensation claim for loss of use of state-administered land

Şedinţa publică din data de 26 septembrie 2024

Asupra recursului de faţă, constată şi reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa, secţia a II-a civilă la 07.11.2018, reclamanta MANGALIA S.A., prin lichidator judiciar consorţiul A. S.R.L. şi B.., a chemat în judecată pe pârâţii Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului şi Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, solicitând instanţei ca, prin hotărârea care o va pronunţa, să oblige pârâţii la plata către reclamantă a sumei de 396.174,24 euro, echivalentul în RON a sumei de 1.846.171,95 RON, reprezentând despăgubiri pentru lipsa de folosinţă a terenului în suprafaţă de 1.715,04 m.p., aferent activului Restaurant şi C. din Mangalia, pentru perioada cuprinsă între 29.01.2016 şi până în prezent, cu cheltuieli de judecată.

La 22.09.2021, D. S.R.L. a formulat cerere de intervenţie principală, solicitând introducerea sa în cauză şi obligarea pârâţilor la plata unor despăgubiri pentru lipsa de folosinţă a terenului în suprafaţă de 1.715,04 m.p., aferent activului Restaurant şi C. din Mangalia pentru perioada cuprinsă între data de 10.03.2021 şi până la zi, constând în suma de 12.005,82 euro/lună, în echivalentul în RON la cursul B.N.R. din ziua plăţii, cu cheltuieli de judecată.

Prin încheierea din 17.03.2022, Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă a încuviinţat în principiu cererea de intervenţie principală.

Prin sentinţa civilă nr. 837/30.06.2022, Tribunalul Constanţa, secţia a II- a civilă a respins excepţiile lipsei calităţii procesual pasive ale Statului Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, prin Direcţia Regională a Finanţelor Publice Galaţi, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa şi a Autorităţii pentru Administrarea Activelor Statului; a admis acţiunea şi a obligat pârâţii la plata către reclamantă a sumei de 39.166 euro, reprezentând despăgubiri pentru lipsa de folosinţă a terenului în suprafaţă de 1.715,04 mp, aferent activului Restaurant şi C. pentru perioada 29.01.2016-09.04.2021, a admis cererea de intervenţie principală formulată de intervenienta D. S.R.L. şi a obligat pârâţii la plata către intervenientă a sumei de 9.218 euro, reprezentând despăgubiri pentru lipsa de folosinţă a aceluiaşi imobil pentru perioada 10.04.2021-30.06.2022; a obligat pârâţii la plata sumei de 2.000 RON către reclamantă, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe, toate părţile au declarat apel.

Prin decizia civilă nr. 28/15.03.2023, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de Insolvenţă şi Litigii cu profesionişti şi societăţi a respins ca nefondate apelurile.

Împotriva acestei decizii, pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a declarat recurs, solicitând casarea ei şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe de apel.

În dezvoltarea primului motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a susţinut că instanţa de apel a încălcat art. 867 alin. (1) C. civ., dispoziţiile Legii nr. 215/2001 şi art. 12 din Legea nr. 213/1998, text în parte abrogat, în parte modificat prin Legea nr. 71/2011.

Sub acest aspect, recurenta a susţinut că, în mod nelegal, i-a fost respins apelul şi excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, context în care a redat un paragraf din considerentele hotărârii atacate.

În esenţă, recurenta a prezentat pe larg situaţia juridică a imobilului C. şi a argumentat că dreptul de administrare asupra acestui imobil, conferit prin H.G. nr. 765/01.07.2009, nu implică şi obligaţia de a plăti despăgubirile solicitate de reclamantă şi intervenientă pentru lipsa de folosinţă a terenului aferent.

De asemenea, recurenta a subliniat că deţine doar un drept de administrare, nu şi un drept de dispoziţie juridică asupra imobilului, context în care solicită să se constate lipsa calităţii sale procesuale faţă de efectele juridice ale H.G. nr. 765/01.07.2009 şi ale încheierii nr. 23343/31.03.2023 a O.C.P.I. Constanţa.

Următorul set de critici se referă atât la încălcarea dispoziţiilor art. 555, art. 1.357 şi art. 693 alin. (1) C. civ., privind dreptul de proprietate privată şi dreptul de superficie, cât şi a efectelor juridice ale contractului de vânzare-cumpărare nr. x/22.07.1992, deoarece terenul pe care este amplasat activul a fost dat în folosinţă până la clarificarea situaţiei juridice a acestuia, în baza H.G. nr. 834/1991 privind stabilirea şi evaluarea unor terenuri deţinute de societăţile comerciale cu capital de stat, urmând să facă obiectul unei negocieri ulterioare.

Invocând nelegala motivare a deciziei atacate, recurenta a reiterat pe larg argumentele referitoare la terenul pe care este amplasat activul, evidenţiind că terenul nu a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare enunţat; totodată, a solicitat instanţei de recurs să constate că dreptul de superficie asupra terenului a fost dobândit prin convenţie, respectiv contractul de vânzare-cumpărare nr. x/22.07.1992, fiind transferat dobânditorilor ulteriori, chiar dacă nu este stipulată în mod expres existenţa superficiei în actele juridice ulterioare.

Al treilea set de critici, subsumat art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., vizează încălcarea art. 17 din Legea 50/1991, art. 555, art. 1.357, art. 693 alin. (1) C. civ. şi efectele juridice ale contractului de vânzare-cumpărare nr. x/22.07.1992.

Redând un paragraf din considerentele reţinute de instanţa de apel, recurenta a afirmat că este nelegală şi abuzivă dispoziţia de obligare a sa la plata despăgubirilor pentru lipsa de folosinţă a terenului.

Sub acest aspect, a reiterat pe larg modalitatea în care s-a clarificat situaţia juridică a imobilului, prin încheierea nr. 23343/31.03.2023 a O.C.P.I. Constanţa, B.C.P.I. Mangalia, aspect recunoscut şi dovedit prin adresa de răspuns a Ministerului Finanţelor nr. 574.971/21.09.2023.

De asemenea, a susţinut că rapoartele de expertiză realizate de E. şi F. nu sunt valabile, iar suma stabilită pentru lipsa de folosinţă a terenului este exagerată în comparaţie cu preţul real de vânzare al terenului. În plus, solicită instanţei de recurs să observe că nu este aplicabil art. 17 din Legea nr. 50/1991, deoarece această dispoziţie se referă la concesiune, iar în cazul de faţă nu a fost încheiată nicio concesiune între părţi.

Recurenta a mai evidenţiat că, dreptul de superficie a fost constituit cu titlu gratuit prin contractul de vânzare-cumpărare nr. x/22.07.1992 şi că, potrivit jurisprudenţei, instanţa nu poate schimba înţelegerea părţilor în absenţa unui preţ convenit pentru folosinţa terenului. Se arată că, în cazul acţiunilor având ca obiect pretenţii, întemeiate pe răspunderea civilă delictuală, prejudiciul solicitat constă în contravaloarea lipsei de folosinţă, negându-se chiar dreptul de superficie al A.A.A.S., fapt ce tulbură exercitarea normală a acestui drept conform practicii de specialitate.

Ultima critică se referă la încălcare art. 452 C. proc. civ., în ceea ce priveşte cheltuielile de judecată în cuantum de 2.000 RON la care recurenta a fost obligată, argumentând că suma nu este justificată în raport cu activitatea şi complexitatea cauzei, neexistând dovada culpabilităţii sale procesuale; astfel, a solicitat o evaluare corectă a cheltuielilor de judecată, având în vedere valoarea pricinii şi munca efectiv prestată de avocat.

În drept, a invocat art. 488 alin. (1) pct. 5, 7 şi 8 C. proc. civ.

La 06.02.2024, intimata-reclamantă a depus la dosar întâmpinare la recursul pârâtei A.A.A.S, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ., pentru lipsa motivelor de nelegalitate, iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului pârâtei ca nefondat.

În temeiul art. 491 C. proc. civ., pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, prin Direcţia Regională a Finanţelor Publice Galaţi, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa a formulat recurs incident, solicitând casarea deciziei recurate şi, în consecinţă, respingerea acţiunii.

În motivare, a subliniat că instanţa de apel i-a respins apelul cu motivarea că situaţia juridică a reclamantei, aflată în insolvenţă, nu are relevanţă în cauză, context în care a înlăturat criticile referitoare la despăgubirile solicitate de partea adversă.

Recurentul a subliniat că reclamanta a solicitat daune pentru lipsa de folosinţă a terenului aferent C. pentru perioada 29.01.2016 şi până în prezent, care este însă ulterioară trecerii în faliment din 17.02.2015.

Sub acest aspect, a argumentat că, în conformitate cu prevederile legii insolvenţei ce se aplică cu prioritate reclamantei, aflată în faliment, nu putea să demareze decât o vânzare prin licitaţie publică pentru acest activ; astfel, solicitarea de daune pentru lipsa de folosinţă a imobilului ulterior trecerii în faliment este inadmisibilă, cu atât mai mult pentru perioada ulterioară datei de 29.01.2016, care este, la rândul ei, ulterioară datei de 17.02.2015, când judecătorul sindic a pronunţat trecerea în faliment a reclamantei.

Potrivit recurentului, contrar celor menţionate, instanţa de apel a admis eronat cererea de acordare despăgubiri a intimatei-reclamante pentru perioada 29.01.2016-10.03.2021, fără a ţine seama de situaţia juridică specială a reclamantei, tratând speţa ca şi cum societatea ar fi fost un contribuabil cu activitate economică desfăşurată în condiţii normale. Un impediment esenţial este că reclamanta nu avea nicio posibilitate legală de a valorifica terenul aferent activului începând cu data trecerii în faliment, 17.02.2015; de altfel, reclamanta nu poate dovedi în ce fel ar fi putut exploata respectivul activ în perioada pentru care solicită daune pentru lipsa de folosinţă a terenului aferent C., şi ca o consecinţă logică, nu poate solicita o despăgubire pentru lipsa folosinţei terenului în condiţiile în care nu avea această posibilitate legală, dată fiind propria situaţie juridică.

În continuare, recurenta a combătut considerentele instanţei de apel privind dreptul reclamantei, în calitate de proprietar al terenului, de a se bucura de prerogativele dreptului său şi de a primi despăgubiri pentru lipsa de folosinţă a terenului ocupat de o construcţie proprietatea pârâtei, argumentând că acestea sunt neîntemeiate.

Astfel, a prezentat pe larg situaţia juridică a imobilului aflat în discuţie, evidenţiind în esenţă că C. a fost vândut la licitaţie în 1992 către Sindicatul Liber Independent din G. S.A. Constanţa, precizându-se că terenul pe care este amplasat activul se află în folosinţă până la clarificarea situaţiei juridice; ulterior, Sindicatul a vândut imobilul către G. S.A., în 1997, printr-un certificat emis de Ministerul Turismului, terenul de 1.715,04 m.p. a fost atestat ca proprietate a societăţii MANGALIA S.A., iar în anul 2000, prin O.U.G. nr. 210/2000 a fost transferat imobilul în proprietatea publică a statului, pentru ca ulterior, prin H.G. nr. 1224/2001 imobilul să fie transferat în administrarea Serviciului de Pază şi Protecţie (S.P.P.); în final, prin Hotărârea nr. 765/01.07.2009, acesta a trecut în proprietatea privată a statului şi administrarea A.A.A.S., presupunând un drept de administrare şi folosinţă a imobilului construcţie şi terenul aferent.

În baza H.G. nr. 765/2009, imobilul C. a intrat în proprietatea privată a statului şi administrarea A.A.A.S., conferindu-i drept de administrare şi folosinţă asupra construcţiei şi terenului aferent.

Recurentul a mai susţinut că dreptul de superficie asupra terenului permite proprietarului construcţiei să folosească terenul, dar nu să-l înstrăineze sau să-l greveze fără dreptul de proprietate asupra construcţiei. Astfel, încheierea contractului de vânzare-cumpărare din 1992 a conferit proprietarului construcţiei un drept de folosinţă gratuită asupra terenului. Dreptul de superficie poate fi constituit prin convenţie, lege sau uzucapiune.

În considerarea argumentelor expuse, a afirmat că nu este de acord cu acordarea de despăgubiri în favoarea intervenientei D. S.R.L. pentru perioada ulterioară datei de 10.03.2021, când a devenit proprietar al terenului de 1.715 m.p. aferent C., până la data pronunţării sentinţei, 30.06.2022.

Sub acest aspect, a susţinut că nu a împiedicat-o nimic în utilizarea diferenţei de teren liber de construcţii (49%), iar pe de altă parte, aceasta nu a dovedit că a făcut demersuri pentru a achiziţiona activul aflat în proprietatea privată a statului şi administrarea A.A.A.S., cum ar fi o ofertă de cumpărare. Aceste demersuri ar fi putut stinge litigiul şi ar fi conferit intervenientei posibilitatea utilizării efective a terenului. De asemenea, calcul despăgubirilor a inclus în mod incorect suprafaţa ocupată de clădire.

În drept, a invocat art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

La 26.03.2024, recurenta-pârâtă a depus întâmpinare la recursul incident, solicitând admiterea acestuia.

La 29.03.2024, intimata-reclamantă a depus la dosar întâmpinare.

În temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursurilor; acesta a fost redactat şi comunicat părţilor; nicio parte nu a prezentat punctul de vedere.

Înalta Curte, constituită în complet de filtru, a luat în examinare excepţia nulităţii prevăzută de art. 489 alin. (2) C. proc. civ., asupra căreia, în conformitate cu prevederile art. 248 coroborat cu art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., reţine următoarele:

Articolul 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) C. proc. civ. prevede că cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Aşadar, pentru a conduce la casarea hotărârii atacate, dezvoltarea motivelor trebuie să facă posibilă încadrarea lor în motivele de nelegalitate prevăzute de lege.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurenţii aduc critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate şi arată în ce constau greşelile de judecată săvârşite de instanţă, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În cauză, ipotezele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 7 şi 8 C. proc. civ. au fost invocate în mod formal de recurenta-pârâtă în memoriul de recurs principal, deoarece deşi face trimitere la mai multe norme de drept material încălcate sau aplicate greşit, cum ar fi art. 867 alin. (1) C. civ., dispoziţiile Legii nr. 215/2001 şi art. 12 din Legea nr. 213/1998, art. 555, art. 1.357 şi art. 693 alin. (1) C. civ., art. 17 din Legea 50/1991 şi efectele juridice ale contractului de vânzare-cumpărare nr. x/22.07.1992, aceasta doar reiterează motivele prezentate în cererea de apel, fără a sublinia în ce a constat greşeala instanţei devolutive şi fără a argumenta aplicarea greşită a acestor dispoziţii legale de către instanţa de apel; însă, o astfel de modalitate de redactare a memoriului de recurs nu răspunde exigenţelor cerute de art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) C. proc. civ., deoarece prin reluarea criticilor deja cenzurate în apel, recurenta-pârâtă tinde să obţină o nouă verificare a susţinerilor sale, cu toate că legea recunoaşte doar dublul grad de jurisdicţie şi căile extraordinare de atac, nu şi al treilea grad devolutiv.

De aceea, chiar dacă prin decizia de apel se menţine hotărârea primei instanţe, al cărei raţionament este astfel confirmat, motivele de recurs trebuie să vizeze exclusiv obiectul căii de atac, care este constituit de decizia instanţei de prim control judiciar.

Prin urmare, motivele de recurs trebuie să urmărească hotărârea atacată, iar nu să reprezinte doar reiterarea susţinerilor părţilor de la judecata în instanţa de control judiciar devolutiv.

Aceasta, deoarece recursul este o cale de atac extraordinară, care priveşte analiza măsurii în care criticile aduse de recurentă prin motivele de recurs hotărârii instanţei anterioare se încadrează sau nu în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Nici criticile vizând cuantumul pretins disproporţionat al sumei acordate cu titlu de cheltuieli de judecată ocazionate de judecarea apelului nu pot fi luate în analiză, deoarece se aduce în discuţie o chestiune de eventuală netemeinice, iar nu una de nelegalitate; se cuvine subliniat şi că, prin decizia nr. 3/2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat în interesul legii că o critică adusă modalităţii în care instanţele se pronunţă asupra proporţionalităţii onorariului avocaţilor, solicitate de partea care a câştigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În privinţa recursului incident, Înalta Curte constată că autorul căii de atac nu a formulat critici de nelegalitate ce ar putea fi încadrate în cele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. mai mult, acesta doar a reiterat apărările făcute în faţa instanţelor devolutive, iar modalitatea de redactare a memoriului de recurs nu răspunde exigenţelor cerute de art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) C. proc. civ.

Nulitatea recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârşire, ci şi în cazul motivării necorespunzătoare, care, de asemenea, nu constituie o motivare în sens procedural.

Faţă de considerentele expuse mai sus, subliniind că accesul la justiţie presupune respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea căii de atac, Înalta Curte, dând eficienţă prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va anula recursurile.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul principal declarat de recurenta-pârâtă Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului şi recursul incident declarat de recurentul-pârât Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, prin Direcţia Regională a Finanţelor Publice Galaţi, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa, împotriva deciziei civile nr. 28/15.03.2023, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de Insolvenţă şi Litigii cu Profesionişti şi Societăţi, în contradictoriu cu intimaţii MANGALIA S.A., prin lichidator judiciar A.. şi B..

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 septembrie 2024.