Labor dispute jurisdiction fixed to plaintiff's chosen court at filing; reassignment to Dâmbovița Tribunal supersedes later declinations.
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice resolved the negative territorial jurisdiction conflict by assigning the case to the Dâmbovița Tribunal, First Civil Section, ruling in favor of that court's jurisdiction; the prior declinations are thus superseded, and the case proceeds there. The dispute is an individual labor conflict in which an employee sued the employer for unpaid monthly salary differences (June–August 2022), unused vacation leave pay, 36 gross salaries under the employment contract, meal ticket values, plus inflation adjustment, legal interest, and 500,000 RON in moral damages; the employee initially filed at Dâmbovița Tribunal (his domicile in Târgoviște), which declined in favor of Constanța Tribunal based on his oral statement that he actually lived in Constanța, but Constanța declined back, citing his domicile at filing. Decisively, under Article 269(2) of the Labor Code and Article 210 of Law No. 62/2011, territorial jurisdiction in labor disputes is alternative (plaintiff's domicile/residence or workplace), and under Article 116 of the Civil Procedure Code the plaintiff's choice among equally competent courts fixes jurisdiction definitively at filing; temporary residence elsewhere after filing is irrelevant, so the court may not divest itself. The decision is final.
Legislator headnote
AI generatedart. 107 alin. (2) C. proc. civ, art. 210 din Legea nr. 62/2011, art. 116 C. proc. civ, art. 135 alin. (4) C. proc. civ; Labor dispute jurisdiction fixed to plaintiff's chosen court at filing; reassignment to Dâmbovița Tribunal supersedes later declinations: Instanţele judecătoreşti au fost învestite cu soluţionarea unui conflict individual de muncă, iar pentru stabilirea competenţei teritoriale sunt relevante dispoziţiile art. 269 din Codul muncii.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 26 septembrie 2024
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmboviţa, secţia I civilă la data de 01.09.2023, reclamantul A. a chemat în judecată pârâta B. S.R.L., solicitând instanţei ca, prin hotărârea care o va pronunţa, să oblige pârâta la plata diferenţelor salariale lunare neachitate pentru perioada iunie- august 2022 şi a contravalorii zilelor de concediu de odihnă neefectuate pentru perioada contractuală, cu cheltuieli de judecată.
La 03.10.2023, reclamantul a precizat că diferenţa salarială lunară neachitată este de 600 RON/lună.
La 05.02.2024, reclamantul a modificat acţiunea, în sensul că solicită obligarea pârâtei la plata a 36 de salarii brute, conform art. 1 lit. c) din contractul individual de muncă şi a contravalorii tichetelor de masă aferente perioadei 01-04.08.2022, sume ce se vor actualiza cu indicele de inflaţie şi la care se adaugă dobânda legală până la data plăţii efective, precum şi a sumei de 500.000 RON, cu titlu de daune morale.
Prin sentinţa civilă nr. 98/08.02.2024, Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă a luat act de precizarea reclamantului, în sensul că în fapt locuieşte în localitatea Constanţa şi nu la adresa indicată în actul de identitate ca domiciliu, a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanţa.
Pentru a hotărî astfel, a evocat prevederile art. 269 alin. (1) din Codul muncii şi a reţinut că reclamantul a declarat la termenul din 08.02.2024 că locuieşte în fapt în Constanţa, iar pârâta are sediul în Oradea, context în care Tribunalul Dâmboviţa a apreciat că nu are competenţă în considerarea unei evidenţe strict scriptice a situaţiei existente de la data emiterii actului de identitate.
Prin sentinţa civilă nr. 2083/10.06.2024, Tribunalul Constanţa, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa; a constatat ivit conflict negativ de competenţă şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.
Pentru a hotărî astfel, a invocat art. 269 alin. (2) din Codul muncii, reţinând că reclamantul are domiciliul în Târgovişte şi că acesta a ales să sesizeze Tribunalul Dâmboviţa, conferindu-i astfel competenţa teritorială de a soluţiona cauza. Totodată, instanţa a apreciat că împrejurarea menţionată de reclamant referitoare la faptul că locuieşte în Constanţa de trei săptămâni nu schimbă această concluzie. În acest sens, a subliniat că, potrivit art. 107 alin. (2) C. proc. civ., competenţa teritorială se determină pe baza domiciliului reclamantului la momentul sesizării instanţei, reclamantul nesusţinând că ar fi locuit în Constanţa la data formulării cererii introductive, ci dimpotrivă.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă la 21.06.2024.
Analizând actele dosarului din perspectiva conflictului de competenţă ivit în soluţionarea litigiului, Înalta Curte reţine următoarele:
Instanţele judecătoreşti au fost învestite cu soluţionarea unui conflict individual de muncă, iar pentru stabilirea competenţei teritoriale sunt relevante dispoziţiile art. 269 din Codul muncii.
Articolul 269 alin. (1) din Codul muncii prevede că "Judecarea conflictelor de muncă este de competenţa instanţelor judecătoreşti, stabilite potrivit legii", iar alin. (2) din acelaşi articol statuează că "cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul".
Totodată, potrivit art. 210 din Legea nr. 62/2011, "cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul".
Aşadar, în cazul conflictelor de muncă, competenţa teritorială este alternativă, dând posibilitatea reclamantului de a alege dintre două instanţe, deopotrivă competente (cea de la domiciliu/reşedinţă/sediu ori de la locul de muncă).
Totodată, conform art. 116 C. proc. civ., reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente.
Înalta Curte reţine că în toate cazurile de competenţă alternativă alegerea instanţei aparţine reclamantului, iar odată învestită una dintre instanţele competente teritorial, opţiunea acestuia nu poate fi contestată, întrucât prin introducerea acţiunii s-a fixat în mod definitiv competenţa teritorială a instanţei respective.
Prin urmare, instanţa nu mai poate să se dezînvestească prin declinarea competenţei de soluţionare a cauzei, din oficiu ori la cererea pârâtului, şi nici chiar reclamantul nu mai poate reveni asupra alegerii sale, în favoarea unei alte instanţe.
Reclamantul, A., a ales să introducă cererea de chemare în judecată pe rolul Tribunalului Dâmboviţa, instanţă în a cărei rază teritorială se află domiciliul său din Târgovişte, Judeţul Dâmboviţa; susţinerea acestuia privind locuirea temporară la o altă adresă decât cea din cartea de identitate este irelevantă, în lipsa unei declaraţii că ar fi avut reşedinţa în municipiul Constanţa la data formulării cererii introductive.
Având în vedere opţiunea procesuală a reclamantului, Înalta Curte constată că Tribunalului Dâmboviţa îi revine competenţa de soluţionare a cauzei, în temeiul art. 269 din Codul muncii.
Pentru considerentele expuse, în baza art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa, secţia I civilă.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 septembrie 2024.