Labor dismissal appeal annulled for failure to substantiate casation grounds challenging peremption of suspended proceedings
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice annulled the appellant's appeal against the appellate court's decision to declare the appeal lapsed, leaving the first-instance judgment and the peremption ruling in force. The case involved a labor dispute where the employee challenged her dismissal, and the employer appealed that dismissal was partially upheld with reinstatement ordered; during the appeal, proceedings were suspended pending a related criminal case for document theft, which was subsequently dismissed. After the criminal case concluded and the deadline for resuming proceedings expired without action, the appellate court declared the appeal lapsed, and the employer appealed this procedural decision. The Supreme Court found the appeal null because the appellant formally invoked a ground for appeal regarding the substantive misapplication of law (Art. 488(1)(8) Civil Procedure Code) but failed to provide the mandatory legal reasoning or development of grounds required by Art. 486(1)(d), and did not properly challenge the procedural basis of the peremption under the applicable grounds for nullity (Art. 488(1)(5)).
Legislator headnote
AI generatedart. 499 C. proc. civ, art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 316 C. proc. pen, art. 493 alin. (2) C. proc. civ, art. 494 C. proc. civ; Labor dismissal appeal annulled for failure to substantiate casation grounds challenging peremption of suspended proceedings: The case involved a labor dispute where the employee challenged her dismissal, and the employer appealed that dismissal was partially upheld with reinstatement ordered; during the appeal, proceedings were suspended pending a related criminal case for document theft, which was subsequently dismissed. After the criminal case concluded and the deadline for resuming proceedings expired without action, the appellate court declared the appeal lapsed, and the employer appealed this procedural decision. The Supreme Court found the appeal null because the appellant formally invoked a ground for appeal regarding the substantive misapplication of law (Art. 488(1)(8) Civil Procedure Code) but failed to provide the mandatory legal reasoning or development of grounds required by Art. 486(1)(d), and did not properly challenge the procedural basis of the peremption under the applicable grounds for nullity (Art. 488(1)(5)).
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedThe main ground for the verdict, explicitly cited in the dispositive as the basis for annulling the appeal due to the failure to substantiate the grounds of appeal as required by law.
Full text
Şedinţa publică din data de 25 septembrie 2024
Deliberând asupra recursului şi subliniind, în prealabil, că, potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins (...)", reţine următoarele:
Prin contestaţia înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale la 26.10.2018, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Societatea Naţională a Apelor Minerale S.A., anularea deciziei de concediere nr. 134/24.09.2018, obligarea pârâtei la reintegrarea în funcţia deţinută anterior concedierii, la plata tuturor drepturilor salariale ce i se cuvin până la data reintegrării efective pe postul deţinut anterior, la plata dobânzii legale aferente, cu aplicarea indicelui de inflaţie, a daunelor morale şi profesionale provocate şi a cheltuielilor de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 2400/23.04.2019, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis în parte acţiunea, a anulat în parte decizia nr. 134/24.09.2018, a înlocuit sancţiunea disciplinară aplicată cu sancţiunea avertismentului scris, a repus părţile în situaţia anterioară, în sensul că a obligat pârâta să reintegreze reclamanta în funcţia deţinută anterior concedierii şi să îi plătească despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamanta, de la data concedierii până la data reintegrării efective, sumă la care se va calcula şi plăti dobânda legală începând cu 24.09.2018. A respins, în rest acţiunea, ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentinţe, pârâta Societatea Naţională a Apelor Minerale S.A. a declarat apel.
Prin încheierea din 13.01.2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a dispus, în baza art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., suspendarea judecării cauzei până la soluţionarea definitivă a cauzei penale ce face obiectul dosarului penal nr. x/2018, înregistrat pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti.
Prin decizia nr. 5882/20.11.2023, aceeaşi instanţă a admis excepţia perimării, invocată din oficiu, şi a constatat perimarea apelului declarat de apelanta-pârâtă Societatea Naţională a Apelor Minerale S.A. împotriva sentinţei civile nr. 2400/23.04.2019, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Împotriva acestei decizii, pârâta Societatea Naţională a Apelor Minerale S.A. a declarat recurs.
Recurenta a susţinut că hotărârea este dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material; s-a prevalat, astfel, de ipoteza de casare reglementată de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivului de recurs, a arătat că ordonanţa penală în temeiul căreia curtea de apel a constatat perimat apelul nu are înrâurire asupra faptelor pentru care a formulat plângere penală împotriva intimatei-reclamante.
Totodată, a arătat că ordonanţa penală nu a soluţionat fondul plângerii sale, sens în care a invocat art. 316 C. proc. pen.
În temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., în cauză a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului şi, în urma analizării lui, acesta a fost comunicat părţilor, care au fost înştiinţate că pot depune puncte de vedere; niciuna dintre părţi nu şi-a exprimat punctul de vedere.
La termenul de astăzi, Înalta Curte, constituită în complet de filtru, a luat în examinare, cu prioritate, potrivit dispoziţiilor art. 248 alin. (1), raportate la cele ale art. 494 C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, asupra căreia reţine următoarele:
Articolul 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) C. proc. civ. prevede că cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază şi dezvoltarea lor, iar potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în cele prevăzute de art. 488 C. proc. civ.
Recurenta a invocat în susţinerea recursului ipoteza de casare reglementată de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., arătând că ordonanţa penală care a stat la baza suspendării judecăţii nu are legătură cu faptele pentru care a formulat plângerea penală împotriva intimatei.
Distinct de faptul că, în raport cu natura de sancţiune procesuală a perimării, hotărârea prin care aceasta este constatată poate fi recurată din perspectiva motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât materializează aplicarea unor reguli de drept procesual, contrar art. 486 alin. (1) lit. d) din acelaşi cod, memoriul de recurs nu cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază calea de atac, iar criticile formulate de recurentă nu pot fi analizate din perspectiva art. 488 alin. (1) C. proc. civ.
Pentru a constata perimarea cererii de apel promovată de actuala recurentă, curtea de apel a reţinut că dosarul penal nr. x/2018 - până la soluţionarea căruia judecata apelului a fost suspendată la 13.01.2020, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. - a fost declinat către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, unde a fost înregistrat sub nr. x/2019 şi a fost soluţionat, în privinţa faptelor imputate intimatei-reclamante şi care interesau soluţionarea cauzei, prin ordonanţa de clasare din 10.11.2020, ce nu a fost atacată.
A arătat că, nefiind dat un motiv de repunere pe rol din oficiu şi, în lipsa incidenţei unor cauze de suspendare sau de întrerupere, reglementate de art. 417 şi 418 C. proc. civ., a intervenit perimarea apelului, întrucât ordonanţa de clasare a fost comunicată la 25.11.2020 apelantei-pârâte, care nu a atacat-o, iar de la momentul soluţionării definitive a dosarului penal au trecut mai mult de 6 luni, fără a fi îndeplinit vreun act de procedură în vederea judecării pricinii.
Examinarea încheierii din 13.01.2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale relevă că măsura suspendării judecăţii apelului s-a fundamentat pe împrejurarea că, în raport cu obiectul cauzei - contestarea deciziei de concediere nr. 134/24.09.2018, prin care s-a imputat intimatei că a copiat documente aparţinând recurentei şi a sustras documente aparţinând acesteia -, este relevantă soluţionarea dosarului penal nr. x/2018, având ca obiect plângerea penală formulată de pârâta Societatea Naţională a Apelor Minerale S.A. împotriva intimatei A. şi a unei alte salariate a recurentei, B., în care Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a dispus începerea urmăririi penale, prin ordonanţa din 26.11.2019, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de sustragere de înscrisuri, faptă prevăzută de art. 259 C. pen.
Consecvent motivelor ce au stat la baza măsurii suspendării, raţionamentul instanţei de apel pentru aplicarea sancţiunii perimării s-a fundamentat pe rămânerea în nelucrare a apelului timp de 6 luni, ulterior soluţionării definitive a cauzei penale care a generat suspendarea judecăţii apelului, cu privire la faptele imputate intimatei.
Cum recurenta nu formulează nicio critică în combaterea acestui silogism judiciar, iar recursul nu se poate limita doar la indicarea uneia sau a mai multor ipoteze dintre cele prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., cerinţa legii presupunând ca dezvoltarea motivelor să facă posibilă încadrarea lor în cazurile de nelegalitate prevăzute de lege, rezultă că motivul de casare reglementat de pct. 8 al normei de drept citate a fost invocat doar formal, împrejurare care impune aplicarea sancţiunii nulităţii, prevăzută de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.
În consecinţă, pentru considerentele ce precedă, Înalta Curte, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va anula recursul, în procedura prevăzută de art. 493 alin. (5) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează recursul declarat de recurenta Societatea Naţională a Apelor Minerale S.A. împotriva deciziei nr. 5882/20.11.2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Fără nicio cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 25 septembrie 2024.