Competence for payment orders: private law territorial jurisdiction and prohibition of ex officio declination
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice resolved a negative conflict of jurisdiction by affirming the competence of the Hârşova Court to hear the case, rejecting the previous declinations by both the Hârşova and Sector 5 Bucharest courts. The dispute concerned a payment order sought by a creditor against a debtor for approximately 191,000 RON arising from a sales contract, which triggered a jurisdictional tug-of-war after the debtor failed to file an answer to the initial filing. The Court held that under Article 1016 of the Civil Procedure Code, territorial jurisdiction for payment orders follows the general rules for underlying civil cases, which are of private law; consequently, under Articles 129(3) and 130(3)-(4), such non-competence cannot be raised *ex officio* by the court but only by the defendant through a timely exception. Because the defendant did not invoke territorial incompetence, the Hârşova Court was competent by operation of law despite the debtor’s domicile being elsewhere, rendering the subsequent declination by Sector 5 Court erroneous and confirming Hârşova’s exclusive competence.
Legislator headnote
AI generatedart. 1016 C. proc. civ, art. 107 C. proc. civ, art. 129 alin. (3) C. proc. civ, art. 130 alin. (3) C. proc. civ, art. 130 alin. (4) C. proc. civ, art. 1014 C. proc. civ; Competence for payment orders: private law territorial jurisdiction and prohibition of ex officio declination: The dispute concerned a payment order sought by a creditor against a debtor for approximately 191,000 RON arising from a sales contract, which triggered a jurisdictional tug-of-war after the debtor failed to file an answer to the initial filing. The Court held that under Article 1016 of the Civil Procedure Code, territorial jurisdiction for payment orders follows the general rules for underlying civil cases, which are of private law; consequently, under Articles 129(3) and 130(3)-(4), such non-competence cannot be raised *ex officio* by the court but only by the defendant through a timely exception. Because the defendant did not invoke territorial incompetence, the Hârşova Court was competent by operation of law despite the debtor’s domicile being elsewhere, rendering the subsequent declination by Sector 5 Court erroneous and confirming Hârşova’s exclusive competence.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedThe procedural basis explicitly cited in the dispositive section to justify the Court's authority to establish jurisdiction in favor of the Hârşova Court to resolve the negative conflict of competence.
Full text
Şedinţa publică din data de 24 septembrie 2024
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Hârşova sub nr. x/2024 din 02.02.2024, creditoarea A. S.A.., în contradictoriu cu debitoarea B. S.R.L., a solicitat emiterea ordonanţei de plată pentru suma totală de 191.176,24 RON, reprezentând contravaloare produse livrate şi neachitate, şi a penalităţilor de întârziere de 0,5% din valoarea debitului pe zi, cu posibilitatea de a depăşi cuantumul debitului, calculate de la scadenţă şi până la data achitării, conform art. 5.2 din contractul de vânzare cumpărare nr. x din 29.06.2023.
În drept, a invocat dispoziţiile art. 94 alin. (1) lit. k), art. 98, art. 107, art. 1014 şi urm. C. proc. civ.
Legal citată, debitoarea B. S.R.L. nu a formulat întâmpinare în termenul legal.
Prin sentinţa civilă nr. 105/21.02.2024, Judecătoria Hârşova a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu şi a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sector 5 Bucureşti, căreia i-a înaintat dosarul.
În fundamentarea acestei sentinţe s-a reţinut, în esenţă, că, potrivit art. 1016 C. proc. civ., competenţa teritorială de a soluţiona cererile privind ordonanţa de plată se stabileşte conform dreptului comun şi că, întrucât sediul debitoarei se găseşte în municipiul Bucureşti, Aleea x, competenţa de soluţionare a cauzei aparţine Judecătoriei Sector 5 Bucureşti.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti la data de 29.02.2024, sub nr. x/2024.
Prin sentinţa civilă nr. 4177 din 7 mai 2024, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, secţia Civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei, invocată din oficiu; a declinat competenţa de soluţionare a cererii având ca obiect ordonanţă de plată, în favoarea Judecătoriei Hârşova; a constatat ivit conflictul negativ de competenţă între Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti şi Judecătoria Hârşova şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.
În fundamentarea acestei sentinţe instanţa a reţinut, în esenţă, având în vedere obiectul cererii de chemare în judecată, respectiv ordonanţă de plată, că în materie de competenţă teritorială sunt incidente dispoziţiile generale reglementate de art. 107 C. proc. civ., respectiv o competenţă teritorială de ordine privată, în accepţiunea prevederilor art. 129 alin. (3) C. proc. civ.
În acest caz, competenţa teritorială nu este una exclusivă, dispoziţiile art. 107 C. proc. civ. constituind norma generală în materie de competenţă teritorială, în favoarea instanţei de la domiciliul/sediul pârâtului.
De asemenea, a reţinut că, potrivit prevederilor art. 130 alin. (3) C. proc. civ., necompetenţa de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii. Astfel, chiar şi în situaţia în care reclamantul a sesizat o altă instanţă decât cea competentă potrivit legii, numai pârâtul ar putea cere declinarea competenţei la instanţa din circumscripţia teritorială a domiciliului/sediului său, instanţa sesizată nefiind abilitată să invoce, din oficiu, excepţia necompetenţei teritoriale.
Prin urmare, Judecătoria Hârşova, chiar dacă nu este instanţa în circumscripţia căreia se află sediul pârâtei B. S.R.L., nu putea să îşi invoce din oficiu necompetenţa teritorială, competenţa fiind câştigată în favoarea sa tocmai prin faptul neinvocării excepţiei de către pârâtă prin întâmpinare. Aceasta, întrucât prin modul de reglementare al art. 130 alin. (3) C. proc. civ., s-a urmărit ca excepţia necompetenţei teritoriale de ordine privată să fie lăsată doar la îndemâna pârâtului, nu şi la aprecierea instanţei. Or, pârâta nu a înţeles să invoce această excepţie prin întâmpinare.
Simpla împrejurare că la termenul de judecată din 18.04.2024, reclamanta, fiind prezentă în faţa Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti prin reprezentant convenţional, a arătat că înţelege să renunţe la clauza atributivă de competenţă convenită cu partea adversă potrivit art. 14.2 din contractual de vânzare-cumpărare nr. x/29.06.2023, nu prezintă relevanţă din perspectiva stabilirii competenţei teritoriale care, aşa cum am arătat, este una de ordine privată, iar conform art. 130 alin. (4) C. proc. civ., dacă necompetenţa nu este de ordine publică, partea care a făcut cererea la o instanţă necompetentă nu va putea cere declararea necompetenţei.
Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Judecătoriei Hârşova competenţa de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:
Delimitarea atribuţiilor instanţelor se realizează în cadrul celor două forme ale competenţei, materială şi teritorială.
În ceea ce priveşte competenţa teritorială, respectiv delimitarea competenţei între instanţe de acelaşi grad, C. proc. civ. cuprinde norme cu caracter dispozitiv şi norme cu caracter imperativ.
În principiu, normele de competenţă teritorială sunt norme juridice de ordine privată, cu excepţia situaţiilor în care au fost instituite norme de competenţă teritorială exclusivă, de ordine publică.
Înalta Curte reţine că instanţele au fost învestite cu un litigiu având ca obiect ordonanţă de plată, prin cererea de chemare în judecată formulată, creditoarea solicitând obligarea debitoarei la plata sumei de 191.176,24 RON, reprezentând contravaloare produse livrate şi neachitate, şi a penalităţilor de întârziere de 0,5% din valoarea debitului pe zi, cu posibilitatea de a depăşi cuantumul debitului, calculate de la scadenţă şi până la data achitării, conform art. 5.2 din contractul de vânzare cumpărare nr. x din 29.06.2023 încheiat cu debitoarea.
Prin urmare, competenţa de soluţionare a cauzei se determină în considerarea faptului că reclamanta a învestit instanţa cu o acţiune întemeiată pe dispoziţiile art. 1014 C. proc. civ., cu privire la procedura ordonanţei de plată.
Potrivit dispoziţiilor art. 1016 C. proc. civ., dacă debitorul nu plăteşte în termenul prevăzut la art. 1015 alin. (1), creditorul poate introduce cererea privind ordonanţa de plată la instanţa competentă pentru judecarea fondului cauzei în primă instanţă.
În raport de obiectul litigiului, competenţa teritorială este relativă, normele legale care o reglementează fiind de ordine privată.
Regula generală de drept comun, în materia competenţei teritoriale este instituită de art. 107 C. proc. civ., care prevede că:
"Cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel."
Totodată, potrivit art. 130 alin. (3) C. proc. civ.:
"Necompetenţa de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii".
Aşadar, potrivit textului legal evocat, instanţa judecătorească nu este îndreptăţită să îşi decline din oficiu competenţa, ci numai dacă o atare excepţie a fost invocată de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe.
Instanţa nu poate să invoce din oficiu excepţia necompetenţei teritoriale, întrucât în raport cu art. 129 alin. (3) C. proc. civ., necompetenţa în cazul ordonanţei de plată este de ordine privată, dar nici reclamanta, deoarece art. 130 alin. (4) C. proc. civ. prevede că dacă necompetenţa nu este de ordine publică, partea care a făcut cererea la o instanţă necompetentă nu va putea cere declararea necompetenţei.
Or, în cauză, excepţia de necompetenţă teritorială a fost invocată din oficiu chiar de către Judecătoria Hârşova, fără a fi invocată de către pârât printr-o eventuală întâmpinare. Prin urmare, a fost invocată cu nerespectarea normei imperative prevăzute de textul art. 130 alin. (3) C. proc. civ.
Prin alegerea exprimată de reclamantă la momentul promovării acţiunii coroborată cu neinvocarea excepţiei de necompetenţă teritorială de către pârâtă în conformitate cu dispoziţiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ., Judecătoria Hârşova, iniţial învestită, a devenit în mod exclusiv competentă să judece prezentul litigiu.
Aşa fiind, în raport de considerentele expuse, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte urmează să stabilească competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Hârşova.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Hârşova.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 septembrie 2024.