Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1600/2024 AI generated

Labor dispute: Inadmissibility of cassation appeal due to statutory exclusion of extraordinary remedy in employment matters

Case Number Decizia nr. 1600/2024
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court dismissed the cassation appeal as inadmissible, thereby upholding the final decision of the Court of Appeal that had rejected the claimant's appeal against the lower court's dismissal of the action. The dispute involved a labor conflict where the claimant sought to annul a disciplinary decision and a termination of employment contract issued by the employer. The decisive legal basis for the inadmissibility was Article 483(2) of the Code of Civil Procedure, which explicitly excludes appeals at the cassation level for matters concerning labor disputes and social security, rendering the Court of Appeal's decision final from the date of pronouncement and establishing that no extraordinary appeal lies against final judgments in this subject matter.

Legislator headnote

AI generated

art. 485 C. proc. civ, art. 248 alin. (1) C. proc. civ, art. 499 C. proc. civ, art. 483 alin. (2) C. proc. civ, art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ, art. 457 C. proc. civ; Labor dispute: Inadmissibility of cassation appeal due to statutory exclusion of extraordinary remedy in employment matters: Împotriva acestei decizii, reclamantul A. a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 485 C. proc. civ., prin care a solicitat, în esenţă, admiterea recursului, prezentând, totodată, aspecte referitoare la situaţia de fapt.

Keywords

AI generated
labor disputes termination of employment Civil Procedure Code matters excluded disciplinary action statutory basis

Cited Legislation

AI generated
art. 485 C. proc. civ
a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 485 C. proc. civ., prin care a solicitat, în esenţă, admiterea recursului, prezentând, totodată, aspecte referitoare la situaţia de fapt.
art. 248 alin. (1) C. proc. civ
Înalta Curte, luând în examinare cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., inadmisibilitatea căii extraordinare de atac, urmează să respingă recursul ca inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
art. 499 C. proc. civ
Este de menţionat că potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art.
art. 483 alin. (2) C. proc. civ
Potrivit art. 483 alin. (2) C. proc. civ.
art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ
Cum textul de lege arătat exclude dreptul la recurs în conflictele de muncă, rezultă că decizia instanţei de apel este o hotărâre definitivă de la data pronunţării, conform art. 634 alin.
art. 457 C. proc. civ
civ., astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speţă fiind operant principiul legalităţii căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ.
art. 457 alin. (1) C. proc. civ
Conform principiului legalităţii căilor de atac consacrat de art. 457 alin. (1) C. proc. civ., "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei".
art. 496 alin. (1) C. proc. civ
Având în vedere considerentele arătate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

Cited Case Law

AI generated
decizia civilă nr. 5613/2023
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 24 septembrie 2024

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată iniţial pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti, la data de 23.06.2022, sub numărul x/2022, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta B. S.A. a solicitat anularea Deciziei nr. 140 din 15/05/2022 şi a Deciziei de încetare a contractului individual de munca din data de 04.06.2022.

Prin sentinţa civilă nr. 6041/15.09.2022, pronunţată de Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti în dosarul nr. x/2022, instanţa a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat cauza în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII a conflicte de muncă şi asigurări sociale. Pe rolul acestei instanţe, dosarul a fost înregistrat la data de 04.10.2022.

Prin sentinţa civilă nr. 7804/16.12.2022, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2022, a fost respinsă acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A., ca neîntemeiată.

Prin decizia civilă nr. 5613/2023 din 9 noiembrie 2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a respins excepţia necompetenţei materiale-funcţionale a secţiei a VII-a pentru cauze privind litigii de muncă şi asigurări sociale, ca neîntemeiată; de asemenea, a respins apelul declarat de apelantul-reclamant A. împotriva sentinţei civile nr. 7804/16.12.2022 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, ca nefondat.

Împotriva acestei decizii, reclamantul A. a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 485 C. proc. civ., prin care a solicitat, în esenţă, admiterea recursului, prezentând, totodată, aspecte referitoare la situaţia de fapt.

Intimata B. S.A., a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului.

Recurentul-reclamant A. a depus răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat, în esenţă, admiterea recursului şi întoarcerea cauzei la prima instanţă.

Înalta Curte, luând în examinare cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., inadmisibilitatea căii extraordinare de atac, urmează să respingă recursul ca inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Este de menţionat că potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivelor de casare".

Se constată că, în speţă, hotărârea atacată, respectiv decizia civilă nr. 5613/2023 din 9 noiembrie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, a fost dată în cadrul judecăţii în apel, fiind definitivă de la pronunţarea sa, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 483 alin. (2) C. proc. civ. (astfel cum a fost modificat prin pct. 49, art. I din Legea nr. 310 din 17 decembrie 2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative), "Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-j3), în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile pronunţate în materia protecţiei consumatorilor, a asigurărilor, precum şi în cele ce decurg din aplicarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite. De asemenea nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului".

Textul de lege anterior evocat reglementează litigiile în care este suprimat dreptul la recurs, după criteriul materiei în care a fost pronunţată hotărârea instanţei de apel.

Aşa fiind, în litigiile privind conflictele de muncă şi asigurările sociale, calea de atac este numai a apelului.

Raportând datele speţei la dispoziţiile legale evocate, se constată că obiectul acţiunii se încadrează în una dintre ipotezele reglementate de art. 483 alin. (2) C. proc. civ., întrucât vizează un conflict de muncă.

Cum textul de lege arătat exclude dreptul la recurs în conflictele de muncă, rezultă că decizia instanţei de apel este o hotărâre definitivă de la data pronunţării, conform art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speţă fiind operant principiul legalităţii căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ.

Se reţine că instanţa nu are posibilitatea de a considera ca admisibilă orice cale de atac promovată, chiar dacă hotărârea atacată ar fi considerată de părţi netemeinică sau nelegală, ci are obligaţia de a analiza căile de atac în limitele şi cu respectarea condiţiilor impuse de lege în respectarea principiului preeminenţei dreptului, recunoscut în preambulul Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale şi, implicit, a principiului securităţii raporturilor juridice, conform căruia o hotărâre definitivă nu mai poate forma obiectul controlului de legalitate, în afara căilor extraordinare de atac expres şi limitativ stabilite de lege.

Prin urmare, hotărârile definitive nu pot fi atacate cu recurs, pentru că ar însemna să se adauge o nouă cale extraordinară de atac în afara celor expres prevăzute de C. proc. civ., ceea ce nu este admisibil.

Conform principiului legalităţii căilor de atac consacrat de art. 457 alin. (1) C. proc. civ., "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei".

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.

Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie arătând că mijloacele procesuale prin care a fost atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea acestora trebuie făcută în condiţiile legii.

Este ştiut că recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea limitelor competenţei atribuite prin lege, constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii.

Având în vedere considerentele arătate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 5613/2023 din 9 noiembrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 5613/2023 din 9 noiembrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 septembrie 2024.