Labor dispute: Inadmissibility of cassation appeal due to statutory exclusion of labor conflicts from extraordinary remedies

Şedinţa publică din data de 24 septembrie 2024

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Caraş-Severin sub nr. x/2022 la data de 17.10.2022, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta Direcţia de Asistenţă Socială, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună obligarea pârâtei la plata salariului pe luna august.

La data de 5 mai 2023, reclamanta a formulat precizări, prin care a solicitat obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale pe lunile august, septembrie, octombrie, noiembrie şi decembrie 2022, ianuarie- februarie 2023, banii pe concediu şi toate drepturile băneşti la încheierea contractului de muncă ce-i revin unei persoane la ieşirea la pensie parţială pentru a avea asigurare de sănătate şi drepturi băneşti.

Prin sentinţa civilă nr. 691/16.06.2023, pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin în dosarul nr. x/2022, a fost respinsă acţiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Direcţia de Asistenţă Socială.

Împotriva acestei sentinţe civile a declarat recurs, calificat de instanţă ca fiind apel în şedinţa publică din 05.12.2023, reclamanta A..

Prin decizia civilă nr. 73 din 23 ianuarie 2024, Curtea de Apel Timişoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale a respins apelul formulat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 691/16.06.2023, pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin în dosarul nr. x/2022, în contradictoriu cu pârâta intimată Direcţia de Asistenţă Socială Caraş-Severin.

Împotriva acestei decizii, reclamanta A. a declarat recurs prin care a arătat, în sinteză, că intimata nu avea dreptul să îi încheie contractul de muncă, în baza referatului nr. x/10.11.2021, precum şi că şi-a continuat activitatea ca angajat pe lunile septembrie - decembrie 2022, ianuarie - februarie 2022 şi în prezent; totodată, a prezentat chestiuni referitoare la situaţia de fapt.

Intimata Direcţia de Asistenţă Socială Caraş-Severin a depus întâmpinare, prin care a invocat, în principal, excepţia inadmisibilităţii recursului, în raport de art. 483 alin. (2) C. proc. civ., iar, în subsidiar, excepţia nulităţii recursului în raport de art. 489 alin. (2) C. proc. civ. pe fond, a solicitat respingerea recursului ca fiind netemeinic şi nelegal.

Înalta Curte, luând în examinare cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., inadmisibilitatea căii extraordinare de atac, urmează să respingă recursul ca inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Este de menţionat că potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivelor de casare".

Se constată că, în speţă, hotărârea atacată, respectiv decizia civilă nr. 73 din 23 ianuarie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, a fost dată în cadrul judecăţii în apel, fiind definitivă de la pronunţarea sa, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 483 alin. (2) C. proc. civ. (astfel cum a fost modificat prin pct. 49, art. I din Legea nr. 310 din 17 decembrie 2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative), "Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-j3), în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile pronunţate în materia protecţiei consumatorilor, a asigurărilor, precum şi în cele ce decurg din aplicarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite. De asemenea nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului".

Textul de lege anterior evocat reglementează litigiile în care este suprimat dreptul la recurs, după criteriul materiei în care a fost pronunţată hotărârea instanţei de apel.

Aşa fiind, în litigiile privind conflictele de muncă şi asigurările sociale, calea de atac este numai a apelului.

Raportând datele speţei la dispoziţiile legale evocate, se constată că obiectul acţiunii se încadrează în una dintre ipotezele reglementate de art. 483 alin. (2) C. proc. civ., întrucât vizează un conflict de muncă.

Cum textul de lege arătat exclude dreptul la recurs în conflictele de muncă, rezultă că decizia instanţei de apel este o hotărâre definitivă de la data pronunţării, conform art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speţă fiind operant principiul legalităţii căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ.

Se reţine că instanţa nu are posibilitatea de a considera ca admisibilă orice cale de atac promovată, chiar dacă hotărârea atacată ar fi considerată de părţi netemeinică sau nelegală, ci are obligaţia de a analiza căile de atac în limitele şi cu respectarea condiţiilor impuse de lege în respectarea principiului preeminenţei dreptului, recunoscut în preambulul Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale şi, implicit, a principiului securităţii raporturilor juridice, conform căruia o hotărâre definitivă nu mai poate forma obiectul controlului de legalitate, în afara căilor extraordinare de atac expres şi limitativ stabilite de lege.

Prin urmare, hotărârile definitive nu pot fi atacate cu recurs, pentru că ar însemna să se adauge o nouă cale extraordinară de atac în afara celor expres prevăzute de C. proc. civ., ceea ce nu este admisibil.

Conform principiului legalităţii căilor de atac consacrat de art. 457 alin. (1) C. proc. civ., "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei ".

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.

Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie arătând că mijloacele procesuale prin care a fost atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea acestora trebuie făcută în condiţiile legii.

Este ştiut că recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea limitelor competenţei atribuite prin lege, constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii.

Având în vedere considerentele arătate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 73 din 23 ianuarie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 73 din 23 ianuarie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 septembrie 2024.