Revision for contradictory judgment inadmissible where cited later judgment did not exist at time of challenged decision

Şedinţa publică din data de 24 septembrie 2024

Deliberând asupra cererii de revizuire, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 116/21 ianuarie 2015, pronunţată în dosarul x/2011, Tribunalul Constanţa a admis în parte cererea principală având ca obiect excludere asociat formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii B. şi S.C. C. S.R.L., a dispus excluderea pârâtului B. din cadrul societăţii S.C. C. S.R.L.., părţile sociale aparţinând pârâtului B. vor reveni celuilalt asociat - A.; a respins ca prematur capătul de cerere privind stabilirea contravalorii părţilor sociale cuvenite pârâtului B.; a respins ca nefondată cererea reconvenţională formulată de pârâtul reconvenient B.; a admis cererea formulată de d-na expert D. şi a dispus majorarea onorariului cuvenit d-nei expert cu suma de 7.650 RON, plata onorariului fiind în sarcina reclamantului; a obligat pârâtul B. la plata către reclamant a sumei de 8690,30 RON - cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 2/11 ianuarie 2016 Curtea de Apel Constanţa a respins, ca nefondat, apelul.

Împotriva acestei hotărâri la 16 august 2023, reclamantul B. a formulat cerere de revizuire, înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa, sub nr. x/2023, în temeiul art. 322 pct. 5 şi 7 C. proc. civ. de la 1865, motivat de faptul că există hotărâri potrivnice penale, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri, precum şi înscrisuri noi.

În motivarea cererii de revizuire s-a arătat că prin trimiterea în judecată a numitului A. din dosarul x, Parchetul Neuruppin a constatat că acesta şi-a însuşit bunurile societăţii şi a fraudat societatea şi, prin urmare, a trimis dosarul la Judecătoria Neurupin, după ce a fost de 4 ori clasat şi întors de către instanţele de judecată. În acest dosar, numitul B. a solicitat admiterea ca parte civilă. Prin încheierea penală definitivă, instanţa s-a pronunţat asupra cererii sale constatând că acesta deţine 25 % din părţile sociale ale societăţii C., fapt ce arată că deţinea tot 25 % din părţile sociale şi nu 50 %, aşa cum s-a pronunţat instanţa civilă.

Prin decizia civilă de excludere mai sus precizată, instanţa dispune ca părţile sociale care îi aparţin revizuentului să fie transferate către A., fără să ţină cont de faptul că părţile sociale aparţinând domnului B. nu putea să fie transferate către A., deoarece acesta nu a fost niciodată exclus. Iar în conformitate cu încheierea Curţii de Apel Constanţa din data de 25.11.2015, excluderea nu afectează drepturile domnului B. din contractul de fiducie şi cel de cesiune.

Cu alte cuvinte, excluderea pârâtului B. din societate nu afectează drepturile şi obligaţiile ce rezultă din contractul de fiducie şi cel de cesionare.

Însă, aşa cum însuşi A. şi toţi ceilalţi asociaţi au confirmat şi reconfirmat, societatea avea 4 asociaţi şi nu 2, aşa cum erau înscrişi la Registrul Comerţului, fapt reţinut unanim de toate instanţele germane, după audierea numitului A..

Toată această situaţie de fapt este constatata unanim de către toate instanţele germane, în baza declaraţiei domnului A..

Astfel că, la ora actuală, sunt zeci de decizii penale şi civile ale instanţelor germane care constată că societatea avea 4 asociaţi şi că atât A., cât şi B. deţineau doar 25% din părţile sociale în contradicţie cu instanţele române care pretind, în baza declaraţiilor unui grup de avocaţi nemandataţi, că societatea ar fi avut doar 2 asociaţi.

Toţi judecătorii germani nu pot să fie în eroare şi să constate lucruri false, mai ales după audierea inculpatului A.. Adică toate instanţele germane unanim constată că societatea avea 4 asociaţi şi doar instanţele române constată că societatea ar fi avut 2 asociaţi, fără să fi luat vreodată cunoştinţă de informaţii direct de la părţile din dosar, ci doar de la un grup de avocaţi nemandataţi.

Prin încheierea penală a Judecătoriei Neuruppin din data de 12.07.2023, care i-a fost comunicată domnului B., prin B., în calitate de apărător, la data de 15.07.2023, instanţa penala constată că la data excluderii, domnul B. deţinea 25% din părţile sociale ale acestei societăţi.

Prin urmare, decizia de excludere care constată că părţile sociale vor fi transferate către A. este eronată şi falsă şi nu corespunde realităţii. Cu precizarea că dosarul penal se află pe rolul Parchetului încă din anul 2016. Acesta a fost respins de către Parchet de 4 ori şi reîntors la Parchet în urma plângerilor formulate de către B..

În aceeaşi manieră, au constatat toate instanţele germane, şi anume:

1. Prin decizia penală din dosarul x, instanţa constată că societatea are 4 asociaţi şi fiecare deţine 25 % din părţile sociale şi părţile lui B. şi sunt ţinute de către revizuent în sistem fiduciar.

2. Prin decizia definitivă a Judecătoriei Pankow Weissensee în dosarul nr. x 187/18, instanţa constată că B. deţine 25 % părţile sociale şi B. este obligat să predea părţile sociale, aşa cum rezultă din decizia respectivă.

3. Prin încheierea penală definitivă din data de 12.07.2023, pronunţată în dosarul x, secţia penală constată că B. deţine 25 % din părţile sociale.

Toate instanţele germane, care l-au audiat pe A., au aceleaşi concluzii şi anume ca B. nu deţinea decât 25 % din părţile sociale ale acestei societăţi.

În contradicţie cu decizia a cărei revizuire se solicită, afirmă că părţile sociale ale lui B. vor fi transmise către A. şi avocaţii acestuia afirmă ulterior că el este asociat unic, fapt pe care A. nu l-a afirmat niciodată.

Atât timp cât nenumărate instanţe civile şi penale constată că B. deţinea doar 25 % din părţile sociale şi nu 50 % din părţile sociale, transferul părţilor sociale, adică cele 25%, nu face din A. asociat unic. Societatea având în continuare 3 asociaţi, iar părţile sociale trebuiau împărţite către cei 3 asociaţi. Cum se explică că nici o instanţă germană nu a afirmat vreodată că societatea ar fi avut 2 asociaţi, când toţi cei 4 asociaţi au confirmat şi reconfirmat faţă de instanţe că societatea are 4 asociaţi. Singurii care afirmă că societatea ar fi avut 2 asociaţi sunt grupul de avocaţi nemandataţi de către A..

Mai mult, A. a cesionat, după pretinsa apărare a societăţii, părţile sale sociale la suma de 1000 RON către E.. După ce pretindea că trebuie să-l excludă pe B. ca să apere societatea, după excludere, se retrage din societate şi demonstrează că nu l-a interesat niciodată această societate, predând-o către E., care avea suma de 1,7 MILL euro de plată către asociaţii societăţii.

Pretinsa decizia de cesiune a părţilor sociale de către A. a fost atacată şi în momentul de faţă este suspendat dosarul, dat fiind faptul că F. a falsificat actele prin contrafacerea semnăturii, aşa cum o instanţă penală a constatat prin încheiere definitivă şi anume Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în dosarul x/2020: "înscris ce a fost falsificat prin contrafacerea semnăturii de la rubrica semnătura".

Constatările judecătorului de cameră preliminară arată că au fost falsificate actele prin care s-a autonumit în funcţia de administrator doamna F., prin contrafacerea semnăturii la rubrica semnătură şi că aceasta nu a fost mandatată de A..

Astfel că, în momentul de faţă, cu toate ca revizuentul nu deţinea decât 25 % din părţile sociale ale societăţii, părţile sociale deţinute de acesta în sistem fiduciar au fost transferate către A., care le-a cesionat către E. la suma de 1000 ron, fără ca acesta să fi fost vreodată asociat unic.

Cum, în momentul de faţă, există divergenţe enorme între deciziile instanţelor române, care au dispus decizia de excludere, şi toate instanţele germane, se impune a fi admisă cererea de revizuire, deoarece nu pot exista mai multe adevăruri alternative între instanţele de judecată. Cum se explică că nici o instanţă germană nu a afirmat vreodată că societatea ar fi avut 2 asociaţi, pe când pe bandă rulanta instanţele române afirmă contrariul şi anume că societatea ar fi avut doar 2 asociaţi.

Face menţiunea revizuentul că instanţele germane au luat decizia în baza audierii inculpatului A., care a confirmat personal, în faţa instanţelor de judecată, că el deţinea doar 25 % din părţile sociale, pe când în România acesta nu s-a prezentat niciodată şi nu a fost audiat niciodată, afirmaţiile instanţelor române fiind luate doar în baza declaraţiilor unui grup de avocaţi nemandataţi.

Proba: Anexa 1. încheierea penală a Judecătoriei Neuruppin din data de 12.07.2023, pronunţată în dosarul x.

Astfel, cele 3 motive de excludere potrivit cărora B. a cumpărat terenuri de la tatăl acestuia ca să fraudeze societatea, au fost infirmate de rechizitoriul de trimitere în judecată a numitului A. şi de încheierea penală definitivă prin care această instanţă constată că B. deţine 25 % din părţile sociale şi constata că A. şi-a însuşit banii societăţii şi a delapidat societatea. Sume şi acte materiale pe care instanţele române pretind că le-a făcut ca să fraudeze societatea când a fost singurul care a muncit, singurul care a finanţat societatea, singurul care a achiziţionat vreun teren al acestei societăţi.

Mai mult, reţinerea potrivit căreia şi-a însuşit banii societăţii a fost deja infirmată prin decizia penală definitivă din cadrul dosarului penal x şi prin încheierea penală definitivă din cadrul dosarului penal x/2018 şi acum şi în dosarul penal sus precizat, prin care Parchetul l-a trimis în judecată pe A..

Astfel, situaţia de fapt nu corespunde situaţiei pretins stabilite de către judecătorul de fond şi de apel.

Sunt deja mai multe decizii penale care constată contrariul, fapt ce demonstrează că situaţia de fapt reţinută de instanţele civile nu este conformă cu realitatea. Astfel, se ajunge în situaţia absurdă că sunt două "realităţi" diferite referitoare la aceeaşi cauză şi la aceeaşi situaţie de fapt.

Toate instanţele germane constată că:

1. A. deţinea doar 25 din părţile sociale

2. B. deţinea doar 25 % din părţile sociale

3. B. deţinea 25 % din părţile sociale.

4. A. şi-a însuşit banii societăţii şi prin aceasta a adus prejudicii societăţii.

Pe de alta parte, în cadrul procesului penal aflat pe rolul Judecătoriei Neuruppin, inculpatul A. precizează că societatea avea 4 asociaţi şi că fiecare deţinea 25% din părţile sociale. A. afirmă: "după aceasta m-am gândit eu cu E. şi G. şi am înfiinţat prima societate în Constanţa. Un an mai târziu a fost înfiinţată o altă societate pentru asigurarea terenurilor (C.). Turbatu şi cu mine ne prezentam în exterior ca administratori. Fondatori erau fraţii Turbatu, E. şi cu mine, fiecare deţinea 25 de procente."

Astfel, A. confirmă - prin declaraţia de inculpat - faptul că societatea C. era deţinută de 4 asociaţi şi că fiecare deţinea 25% din părţile sociale.

În acelaşi timp, prin decizia penală din data de 31.08.2018, emisă de Judecătoria Neuruppin în dosarul penal x, care l-a condamnat pe administratorul societăţii C., domnul A., stabileşte cu autoritate de lucru judecat că societatea avea 4 asociaţi şi nu 2, aşa cum pretinde acesta în România: "În anul 2006 a fost înfiinţată societatea H. de către A., B., G. şi E.. Această societate avea ca scop realizarea de parcuri eoliene. Asociaţii acestei societăţi erau cele 4 persoane cu 25% fiecare. Administratorii erau A. şi dr. B.."

Ulterior, a fost înfiinţată o altă societate C. cu aceeaşi componentă personală, societate care avea ca scop achiziţionarea de terenuri, pe care urmau să fie realizate centralele eoliene."

Aceeaşi constatare o are şi Judecătoria Neurupin prin încheierea penală definitivă care stă la baza acestui dosar. Astfel, atât instanţa penală cât şi inculpatul A. au confirmat faptul că societatea are (sau avea) 4 asociaţi, şi că în exterior apărea doar B. şi A., în timp ce fondatori erau B., A., G. (care ulterior a cesionat părţile sale către B. şi E.).

Proba: Anexa 2. Protocolul şedinţei de judecată din care rezultă declaraţia de inculpat a numitului A., asociatul şi administratorul societăţii C..

Proba: Anexa 3. Transcrierea înregistrării pronunţării sentinţei penale pronunţată de judecător în sală.

Proba: Anexa 4. Sentinţa penală din dosarul x.

Conform art. 28 C. proc. pen., constatările instanţei penale au autoritate de lucru judecat în ceea ce priveşte fapta şi persoana. Doar nu toţi judecătorii germani sunt străini de cauză în deciziile lor.

Iar decizia Curţii de Apel ca părţile sociale să fie transferate către A., fără să ţină cont de faptul că deţinea doar 25% din părţile sociale, este în contradicţie cu propria hotărâre enunţata în încheierea de şedinţă din data de 25.11.2015 că excluderea nu afectează drepturile şi obligaţiile aşa cum rezultă din contractul de fiducie şi cel de cesiune.

Cu alte cuvinte, excluderea pârâtului B. din societate nu afectează drepturile şi obligaţiile ce rezultă din contractul de fiducie şi cel de cesionare.

Ca atare, în baza acestor decizii şi a constatărilor Curţii de Apel Constanţa, tatăl său, B., i-a solicitat în instanţă cesionarea părţilor sociale pe care le deţinea în sistem fiduciar pentru G., care, la rându-i, le cesionase lui. Părţi sociale care nu erau ale sale, nefiind proprietarul lor, şi care nu puteau fi transferate către un terţ atâta timp cât aparţineau altei persoane, doar nu toţi judecătorii germani sunt străini de ceea ce scriu şi scriu poveşti când părţile din dosar (A.) personal, conformă aceste aspecte.

Instanţa civilă germană în dosarul x decide prin dispozitiv că: "Pârâtul, - adică B. -, este obligat să acorde reclamantului (adică domnului B.) 25% din acţiunile societarii române înscrise în Registrul Comerţului".

Inculpatul A. a afirmat în dosarul penal din Germania că societatea avea 4 asociaţi (respectiv 3 acum 3), în timp ce în România a afirmat, prin avocaţi nemandataţi, că este asociat unic, şi aceste două afirmaţii au fost făcute în acelaşi timp, ele contrazicându-se în mod evident. Afirmaţiile că societatea are doar 2 asociaţi provin de la avocaţii din România I. şi contrazic declaraţia părţii din dosar efectuată personal de către aceasta.

Astfel că, la ora actuală, se dă cu banul şi se alege care instanţă constată o situaţie de fapt adevărată. Iar acum, în momentul de faţă, sunt şi decizii penale care atestă cine şi-a însuşit banii societăţii.

Afirmaţiile instanţei penale şi declaraţia de inculpat a numitului A., precum şi constările instanţei civile germane arată, toate, cum s-au întâmplat în fapt lucrurile şi care este realitatea, care este contrară de constatările instanţelor române luate în baza afirmaţiilor nedovedite ale unor avocaţi nemandataţi.

Instanţa penală constată, în contradicţie cu afirmaţiile instanţelor civile din dosarul x/2011, că A. şi-a însuşit biletele la ordin şi din acest motiv societatea nu a mai putut să îşi îndeplinească obligaţiile de plată faţă de terţi. Iar în dosarul acesta constată că societatea avea 4 asociaţi şi că B. deţinea 25 % din părţile sociale, fapt ce arată că nu a avut niciodată 50% din părţile sociale.

Ceilalţi doi asociaţi, G. şi E., confirmă, la fel, că societatea era ţinuta fiduciar şi că A. nu a fost niciodată asociat cu o cotă de participare de 50% din părţile sociale şi că nici B. nu a deţinut niciodată 50% din părţile sociale ale societăţii, fapt constatat şi de către instanţa penală română prin încheierea nr. 1977 din 20.12.2018.

În concluzie, Curtea de Apel Constanţa, prin încheierea de şedinţa din data de 25.11.2015, a afirmat că excluderea nu afectează drepturile şi obligaţiile aşa cum rezultă din contractul de fiducie şi cel de cesiune. Faptul a fost reconfirmat de către instanţa civilă în dosarul x. Mai mult, cei 4 asociaţi ai societăţii au declarat unanim ca societatea are 4 asociaţi.

a. Prin preambulul contractului de împrumut din data de 03.09.2008, A. personal a confirmat că: "C. S.R.L. este o societate de teren care este ţinută fiduciar de către B. şi A. ca şi administratori fiduciari, pentru ceilalţi coasociaţi, ai societăţii H. adică pentru G. şi E.".

Proba: Anexa 5. Contract de împrumut din data de 03.09.2008

b. E. a recunoscut prin punctul său de vedere precizat la dosarul nr. x/2011 că: "Iniţial s-a convenit între E., A., G. şi B. şi B. junior ca oricare dintre societăţile fondate de cele ale asociaţilor societăţii J. şi cele care se ocupă cu dezvoltarea de proiecte - parcuri eoliene în România, să aparţină în mod egal lui E., A.; G., B. şi B. junior. Astfel s-a negociat ca unul sau mai mulţi acţionari să deţină în raport de distribuţie, respectiv părţi sociale în favoarea celorlalţi asociaţi ai J..

a)... b... C... c) K..

Proba: Anexa 6. Declaraţia lui E. privind dosarul nr. x/2011

c. G. a precizat prin procesul-verbal din data de 05.06.2008 că: "G. a mai indicat faptul că acţionarii înregistraţi în prezent la Registrul Comerţului nu sunt singurii proprietari. Aceştia gestionează, de asemenea, relaţia fiduciară cu companiile. asociaţii înregistraţi oficial gestionează fiduciar în toate companiile participaţia de către 25% pentru fiecare dintre domnii G., B., A. şi E. ".

Proba: Anexa 7. Procesul-verbal al lui G. din data de 05.06.2008.

d. Aceste aspecte au fost recunoscute şi de către Curtea de Apel Constanţa prin încheierea din data de 25.11.2015, în care instanţa a constatat că: "excluderea pârâtului B. din societate nu afectează drepturile şi obligaţiile ce rezultă din contractul de fiducie şi cel de cesionare."

Proba: Anexa 8. încheierea din data de 25.11.2015 a Curţii de Apel Constanţa din dosarul nr. x/2011

e. A. prin afirmaţiile sale în dosarul aflat pe rolul Tribunalului din Berlin (dosar nr. x O 65/12) şi al Curţii de Apel Berlin a recunoscut că B. deţine părţile sociale pentru G. şi că G. este asociat la societatea C. S.R.L..

Proba: Anexa 9. Extras din dosarul nr. x O65/12 aflat pe rolul Tribunalului din Berlin.

f. A. în declaraţia sa de inculpat în dosarul penal x precizează că el: "deţine părţile sociale pentru E. şi că societatea avea 4 asociaţi. " Astfel, cei 4 asociaţi au constatat unanim că părţile sociale ale societăţii aparţin în egală măsură în procent de 25 % asociaţilor A., E., G. şi B. junior. (A se vedea anexa 2).

g. La data de 03.09.2007 a fost încheiat contractul de fiducie între B. şi G.. Acesta prevedea că C. S.R.L. este ţinută fiduciar de către B. şi A. ca şi administratori fiduciari pentru ceilalţi asociaţi ai societăţii H., adică pentru G. şi E..

Prin contract s-a decis mai departe că: "Domnul B. deţine părţile sociale ale domnului G. ca fiduciar pentru domnul G., jumătate din participaţiunile deţinute de către aceştia în calitate de asociaţi, adică 25%, şi că părţile sunt în cunoştinţă de cauză că părţile sociale deţinute de fiduciar aparţin în totalitate constructorului".

Proba: Anexa 10. Contractul de fiducie dintre B. şi G. din data de 03.09.2007.

h. Iar prin contractul de cesiune din data de 02.02.2009 G. a cesionat părţile sale sociale către B.. Astfel, acesta este la momentul de faţă asociatul societăţii C. S.R.L. în proporţie de 25%.

Proba: Anexa 11. Contractul de cesiune de creanţă dintre B. şi G. din data de 02.02.2009

Cesiune care a avut loc şi a fost confirmată de către Curtea de Apel şi apoi definitiv de către instanţa civilă prin decizie definitivă în dosarul x. Decizie potrivnică şi în contradicţie cu decizia a cărei revizuire se solicită. Faptul că excluderea din societate nu afectează drepturile şi obligaţiile ce rezultă din contractul de fiducie şi cel de cesionare este un fapt care se bucură de autoritate de lucru judecat, aşa cum rezultă din încheierea sus-precizată a Curţii de Apel prin care a fost respinsă cererea de intervenţie a numitul B. (a se vedea Anexa 8). Precum şi din decizia civilă din dosarul sus-precizat care a rămas definitivă şi se bucură de autoritate de lucru judecat. Acesta încalcă, astfel, autoritatea de lucru judecat a hotărârii a cărei revizuire se cere.

Proba: Anexa 12. Contractul de vânzare-cumpărare şi transfer al părţilor sociale al societăţii L. din care rezultă că părţile sociale erau deţinute fiduciar.

Proba: Anexa 13. Contractul de vânzare-cumpărare şi transfer al părţilor sociale ale societăţii M., din care rezultă că părţile sociale erau deţinute fiduciar.

Aşa cum cu autoritate de lucru judecat în ceea ce priveşte consimţământul societăţii C. a fost decis de către Tribunalul Constanţa prin decizia nr. 9993 din 20.09.2017 din dosarul nr. x/2014, şi decizia nr. 65 din 4.05.2018 din dosarul nr. x/2017. Care, la rândul lor, sunt hotărâri potrivnice şi care constată contrariul faţă de decizia de faţă.

Proba: Anexa 14. Deciziile nr. 9993 din data de 20.09.2017 şi nr. 65 din data de 04.05.2018

Astfel constatările atât ale instanţei civile, cât şi cele ale instanţei penale contravin constatărilor instanţelor civile din prezenta cauză, iar declaraţiile unanime ale celor 4 asociaţi confirmă aceste aspecte.

Mai mult, decizia civilă este în concordanţă cu constatările Curţii de Apel din încheierea din data de 25.11.2015 (Anexa 8) care arată că o eventuală excludere nu afectează drepturile din contractul de cesiune şi cel de fiducie. Decizie de care Curtea de Apel nu a ţinut cont la pronunţarea propriei hotărâri în prezentul dosar. Fapt ce face obiectul unei plângeri la CEDO ale domnului B., plângere care de altfel a fost constatată ca admisibilă în principiu.

Suplimentar, învederează şi faptul că în cadrul procesului penal de la Neuruppin, pe lângă faptul că A. a depus înscrisuri noi care se aflau în posesia sa din care rezultă că şi-a însuşit banii societăţii şi a pus societatea într-o situaţie financiară dificilă, el a dat şi o declaraţie de inculpat care infirmă faptic constatările instanţei civile din dosarul x/2011 Constatări pe care însăşi instanţa penală le reţine altfel decât instanţa civilă, situaţie inadmisibilă într-un stat de drept, că mai multe instanţe să constate diferit aceeaşi situaţie.

Astfel că instanţa civilă nu este ţinută de constatările instanţelor civile, mai ales dacă martorii şi inculpaţii (A.) au declarat altceva. Aflarea adevărului a dus la alte constatări decât constatările eronate ale instanţelor civile.

Astfel, instanţa penală reţine că A. şi-a însuşit biletele la ordin şi din acest motiv societatea nu a mai putut să îşi îndeplinească sarcinile de plată, iar A. este trimis în judecată şi societatea are 4 asociaţi, fiecare deţinând 25 % din părţile sociale.

Instanţa penală română constată şi ea, în dosarul x/2018, că A. şi-a însuşit banii societăţii.

Iar în contradicţie cu toate aceste decizii penale sunt încă în vigoare deciziile civile din dosarul x/2011, în care instanţa nu menţionează cu nici un cuvânt faptul că societatea nu a mai putut să îşi îndeplinească sarcinile de plată din cauza ca A. şi-a însuşit biletele la ordin şi a refuzat plata taxelor şi impozitelor.

Conform art. 28 C. proc. pen. constatările instanţei penale au autoritate de lucru judecat în ceea ce priveşte fapt şi persoană. Fapt reţinut şi de către instanţa penală română care a dispus continuarea urmăririi penale.

Până la momentul în care A. şi-a însuşit banii societăţii, societatea nu avea nici o datorie către vreun terţ, nu era într-o "situaţie financiară dificilă". Astfel că decizia Tribunalului şi cea a Curţii de Apel şi a ÎCCJ au rămas fără suport probatoriu atât în ceea ce priveşte părţile sociale, cât şi faptele care au stat la baza deciziei.

Astfel, se poate observa cu uşurinţă că orice decizie ulterioară pe care a obţinut-o a ajuns la alta concluzie decât cea civilă a cărei revizuire o solicită.

La ora actuală sunt adevăruri alternative în dependenţă de ce instanţă analizează aceleaşi fapte. Atât timp cât zeci de instanţe constată contrariul faţă de pretinsa situaţie de fapt stabilită de către instanţa civilă în dosarul x/2011, poate să aprecieze că nu pot să rămână în vigoare mai multe constatări diferite ale unor instanţe diferite, deoarece duce la situaţia absurdă în care poate să se aleagă care situaţie doresc să fie cea adevărată. Dă cu banul şi vede ce ar putea să fie. Având mai multe decizii care constată simultan aceeaşi situaţie de fapt în mod diferit, tot sistemul juridic este dat peste cap şi ajunge la situaţia de a avea mai multe adevăruri care se contrazic între ele. Fapt ce încalcă siguranţa juridică, deoarece nu se mai ştie care decizie este cea valabilă în privinţa aceleiaşi situaţii de fapt.

Sau în situaţia în care deciziile judecătoreşti nu spun adevărul pentru că se bazează pe acte false. Cum a fost în cazul de faţă, când avocaţii nu au avut nici un mandat de la partea despre care pretind ca i-a mandatat.

Sunt şi dovezile clare prin constatarea DNA-ului cum au fost predaţi banii pe care s-a pretins ca i-a însuşit. Din cauza însuşirii biletelor la ordin de către inculpatul A., societatea nu a mai dispus din anul 2014 de fonduri ca să-şi acopere cheltuielile, intrând într-o situaţie financiară dificilă cauzată chiar de A., aşa cum el singur a confirmat prin declaraţia sa de inculpat în dosarul penal sus-precizat şi aşa cum rezultă din înscrisurile pe care acesta le deţinea în original şi le-a depus la instanţa de judecată, înscrisuri care nu au fost analizate în dosarul de excludere.

Instanţa penală a constatat:

"Noi am constatat printre altele ca A., ca asociat la C., şi-a luat în posesie cecuri pentru plata superficiei, pe care nu le-a plătit in conturile societăţii, din contra el le-a reţinut pentru el. Acest lucru a condus la faptul ca societatea C. nu a mai putut să-şi îndeplinească obligaţiile de plată, printre altele, impozite şi taxe, astfel am ajuns la mail-ul pe care l-a redactat domnul B. din data de 29.05.2014 ".

Astfel, instanţa penală constată clar cauzele care au dus societatea într-o situaţie financiară dificilă: "prin faptul că A. şi-a însuşit biletele la ordin, nefolosindu-le in favoarea societăţii, deţinându-le şi la ora actuală în original, cu toate că între timp societatea a fost executata de către fisc şi alte autorităţi".

Astfel, decizia civilă în dosarul nr. x 187/18, cât şi cea penală în dosarul nr. x şi dosarul nr. x/2018 sunt acte noi şi cât şi cel penal care stă la baza acestei cereri de revizuire, deopotrivă, sunt decizii potrivnice care încalcă pretinsa autoritate de lucru judecat ("pretinsa", dat fiind faptul că toate deciziile ulterioare constată altă situaţie de fapt decât decizia civilă din dosarul x/2011).

Decizia penală este un act nou pronunţat într-un dosar care se află pe rolul instanţei încă înainte ca decizia de excludere să rămână definitivă şi irevocabilă, adică înaintea terminării dosarului civil, dosarul penal fiind pe rol din anul 2016, aşa cum rezultă din numărul de dosar.

Astfel, toate argumentele instanţei civile pentru care a fost exclus încep "să se evapore" prin deciziile instanţelor penale la care a fost nevoit să apeleze în lipsa unui proces echitabil în ceea ce priveşte aflarea adevărului.

Aşa cum rezultă şi din încheierea penală nr. 1977 din 20.12.2018 care arată că "primirea biletelor la ordin şi nedecontarea acestora în favoarea societăţii produc în mod evident un prejudiciu acesteia", se poate constata că afirmaţiile instanţei civile nu mai stau în picioare, încheierea fiind definitivă.

Astfel, afirmaţiile inculpatului A. şi constatările instanţei civile sus - precizate sunt în totală contradicţie cu ce a afirmat partea în dosarul civil prin avocaţii săi; mai mult, prin apărările sale din dosarul penal, A. afirma ca el nu cunoaşte firma de avocaţi din România. Iar celelalte afirmaţii ale instanţei civile rezultă din dosarele penale în care avocata reclamantului A. a fost trimisă în judecată, sau din mărturiile martorilor din dosarul penal aflat pe rolul DNA, care sunt în totală contradicţie cu decizia civilă.

Iar faptul că acesta şi-a însuşit biletele la ordin şi nu le-a folosit în favoarea societăţii este un fapt incontestabil după ce acesta le-a scos în original şi le-a arătat instanţei penale. Fapt ce a determinat instanţa penală română în dosarul x/2018 să decidă: "dispunem trimiterea cauzei procurorului în vederea completării urmăririi penale"

Ceea ce face că acesta este acum urmărit penal şi în România pentru faptul că şi-a însuşit banii societăţii şi nu B., aşa cum a afirmat instanţa civilă în decizia de excludere.

În dosarul x/2011 apărătorii au susţinut că A. nu şi-a însuşit biletele la ordin, dar ulterior acesta le-a arătat instanţei penale, iar însăşi instanţa penală a constatat că acesta le-a reţinut fără să le folosească pentru societate şi şi-a însuşit contravaloarea biletelor la ordin. Astfel, se impune retractarea deciziei pe care a pronunţat-o pentru că a rămas fără suport probatoriu. Neretractarea ei ar însemna ca erorile judiciare a căror lămurire o urmăresc să rămână definitive, ceea ce este de neconceput. Fapt unanim acceptat de doctrina şi de jurisprudenţa ÎCCJ.

Numai faptul că a fost necesar un dosar penal că să afle adevărul arată constatările false şi eronate ale instanţelor de fond şi de apel, care nu au analizat aceste aspecte, admiţând afirmaţiile neprobate ale reclamantului A..

Prin decizia a cărei revizuire o solicită prin prezenta acţiune, instanţa de apel, în speţă, Curtea de Apel Constanţa, analizând fondul, în speţa ce a avut ca obiect excluderea din societatea C. S.R.L., a reţinut că sunt întemeiate susţinerile reclamantului şi a respins apărările lui B., că a adus societatea într-o situaţie financiară dificilă (fapt contrazis de deciziile penale care constată că din cauza că A. şi-a însuşit biletele la ordin societatea a ajuns într-o situaţie financiară dificilă), fără să cunoască situaţia de fapt existentă şi fără să audieze vreun martor, stabilind că B. ar fi pus societatea într-o situaţie financiară dificilă (susţinerile reclamantului sunt contrazise de susţinerile noi ale instanţelor civile şi penale şi, conform deciziilor acestor instanţe, nu mai au temei).

Instanţa civilă română, fără să analizeze că a finanţat societatea şi nu ţi-a primit remuneraţia de administrator, şi a plătit oamenii care au lucrat pentru societate din banii săi şi fără să ţină cont de drepturile domnului B., a luat o decizie fără susţinere probatorie, care acum este contrazisă de deciziile penale şi de constatările organului de urmărire penală.

Mai mult, spre deosebire de A., care a afirmat în cadrul dosarului penal că: "de ce să plătească el impozitele şi taxe în România? ", a fost singurul care a încercat recuperarea banilor societăţii, pe când A. şi-a însuşit biletele la ordin şi a plătit avocaţii care pledau împotriva societăţii, ca societatea să nu încaseze nici un ban. Aşa cum rezultă din dosarele: x/2016;13574/212/2016;34550/212/2016;34657/212/2016;35652/212/2016;1393/212/2017; fapt ce a determinat instanţa penală română să decidă, aşa cum a spus, continuarea urmăririi penale faţă de A. (dosar x/2018).

Proba: Anexa 15. încheierea nr. 1977 din data de 20.11.2018

Societatea nu a avut nici o datorie către nici un terţ până la data când A. şi-a însuşit biletele la ordin şi contravaloarea acestora. Iar datoriile societăţii către bugetele locale au apărut după ce acesta şi-a însuşit banii societăţii din anul 2014 până în prezent. Datoriile societăţii fiind folosite ca argument al instanţelor civile pentru excludere. Cum să fi poziţionat societatea într-o situaţie financiară dificilă când a fost singurul care a finanţat societatea şi s-a ocupat de recuperarea creanţelor societăţii, fapte sabotate de A. care plătea avocaţii părţii adverse ca societatea să nu primească bani. Poate se va reuşi identificarea unei logici cum poate cineva care finanţează societatea cu sute de mii de euro să o fraudeze cu sume mai mici decât cele plătite de el. A amânat solicitarea plăţii remuneraţiei de administrator şi a plătit din banii personali oamenii care l-au ajutat să lucreze pentru societate. Fapt recunoscut chiar şi de către avocaţii inculpatului A. care afirmă că: "ei nu contestă faptul că a finanţat societatea cu sume considerabile".

Proba: Anexa 16. încheierea de şedinţă din data de 20.09.2017 din dosarul x/2011

Aşa cum rezultă din materialul probator, biletele la ordin însuşite de către A. cu toate ca au fost destinate societăţii, i-au fost comunicate la data de 31.08.2018 în dosarul penal, după ce A. le-a depus, în original, la dosarul penal. Până la această dată s-a susţinut că A. nu şi-a însuşit aceste bilete la ordin. Şi nici nu avea cunoştinţă că acesta deţine biletele la ordin în original.

Proba: Anexa 17. Copiile biletelor la ordin, aşa cum au fost depuse de către A. la instanţa penală. În copie, aşa cum a primit de la instanţa penală sus-precizata.

La întrebarea instanţei dacă acestea erau destinate societăţii, numitul A. precizează că: da, erau destinate societăţii şi el şi le-a însuşit. Dacă A. şi le-a însuşit şi este trimis în judecată pentru acest fapt, cum ar fi putut să şi le fi însuşit (aşa pretinde cel puţin instanţa româna)? Dar A. este trimis în judecata pentru acele acte materiale.

Mai mult, numitul A. precizează că el şi-a însuşit toate veniturile societăţii din anul 2014 până în prezent, lăsând societatea fără sediu, lăsând datorii la fisc şi la bugetele locale şi la bugetul naţional consolidat. Fapt ce arată cine a adus societatea într-o situaţie financiară dificilă şi impune retractarea hotărârii care a rămas fără suport probatoriu.

Iar faptul că societatea a fost executată de către fisc şi că B. s-a împrumutat de bani ca să evite executarea societăţii de către fisc în timp ce inculpatul A. şi-a însuşit banii societăţii şi nu a plătit taxele şi impozitele datorate fiscului este incontestabil.

Societatea a fost declarată inactivă şi executată de către fisc după ce A. şi-a însuşit banii şi nu a mai plătit nici un impozit sau altceva în România.

Contrar afirmaţiilor Curţii de Apel, societatea a fost adusă într-o poziţie financiară dificilă din vina exclusivă a numitului A.. Altfel, nu ar fi fost executată de către fisc. Cum se explică faptul că până la însuşirea acestor bilete la ordin societatea nu a avut nici măcar un avertisment de la organele fiscale, d-apoi să mai vorbim de executare? A. a preferat să poziţioneze societatea într-o poziţie dificilă, însuşindu-şi banii şi cecurile. În fapt, în cazul de faţă A. a fost preocupat nu de banii societăţii, ci de interesele lui E., care avea de plată mai multe milioane de euro către societatea C.. Iar faptul că B. nu şi-a însuşit banii societăţii şi nu a fraudat, aşa cum eronat constată instanţa de fond, rezultă şi din rechizitoriul de trimitere în judecata a apărătoarei numitului A., care a primit de la A. şi E. prin intermediul lui B. suma de peste 450.000 euro ca să-i dea ca mită unor demnitari români.

Proba: Anexa 18. Decizia de condamnare şi Rechizitoriul de trimitere în judecataă a apărătoarei convenţionale care a formulat acţiune de excludere doamna N. iar după ce apărătoarea numitului A. a primit suma de peste 450.000 euro, aceasta a introdus acţiune de excludere şi plângere penală împotriva lui B. în numele lui A. şi E., ştiind că nu el a încasat banii. În realitate, ea a primit banii prin intermediul lui B. de la clienţii ei, ca ulterior, să se folosească de aceste fapte împotriva sa. Fapt ce arată că toata treaba a fost premeditată. După excluderea definitivă pe pretextul că şi-ar fi însuşit banii societăţii, a formulat un denunţ care a dus la inculparea doamnei avocat pentru banii primiţi, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti fiind dosarul x/2018, prin care a fost trimisă în judecata doamna N., apărătoarea numitului A., ceea care a formulat acţiunea de excludere, sentinţa penală care a rămas definitivă prin decizia pronunţată de ÎCCJ. Solicită a se ţine cont că, fiind reprezentantul convenţional al intimatului reclamant, faptele îndeplinite de aceasta se consideră ca fiind cunoscute intimatului reclamant A..

Proba: Anexa 19. Rechizitoriul extras din dosar x/2017 din data de 05.02.2018, care a fost comunicat la data de 19.02.2018, iar faptul că hotărârea atacată cu prezenta cerere de revizuire a rămas fără suport probatoriu în ceea ce priveşte "aducerea societăţii într-o situaţie financiara dificilă " şi "predarea părţilor sociale în întregime către A. dat fiind faptul că acestea nu mi-au aparţinut niciodată"este de necontestat în urma declaraţiilor de inculpat ale lui A. însuşi şi a constatărilor instanţei penale şi civile germane.

Iar afirmaţia că a cumpărat terenuri de la tatăl său la preţuri supraevaluate ca să fraudeze societatea este infirmată de ordonanţa penala a DNA-ului. Iar faptul că au fost cumpărate în mod fictiv terenuri de la tatăl său ca să se dea mită de către numiţii A. şi E. preşedintelui Consiliului Judeţean Constanţa este la fel necontestat şi rezultă din dosarul penal x/2016, inclusiv din declaraţiile martorilor din acest dosar, care arată că cumpărarea de terenuri de la tatăl său nu a avut ca scop scoaterea de bani din societate, ci plata mitei pentru A. şi E., prin intermediul tatălui său. Iar faptul că aceste terenuri primite de la tatăl său au adus venituri de peste 3 ori mai mari decât preţul de cumpărare este la fel de necontestat şi arată că decizia de excludere este fără suport probatoriu. Darea de mita prin intermediul lui B. de către A. şi E. a fost, la fel, denunţată după decizia de excludere, care afirma fals că din cauza lui B. a fost societatea adusă într-o situaţie financiară dificilă, când finanţa societatea cu mai mulţi bani decât A., şi că a fraudat societatea ca a cumpărat terenuri de la B..

Precizează că în dosarul de excludere nu a fost audiat nici un martor şi toate deciziile civile contestate sunt în contradicţie cu constatările instanţei penale şi celei civile germane, ambele ramase definitive prin respingerea apelului (cea penală), respectiv prin nerecurare (cea civilă). Iar în ceea ce priveşte cumpărările de terenuri de catre B., solicită a se observa ca nici unui nu a încasat vreun ban din aceste sume, fiind predate în întregime aşa cum au fost trimise de către A. ca mită unor funcţionari publici locali.

Încheierea penală definitivă este adat un înscris nou, cât şi o hotărâre potrivnică care constată contrariul faţă de sentinţa civilă recurată. Iar decizia de fond nici măcar nu analizează că a trebuit să se judece cu banca după ce A. i-a interzis băncii să efectueze plata impozitelor şi taxelor. Argumentele reclamantului au fost însuşite de către instanţe, dar, în urma declaraţiei de inculpat a numitului A. şi a documentelor depuse de către A., ele au rămas fără suport probatoriu.

Din ordonanţa de clasare emisă pe motiv că faptele s-au prescris rezultă că A. şi E. ştiau şi ei că au trimis banii cu sarcina ca B. să scoată banii din conturile societăţii şi să "cumpere" terenuri de la B.. De asemenea, martorul sus-menţionat din dosarul aflat pe rolul Curţii Internaţionale de Arbitraj a arătat că toţi (adică toţi cei 4 implicaţi în România) ştiau ce se întâmplă. Ordonanţa în baza căreia solicită revizuirea arată clar că aceştia erau la curent cu plăţile şi că acestea au fost făcute nu ca să fraudeze societatea. Astfel, era la curent cu plăţile efectuate, pentru că persoana care a primit banii era reprezentantul convenţional al domniei sale, adică exact cea care a formulat cererea de excludere, pretinzând ca şi-am însuşit banii, ştiind exact că ea i-a primit.

În rechizitoriul prin care a fost trimisă în judecată se constată fără dubii:

Din materialul probator administrat în cauză a rezultat că: "... şi inculpata N. au acţionat ca autori în săvârşirea faptei de trafic de influenţă, fiecare din ei aducându-şi în mod nemijlocit contribuţia prin acţiuni proprii de pretindere si primire a preţului influentei traficate faţă de B.".

Astfel, apare ca evident faptul că acţiunea ulterioară consumării traficului de influenţă, respectiv spălare de bani rezultaţi din această faptă, a fost săvârşită de inculpata N. (avocata care a formulat - ulterior primirii banilor - pentru A. şi E. acţiunea de excludere din societatea H.) în baza unei hotărâri ce i-a aparţinut acesteia.

"Suspecta ..., care în perioada 2010 a fost determinată de inculpat să transfere suma totală de 1.390.808,79 (echivalentul a 325.000 euro la cursul din 2010) în conturile ..., sume încasate în prealabil de la B., care au reprezentat transe în preţul influenţei traficate."

Adică doamna avocat a intimatului reclamant primeşte bani de la B., la sarcina intimatului reclamant şi ulterior formulează acţiune de excludere, afirmând că intimatul reclamant nu are cunoştinţă de ceea ce s-a întâmplat în societate, când el a trimis bani ca să fie plătiţi ca mită prin avocata sa, iar B. urma să predau banii avocatei sale? Rezulta de aici, ca şi din pretinsul motiv de excludere prin care s-au predat bani Preşedintelui Consiliului Judeţean, că toate aceste dosare de excludere au fost create pe probe fictive şi nereale şi că niciunul din magistraţii implicaţi nu au întreprins vreun demers în aflarea adevărului, încălcând astfel rolul activ şi au admis fără nici o verificare argumentele intimatului reclamant A..

Declaraţia împuternicitei numitului A. arată fără dubii că nu a fost remunerat de către societate pentru activitatea prestată. Iar A. era în deplina cunoştinţă de ceea ce se întâmplă în societate, pentru că împuternicita îi trimitea regulat actele. Pe când acesta, în dosarul de excludere, afirmă că nu avea cunoştinţă de ce se întâmpla în România, contrar celor afirmate în declaraţia sa din dosarul x, aflat pe rolul Curţii Internaţionale de Arbitraj de la Viena, din care rezultă că el era în cunoştinţă de orice tranzacţie, precum şi de ceea ce se întâmpla în societate, la fel cum cunoştea terenurile vândute către O., care l-a ajuta să transfere terenuri şi către P..

A. a dorit încetarea activităţii societăţii ca să îl scape pe E. de plăţile pe care acesta le avea de plată către societatea C., prin societăţile sale.

Actele depuse de A. în dosarul penal x în original arată cine a adus societatea într-o situaţie financiară dificilă, adică el personal, care şi-a însuşit biletele la ordin până s-au prescris, ca societatea să nu primească nici un ban. Iar orice încercare de a încasa sumele datorate de către asociatul sau din contractele de superficie au fost atacate de avocaţi plătiţi de A. ca să se asigure că E. nu va plăti superficiale datorate. Fapt constatat şi de către instanţa penală română.

A. a mai şi afirmat că şi-a însuşit întreaga sumă de bani din anul 2014 până în prezent pe lângă biletele la ordin. Afirmaţie care rezultă din declaraţia sa de inculpat din dosarul penal x şi din constatările instanţei penale române şi germane. Consecinţa este că societatea este declarată inactivă şi executată de Fisc.

Proba: Anexa 20. Extras din registrul societăţilor inactive din care rezultă că societatea C. este declarată inactivă în urma faptelor frauduloase ale numitului A.. Iar prin excludere a renunţat la plata sumelor în favoarea numitului E. în valoare de peste 900.000 Ron pentru societatea C.. Martorii, unanim, au confirmat că E. i-a promis bani lui A. şi că A. îl ajuta pe E. să nu mai plătească sumele datorate, primind în contrapartidă sume considerabile de bani de la E.. Cum altfel avocaţii din grupul I. sunt plătiţi de pârâtul A. însuşi ca să fie dat în judecată în dosarul x?

Proba: Anexa 21. Declaraţia domnului G. în ceea ce priveşte discuţia purtată cu E..

Din documentul primit la data de 14.11.2017, rezultă fără dubii afirmaţiile domnului E., care declară, în continuare, că: "el a plătit cu drag, până în prezent, suma de 600.000 Euro ca să înfăptuiască dosare de răzbunare (ca şi cel de faţă) şi că va plăti în continuare avocaţii ca să formuleze dosare împotriva ta şi lui B. ", "vreau să vad că tu şi B. intraţi în procedura falimentului personal, prin deschiderea procedurii de faliment personal şi nu vom termina să formulăm dosare până nu intraţi în faliment personal."

La interpelarea domnului G. ca el nu a plătit 600.000 euro, ci circa 2 milioane euro până în prezent, acesta a confirmat afirmativ dând din cap. Această declaraţie este confirmată de declaraţia domnului Q. şi domnului A.: A. confirmă că el formulează împreună cu E. sutele de dosare în scopul de răzbunare, hartuire şi şantaj, şi circa 90% din dosarele înfăptuite de ei în România sunt dosare fictive fără bază reală, dosare în scopul ilicit de a crea un "război de resurse", să vadă cine rezistă mai mult şi să-i aducă în pragul falimentului.

De asemenea, din declaraţia martorului G., în urma convorbirii cu R. şi avocatul domnului A., domnul Q., acesta a precizat: "Q. precizează că al sau client nu cunoaşte decât cca 50 de acţiuni în România intentate de el şi E.. Adică poate să plătească sute de mii de euro, dar nu şi taxele şi impozitele societăţii, şi îşi însuşeşte banii societăţii, ca societatea să fie declarată inactivă şi să fie poziţionată într-o situaţie financiară dificilă ca să poată produce "motive de excludere".

Acest lucru arată că şi în cazul de faţă acţiunile sunt coordonate şi realizate de echipa din România, căreia A. i-a "transferat" sarcina să înfăptuiască dosare împotriva sa, fiind în cunoştinţă de cauză că are de plată remuneraţia de administrator pe care el însuşi a afirmat-o prin mail din data de 09.11.2010 ("remuneraţia de administrator pe care B. nu a primit-o "). La fel cum este în cunoştinţă de cauză că el personal i-a solicitat să factureze ca avocat către societate pentru salariul neprimit.

În procedura de arbitraj, A. confirmă faptul că el plăteşte împreună cu E. grupul de avocaţi I., pe când în dosarele x/2011, y/2016, aceştia pledează împotriva domnului A., plătiţi de A.. În alte dosare aceştia pledează atât împotriva societăţilor domnului A., cât şi pentru aceste societăţii. Iar toate aceste aspecte sunt înfăptuite în motive frauduloase contrare intereselor legale. Deci, pe de-o parte, din înscrisul nou reprezentat de încheierea penală a Judecătoriei Neurupin din data de 12.07.2023, pronunţată în dosarul x, precum şi coroborarea acestui înscris cu celelalte înscrisuri precizate în cererea de revizuire, biletele la ordin depuse de către A. şi de rechizitoriul de trimitere în judecată a doamnei avocat a intimatului reclamant care a iniţiat dosarul de excludere cu nr. x/2011, declaraţia domnului G. şi înregistrarea convorbirii cu domnul E., precum şi din corespondenţa electronică purtată cu A., rezultă fără putinţă de tăgadă faptul că acesta şi-a însuşit bunurile societăţii şi că acesta deţine 25 % din părţile sociale ale societăţii C., fapt ce arată că B. deţine tot 25 % din părţile sociale şi nu 50 %, aşa cum s-a pronunţat instanţa civilă, prin urmare, societatea avea 4 asociaţi şi nu 2, aşa cum era înscris la Registrul Comerţului. Mai mult, asociatul şi administratorul a avut cunoştinţă despre activitatea prestată de către B. şi de faptul că nu a fost plătit pentru aceste prestaţii şi că el şi-a însuşit banii, precum şi faptul că afirmaţiile faţă de instanţele civile sunt false şi eronate. Iar că acesta şi-a însuşit banii şi că este trimis în judecată este indiscutabil, aşa cum rezultă din Rechizitoriul de trimitere în judecată din dosarul care stă la baza acestui dosar.

Instanţele de fond nici măcar nu au luat în considerare o eventuală compensare a creanţelor şi nici faptul că A. şi-a însuşit banii societăţii, aşa cum el singur a declarat în dosarul penal x şi cum rezultă din documentele pe care acesta le-a depus în original la instanţa de judecată în dosarul penal.

Din coroborarea rechizitoriului cu declaraţiile domnului A. cu cele ale domnului E. şi Q., precum şi ale lui R. şi G., rezultă fără dubii ca nu B. a fraudat societatea aşa cum se pretinde. Ba din contra, a fost singurul care a ajutat acest grup să obţină actele aşa cum le doreau.

Învederează şi prevederile Decretului 31/1954 care arată că societatea îşi îndeplineşte sarcinile prin organele sale, organele sale fiind Administratorul societăţii. Doar avocaţii din România pretind contrariul.

Decretul nr. 31/54, art. 35: "Persoana juridică îşi exercită drepturile şi îşi îndeplineşte obligaţiile prin organele sale."

De asemenea, Curtea Constituţională prin decizia nr. 377/07.06.2016, constată: "... nu are o voinţă juridică proprie, aceasta formându-se şi manifestându-se exclusiv prin organele sale de conducere. În speţă, prin organele de conducere."

Menţionează totodată şi sentinţa civilă nr. 9993 din 20.09.2017 pronunţată de către Judecătoria Constanţa în dosarul x/2012, dosar în care A. dă în judecată societatea C. S.R.L., instanţa constată cu autoritate de lucru judecat, în ceea ce priveşte competenta la data întocmirii actelor: "cum s-a reţinut în decizia civila nr. 114/23.06.2017, pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul x/2013 şi care se opune cu putere de lucru judecat şi în prezenta cauză, strict pe problema de drept privind exteriorizarea consimţământului persoanei juridice S.C. C. S.R.L., prin intermediul administratorului B.", "conform art. 197 din Legea 31/1990 "societatea (cu răspundere limitată) este administrată de unul sau mai mulţi administratori, asociaţi sau neasociaţi, numiţi prin actul constitutiv sau de adunarea generală. Dispoziţiile art. 75,76,77 alin. (1) şi 79 se aplică şi societăţilor cu răspundere limitată."

Fapt ce infirmă afirmaţiile din dosarul de excludere că ar fi înfăptuit acte neautorizate... de către cine trebuiau autorizate? De hotărârea AGA care avea 4 asociaţi?

Proba: Anexa 22. Declaraţia de martor a domnului B., din dosarul penal x/2016 aflat pe rolul DNA Constanţa.

Un alt document important este declaraţia dată de martorul B. în dosarul penal x/2016 Martorul confirmă faptul că sumele de bani pe care le-a primit din vânzarea de terenuri către societatea C. au fost trimise de către A. pentru a fi predate ca mită Preşedintelui Consiliului Judeţean Constanţa.

A. nu a finanţat societatea, ci doar a trimis banii ca mită prin intermediul societăţii. Martorul confirma predarea banilor primiţi în întregime din vânzările de terenuri către societate, fapt demonstrat şi prin extrasele de cont ale domnului B., care a ridicat întreaga sumă de bani în aceeaşi zi în care i-a primit şi să îi predea domnului S., ca ulterior la doar 2-3 zile intimatul reclamant şi coasociatul acestuia să primească certificatele şi autorizaţiile de construire solicitate, pe care prin intermediul hotărârilor judecătoreşti nu le-au primit.

Aceeaşi procedură s-a folosit de mai multe ori pentru a plăti sumele solicitate şi predate de A., în vederea plăţii mitei solicitate de către Preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, fapt ce arată că nici B., nici domnul B. nu a primit niciun ban din aceasta pretinsă tranzacţie prin care intimatul reclamant pretinde că ar fi cumpărat terenuri de la B., ca să scoată sume de bani din societate.

În acelaşi timp, învederează instanţei şi faptul că a trimis în România, în vederea finanţării activităţii societăţii, sume de peste 420.000 euro, aşa cum rezultă din extrasele de cont depuse la dosar şi la dosarul x/2011

Acest fapt dovedeşte clar că nu a existat niciodată elementul subiectiv de a dăuna societăţii în cauză, cum putea să fraudeze societatea pe care o finanţa? La care lucra şi unde era singurul care aducea venituri societăţii şi care plătea din bani proprii angajaţii societăţii.

Fapt constatat de instanţa penală din dosarul x/2018, prin care arată încercarea recuperării banilor pentru a plăti datoriile societăţii. A. nu numai că nu a finanţat societatea cu nici un leu, nici nu a prestat vreun moment vreo activitate pentru societate, şi a mai şi mituit autorităţile române prin diverşi angajaţi.

Deoarece însuşi martorul confirmă faptul că: "B., nefiind de acord cu acest sistem şi cu acest mod de rezolvare a problemelor pe baza de şpăgi", fapt confirmat de către instanţele de judecată în dosarul x/2014, precum şi de parchetul DNA care confirma faptul că: "nu poate fi ignorat efortul continuu şi constant al părţilor civile (B.) în vederea restabilirii ordinii de drept".

Fapt constatat de ÎCCJ însăşi în dosarul x/2015, prin decizia 3/29.02.2016 de către 9 judecători, care în dosar constată că hotărârea este necesară în vederea restabilirii principiului legalităţii. De ce ar fi sustras cineva banii din societate, când în acelaşi timp susţinea activitatea societăţii cu sute de mii de euro şi prin munca constantă. Faptul că domnul Turbatu a predat banii primiţi pe terenuri arată şi că, prin pretinsa vânzare, a renunţat la sumele pe care societatea le-a încasat în locul său. Astfel, B., nu a primit niciun ban pentru terenuri, i-au fost sustraşi banii pe care trebuia să îi încaseze pentru superficiile aferente şi acest fapt a fost folosit pentru excluderea lui B. din societate.

A. cunoştea exact care este folosinţa banilor trimişi de el în acest scop şi, în plus, a mituit, pe lângă Preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, şi alte autorităţi, aşa cum rezultă din rechizitoriul pe care îşi sprijină această cerere de revizuire. Astfel, finanţa societatea şi A. şi E. finanţau spăgile/mita pe care le solicitau autorităţile publice, deoarece nu era de acord cu plata spăgilor aşa cum rezultă din zecile de dosare câştigate cu autorităţile publice în care a încercat să obţină pe cale legală actele solicitate.

Revizuentul a considerat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 322 pct. 5 şi 7 vechiul C. proc. civ., astfel: înscrisul pe care îşi fundamentează cererea de revizuire - încheierea penală a Judecătoriei Neurupin din data de 12.07.2023, pronunţată în dosarul x - este un înscris nou şi o hotărâre potrivnică, fiind pronunţată de o instanţă de judecată într-o procedură publică, care i-a fost comunicat la data de 15.07.2023.

Hotărârea a cărei revizuire o solicită evocă fondul, fiind pronunţata de o instanţă de fond, situaţie în care este îndeplinita condiţia de bază a unei cereri de revizuire.

În ceea ce priveşte evocarea fondului, precizează decizia 137/25.01.2018, pronunţată de ÎCCJ în dosarul x/2017, prin care B. a formulat cerere de revizuire la prezentul dosar.

Înalta Curte constă că cererea sa este nefondată, iar ca cererea sa poată să fie nefondată ea trebuie să fie mai întâi admisibilă.

PROBA: Anexa nr. 23. Decizia civilă nr. 137/25.01.2018 în dosarul x/2017 pronunţata de ÎCCJ

Ca sa fie admisibilă, ea trebuie să evoce fondul, iar faptul că evocă fondul a fost incident decis de către ÎCCJ prin decizia 137 din data de 25.01.2018 în dosarul de revizuire al domnului B., prin care constata că cererea de revizuire este admisibilă dar nefondată.

În ceea ce priveşte evocarea fondului, învederează decizia ÎCCJ din dosarul x/2018, care a admis recursul şi a trimis dosarul spre rejudecare, constată că orice dosar de apel evocă fondul. Astfel, atâta timp cât însăşi şi decizia de recurs evocă fondul, cu atât mai mult a evocat fondul decizia de fond.

Ţinând cont că prin decizia din data 25.01.2018, s-a decis deja că decizia atacată evocă fondul, orice comentariu asupra acestei stări de fapt constatate deja de către ÎCCJ nu se mai impune, atâta timp cât un complet al ÎCCJ a decis această situaţie.

Astfel, atâta timp cât ÎCCJ a decis că decizia atacată evoca fondul în primul dosar de revizuire, toate instanţele ulterioare investite cu cereri de revizuire sunt obligate să ţină cont de această decizie şi să ia ca atare situaţia constatată că decizia atacată evocă fondul.

În caz contrar, ajunge la situaţia în care aceeaşi decizie - atacată - evocă şi nu evocă fondul (în dependenţă de ce complet judeca cauza), fapt logic imposibil. Mai mult, dacă însăşi hotărârea de recurs evocă fondul, aşa cum rezultă din hotărârea ÎCCJ din 25.01.2018, cu atât mai mult hotărârea de apel, pronunţata de Curtea de Apel Constanţa evocă fondul. Dar, dincolo de aceste considerente "tactice" care au rol secundar, respectiv doar de a întări argumentul privitor la admisibilitatea cererii de revizuire, apreciază că, de fapt, admisibilitatea cererii se bazează chiar pe textul de lege, dar şi pe o decizie a Curţii Constituţionale, respectiv 866/2015.

Revizuirea fiind o cale extraordinară de atac promovată pentru a îndrepta erorile de fapt, are drept scop restabilirea adevărului în cauză, ceea ce este în deplină concordanţă cu prevederile art. 124 din Constituţie privind înfăptuirea justiţiei.

În primul rând, în analizarea admisibilităţii/inadmisibilităţii cererii de revizuire, trebuie pornit de la lege, în cazul de faţă a prevederile art. 322 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865: "Revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul"

După cum se poate observa, acest articol de lege identifică două cazuri în care se poate cere revizuirea, respectiv:

1) o hotărâre rămasa definitivă în instanţa de apel sau prin neapelare;

2) o hotărâre dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul.

Ca este vorba de două cazuri distincte rezultă în mod evident din prezenta sintagmei "precum şi", care stabileşte un raport copulativ în cadrul aceleaşi propoziţii, având înţelesul de: "ca şi", "cum şi", "cât şi".

Astfel, admisibilitatea revizuirii nu presupune ca "hotărârea judecătoreasca definitivă care formează obiect al cererii de revizuire să evoce fondul", evocarea fondului este condiţie obligatorie numai în cazul 2, respectiv al hotărârilor date de o instanţă de recurs, nu în cazul hotărârilor ramase definitive în instanţa de apel (cum este cazul de faţă) sau prin neapelare.

În acest context, condiţionarea admisibilităţii revizuirii unei hotărâri judecătoreşti definitive de evocarea fondului este un numai nefondată dar şi absurdă, pentru că o interpretare în acest sens ar da posibilitatea exercitării acestei căi extraordinare de atac doar părţii care nu a pierdut apelul, fapt inadmisibil pentru respectarea principiului liberului acces la justiţie şi mai ales, că în acest caz, partea care a câştigat în apel, nu are niciun interes în a formula o cerere de revizuire în scopul restabilirii adevărului în cauză. Transpunând această opinie în speţa dedusă judecăţii, ar fi însemnat că are deschisă calea revizuirii doar intimata în cazul în care B. ar fi câştigat apelul, situaţie inadmisibilă. Or, evident, legiuitorul a reglementat această cale pentru restabilirea şi aflarea adevărului, calea putând fi exercitată de orice persoană interesată.

Legea nu se referă la hotărâri rămase definitive la apel "care să evoce fondul" pentru simplul fapt că toate hotărârile definitive de apel evocă fondul având în vedere caracterul devolutiv al cererii de apel, aşa cum bine au constatat magistraţii de la Tribunalul Constanţa în dosarul cu nr. x/2017, care prin decizia nr. 1108/2018 au reţinut că: "în cazul deciziilor pronunţate în apel prin care calea de atac este respinsă ca nefondată, cea de a doua condiţie este îndeplinită plecând de la caracterul devolutiv al cererii de apel, care presupune ca instanţa investită cu soluţionarea apelului să realizeze întotdeauna o examinare a fondului cauzei, o rejudecare în limitele stabilite de apelant prin cererea de apel, chiar dacă soluţia este aceea de respingere a apelului. În baza caracterului devolutiv al cererii de apel, instanţa de control realizează o reapreciere a probelor şi o nouă analiză a textelor aplicabile, chiar dacă soluţia este aceiaşi cu cea la care a ajuns şi prima instanţă, apelul nefiind limitat la anumite cazuri legale ca în ipoteza recursului."

În consecinţă, prin decizia civilă din dosarul x/2017, Tribunalul Constanţa constata că; "instanţa investită cu soluţionarea apelului realizează întotdeauna o examinare a fondului cauzei".

Respingerea cererii de revizuire în acest context nu ar însemna decât restrângerea accesului la justiţie, încălcarea drepturilor constituţionale deoarece în cazul în care se constată o altă situaţie de fapt partea care a formulat apelul nu are calea de atac a revizuirii împotriva deciziei de fond pentru că aceasta nu este definitivă, nu are cale de atac a revizuirii împotriva deciziei de apel, pentru că aceasta nu ar evoca fondul, şi nu are nici calea revizuirii împotriva deciziei de recurs pentru că nici aceasta nu ar evoca fondul.

Astfel, orice stabilire a situaţiei de fapt reale sau existenţa unor hotărâri contradictorii nu ar conferi petentului dreptul de a solicita revizuirea, fapt neadmisibil, ţinând cont de decizia Curţii Constituţionale 866/2015.

În conformitate cu decizia 866/2015 a Curţii Constituţionale, cererea de revizuire este o cale extraordinară de atac în scopul de a restabili adevărul în cauză: "27. De asemenea, Curtea observă că revizuirea, fiind o cale extraordinară de atac promovată pentru a îndrepta erorile de fapt, are drept scop restabilirea adevărului în cauză, ceea ce este în deplină concordanţă cu prevederile art. 124 din Constituţie privind înfăptuirea justiţiei"; "29. Ori, indiferent de opţiunea legiuitorului pentru reglementarea unei căi de atac ce urmăreşte reformarea unei hotărâri judecătoreşti, Curtea reţine că obiectivul esenţial al unui astfel de mijloc procedural constă în pronunţarea unei hotărâri legale şi temeinice care să reflecte adevărul, prin revenirea la starea de legalitate conformă cu Legea fundamentală. O hotărâre judecătorească care nu este pronunţată asupra fondului sau care nu evocă fondul, deşi definitivă, nu poate fi considerată legală atât timp cât se întemeiază pe o dispoziţie legală contrară Constituţiei."

Curtea a statuat în cadrul considerentelor deciziei sale că revizuirea formulată ca urmare a pronunţării de către Curtea Constituţională a unei decizii de constatare a neconstituţionalităţii poate fi exercitată de cel căruia i s-a admis excepţia şi de cel căruia excepţia i-a fost respinsă ca devenită inadmisibilă, fără a face distincţie că hotărârea a cărei revizuire se cere vizează sau nu fondul. În cadrul procesului judiciar, excepţia de neconstituţionalitate se înscrie în rândul excepţiilor de procedură prin care se urmăreşte împiedicarea unei judecăţi care s-ar întemeia pe o dispoziţie legală neconstituţională.

Constatarea neconstituţionalităţii unui text de lege ca urmare a invocării unei excepţii de neconstituţionalitate trebuie să profite autorilor acesteia şi nu poate constitui doar un instrument de drept abstract, întrucât şi-ar pierde caracterul concret. Constatarea neconstituţionalităţii unei dispoziţii legale nu are numai o funcţie de prevenţie, ci şi una de reparaţie, întrucât ea vizează, in primul rând, situaţia concretă a cetăţeanului lezat în drepturile sale prin norma criticată.

Astfel fiind, orice decizie care ar admite excepţia inadmisibilităţii cererii de revizuire în cazul de faţă ar fi contrară situaţiei de fapt, autorităţii de lucru judecat, deciziei CCR şi prevederilor legale.

Iar că în cazul de faţă există erori de fapt este indiscutabil.

În ceea ce priveşte fondul judecăţii, înscrisurile noi demonstrează o situaţie de fapt contrară celei reţinute de către instanţele civile care au analizat motivele de excludere din societate, ceea ce demonstrează fără putinţă de tăgadă că hotărârea atacată şi-a pierdut suportul probatoriu, deoarece argumentele constatate de către instanţa de apel au fost infirmate de către înscrisurile noi.

Faptul că în momentul de faţă sunt în paralel constatările instanţelor penale şi cele ale instanţelor civile care se exclud reciproc arată necesitatea retractării şi revizuirii deciziei civile în baza constatărilor ulterioare care demonstrează o altă situaţie de fapt.

Revizuentul arată că în cazul său există hotărâri contradictorii în ce priveşte admisibilitatea cererilor de revizuire, adică hotărâri care constată ca admisibilă cererea de revizuire, şi altele care afirmă că revizuirea nu este admisibilă, nici în cazul deciziilor de recurs sau de apel sau de fond, la recurs şi apel pe motivul că acestea nu evocă fondul, şi la fond că aceasta nu ar fi admisibilă, în contradicţie cu altele care atestă faptul că în toate căile de atac cererile de revizuire sunt admisibile.

Prin urmare, punctul său de vedere este că cererea este admisibilă.

Din această perspectivă, a solicitat admiterea revizuirii astfel cum a fost formulată, cu consecinţa anulării deciziei civile 2/11.01.2016 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, în dosarul x/2011

In subsidiar, în cazul în care se constată că decizia atacată nu evocă fondul, a solicitat disjungerea şi trimitea cauzei instanţei competente.

În drept, a invocat dispoziţiile art. 322 şi urm vechiul C. proc. civ.

La 3 noiembrie 2023, a fost înregistrată întâmpinarea formulată de intimata C. S.R.L., prin care a solicitat admiterea excepţiei necompetenţei materiale a Curţii de Apel Constanţa, în ceea ce priveşte cererea de revizuire întemeiată pe art. 322 pct. 7 C. proc. civ., respectiv respingerea ca inadmisibilă a cererii de revizuire întemeiată pe art. 322 pct. 5 şi 7 C. proc. civ.

Prin încheierea de şedinţă din data de 08.11.2023 - în dosar nr. x/2023 - Curtea de Apel Constanţa a dispus disjungerea capătului de cerere având ca obiect revizuirea întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. şi în cadrul acestui dosar a pus în discuţie excepţia necompetenţei materiale a instanţei.

Prin decizia civilă nr. 170/LP din 8 noiembrie 2023, pronunţată în dosarul nr. x/2023, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de insolvenţă şi litigii cu profesionişti şi societăţi a admis excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Constanţa.

În baza art. 323 alin. (2) C. proc. civ. a dispus trimiterea cererii de revizuire a deciziei civile nr. 2/11.01.2016 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa în dosar nr. x/2011, întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 (disjuns din dosar nr. x/2023), formulată de revizuentul B., spre competentă soluţionare ÎCCJ, secţia a II - a civilă.

În fundamentarea acestei hotărâri, curtea de apel a reţinut că obiectul prezentei cauze, ca urmare a disjungerii dispuse de instanţă din dosarul x/2023 al Curţii de Apel Constanţa, este cererea de revizuire a deciziei civile nr. 2/11.01.2016 pronunţată în dosar nr. x/2011 al Curţii de Apel Constanţa, întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 vechiul C. proc. civ.

Instanţa a reţinut că, în ceea ce priveşte motivul de revizuire prevăzut de dispoziţiile art. 322 pct. 7 din C. proc. civ., revizuentul a indicat drept hotărâre potrivnică încheierea Judecătoriei Neuruppin din data de 11.07.2023 pronunţată în dosarul x, precum şi că, în raport de dispoziţiile art. 322 pct. 7 vechiul C. proc. civ. coroborate cu art. 323 alin. (2) vechiul C. proc. civ., competenţa de soluţionare a cauzei aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Urmare declinării, cererea de revizuire a fost înregistrată la 20 noiembrie 2023 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, sub număr de dosar x/2023

La 12 decembrie 2023, revizuentul a depus răspuns la întâmpinare prin care a invocat o serie de neregularităţi procedurale şi a solicitat suspendarea cauzei până la soluţionarea mai multor dosare, totodată, a solicitat sesizarea cu dezlegarea unor chestiuni de drept.

Ulterior, revizuentul a depus note de şedinţă şi o cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ., respectiv a dispoziţiilor art. 87 pct. 8 vechiul C. proc. civ. la aceeaşi dată a depus precizări prin care a invocat un conflict de interese al apărătorilor părţii adverse.

Pentru motivele reţinute în cuprinsul încheierii pronunţate în şedinţa publică din 5 martie 2024, Înalta Curte a respins excepţia lipsei calităţii de reprezentant a apărătorului intimatei C. S.R.L. şi, în ceea ce priveşte conflictul de interese la care s-a făcut face referire, a apreciat că revizuentul nu justifică un interes personal în invocarea acestei chestiuni; de asemenea, faţă de invocarea de către revizuent a celorlalte aspecte, referitoare la solicitarea de suspendare a judecăţii prezentei cauze şi la cererea de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Înalta Curte a apreciat că sunt subsidiare discutării aspectului de inadmisibilitate al cererii de revizuire, invocat de intimata C. S.R.L., privitor la faptul că prin cererea dedusă judecăţii se solicită anularea primei hotărâri pronunţate, această chestiune urmând a se soluţiona cu prioritate.

Prin încheierea din 14 mai 2024, a fost respinsă ca inadmisibilă cererea revizuentului privind sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ., respectiv a dispoziţiilor art. 87 pct. 8 C. proc. civ., pentru motivele reţinute în cuprinsul acelei încheieri.

În cauză, revizuentul a formulat, succesiv, la date diferite, trei cereri de recuzare: prima împotriva doamnei judecător T., cea de-a doua împotriva doamnei judecător U., respectiv, împotriva doamnei judecător V.; fiecare dintre acestea au fost respinse pentru considerentele reţinute în cuprinsul încheierilor pronunţate la 19 decembrie 2023 şi la 14 mai 2024, respectiv, pentru motivele arătate în practicaua prezentei decizii.

Înalta Curte, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 137 alin. (1) din C. proc. civ. de la 1865, inadmisibilitatea cererii de revizuire, soluţionarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepţii, reţine următoarele considerente:

În primul rând, trebuie reamintit că prin decizia civilă nr. 170/LP din 8 noiembrie 2023, a fost admisă excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Constanţa şi, în baza art. 323 alin. (2) C. proc. civ. a fost dispusă trimiterea cererii de revizuire a deciziei civile nr. 2/11.01.2016 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa în dosar nr. x/2011, întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 (disjuns din dosar nr. x/2023), formulată de revizuentul B., spre competentă soluţionare ÎCCJ, secţia a II - a civilă.

Revizuirea, fiind o cale extraordinară de atac, dispoziţiile legale care o reglementează sunt de strictă interpretare, astfel că exercitarea ei nu poate avea loc decât în cazurile şi în condiţiile prevăzute în mod expres de lege.

De asemenea, potrivit art. 326 alin. (3) C. proc. civ., constată că dezbaterile în cadrul unei cereri de revizuire sunt limitate la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază. Prin urmare, în cadrul acestei căi de retractare se analizează prioritar condiţiile de admisibilitate, cadru în care nu se repun în discuţie şi nu se cercetează chestiuni ce ţin de fondul cauzei, ci se verifică aspecte procedurale vizând îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate.

Conform prevederilor art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., "revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în următoarele cazuri: dacă există hotărâri definitive potrivnice date de instanţe de acelaşi grad sau de grade deosebite, în una sau aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate".

Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 327 alin. (1) din C. proc. civ., dacă instanţa încuviinţează cererea de revizuire, în cazul hotărârilor definitive potrivnice, ea va anula cea din urmă hotărâre.

Rezultă că revizuirea pentru contrarietate de hotărâri este admisibilă când hotărârea a cărei anulare se solicită a nesocotit puterea de lucru judecat a unei alte hotărâri, ceea ce presupune ca hotărârea care se solicită a fi anulată, să fie ulterioară celei a cărei putere de lucru judecat se pretinde că o încalcă.

Raţiunea reglementării acestui motiv de revizuire o constituie necesitatea înlăturării încălcării principiului autorităţii de lucru judecat şi vizează anularea ultimei hotărâri pronunţate cu încălcarea acestui principiu.

Se impune precizarea faptului că instanţa competentă să se pronunţe asupra cererii de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. nu exercită un control judiciar asupra legalităţii şi temeiniciei hotărârilor contradictorii, ci verifică numai dacă ultima hotărâre a fost pronunţată cu încălcarea principiului autorităţii de lucru judecat şi, în caz afirmativ, procedează la anularea ultimei hotărâri pronunţate.

În cauză, se constată că revizuentul a solicitat, în temeiul dispoziţiilor art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., anularea deciziei civile nr. 2 din 11 ianuarie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2011, în raport cu încheierea Judecătoriei Neuruppin din data de 11.07.2023 pronunţată în dosarul x, nefiind astfel îndeplinită condiţia încălcării principiului puterii de lucru judecat prin hotărârea atacată, deoarece hotărârea potrivnică acesteia, respectiv încheierea Judecătoriei Neuruppin, nu exista la data pronunţării hotărârii a cărei revizuire se solicită.

Altfel spus, revizuentul solicită revizuirea primei hotărâri, respectiv a deciziei civile nr. 2 din 11 ianuarie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2011, susţinând că aceasta încalcă principiul puterii de lucru judecat a unei alte hotărâri, respectiv încheierea Judecătoriei Neuruppin din data de 11.07.2023 pronunţată în dosarul x, care nu exista la data pronunţării celei dintâi.

Prin urmare, o cerere de revizuire, care tinde la anularea primei hotărâri, cum este situaţia de faţă, iar nu a celei de a doua, este inadmisibilă.

În considerarea celor evocate, constatând că nu sunt întrunite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. de la 1865, ţinând cont şi de prevederile art. 326 alin. (3) din acelaşi cod, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuentul B. împotriva deciziei civile nr. 2 din 11 ianuarie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2011.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuentul B. împotriva deciziei civile nr. 2 din 11 ianuarie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2011.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 septembrie 2024.