Payment order jurisdiction conflict: ex officio declination of relative territorial incompetence barred

Şedinţa publică din data de 24 septembrie 2024

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Brăila la data de 20.03.2024, sub numărul x/2023, reclamanta a solicitat obligarea pârâţilor la plata sumei de 103.875,60 RON cu titlu de debit principal, cu cheltuieli de judecată.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 1014-1025 din C. proc. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 1269 din 1 martie 2024, Judecătoria Brăila a invocat, din oficiu, excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat cauza către Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti.

În motivarea acestei hotărâri, instanţa a evocat dispoziţiile art. 129 alin. (3), art. 1016, art. 1015, art. 107 şi art. 112 din Codul de procedură şi a apreciat că se impune declinarea cauzei prin raportare la sediul societăţii pârâte, care se află în circumscripţia Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti.

2. Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti, la data de 20 martie 2024, care, prin sentinţa civilă nr. 4973/2024 din data de 19.06.2024, a admis excepţia necompetenţei teritoriale absolute; a declinat competenţa de soluţionare a prezentei cereri precum şi a cererii înregistrate cu nr. x/2023 conexate la prezenta către Judecătoria Brăila; a constat ivit conflictul negativ de competenţă şi a trimis cauza Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie spre soluţionarea acestui conflict.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa, analizând înscrisurile depuse la dosar prin raportare la dispoziţiile art. 130 alin. (2) şi art. 131 alin. (1) din C. proc. civ., a reţinut că Judecătoria Brăila s-a desesizat de la judecarea prezentei cauze cu încălcarea prevederilor art. 130 alin. (3) din C. proc. civ.. În opinia instanţei de trimitere, doar pârâtul, prin întâmpinare, poate să se prevaleze de aceste dispoziţii, nu şi instanţa.

Argumentând că dispoziţiile care reglementează declinarea cauzelor de către instanţele de judecată vizează ordinea publică şi permit, implicit, analizarea din oficiu de către judecător a respectării lor, avându-se în vedere şi necesitatea respectării dreptului de acces la instanţa pe care a ales-o creditorul precum şi cel al debitorului în virtutea art. 6 C.E.D.O., a doua instanţă sesizată a invocat la rândul său excepţia necompetenţei teritoriale absolute.

3. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă la data de 5 iulie 2024.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Judecătoriei Brăila competenţa de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte reţine că instanţele au fost învestite cu un litigiu având ca obiect obligarea pârâţilor, pe calea ordonanţei de plată, la plata sumei de 103.875,60 RON cu titlu de debit principal, cu cheltuieli de judecată.

Prin urmare, competenţa de soluţionare a cauzei se determină în considerarea faptului că reclamanta a învestit instanţa cu o acţiune întemeiată pe dispoziţiile art. 1014 din C. proc. civ., cu privire la procedura ordonanţei de plată.

Potrivit dispoziţiilor art. 1016 din C. proc. civ., dacă debitorul nu plăteşte în termenul prevăzut la art. 1015 alin. (1), creditorul poate introduce cererea privind ordonanţa de plată la instanţa competentă pentru judecarea fondului cauzei în primă instanţă.

Regula generală de drept comun, în materia competenţei teritoriale, este instituită de art. 107 din C. proc. civ., potrivit căreia cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.

Totodată, potrivit art. 130 alin. (3) din C. proc. civ., necompetenţa de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii.

Astfel, potrivit textelor legale evocate, în cazul necompetenţei teritoriale relative, ca şi în pricina de faţă, instanţa judecătorească nu este îndreptăţită să îşi decline din oficiu competenţa, ci numai dacă o atare excepţie a fost invocată de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe.

Or, în cauză, excepţia de necompetenţă teritorială a fost invocată din oficiu chiar de către Judecătoria Brăila, fără a fi invocată de către pârât printr-o eventuală întâmpinare.

Reţine Înalta Curte că, prin alegerea exprimată de reclamantă la momentul promovării acţiunii coroborată cu neinvocarea excepţiei de necompetenţă teritorială de către pârâţi în conformitate cu dispoziţiile art. 130 alin. (3) din C. proc. civ., Judecătoria Brăila, iniţial învestită, a devenit în mod exclusiv competentă să judece prezentul litigiu.

Prin urmare, se constată că excepţia necompetenţei teritoriale a fost invocată de către Judecătoria Brăila cu nerespectarea normei imperative prevăzute de textul art. 130 alin. (3) din C. proc. civ.

În consecinţă, în raport de considerentele expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că, în speţă, competenţa de soluţionare a cauzei revine Judecătoriei Brăila, astfel încât, în aplicarea dispoziţiilor art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea în favoarea acestei instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brăila.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 24 septembrie 2024.