Jurisdictional conflict resolved: judges' payroll claim assigned to Cluj administrative court, not labor tribunal.

Şedinţa publică din data de 24 septembrie 2024

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele:

1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 8 mai 2023, pe rolul Curţii de apel Cluj, secţia a III - a de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2023, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J. şi K. au solicitat obligarea pârâtei Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să emită un ordin de salarizare care să valorifice coeficientului de multiplicare 19-23 aferent procurorilor DNA/DIICOT (prevăzuţi la lit. A) pct. 6-13 din Anexa la O.U.G. nr. 27/2006) de care reclamanţii beneficiază ca efect al deciziei civile nr. 273/A/13.05.2021 a Curţii de Apel Târgu Mureş, pronunţată în dosarul civil nr. x/2018, începând cu data de 23.11.2015, ţinând cont de data angajării fiecăruia dintre reclamanţi, şi pentru viitor până la încetarea condiţiilor de acordare; să aibă în vedere valoarea de referinţă sectorială de 605,225 neplafonată conform Ordinului general normativ nr. 959/1/12.04.2023 emis de ÎCCJ, începând cu data de 01.10.2018 şi pentru viitor până la încetarea condiţiilor de acordare; să aibă în vedere valoarea de referinţă sectorială de 605,225 de RON, anterior datei de 01.01.2018, conform cu: sentinţa civilă 2177/09.12.2020 pronunţată de Tribunalul Alba, secţia I civilă în dosarul nr. x/2020, definitivă la data de 21.09.2021 prin decizia civilă nr. 1262/2021 a Curţii de Apel Alba Iulia; sentinţa civilă nr. 37/19.01.2021 pronunţată de Tribunalul Alba, secţia I civilă în dosarul nr. x/2020, definitivă Ia data de 23.03.2022 prin decizia civilă nr. 667/2022 a Curţii de Apel Alba Iulia şi decizia civilă nr. 112/A/08.02.2022 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia I civilă în dosarul nr. x/2020 şi să respecte art. 74 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 (actual art. 205 alin. (2) din Legea nr. 303/2022), respectiv ca drepturile salariale nete şi brute ale reclamanţilor aferente lunii decembrie 2017 să nu fie mai mari decât cele calculate ulterior datei de 01.01.2018 (drepturile salariale nete şi brute ale reclamanţilor să nu scadă începând cu data de 01.01.2018).

Prin sentinţa civilă nr. 508 din 9 noiembrie 2023, Curtea de apel Cluj, secţia a III - a de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia de necompetenţă materială şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată în favoarea Tribunalului Mureş, secţia civilă.

Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de apel Cluj a reţinut, în raport de statuările Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite din Decizia nr. 46 din 15 decembrie 2008 privind recursul în interesul legii şi în raport de dispoziţiile art. 74 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor şi de cele ale art. 7 alin. (1) şi (2), Cap. VIII din Anexa V la Legea-cadru nr. 153/2017, că legiuitorul a prevăzut competenţa materială şi teritorială exclusivă a Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal doar în cazul litigiilor având ca obiect plângerile formulate de personalul vizat împotriva hotărârilor prin care se soluţionează contestaţia împotriva actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale.

Curtea a apreciat că solicitarea reclamanţilor de obligare a pârâtei la emiterea unui ordin de salarizare corespunzător nu poate atrage competenţa instanţei de contencios administrativ şi fiscal în temeiul dispoziţiilor speciale ale art. 7, Cap. VIII din Anexa VI la Legea-cadru nr. 153/2017, în condiţiile în care această solicitare nu este asociată unui act administrativ contestat, a cărei legalitate să fie analizată de instanţa specializată de contencios administrativ.

Prin urmare, raportat la petitul acţiunii, Curtea a reţinut că nu sunt incidente dispoziţiile art. 7, Cap. VIII din Anexa VI la Legea-cadru nr. 153/2017 şi a subliniat că aceste prevederi nu pot fi extinse prin analogie la orice litigii având ca obiect drepturile salariale ale personalului din familia ocupaţională Justiţie, întrucât, fiind norme speciale, se aplică strict în ipoteza reglementată de către legiuitor.

Pe de altă parte, a reţinut Curtea de apel că nu sunt aplicabile în cauză nici dispoziţiile de drept comun ale art. 10 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, întrucât reclamanţii nu contestă un act administrativ tipic şi nici nu deduc judecăţii un act administrativ asimilat, de vreme ce anterior formulării cererii de chemare în judecată, reclamanţii nu au solicitat pârâtei Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie emiterea unui ordin de salarizare cu luarea în considerare a coeficientului de multiplicare 19-23 şi a valorii de referinţă sectorială de 605,225 neplafonată conform Ordinului general normativ nr. 959/1/12.04.2023, astfel încât nu se poate reţine incidenţa dispoziţiilor referitoare la refuzul de soluţionare sau la nesoluţionarea în termen.

Având în vedere dispoziţiile art. 278 alin. (2) din Codul muncii şi reţinând că pretenţiile reclamanţilor sunt legate de raportul juridic de muncă, Curtea de apel a considerat că este fără valoare, din perspectiva stabilirii competenţei instanţei de contencios administrativ, calificarea pe care legea o dă actului de stabilire a drepturilor salariale ca fiind un act administrativ.

În argumentarea deciziei sale, Curtea de apel Cluj a făcut trimitere şi la dispoziţiile art. 266 şi la cele ale art. 269 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 53/2003 şi a conchis că, pentru judecarea litigiului de faţă, competenţa materială revine nu instanţei de contencios administrativ determinată în funcţie de rangul autorităţii publice pârâte, ci instanţei de conflicte de muncă şi asigurări sociale din cadrul Tribunalului Bistriţa - Năsăud, în circumscripţia căreia reclamanţii au domiciliul.

Reţinând că reclamanţii au calitatea de judecători în cadrul Tribunalului Bistriţa - Năsăud şi îşi desfăşoară efectiv activitatea la respectiva instanţă, a apreciat a fi incidente dispoziţiile art. 127 alin. (1) din C. proc. civ., în interpretarea dată acestora prin Decizia de recurs în interesul legii nr. 7/16.05.2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, şi a declinat competenţa materială de soluţionare a acţiunii în favoarea Tribunalului Mureş, secţia civilă - complet de fond specializat în soluţionarea cauzelor în materiile litigii de muncă şi asigurări sociale.

2. Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Mureş la data de 28 noiembrie 2023, sub nr. x/2023, care, prin sentinţa civilă nr. 2510 din 10 mai 2024, a admis excepţia necompetenţei sale materiale, a declinat competenţa de soluţionare a apelului în favoarea Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a de contencios administrativ şi fiscal, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat cauza Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă, sens în care s-a dispus suspendarea judecării cauzei.

În pronunţarea acestei soluţii, Tribunalul Mureş şi-a însuşit considerentele şi soluţia adoptată în cadrul întâlnirii preşedinţilor secţiilor specializate ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi curţilor de apel dedicate unificării practicii judiciare în domeniul contencios administrativ şi fiscal din Bucureşti, 22 - 23 mai 2023, reţinând că cererile având ca obiect solicitarea de obligarea a pârâţilor, ordonatori de credite - angajatori, la reîncadrarea şi recalcularea drepturilor salariale, respectiv emiterea ordinelor de salarizare şi plata sumelor constând în drepturi salariale nerecunoscute, sunt de competenţa instanţei de contencios administrativ şi fiscal a curţii de apel de la domiciliul reclamantului, cu aplicarea, după caz, a art. 127 din C. proc. civ.

3. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă la data de 26 iulie 2024.

Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) şi (4) din C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind competenţa materială de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a de contencios administrativ şi fiscal, pentru următoarele considerente:

Din examinarea cererii de chemare în judecată rezultă că reclamanţii au solicitat obligarea pârâtei Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să emită un ordin de salarizare care să valorifice coeficientului de multiplicare 19-23 aferent procurorilor DNA/DIICOT.

Reţine Înalta Curte că, prin natura sa, cererea având ca obiect obligarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la emiterea unui ordin de salarizare atrage competenţa instanţei de contencios administrativ, deoarece, aşa cum reiese din motivarea cererii de chemare în judecată (a se vedea pagina 7 a cererii), conflictul a fost generat de neemiterea unui ordin de salarizare aferent deciziei civile nr. 112/A/8.02.2022, apreciat de reclamanţi ca fiind nejustificat în sensul definit prin art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

În argumentare, Înalta Curte mai are în vedere, pe de o parte, împrejurarea că, prin acţiune, reclamanţii nu au solicitat plata drepturilor salariale, iar, pe de altă parte, acţiunea a fost întemeiată în mod expres pe dispoziţiile art. 20 alin. (3), art. 142 alin. (5) şi (6) din Legea nr. 304/2022 şi art. 1 alin. (2), art. 2 alin. (2) şi art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

Astfel, potrivit art. 1 alin. (1) din Legea 554/2004, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât şi public, iar potrivit alin. (2) Se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept.

Prin urmare, se constată că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile de drept comun ale art. 10 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, precum şi prevederile art. 8 alin. (1) din acest act normativ.

Potrivit dispoziţiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulţumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate şi, eventual, reparaţii pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluţionarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri, precum şi prin refuzul de efectuare a unei anumite operaţiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim. Motivele invocate în cererea de anulare a actului nu sunt limitate la cele invocate prin plângerea prealabilă.

Totodată, art. 10 din Legea nr. 554/2004 prevede că (1) Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 3.000.000 de RON se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 3.000.000 de RON se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.(…)

(3) Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituţie publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul pârâtului."

În raport de aceste dispoziţii legale şi având în vedere că, în cauza de faţă, reclamanţii solicită emiterea unui act administrativ (ordinul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de stabilire a drepturilor salariale), Înalta Curte conchide că litigiul de faţă are natura unuia de contencios administrativ, instanţa competentă material a soluţiona cauza fiind Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 24 septembrie 2024.