Negative jurisdictional conflict resolved in favor of initially seized labor court for collective salary claims despite individual disjunction
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice resolved a negative jurisdictional conflict by determining that the Bucharest Tribunal, Section VIII for Labor and Social Security Conflicts, is the exclusive competent court to adjudicate the case, reversing the mutual declination of jurisdiction by the Bucharest and Suceava Tribunals. The dispute involved a claim by probation counselors for the payment of late interest and unpaid sums related to salaries deferred by a 2020 ministerial order, which the initial Bucharest Tribunal had severed into a separate file for one plaintiff and referred to the Suceava Tribunal based on her purported domicile; the Suceava Tribunal subsequently refused jurisdiction, arguing that the collective nature of the suit under mandatory joinder rules and the domicile of other co-plaintiffs kept competence with the initially seized Bucharest court. Relying on Articles 269(2)-(3) of the Labor Code and Articles 59 and 116 of the Code of Civil Procedure, the court held that the initial reference to the Suceava Tribunal was erroneous as the plaintiff actually resided in Bucharest at the time of filing, and that the procedural disjunction did not divest the initially seized court of jurisdiction, especially given the election of the forum by multiple co-plaintiffs and the principle of consolidation of territorial competence.
Legislator headnote
AI generatedart. 131 C. proc. civ, art. 59 C. proc. civ, art. 127 alin. (1) C. proc. civ, art. 135 alin. (1) C. proc. civ, art. 116 C. proc. civ, art. 135 alin. (4) C. proc. civ; Negative jurisdictional conflict resolved in favor of initially seized labor court for collective salary claims despite individual disjunction: The dispute involved a claim by probation counselors for the payment of late interest and unpaid sums related to salaries deferred by a 2020 ministerial order, which the initial Bucharest Tribunal had severed into a separate file for one plaintiff and referred to the Suceava Tribunal based on her purported domicile; the Suceava Tribunal subsequently refused jurisdiction, arguing that the collective nature of the suit under mandatory joinder rules and the domicile of other co-plaintiffs kept competence with the initially seized Bucharest court. Relying on Articles 269(2)-(3) of the Labor Code and Articles 59 and 116 of the Code of Civil Procedure, the court held that the initial reference to the Suceava Tribunal was erroneous as the plaintiff actually resided in Bucharest at the time of filing, and that the procedural disjunction did not divest the initially seized court of jurisdiction, especially given the election of the forum by multiple co-plaintiffs and the principle of consolidation of territorial competence.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProvides the legal basis for the High Court to resolve the negative conflict of jurisdiction by establishing the competent court.
Full text
Şedinţa publică din data de 19 septembrie 2024
Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Prin cererea înregistrată la 09 ianuarie 2023 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, sub nr. x/2023, reclamanta A., împreună cu alţi colegi, a solicitat obligarea pârâţilor Ministerul Justiţiei şi Direcţia Naţională de Probaţiune la plata de daune - interese, constând în dobânda legală penalizatoare aferentă sumelor achitate cu întârziere (până la data pronunţării unei hotărâri definitive în cauză) şi sumelor neachitate, care au fost acordate prin OMJ nr. 28/C/07.01.2020, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective, pentru sumele datorate pe cei trei ani anteriori introducerii acţiunii.
La termenul de judecată din data de 29 mai 2023, cu prilejul verificării competenţei în raport de dispoziţiile art. 131 C. proc. civ., Tribunalul Bucureşti a invocat excepţia necompetenţei teritoriale pentru reclamanta A., disjungând acţiunea formulată de aceasta şi formând dosarul nr. x/2023, în cadrul căruia a rămas în pronunţare pe excepţie.
Prin sentinţa nr. 3326 din data de 29 mai 2023, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2023, s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava.
În motivare, instanţa a reţinut litigiul are ca obiect plata unor drepturi salariale derivate din raportul de muncă existent între părţi.
Totodată, a reţinut incidenţa art. 269 alin. (1) şi (2) din Codul muncii şi împrejurarea că domiciliul reclamantei se află în judeţul Suceava.
2. Cauza a fost înregistrată la 20 iunie 2023 pe rolul Tribunalului Suceava, secţia civilă, sub acelaşi număr de dosar.
Prin încheierea nr. 728 din 17 iunie 2024, pronunţată de Tribunalul Suceava, secţia I civilă, s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.
Totodată, constatându-se ivit conflictul negativ de competenţă a fost suspendată din oficiu judecata cauzei şi s-a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului de competenţă.
În argumentarea soluţiei, instanţa a reţinut că prevederile art. 59 C. proc. civ. sunt aplicabile în cauză, întrucât drepturile băneşti pretinse angajatorului, Direcţia Naţională de Probaţiune, de către toţi reclamanţii, în calitatea lor de angajaţi ai acestuia, se întemeiază pe aceleaşi temeiuri de drept, raporturile juridice deduse judecăţii fiind similare şi existând o strânsă legătură între acestea.
De asemenea, s-a mai constatat faptul că, o parte dintre reclamanţi, respectiv B., A., C., D., E., F., G. s.a. au domiciliul în municipiul Bucureşti, după cum rezultă din adeverinţele depuse de Direcţia Naţională de Probaţiune, acesta fiind motivul pentru care, raportat la prevederile art. 127 alin. (1) C. proc. civ. a fost sesizat Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII a conflicte de muncă şi de asigurări sociale, ca fiind instanţa competentă în vederea soluţionării cererii.
În consecinţă, instanţa a reţinut că, având în vedere raportul litigios supus judecăţii, Tribunalul Bucureşti a fost în mod corect şi legal sesizat, iar faptul că s-a dispus disjungerea cererii de chemare în judecată a reclamantei, reţinându-se că aceasta are domiciliul în judeţul Suceava şi formarea unui nou dosar, nu putea să atragă şi consecinţa pierderii competenţei instanţei iniţial învestite.
3. Dosarul a fost înregistrat la 2 august 2024, pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, sub acelaşi număr.
Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între Tribunalul Bucureşti şi Tribunalul Suceava, care se declară reciproc necompetente în a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, pentru următoarele considerente:
În cauză, obiectul regulatorului de competenţă îl reprezintă stabilirea competenţei teritoriale de soluţionare a cauzei.
Înalta Curte constată că mai mulţi reclamanţi, printre care şi reclamanta din prezenta cauză, A., au învestit Tribunalul Bucureşti cu o acţiune prin care au solicitat plata unor drepturi de natură salarială obţinute de aceştia în calitatea de consilieri de probaţiune în cadrul Direcţiei Naţionale de Probaţiune.
Prin urmare, se constată că este dedus judecăţii un conflict de muncă, fiind aplicabile normele generale privind jurisdicţia muncii.
Potrivit art. 269 alin. (2) din Codul muncii, în forma în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată, competenţa de soluţionare a cererilor având ca obiect raporturi de muncă aparţine tribunalului în circumscripţia căruia reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa, ori după caz sediul.
Totodată, în cazul cererilor formulate de mai mulţi reclamanţi, art. 269 alin. (3) din Codul muncii stabileşte că, dacă sunt îndeplinite condiţiile coparticipării procesuale active, cererea poate fi formulată la instanţa competentă pentru oricare dintre reclamanţi.
Este de menţionat şi că acţiunea introductivă iniţială prin care reclamanţii, în calitate de salariaţi ai Direcţiei Naţionale de Probaţiune, au solicitat angajatorului plata drepturilor salariale se întemeiază pe aceeaşi cauză juridică, raporturile juridice deduse judecăţii fiind similare, context în care sunt aplicabile şi dispoziţiile art. 59 C. proc. civ., privind coparticiparea procesuală facultativă.
La data de 29 mai 2023, la primul termen de judecată în dosarul nr. x/2023, Tribunalul Bucureşti a dispus disjungerea cererii reclamantei şi constituirea prezentului dosar.
În ce o priveşte pe reclamanta A., a fost format dosarul nr. x/2023, în cadrul căruia Tribunalul Bucureşti a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava, reţinând incidenţa prevederilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii şi domiciliul acesteia din circumscripţia Tribunalului Suceava.
Se constată, ca un prim aspect, că prima instanţă aflată în conflict a declinat în mod eronat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava în temeiul art. 269 alin. (2) din Codul muncii, în condiţiile în care, la data sesizării instanţei, reclamanta nu avea domiciliul în Mun. Suceava, ci în Mun. Bucureşti, potrivit adeverinţei de la dosarul Tribunalului Bucureşti. Drept urmare, art. 269 alin. (2) din Codul muncii, în forma în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată, competenţa de soluţionare a cererii având ca obiect raporturi de muncă, ce o privea pe această reclamantă, aparţinea Tribunalului Bucureşti.
În al doilea rând, este de menţionat că soluţia disjungerii, ca măsură de administrare judiciară, pentru a se justifica ulterior măsura declinării competenţei de soluţionare a raporturilor juridice individuale la instanţa pretinsă a fi cea de la domiciliul reclamantei, nu poate să atragă pierderea competenţei instanţei iniţial învestite, cu ignorarea coparticipării procesuale active.
Înalta Curte constată că 7 dintre reclamanţii din dosarul nr. x/2023 au domiciliul în circumscripţia Tribunalului Bucureşti, instanţa mai întâi sesizată, iar luarea măsurii disjungerii raporturilor juridice individuale nu putea să atragă şi consecinţa pierderii competenţei de la soluţionarea acestora a instanţei iniţial învestite, întrucât a avut loc o consolidare a competenţei teritoriale.
Mai mult, prin alegerea exprimată de reclamanţi la momentul promovării acţiunii, potrivit art. 116 C. proc. civ., Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, iniţial învestit, a devenit în mod exclusiv competent să judece prezentul litigiu.
În considerarea celor expuse şi prin raportare la dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 19 septembrie 2024.