Conflict of jurisdiction in labor termination dispute: validity of place of work as connecting factor after employment relationship ceased

Şedinţa publică din data de 19 septembrie 2024

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 6 octombrie 2024 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, sub nr. x/2023, reclamantul A. a formulat în contradictoriu cu pârâta Universitatea din Bucureşti contestaţie împotriva deciziei nr. 1430 din 07.09.2023, emise de pârâtă, solicitând, în principal, constatarea nulităţii absolute a deciziei, iar în subsidiar, anularea acesteia, reîncadrarea reclamantului pe postul ocupat anterior şi obligarea pârâtei la plata unei sume de bani ce reprezintă totalitatea drepturilor salariale indexate, majorate, începând cu data de 08.09.2023 şi până la data reîncadrării, actualizate la data plăţii efective, inclusiv a celorlalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul.

De asemenea, reclamantul a solicitat recunoaşterea vechimii în muncă pentru această perioadă, obligarea pârâtei la plata unei sume de bani reprezentând despăgubiri morale echivalente cu 3 salarii şi a unor despăgubiri suplimentare de 3.500 RON, lunar, pentru fiecare dintre cei doi copii minori aflaţi în întreţinerea reclamantului.

În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 280 şi urm., art. 56 alin. (1), art. 80 şi art. 253 din Codul muncii, art. 201 alin. (7) din Legea nr. 199/2023, art. 15 din Constituţie, art. 7 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi art. 269 din Codul muncii.

Prin sentinţa civilă nr. 585 din 08.02.2024, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Braşov.

În motivare, instanţa a reţinut că obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă un conflict de muncă şi că potrivit art. 269 alin. (2) din Codul muncii competenţa nu poate fi raportată la "locul de muncă", de vreme ce chiar reclamantul a arătat că raporturile de muncă au încetat la data sesizării instanţei.

Drept urmare, instanţa a stabilit competenţa teritorială de soluţionare a cauzei în raport de domiciliul reclamantului din Mun. Braşov, potrivit art. 269 alin. (2) din Codul muncii şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei Tribunalului Braşov.

2. Cauza a fost înregistrată la 15 martie 2024 pe rolul Tribunalului Braşov, secţia I civilă, sub acelaşi număr de dosar.

Prin sentinţa civilă nr. 777 din 24 aprilie 2024, pronunţată de Tribunalul Braşov, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2023, s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată de reclamant şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Totodată, constatându-se ivit conflictul negativ de competenţă a fost suspendată din oficiu judecata cauzei şi s-a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului de competenţă.

În argumentarea soluţiei, instanţa a reţinut că situaţia de la data introducerii acţiunii privind încetarea calităţii de angajat a pârâtului nu poate avea drept consecinţă atragerea competenţei instanţei de la domiciliul acestuia, aşa cum a reţinut Tribunalul Bucureşti, atâta vreme cât dispoziţiile art. 275 din Codul muncii trebuie interpretate în acord cu voinţa legiuitorului în edictarea normelor de competenţă, potrivit cu care stabilirea competenţei teritoriale a instanţei se poate realiza şi în funcţie de locul de muncă al reclamantului, iar nu numai în raport cu domiciliul reclamantului.

În continuare, s-a reţinut că prin depunerea cererii de chemare în judecată la Tribunalul Bucureşti, reclamantul a învestit în mod legal această instanţa, potrivit art. 269 alin. (2) din Codul muncii, fixând în mod definitiv competenţa în favoarea acesteia, în exercitarea opţiunii prevăzute de art. 116 C. proc. civ.

3. Dosarul a fost înregistrat la 21 iunie 2024, pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, sub acelaşi număr.

Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între Tribunalul Bucureşti şi Tribunalul Braşov, care se declară reciproc necompetente în a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, pentru următoarele considerente:

În cauză, obiectul regulatorului de competenţă îl reprezintă stabilirea competenţei teritoriale de soluţionare a cauzei.

Prezentul litigiu are ca obiect contestaţia formulată de reclamant împotriva deciziei de încetare a contractului individual de muncă.

Referitor la natura cererii, aceasta se circumscrie unui conflict individual de muncă, independent de împrejurarea că raportul de muncă a încetat şi indiferent de cauza încetării.

Cu titlu de reglementare generală, dispoziţiile art. 269 alin. (2) din Codul muncii, în forma aflată în vigoare la data înregistrării acţiunii, prevăd că cererile referitoare la judecarea conflictelor de muncă se adresează tribunalului în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul, reşedinţa sau locul de muncă ori, după caz, sediul.

Aceste prevederi instituie o competenţă alternativă în beneficiul reclamantului, fundamentată pe principiul protecţiei salariatului, căruia îi este recunoscut un drept de opţiune, având în vedere că numai salariatul poate aprecia care aşezare în teritoriu a instanţei îi poate asigura accesul facil la justiţie.

Totodată, deşi prevăd o competenţă alternativă, dispoziţiile art. 269 alin. (2) din Codul muncii sunt norme imperative, reclamantul având dreptul de alegere numai între instanţele prevăzute de lege, fie tribunalul în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau reşedinţa, fie cel în a cărui circumscripţie se află locul său de muncă.

Împrejurarea că, la data sesizării instanţei, raportul de muncă al reclamantului cu pârâta era deja încetat, nu este de natură sa afecteze dreptul său de opţiune conferit de lege, competenţa rămânând una alternativă, cu atât mai mult cu cât raţiunile care au stat la baza stabilirii competenţei în favoarea instanţei de la locul de muncă subzistă în situaţia în care se contestă însăşi modalitatea de încetare a raporturilor de muncă.

Prin urmare, chiar şi în situaţia în care conflictele de muncă privesc în mod specific faptul încetării raporturilor de muncă şi maniera de încetare a acestora, reclamanţilor le este recunoscut dreptul de a sesiza oricare dintre instanţele deopotrivă competente, potrivit legii.

Sub acest aspect, este de subliniat faptul că legiuitorul a inclus în noţiunea de jurisdicţie a muncii şi soluţionarea conflictelor de muncă cu privire la încetarea contractelor individuale, art. 266 din Codul muncii statuând că "jurisdicţia muncii are ca obiect soluţionarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea şi încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă prevăzute de prezentul cod, precum şi a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit prezentului cod".

În cauză, astfel cum rezultă din cuprinsul cererii introductive şi înscrisurile aflate la dosar, activitatea reclamantului s-a desfăşurat la sediul angajatorului, în Mun. Bucureşti iar, în ceea ce priveşte domiciliul reclamantului, acesta se află în Mun. Braşov.

Prin urmare, la data formulării cererii, atât Tribunalul Bucureşti cât şi Tribunalul Braşov erau deopotrivă competente să soluţioneze cauza, reclamantul având alegerea între acestea două.

Având în vedere că opţiunea reclamantului între instanţele deopotrivă competente teritorial potrivit art. 269 alin. (2) din Codul muncii poate fi exercitată numai la momentul sesizării instanţei de judecată, Înalta Curte reţine că, în cauză, reclamantul a decis să se adreseze Tribunalului Bucureşti, învestind în mod legal această instanţă cu soluţionarea cererii sale şi fixând în mod definitiv competenţa în favoarea acesteia, potrivit art. 116 C. proc. civ.

Pentru toate aceste considerente, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 19 septembrie 2024.