Validity of technical support contract in public procurement; res judicata effect of payment order and scope of contractual interpretation

Şedinţa publică din data de 19 septembrie 2024

Asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 31 octombrie 2022 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, sub nr. x/2022, reclamanta A. S.R.L., a solicitat în contradictoriu cu pârâta B. pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti prin care să se constate nulitatea absolută a acordului contractual nr. x - 08 - 12 din 08.08.2019 pentru cauză ilicită, iar, în subsidiar, să se dispună anularea acordului contractual ca urmare a vicierii consimţământului prin dol sau acordarea unor acordate daune - interese ca urmare vicierii consimţământului prin dol. De asemenea, tot cu caracter subsidiar, reclamanta a solicitat să se dispună rezoluţiunea acordului contractual şi plata daunelor - interese.

În drept, reclamanta a invocat dispoziţiile art. 1350 şi urm. C. civ., precum şi prevederile acordului contractual nr. x - 08 - 12 din 08.08.2019.

Prin sentinţa civilă nr. 1049 din 26.04.2023, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2022, s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă.

2. Împotriva acestei sentinţe reclamanta A. S.R.L. a declarat apel, solicitând schimbarea hotărârii atacate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată.

Prin decizia civilă nr. 1489/2023 din 12 octombrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, a fost respins apelul ca nefondat.

3. Împotriva acestei decizii, reclamanta A. S.R.L. a declarat recurs în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., prin care a solicitat casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

În dezvoltarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta a susţinut că, în mod greşit, instanţa de apel a reţinut cu putere de lucru judecat aspectele dezlegate prin sentinţa nr. 1241 din 03.06.2022, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2022, în procedura ordonanţei de plată. Sub acest aspect, s-a arătat că hotărârea pronunţată în procedura ordonanţei de plată nu are autoritate de lucru judecat în ceea ce priveşte fondul cauzei.

Recurenta a mai susţinut că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 22 alin. (6) C. proc. civ. coroborate cu art. 425 alin. (1) lit. b) din acelaşi cod privind motivarea hotărârii.

În acest sens, a precizat că, în mod greşit, instanţa de apel a înlăturat criticile privind nemotivarea sentinţei apelate, deşi prima instanţă nu a realizat o examinare reală a susţinerilor reclamantei, nesocotind obligaţia de a arăta motivele de fapt şi de drept pe care şi-a întemeiat soluţia.

S-a mai arătat că instanţa de apel a înlăturat critici esenţiale invocate de reclamantă prin cererea de apel, însă în considerentele deciziei recurate nu se regăsesc motivele pentru care acestea au fost respinse.

În continuare, recurenta a considerat că instanţa de apel a încălcat normele de drept material referitoare la interpretarea contractelor, respectiv art. 1267 şi 1268 alin. (1) C. civ., deoarece în mod eronat a analizat în mod separat ultimul contract încheiat între părţi, respectiv acordul contractual nr. x-08-12 din 08.08.2019, fără a-l corela cu celelalte contracte încheiate între părţi, şi anume angajamentul privind susţinerea financiară şi declaraţia privind situaţia financiară, documente cu o relevanţă esenţială pentru înţelegerea situaţiei de fapt.

Sub acest aspect, recurenta a apreciat că în mod greşit s-a reţinut în decizia recurată faptul că ar fi existat două raporturi diferite între părţi, deşi acordul contractual, prin care intimata se obliga să ofere suport tehnic, era în completarea actelor privind suportul financiar.

Or, neexecutarea culpabilă a obligaţiilor, invocată de recurentă, nu se referea strict la obligaţiile asumate de intimată prin acordul contractual nr. x-08-12 din 08.08.2019, ci la ansamblul obligaţiilor care au rezultat din încheierea tuturor contractelor dintre părţi privind acest proiect, printre care şi obligaţia de acordare a suportului financiar.

În acest sens, recurenta a menţionat că între părţi s-au încheiat angajamentul privind susţinerea financiară, declaraţia privind situaţia financiară şi acordul contractual nr. x-08-12.

Din interpretarea acestor documente rezultă că acordul, încheiat ulterior, are rolul unui act adiţional la contractele deja încheiate, prin care s-a adăugat în sarcina intimatei o nouă obligaţie, aceea de a oferi suport tehnic.

În opinia recurentei, instanţa de apel a aplicat greşit dispoziţiile art. 1289 C. civ. privind efectele simulaţiei, întrucât acordul contractual nu îndeplineşte condiţiile pentru validitatea unui contract, respectiv condiţia privind cauza licită şi morală.

Cauza ilicită a acordului contractual se materializează prin faptul că intimata a cunoscut încă de la momentul semnării acestuia ca va avea doar un rol formal în executarea obligaţiei esenţiale de susţinere financiară şi tehnică.

Prin urmare, susţine recurenta că instanţa de apel în mod eronat nu a observat că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile privind simulaţia sub forma contractului deghizat, întrucât între părţi au fost încheiate mai multe contracte în baza aceleiaşi proceduri de achiziţie publică, actul simulat fiind acordul contractual încheiat pentru a eluda executarea obligaţiilor asumate prin angajamentul privind susţinerea financiară a recurentei.

În continuare, recurenta a menţionat că în mod eronat instanţa de apel şi-a întemeiat soluţia de respingere a capătului de cerere privind rezoluţiunea acordului contractual pe neexecutarea obligaţiilor din cuprinsul acestui act, în condiţiile în care culpa reclamantei rezultă din ansamblul de acte întocmite în procedura de achiziţie, respectiv angajamentul privind susţinerea financiară şi declaraţia privind situaţia financiară.

În acest context, recurenta arată că sunt relevante dispoziţiile art. 184 din Legea nr. 98/2016 privind răspunderea solidară a operatorului economic şi a terţului susţinător.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 29 februarie 2024. iar prin rezoluţia din 13 mai 2024 a fost acordat termen de judecată la 19 septembrie 2024.

Înalta Curte, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi temeiurilor de drept invocate, va respinge ca nefondat recursul pentru următoarele considerente:

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. nu este întemeiat.

Casarea hotărârii pentru motivul prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. se poate solicita atunci când au fost încălcate reguli de procedură sau principii ale procesului civil, a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, potrivit art. 174 C. proc. civ.

Nulitatea reprezintă principala sancţiune care se resfrânge asupra actelor de procedură ce au fost aduse la îndeplinire cu nesocotirea dispoziţiilor legale.

Subsumat acestui motiv de recurs, reclamanta a invocat neregularităţi de ordin procedural constând în aceea că instanţa de apel a reţinut în mod greşit puterea de lucru judecat a aspectelor dezlegate prin sentinţa civilă nr. 1241 din 03.06.2022, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2022.

În opinia recurentei - reclamante, hotărârea pronunţată în procedura ordonanţei de plată nu are autoritate de lucru judecat în ceea ce priveşte fondul cauzei.

Potrivit art. 431 alin. (1) C. proc. civ. " nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeaşi calitate, în temeiul aceleiaşi cauze şi pentru acelaşi obiect" iar, potrivit art. 431 alin. (2) din acelaşi act normativ "oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă".

Prin intermediul efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat, reglementat de dispoziţiile art. 431 alin. (2) C. proc. civ., se valorifică aspecte dezlegate anterior de instanţă, care au legătură cu ceea ce se deduce judecăţii în litigiul în care s-a pronunţat hotărârea a cărei revizuire se cere, fără ca o asemenea operaţiune juridică să presupună tripla identitate de obiect, cauză şi părţi.

Textul art. 431 C. proc. civ. are ca finalitate înlăturarea unor contradicţii ce pot apărea între dispozitivele hotărârilor judecătoreşti, dar şi între dispozitivul şi considerentele unei hotărâri ce au rezolvat un aspect litigios având legătură cu ceea ce se deduce ulterior judecăţii şi hotărârea pronunţată în această a doua judecată. De asemenea, se urmăreşte evitarea contradicţiilor între considerentele decizorii ale hotărârilor.

Deşi, în privinţa efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat, între cele două procese nu trebuie să fie întrunită tripla identitate de elemente (părţi, obiect şi cauză), trebuie să existe totuşi o identitate de chestiune litigioasă între aceleaşi părţi (indiferent dacă, de această dată, figurează sau nu şi alături de alte părţi), fapt care obligă instanţa sesizată cu un al doilea litigiu să ţină seama de ceea ce s-a decis deja în prima hotărâre şi să-şi sprijine propriul raţionament pe dezlegările jurisdicţionale anterioare, în măsura în care acestea au legătură şi influenţează chestiunea litigioasă dedusă judecăţii.

Într-o astfel de situaţie, efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat presupune existenţa unui proces în desfăşurare, în cadrul căruia se impun dezlegările anterioare ale instanţei, spre deosebire de efectul negativ, care opreşte o nouă judecată în fond, doar dacă există tripla identitate de elemente.

Prin urmare, textul art. 431 alin. (2) C. proc. civ. impune, ca şi condiţii, existenţa celui de-al doilea proces pe rolul instanţei, între aceleaşi părţi, precum şi existenţa unei hotărâri judecătoreşti definitive, pronunţate într-un alt litigiu, care are legătură cu soluţionarea celui din urmă.

Verificând decizia recurată, instanţa supremă constată că instanţa de prim control judiciar a reţinut cu putere de lucru judecat dezlegările date prin sentinţa civilă nr. 1241 din 03.06.2022, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2022, în procedura ordonanţei de plată.

În dosarul menţionat, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a analizat cererea intimatei-pârâte B. SPA, de plată a contravalorii comisionului de 3% din valoarea totală înscrisă în formularul de ofertă şi asumată prin acordul contractual nr. x-08-12 din 08.08.2019.

Prin sentinţa civilă nr. 1241 din 03.06.2022, tribunalul a reţinut că acordul contractual prevedea exclusiv obligaţia B. SPA de a asigura susţinerea tehnică în beneficiul A. S.R.L., pe care a îndeplinit-o, iar nu şi obligaţia de susţinere financiară a acesteia de urmă, asumată de B. SPA prin alt act, respectiv formularul nr. G10 din 08.08.2018 privind angajamentul de susţinere financiară.

În dosarul pendinte, reclamanta A. S.R.L. a solicitat constarea nulităţii absolute a acordului contractual nr. x - 08 - 12 din 08.08.2019 pentru cauză ilicită, iar în subsidiar anularea acordului contractual ca urmare a vicierii consimţământului prin dol. De asemenea, într-un al doilea subsidiar, reclamanta a solicitat să se dispună rezoluţiunea acordului contractual şi plata daunelor - interese, pentru nerespectarea obligaţiei de acordare a suportului financiar.

Înalta Curte constată că în cele două litigii au figurat aceleaşi părţi, iar aspectele dezlegate în primul litigiu, soluţionat definitiv, referitoare la obligaţia asumată de pârâtă privind acordarea de sprijin tehnic reclamantei prin acordul contractual, au legătură cu litigiul pendinte, în care se solicită nulitatea, respectiv rezoluţiunea acestui acord din culpa pârâtei.

Critica reclamantei în sensul că legea nu recunoaşte autoritatea de lucru judecat a ordonanţei de plată, nu este întemeiată.

Procedura ordonanţei de plată nu este reglementată ca o procedură necontencioasă, ci din contră, ca una contencioasă, singura diferenţă faţă de dreptul comun fiind dată de soluţionarea simplificată a litigiului, pe baza unui probatoriu restrâns, reprezentat de înscrisuri care, ca mijloace de probă opozabile pârâtului debitor, sunt apte să dovedească fără dubiu rezonabil că suma solicitată este datorată de pârât în temeiul contractului încheiat între părţile litigante. Soluţia legiuitorului privind simplificarea soluţionării unor astfel de litigii are deci ca scop evitarea unor litigii a căror durată de soluţionare ar fi una mai mare.

În situaţia respingerii ordonanţei, potrivit art. 1.021 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., instanţa de fapt nu se pronunţă asupra fondului dreptului şi deci nu poate exista lucru judecat cu privire la acest fond.

În schimb, atunci când ordonanţa e admisă definitiv, drepturile şi obligaţiile părţilor rămân cele din dispozitivul ordonanţei de plată admise şi litigiul rămâne definitiv tranşat între părţi cu privire cauza şi obiectul cererii privind emiterea ordonanţei de plată.

Acest aspect rezultă clar din dispoziţiile art. 1.025 alin. (1) C. proc. civ., potrivit căruia, corespunzător prevederilor art. 430 din acelaşi cod, ordonanţa are autoritate de lucru judecat provizorie de la pronunţare până la soluţionarea cererii în anulare şi că această autoritate devine una definitivă după respingerea cererii în anulare, precum şi din prevederile art. 1.025 alin. (2) din acelaşi cod, care împiedică formularea altor apărări pe fond, decât stingerea obligaţiilor, pe calea contestaţiei la executare.

Prin urmare, instanţa supremă constată că instanţa de apel în mod corect a aplicat dispoziţiile art. 430 alin. (2) Cod procedură, reţinând efectul pozitiv al lucrului judecat în ceea ce priveşte aspectele dezlegate prin sentinţa civilă nr. 1241 din 03.06.2022, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2022.

Nu poate fi primită nici critica privind încălcarea dispoziţiilor art. 22 alin. (6) coroborate cu art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Sub acest aspect, autoarea recursului a invocat faptul că instanţa de apel a înlăturat în mod greşit criticile privind nemotivarea sentinţei apelate, deşi prima instanţă nu a realizat o examinare reală a susţinerilor reclamantei, nesocotind obligaţia de a arăta motivele de fapt şi de drept pe care şi-a întemeiat soluţia.

Potrivit art. 22 alin. (6) C. proc. civ. instanţa de judecată este obligată să se pronunţe asupra cererilor deduse judecăţii, fără a depăşi limitele învestirii, iar conform art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea va cuprinde considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Verificând considerentele deciziei recurate, Înalta Curte constată că instanţa de prim control judiciar a avut în vedere criticile apelantei-reclamante privind neanalizarea tuturor argumentelor şi susţinerilor sale şi, în mod just, a reţinut că hotărârea primei instanţe cuprinde motivele de fapt şi de drept care i-au format convingerea în sensul caracterului neîntemeiat al cererii de chemare în judecată, fiind prezentat raţionamentul juridic pe care se sprijină soluţia pronunţată.

De asemenea, instanţa de apel a analizat şi critica privind nemotivarea sentinţei apelate în ceea ce priveşte argumentele referitoare la rezoluţiunea acordului contractual, invocate prin concluziile orale, formulate la termenul din 11.04.2023.

În consecinţă, se constată că instanţa de apel a analizat criticile apelantei-reclamante referitoare la modalitatea de motivare a hotărârii şi la neanalizarea tuturor criticilor, nefiind încălcate dispoziţiile art. 22 alin. (6) şi art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Critica subsumată motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., referitoare la faptul că instanţa de apel a înlăturat motive esenţiale invocate prin cererea de apel, fără însă a se regăsi în considerente argumentele pentru care au fost înlăturate, nu este întemeiată.

Înalta Curte constată că deşi recurenta invocă o eventuală nemotivare a deciziei recurate, aceasta nu arată în concret criticile care au fost înlăturate fără motivare de către instanţa de apel.

Verificând decizia recurată, instanţa supremă constată că instanţa de apel a răspuns motivat criticilor privind nemotivarea sentinţei apelate prin raportare la toate argumentele prezentate de reclamantă, respectiv nulitatea absolută a acordului contractual pentru cauză ilicită şi nulitatea relativă a acordului contractual pentru incidenţa dolului, precum şi rezoluţiunea acordului contractual pentru nerespectarea obligaţiei pârâtei de a acorda susţinerea finaciară reclamantei.

Prin urmare, Înalta Curte constată că au fost analizate şi înlăturate în mod argumentat criticile apelantei-reclamante, într-o manieră care permite înţelegerea raţionamentului juridic care a fundamentat soluţia instanţei de apel, iar motivarea instanţei de apel este conformă dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., nefiind în ipoteza unei nemotivări a deciziei recurate.

Împrejurarea că recurenta nu este de acord cu motivarea instanţei de apel nu determină incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

De asemenea, nici criticile subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu sunt întemeiate.

În considerarea acestui motiv, autoarea recursului a susţinut că în stabilirea culpei intimatei-pârâte în executarea obligaţiilor instanţa de prim control judiciar nu a analizat în ansamblu raportul juridic născut între părţi prin încheierea actelor juridice necesare participării la procedura de achiziţie publică, respectiv angajamentul privind susţinerea financiară, declaraţia privind situaţia financiară şi acordul contractual privind susţinerea tehnică, încălcând astfel regulile de interpretare prevăzute la art. 1267 şi 1268 alin. (1) C. civ.

Potrivit art. 1267 C. civ. "clauzele se interpretează unele prin altele, dând fiecăreia înţelesul ce rezultă din ansamblul contractului" iar conform art. 1268 alin. (1) din acelaşi cod "clauzele susceptibile de mai multe întelesuri se interpretează în sensul ce se potriveşte cel mai bine naturii şi obiectului contractului".

Operaţiunea de interpretare a contractului este necesară în situaţii determinate fie de o folosire improprie sau greşită a terminologiei juridice ori a vocabularului uzual, fie de contradicţia dintre manifestarea expresă de voinţă şi voinţa internă, reală a părţilor.

În cauză, recurenta a invocat încălcarea regulilor privind interpretarea sistematică a clauzelor potrivit înţelesului rezultat din ansamblul contractului şi interpretarea clauzelor îndoielnice după natura şi obiectul contractului, cele două reguli fiind în strânsă legătură.

Instanţa supremă constată că instanţa de judecată a fost învestită cu constatarea nulităţii absolute a acordului contractual nr. x - 08 - 12 din 08.08.2019 pentru cauză ilicită, iar în subsidiar cu anularea acordului contractual ca urmare a vicierii consimţământului prin dol sau rezoluţiunea acestuia pentru nerespectarea obligaţiei de a acorda susţinere financiară de către societatea pârâtă.

Aşadar, instanţele de fond au fost învestite cu analiza raportului juridic născut între părţi prin încheierea acordului contractual nr. x - 08 - 12 din 08.08.2019 şi nu din alte acte încheiate în procedura achiziţiei publice, în aceste limite fiind ţinute să se pronunţe, în acord cu prevederile art. 9 alin. (2) şi art. 22 alin. (6) C. proc. civ.

Or, clauzele acordului contractual nr. x - 08 - 12 din 08.08.2019 sunt clare sub aspectul obligaţiei asumate de intimata-pârâtă, iar recurenta reclamantă nu relevă nicio neclaritate a sensului acestora prin raportare la alte prevederi cuprinse în acelaşi act.

Din această perspectivă este de menţionat faptul că în preambulul acordului la lit. B) părţile au prevăzut că "B. se obligă să pună la dispoziţia A. susţinerea tehnică în vederea îndeplinirii contractului contractului conform caietului de sarcini şi documentelor de atribuire" iar la art. 1.1 din acordul contractual s-a menţionat că "prin prezentul acord A. se obligă în mod ferm şi expres să achite B. suma de 3% din valoarea totală înscrisă în formularul de ofertă pentru susţinerea tehnică acordată ...".

Înalta Curte reţine că acordul contractual cuprinde clauze clare şi concise, fiind folosită o terminologie care nu lasă loc la interpretări referitor la conţinutul obligaţiei asumate de intimata-pârâtă B. SPA, privind susţinerea tehnică a proiectului atribuit prin achiziţie publică recurentei-reclamante A. S.R.L..

În aceste condiţii, în care clauza este neîndoielnică şi reflectă voinţa părţilor contractante, nu este nevoie a se recurge la regulile de interpretare a contractului prevăzute la art. 1266 şi urm. C. civ.

În consecinţă, Înalta Curte constată că instanţa de apel, analizând obligaţia asumată de pârâtă în acordul contractual încheiat între părţi, în limitele efectului devolutiv al apelului determinate de ceea ce s-a supus judecăţii în prima instanţă şi de ceea ce s-a apelat, nu a încălcat regulile de interpretare a clauzelor contractuale prevăzute la art. 1267 şi 1268 alin. (1) C. civ.

Critica recurentei-reclamante privind aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1289 C. civ. privind efectele simulaţiei a fost invocată direct în recurs, fără a fi relevată în faţa instanţelor de fond, cu încălcarea dispoziţiilor art. 488 alin. (2) C. proc. civ.

Prevederile menţionate reprezintă o aplicare a principiului înscris în art. 459 alin. (1) din acelaşi cod, conform căruia o cale extraordinară de atac nu poate fi exercitată omisso medio, cu excepţiile prevăzute de lege, în a căror ipoteză nu ne regăsim.

Prin urmare, critica privind încălcarea de către instanţa de apel a normelor materiale referitoare la instituţia simulaţiei nu va fi analizată.

O altă critică a recurentei vizează respingerea în mod greşit a capătului de cerere privind rezoluţiunea acordului contractual pentru neexecutarea obligaţiilor din cuprinsul acestui act, în condiţiile în care caracterul culpabil al intimatei-pârâte rezultă din ansamblul actelor întocmite în procedura de achiziţie. În acest context, recurenta susţine că relevante în cauză sunt dispoziţiile art. 184 din Legea nr. 98/2016 privind răspunderea solidară a operatorului economic şi a terţului susţinător.

Verificând această critică, Înalta Curte reţine că efectul devolutiv al apelului constă în posibilitatea recunoscută părţilor de a supune litigiul controlului judiciar în apel, cu toate problemele ce au fost ridicate în primă instanţă, instanţa de apel statuând atât în fapt, cât şi în drept, în limitele decurgând din aplicarea dispoziţiilor art. 477 şi art. 478 C. proc. civ.

Dispoziţiile art. 478 alin. (3) C. proc. civ. vizează rejudecarea cauzei de către instanţa de apel în limitele cadrului procesual stabilit înaintea primei instanţe sub aspectul obiectului, cauzei şi al părţilor.

După cum s-a menţionat, prima instanţă a fost învestită, pe lângă cererea de constatare a nulităţii acordului contractual nr. x - 08 - 12 şi cu solicitarea reclamantei de rezoluţiune a acestui acord şi de plată a unor daune interese, în temeiul răspunderii contractuale prevăzute de art. 1350 şi urm C. civ.

Or, în cauză se constată că instanţa de apel a respectat cadrul procesual stabilit la prima instanţă în ceea ce priveşte obiectul cererii de chemare în judecată, analizând în mod corect criticile reclamantei privind culpa intimatei-pârâte prin raportare la raportul juridic născut între părţi din acordul contractual şi nu din alte acte întocmite în procedura de achiziţie publică, cu a căror rezoluţiune nu a fost învestită.

Totodată, invocarea de către recurenta-reclamantă direct în recurs a incidenţei răspunderii solidare a operatorului economic şi a terţului susţinător potrivit art. 184 din Legea nr. 98/2016, nu poate fi primită întrucât instanţele de control judiciar sunt ţinute de cauza cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost stabilită de reclamantă prin cererea de chemare în judecată. Mai mult, această critică a fost invocată cu încălcarea dispoziţiilor art. 488 alin. (2) C. proc. civ.

Astfel, nefiind încălcate sau aplicate greşit dispoziţiile legale invocate de recurenta-reclamantă, motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu este întemeiat.

Pentru considerentele evocate, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta A. S.R.L., prin administrator judiciar C.., împotriva deciziei civile nr. 1489/2023 din 12 octombrie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. S.R.L., prin administrator judiciar C.., împotriva deciziei civile nr. 1489/2023 din 12 octombrie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 19 septembrie 2024.