Nullity of cassation appeal for failure to articulate specific illegality grounds in warehouse contract dispute
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Romania (High Court of Cassation and Justice) annulled the appellant's appeal in cassation for procedural nullity, thereby leaving the lower court's decision in force which ordered the defendant to pay the plaintiff approximately 1.24 million RON in principal debt plus contractual late payment penalties. The dispute arose from a warehouse storage contract where the plaintiff sought enforcement of unpaid storage fees and liquidated damages, while the defendant challenged the claim based on alleged non-conforming goods, contract renegotiation failures, termination notices, and error in consent. The Cassation Court held that the appeal was null because the appellant merely reiterated facts and arguments from the previous instance without articulating specific critiques of illegality as required for cassation review, violating the imperative procedural requirements that mandates such appeals be based exclusively on grounds of illegality defined by law. The decisive legal basis included Article 486(1)(d), Article 489(2), and Article 496(1) of the Code of Civil Procedure, which impose the sanction of nullity when the grounds of appeal do not frame the case within the statutory grounds for cassation under Article 488(1).
Legislator headnote
AI generatedart. 1530 C. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 1350 C. civ, art. 1207 C. civ, art. 248 alin. (1) C. proc. civ, art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ; Nullity of cassation appeal for failure to articulate specific illegality grounds in warehouse contract dispute: Împotriva acestei decizii, pârâta B. S.R.L. a declarat recurs în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care a solicitat casarea hotărârii atacate şi, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 19 septembrie 2024
Asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:
1. Prin cererea înregistrată la 08 iulie 2022 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, sub nr. x/2022, reclamanta A. S.A. a solicitat obligarea pârâtei B. S.R.L. la plata sumei de 1.241.955,64 RON şi a daunelor moratorii în cuantum de 0,3% pentru fiecare zi de întârziere, calculate de la data scadenţei şi până la stingerea integrală a debitului principal.
În drept, reclamanta a invocat dispoziţiile art. 1196, art. 1350, art. 1516 şi art. 1530 C. civ.
Prin sentinţa civilă nr. 2784 din 21.11.2022, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, s-a admis în parte cererea formulată de reclamantă, fiind obligată pârâta să achite reclamantei suma de 1.241.955,64 RON cu titlu de debit principal, la care se adaugă penalităţile de întârziere în cuantum de 116.140 de RON (calculate până la data de 07.07.2022) şi penalităţile de întârziere în cuantum de 0,1% pe fiecare zi de întârziere, calculate asupra debitului principal, începând cu data de 08.07.2022 şi până la data stingerii integrale a acestuia.
S-a respins în rest cererea ca neîntemeiată.
De asemenea, a fost obligată pârâta să achite reclamantei suma de 19.452,35 de RON cu titlu de cheltuieli de judecată.
2. Împotriva acestei hotărâri, pârâta B. S.R.L. a declarat apel solicitând admiterea apelului şi, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată ca nefondată.
Prin decizia civilă nr. 1696 din 3 noiembrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, a fost respins apelul reclamantei ca nefondat.
3. Împotriva acestei decizii, pârâta B. S.R.L. a declarat recurs în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care a solicitat casarea hotărârii atacate şi, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată.
În susţinerea recursului, se arată că prin adresa comunicată reclamantei la data de 05.11.2021 s-a solicitat modificarea anexei nr. 1 din contract, în sensul ca, după expirarea perioadei de depozitare gratuită, tariful să fie în cuantum de 1-3 % din preţul de vânzare.
În opinia recurentei, calitatea mărfii nu este conformă şi, din această cauză, nu a găsit un cumpărător, reclamanta fiind cea care nu şi-a respectat obligaţia de a livra cele 10.000 de tone de alumină de electroliză, ceea ce atestă încălcarea dispoziţiilor art. 1350 C. civ.
Astfel, se face referire la analiza efectuată de C., potrivit căreia cantitatea depozitată este zgură şi nu alumină de electroliză, recurenta solicitând obligarea intimatei-reclamante la predarea a 10.000 de tone de alumină de electroliză.
Recurenta consideră că hotărârea atacată este nelegală, întrucât instanţa de apel a fost indusă în eroare de susţinerile reclamantei, fără o analiză temeinică a probelor administrate de pârâtă.
De asemenea, se mai arată că nu a fost ridicată marfa, întrucât a fost încheiat un contract cu o societate din Cehia care a amânat preluarea mărfii din depozit din cauza războiului declanşat în Ucraina.
În continuare, recurenta susţine că prin notificarea din 16.07.2021 contractul a fost reziliat.
În opinia recurentei, în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 1207 C. civ., susţinând ca a fost în eroare la data încheierii contractului.
Prin întâmpinarea înregistrată la 4 martie 2024, intimata A. S.A. a invocat excepţiile netimbrării şi nulităţii recursului, iar, pe fond, a solicitat respingerea acestuia.
La 21 martie 2024, recurenta a depus răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apărărilor formulate.
Cauza a fost înregistrată la 18 ianuarie 2024 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, iar prin rezoluţia din 13 mai 2024, s-a fixat termen de judecată la 19 septembrie 2024.
4. Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., cu prioritate, a luat în examinare excepţia nulităţii recursului, invocată de intimată, urmând a anula recursul, pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".
În conformitate cu prevederile art. 486 alin. (3) C. proc. civ., "menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii", iar potrivit art. 489 alin. (2) din acelaşi cod, "sancţiunea nulităţii intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".
Din dispoziţiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ. reiese că instanţele au obligaţia de a verifica dacă motivele invocate de recurentă se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488 din acelaşi cod, iar dacă această cerinţă nu este îndeplinită, operează sancţiunea nulităţii recursului.
Este necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puţin unul din motivele prevăzute expres şi limitativ de lege, întrucât este o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, părţile având la dispoziţie o judecată în fond, în faţa primei instanţe şi a instanţei de apel.
În prezenta cauză, recursul este întemeiat doar formal pe motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nefiind relevate critici de nelegalitate cu privire la raţionamentul expus de instanţa de prim control judiciar în soluţionarea apelului.
În concret, prin motivele de casare, recurenta reia situaţia de fapt şi argumentele din calea de atac a apelului privind renegocierea contractului, calitatea mărfii adjudecate la licitaţie, încălcarea obligaţiei reclamantei de predarea a 10.000 de tone de alumină de electroliză, nerespectarea obligaţiilor de ridicare a mărfii de către partenerul ceh, rezilierea contractului prin adresa din 16.07.2021, precum şi eroarea la încheierea contractului.
Verificând decizia recurată, în ceea ce priveşte renegocierea contractului se constată că instanţa de apel a reţinut că, atât timp cât demersurile efectuate nu s-au finalizat cu încheierea unui nou acord între părţi, contractul de depozit trebuie executat astfel cum părţile au convenit, cu respectarea termenelor de plată şi cu achitarea penalităţilor de întârziere.
Referitor la calitatea mărfii depozitate, instanţa de prim control judiciar a reţinut că argumentele pârâtei nu vizează contractul de depozit care face obiectul litigiului, ci achiziţionarea mărfii în urma organizării unei licitaţii, solicitare cu care instanţa nu a fost învestită, cererea de chemare în judecată având ca obiect contravaloarea serviciilor de depozitare şi achitarea penalităţilor contractuale pentru depăşirea termenului de plată.
Totodată, s-a reţinut că solicitarea de obligare a pârâtei de a pune la dispoziţie marfa reprezintă o pretenţie nouă în apel, formulată cu încălcarea dispoziţiilor art. 478 C. civ., în calea de atac nefiind posibilă schimbarea cadrului procesual şi formularea unor pretenţii noi.
În continuare, în ceea ce priveşte critica privind neîndeplinirea obligaţiilor din cauza partenerului ceh, care a amânat excesiv preluarea mărfii, instanţa de apel a stabilit că această apărare vizează raporturile contractuale cu terţul şi nu poate paraliza pretenţiile reclamantei, deoarece nu îmbracă forma unei cauze exoneratoare de răspundere.
De asemenea, în decizia recurată s-a reţinut că adresa invocată de pârâtă în susţinerea încetării contractului este de fapt din data de 8 decembrie 2021 şi nu reprezintă o notificare de reziliere, întrucât nu au fost indicate obligaţiile contractuale care nu au fost îndeplinite şi, chiar interpretată astfel, încetarea unui contract de depozit presupune ridicarea mărfii şi achitarea serviciilor prestate, obligaţii pe care pârâta nu le-a îndeplinit nici în prezent.
Referitor la invocarea erorii instanţele de fond au reţinut că pârâta nu a indicat în concret asupra cărui aspect privind contractul de depozit a fost în eroare, neputându-se efectua o analiză concretă a acestei apărări.
Aşadar, reiterarea prin cererea de recurs a situaţiei de fapt şi a motivelor de apel privind renegocierea contractului de depozit, calitatea mărfii şi obligarea reclamantei la predarea acesteia, nerespectarea obligaţiilor de ridicare a mărfii de către partenerul ceh, rezilierea contractului precum şi eroarea la încheierea acestuia, care au primit o soluţionare din partea instanţei de apel, nu reprezintă o motivare a recursului în sensul prevăzut de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., nefiind relevate critici de nelegalitate punctuale împotriva hotărârii ce formează obiectul recursului, prin evocarea greşelilor de judecată săvârşite de instanţa de apel, din perspectiva motivelor de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 alin. (1) din acelaşi cod.
Totodată, este de menţionat că prin criticile recurentei privind interpretarea probelor administrate în faţa instanţelor de fond sunt vizate aspecte de netemeinicie, iar nu nelegalitate a unei hotărâri, neputând face obiectul verificării în calea de atac a recursului, faţă de dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ.
În consecinţă, întrucât din motivele expuse prin memoriul de recurs nu poate fi identificată nicio critică îndreptată împotriva deciziei din apel, aptă să fie încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., potrivit art. 489 alin. (2) din acelaşi cod, intervine sancţiunea nulităţii recursului pentru motivarea necorespunzatoare, care nu constituie o motivare, în sens procedural, a recursului.
Se va avea în vedere că accesul la justiţie presupune şi respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea căii extraordinare de atac.
În acest sens sunt şi dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora "recursul urmăreşte să supună instanţei competente examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".
Prin urmare, constatând că recurenta nu au indicat în mod efectiv în ce constă nelegalitatea hotărârii recurate din perspectiva dispoziţiilor art. 488 C. proc. civ. şi nu au fost identificate nici motive de casare de ordine publică, pentru a putea fi invocate în temeiul art. 489 alin. (3) din acelaşi cod, se impune a fi aplicată sancţiunea nulităţii recursului.
Pentru considerentele care preced, în temeiul art. 496 alin (1) C. proc. civ. raportat la art. 489 alin. (2) din acelaşi cod, Înalta Curte va anula recursul declarat de pârâta B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1696 din 3 noiembrie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează recursul declarat de pârâta B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1696 din 3 noiembrie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 19 septembrie 2024.