Municipality's appeal rejected: return of 180 translation systems upheld, with partial appeal costs awarded.

Şedinţa publică din data de 19 septembrie 2024

Asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată în data de 29 decembrie 2021 pe rolul Tribunalului Cluj, secţia Civilă, sub nr. x/2021, reclamanta A. S.A. a solicitat obligarea pârâtului Municipiul Cluj-Napoca, prin primar, la restituirea unui număr de 180 de bucăţi de sisteme de traducere simultană în 4 limbi, achiziţionate de reclamantă şi montate la obiectivul de investiţii Centrul Regional de Excelenţă pentru Industrii Creative - CREIC.

În subsidiar, reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 284.671,80 RON, reprezentând cuantumul sumei cu care a fost sporit patrimoniul acestuia în defavoarea reclamantei, cu titlu de îmbogăţire fără justă cauză.

În drept, reclamanta a invocat dispoziţiile art. 1.345, art. 14, art. 13, art. 563 şi art. 566 C. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 18/2022, pronunţată la 17 ianuarie 2022, Tribunalul Cluj, secţia Civilă a declinat competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată în favoarea Tribunalului Specializat Cluj, cauza fiind înregistrată pe rolul acestei instanţe în data de 04.02.2022.

Prin sentinţa civilă nr. 911/2022 din 29 aprilie 2022, pronunţată de Tribunalul Specializat Cluj, în dosarul nr. x/2021, a fost admisă cererea formulată de reclamată, fiind obligat pârâtul să restituie reclamantei 180 de bucăţi de sisteme de traducere simultană în 4 limbi, montate la obiectivul de investiţii - Centrul Regional de Excelenţă pentru Industrii Creative.

De asemenea, a fost obligat pârâtul să achite reclamantei suma de 20.136,72 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, din care 13.685 RON, onorariu de avocat şi 6.451,72 RON, taxă judiciară de timbru.

A fost respinsă cererea reclamantei de obligare a pârâtului la plata taxei judiciare de timbru în sumă de 5.693,43 RON.

2. Împotriva acestei sentinţe pârâtul Municipiul Cluj-Napoca a declarat apel, prin care a solicitat schimbarea în totalitate a sentinţei apelate, în sensul respingerii acţiunii introductive formulate, scutirea de la plata cheltuielilor de judecată, iar, în subsidiar, reducerea acestora, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin decizia civilă nr. 543/2022 din 17 octombrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, a fost admis apelul pârâtului şi a fost schimbată în tot sentinţa apelată, în sensul că a fost respinsă cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată.

3. Împotriva acestei decizii reclamanta A. S.A. a declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., prin care a solicitat casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel.

Prin Decizia nr. 1431 din 13.06.2023, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul declarat de reclamantă, a casat decizia atacată şi a trimis cauza pentru o nouă judecată aceleiaşi instanţe.

Înalta Curte a reţinut că instanţa de apel s-a rezumat la analizarea situaţiei de fapt din perspectiva posesiei, omiţând să cerceteze natura raporturilor juridice dintre pârâtul Municipiul Cluj-Napoca şi terţul B., esenţială pentru justa soluţionare a acţiunii întemeiate pe dispoziţiile art. 563 C. civ., conform cărora proprietarul unui bun are dreptul de a-1 revendica de la posesor sau de la o altă persoană care îl deţine fără drept.

În acest sens, s-a arătat că, prin întâmpinarea formulată în apel, reclamanta a făcut referire la dispoziţiile art. 917 alin. (1) C. civ., invocând exercitarea posesiei prin intermediul unui terţ, respectiv prin societatea B., însă instanţa de apel a omis analiza acestei apărări, care conducea la o altă calificare juridică a raporturilor juridice, în sensul că între pârâtul Municipiul Cluj-Napoca şi terţul B. există un contract de administrare a parcului industrial şi a bunurilor ce îl compun, potrivit contractului anexă la HCL nr. 516/2018, ceea ce atestă faptul că terţul B. este un administrator al bunurilor pârâtului.

4. Prin decizia civilă nr. 54/2024 din 29 ianuarie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, a fost respins apelul declarat de pârât împotriva sentinţei civile nr. 911 din 29.04.2022, pronunţate de Tribunalul Specializat Cluj, pe care a păstrat-o în întregime.

A fost obligat apelantul să plătească intimatei suma de 24.022,58 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, în rejudecare şi în recurs.

5. Împotriva acestei decizii pârâtul Municipiul Cluj-Napoca a declarat recurs în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

În considerarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul apreciază că au fost încălcate prevederile art. 36 raportat la art. 78 alin. (2) C. proc. civ., coroborate cu dispoziţiile art. 22 alin. (3), art. 55, art. 56, art. 435 şi art. 478 C. proc. civ., precum şi prevederile art. 810 din C. civ., ceea ce atrage incidenţa sancţiunii nulităţii, conform art. 174 şi urm. C. proc. civ.

În opinia recurentului, raportul juridic litigios impunea lărgirea cadrului procesual pasiv potrivit art. 36 C. proc. civ., deoarece bunurile revendicate se aflau în posesia societăţii B.

În continuare, recurentul a susţinut că instanţa de apel avea obligaţia, potrivit art. 78 alin. (2) C. proc. civ., să pună în discuţie necesitatea introducerii în cauză a administratorului B., care a preluat cele 180 de bucăţi de sisteme de traducere simultană, conform procesului-verbal de predare-primire din 19.11.2019, neînsuşit de recurentul-pârât.

Consideră recurentul că instanţa de apel nu a analizat în concret dacă predarea acestor sisteme este posibilă în mod direct de către acesta, fără a încălca dreptul de administrare al B.

Se arată, totodată, că instanţa de apel s-a rezumat la analiza apelului prin raportare la prevederile art. 563 şi art. 917 C. civ., omiţând să cerceteze motivele invocate prin raportare la art. 1350 C. civ. coroborat cu prevederile Legii nr. 10/1995, ceea ce atestă faptul că nu s-a pronunţat asupra întregii cereri de apel şi nu a procedat la o rejudecare a fondului sub toate aspectele invocate prin cererea de apel.

În acest context, recurentul a susţinut încălcarea dispoziţiilor art. 477 alin. (1) şi art. 22 C. proc. civ., precum şi a art. 425 alin. (1) lit. b) din acelaşi cod.

S-a arătat că, în analiza pe fond a cauzei, instanţa de apel s-a rezumat la calitatea de proprietar a pârâtului Municipiul Cluj-Napoca asupra parcului industrial şi la calitatea de administrator a societăţii B. S.A.., reţinând că proprietarul unui bun are dreptul de a-1 revendica de la posesor sau de la altă persoană care îl deţine fără drept.

Recurentul susţine că la baza raportului juridic a existat un contract de achiziţie publică, aspect asupra căruia instanţa de recurs nu s-a aplecat în mod tranşant, iar situaţia sistemului de traducere simultană în 4 limbi trebuia reglementată la nivel contractual, existând în speţă o legislaţie specială, respectiv Legea nr. 98/2016 şi Legea nr. 101/2016, care presupunea o altă modalitate de soluţionare a diferendului şi nu prin prisma unei acţiuni în revendicare de drept comun. S-a mai susţinut că reclamanta trebuia să instaleze două sisteme de traducere funcţionale şi să remedieze erorile de execuţie pentru a se considera recepţionată lucrarea conform prevederilor contractuale.

Or, reclamanta nu a făcut dovada că Municipiul Cluj-Napoca a recepţionat aceste componente de sisteme în conformitate cu prevederile art. 17 alin. (4) din Legea nr. 10/1995 conform cărora "recepţia construcţiilor se face de către investitor proprietar, în prezenţa proiectantului şi a executantului şi/sau reprezentanţilor de specialitate, legal desemnaţi de aceştia".

Raportat la această situaţie, recurentul consideră că este incident şi motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul a susţinut că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 563, art. 792 şi art. 1350 C. civ. coroborate cu prevederile Legii nr. 10/1995.

Recurentul menţionează că predarea posesiei sistemelor de traducere nu s-a făcut direct către recurentul-pârât, ci către administratorul parcului, fiind cunoscut reclamantei faptul că procesul-verbal la terminarea lucrărilor nu a fost semnat, deoarece trebuiau remediate anumite probleme.

În acest context, predarea sistemelor de traducere către administratorul B. nu poate echivala cu predarea posesiei către recurentul-pârât Municipiul Cluj-Napoca.

Or, dispoziţiile art. 563 alin. (1) C. civ. prevăd că proprietarul unui bun are dreptul de a-l revendica de la posesor sau de la o altă persoană care îl deţine fără drept.

În continuare, recurentul-pârât susţine că, potrivit art. 1350 C. civ., intimata-reclamantă avea obligaţia de a instala două sisteme de traducere complete, conform ofertei depuse, însă pentru a eluda prevederile contractuale şi cele ale Legii nr. 10/1995, aceasta a predat sistemele în mod direct administratorului parcului industrial, considerând că aceasta echivalează cu predarea către pârât.

În opinia recurentului, instanţa de apel a încălcat şi dispoziţiile art. 453 C. proc. civ. deoarece a obligat partea la plata cheltuielilor de judecată, deşi nu a fost în culpă procesuală.

Prin întâmpinarea formulată la data de 19 aprilie 2024, intimata - reclamantă a invocat inadmisibilitatea primului motiv de casare şi excepţia nulităţii recursului pentru nemotivare, iar pe fond a solicitat respingerea acestuia.

La data de 6 august 2024 recurentul - pârât a depus note scrise, prin care a solicitat înlăturarea apărărilor formulate de intimata-reclamantă.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 21 martie 2024, iar prin rezoluţia din 20 mai 2024 a fost acordat termen de judecată la 19 septembrie 2024.

Înalta Curte, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi temeiurilor de drept invocate, va respinge ca nefondat recursul pentru următoarele considerente:

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. nu este întemeiat.

Casarea hotărârii pentru motivul prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. se poate solicita atunci când au fost încălcate reguli de procedură sau principii ale procesului civil, a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, potrivit art. 174 C. proc. civ.

Sub imperiul acestui motiv de recurs, recurentul-pârât a invocat, printr-o primă critică, o neregularitate de ordin procedural, constând în încălcarea art. 36 raportat la art. 78 alin. (2) C. proc. civ., coroborat cu dispoziţiile art. 22 alin. (3), art. 55, art. 56, art. 435, art. 477 şi art. 478 C. proc. civ., precum şi cu prevederile art. 810 din C. civ., împrejurare care atrage nulitatea, conform art. 174 şi urm. C. proc. civ.

În acest sens, recurentul a susţinut că raportul juridic litigios impunea lărgirea cadrului procesual pasiv, instanţa de apel având obligaţia să pună în discuţie, din oficiu, necesitatea introducerii în cauză a administratorului B., care a preluat cele 180 de bucăţi de sisteme de traducere simultană în 4 limbi, conform procesului-verbal de predare-primire din 19.11.2019, pentru a se analiza în concret dacă predarea acestor sisteme era posibilă în mod direct de către recurent, fără a se încălca dreptul de administrare al societăţii B.

Această critică nu este întemeiată, întrucât, spre deosebire de ipoteza alin. (1) al art. 78 din C. proc. civ., în cazurile reglementate de art. 78 alin. (2) C. proc. civ., nici părţile şi nici instanţa de control judiciar din oficiu nu ar putea invoca direct în calea de atac faptul că, deşi raportul juridic o impunea, prima instanţă nu a pus în discuţia părţilor necesitatea introducerii în cauză a altor persoane.

Pe de altă parte, lărgirea cadrului procesual în calea de atac a apelului este inadmisibilă, faţă de dispoziţiile art. 478 alin. (1) C. proc. civ. privind limitele caracterului devolutiv al apelului, care interzic schimbarea prin apel a cadrului procesual stabilit în faţa primei instanţe şi a calităţii părţilor, a cauzei sau a obiectului acţiunii, precum şi formularea de pretenţii noi.

În al doilea rând, recurentul a invocat încălcarea limitelor efectului devolutiv determinate de ceea ce s-a apelat, prin aceea că instanţa de apel, rejudecând fondul cererii de chemare în judecată, nu a analizat criticile din apel prin care se releva faptul că pârâtul nu deţine echipamentele revendicate, acestea nefiind recepţionate în condiţiile contractului de execuţie lucrări nr. x din 19.02.2016.

Răspunzând acestei critici, Înalta Curte constată că demersul judiciar al reclamantei, întemeiat pe dispoziţiile art. 563 C. civ., vizează, în principal, obligarea pârâtului la restituirea unui număr de 180 de bucăţi de sisteme de traducere simultană în 4 limbi, achiziţionate de aceasta şi montate la obiectivul de investiţii Centru Regional de Excelenţă pentru Industrii Creative - CREIC, aflat în administrarea societăţii B.

Într-un prim ciclu procesual, prin decizia nr. 1431 din 13.06.2023, instanţa supremă a dat dezlegări obligatorii pentru instanţa de apel, în ceea ce priveşte natura acţiunii reclamantei, raporturile juridice stabilite între recurentul-pârât Municipiul Cluj-Napoca şi societatea B. şi obligaţiile asumate de părţile contractului de execuţie lucrări.

În rejudecarea apelului, instanţa de prim control judiciar a dat eficienţă dezlegărilor obligatorii date de instanţa de recurs, reţinând că societatea B. administrează bunurile pârâtului Municipiul Cluj-Napoca potrivit Regulamentului de Organizare şi Funcţionare a Parcului Industrial B. aprobat prin HCL nr. 818/2018, dar şi potrivit contractului de administrare aprobat prin HCL nr. 516/2018, având calitatea de detentor precar.

Întrucât societatea B. este doar un administrator al bunurilor pârâtului, inclusiv al celor revendicate de către reclamantă, s-a constatat că predarea bunurilor de către reclamantă către beneficiarul final al obiectivului de investiţii (B.) realizată prin procesul-verbal de predare primire din data de 19.11.2019, echivalează cu predarea către însuşi beneficiarul contractului de execuţie lucrări (Municipiul Cluj-Napoca).

În continuare, s-a reţinut că, faţă de aspectele dezlegate de instanţa de casare, criticile privind nesemnarea de către pârât a procesului-verbal care atestă recepţia finală a obiectivului potrivit contractului de execuţie a lucrărilor, sunt fără relevanţă juridică, fiind dovedit că terţul a semnat de primire pentru sistemele de traducere revendicate, în calitate de administrator al bunurilor pârâtului.

În consecinţă, Înalta Curte constată că nu se poate reţine încălcarea limitelor efectului devolutiv determinate de ceea ce s-a criticat în calea de atac a apelului, în condiţiile în care instanţa de prim control judiciar a dat eficienţă dezlegărilor obligatorii date de instanţa de casare potrivit art. 501 alin. (1) C. proc. civ., reţinând că terţul are calitatea de administrator al bunurilor pârâtului Municipiul Cluj-Napoca şi analizând consecinţele acestei calificări a raporturilor juridice dintre cele două entităţi asupra temeiniciei acţiunii în revendicare.

În al treilea rând, recurentul-pârât a invocat încălcarea art. 453 C. proc. civ., arătând că instanţa de apel a reţinut în mod greşit culpa sa procesuală şi a dispus obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată.

Potrivit art. 453 alin. (1) C. proc. civ. "partea care va pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată".

În considerarea dispoziţiilor legale evocate şi în raport de soluţia pronunţată de instanţa de apel, de respingere a apelului pârâtului, instanţa supremă constată că în mod corect s-a reţinut că pârâtul a pierdut procesul, astfel încât datorează cheltuielile de judecată efectuate de partea adversă în recurs, în primul ciclu procesual, şi în apel.

Aşadar, nefiind încălcate normele de procedură relevate de recurent, motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. nu este întemeiat.

Nici critica privind nemotivarea deciziei recurate, subsumată motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., nu este întemeiată.

Potrivit recurentului, instanţa de apel nu a analizat criticile privind nepredarea celor 180 de sisteme de traducere prin raportare la contractul de achiziţie şi la art. 1350 C. civ. coroborat cu prevederile Legii nr. 10/1995. În acest sens, recurentul a susţinut că reclamanta trebuia să instaleze 2 sisteme de traducere şi să remedieze erorile de execuţie pentru a se considera recepţionată lucrarea, în caz contrar nefiind dovedită predarea celor 180 de sisteme de traducere.

Examinând decizia recurată, se constată că instanţa de apel a analizat raporturile juridice născute din contractul de execuţie a lucrărilor nr. 69376 din 19.02.2016 şi din organizarea şi funcţionarea parcului industrial B., procesul-verbal la terminarea lucrărilor din 13.12.2018 şi cel din 19.11.2019 semnat de societatea B., precum şi corespondenţa purtată între părţi, prin raportare la problemele de drept dezlegate de instanţa de recurs în primul ciclu procesual, reţinând că terţul B. este doar un administrator al bunurilor pârâtului, inclusiv al celor revendicate de către reclamantă, astfel că predarea bunurilor de către reclamantă către beneficiarul final al obiectivului de investiţii, respectiv societatea B., echivalează cu predarea către beneficiarul contractului de execuţie lucrări, respectiv Municipiul Cluj-Napoca.

În continuare, instanţa de apel a reţinut că apărarea formulată relativ la nesemnarea procesului-verbal care atestă recepţia finală a obiectivului de investiţii potrivit contractului de achiziţie publică nu este relevantă în cauză, întrucât s-a dovedit faptul că societatea B. a semnat în calitate de administrator al bunurilor pârâtului.

În concluzie, instanţa de control judiciar a reţinut că pârâtul Municipiul Cluj-Napoca deţine bunurile mobile revendicate de reclamanta A. S.A., aflate în proprietatea acesteia iar, faţă de lipsa dovezii plăţii acestora, acţiunea în revendicare promovată de către reclamantă se impunea a fi admisă.

Prin urmare, Înalta Curte constată că au fost analizate şi înlăturate în mod argumentat criticile apelantului-pârât privind obligaţiile rezultate din contractul de execuţie a lucrărilor nr. 69376 din 19.02.2016, precum şi din procesele-verbale întocmite între părţi, într-o manieră care permite înţelegerea raţionamentului juridic care a fundamentat soluţia instanţei de apel, iar motivarea este conformă dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., nefiind în ipoteza unei nemotivări a deciziei recurate.

Împrejurarea că recurentul nu este de acord cu motivarea instanţei de apel nu determină incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

De asemenea, nici criticile subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu sunt întemeiate.

În considerarea acestui motiv, autorul recursului a susţinut că prin decizia recurată au fost încălcate dispoziţiile art. 563, art. 792 şi art. 1350 C. civ. prin raportare la prevederile Legii nr. 10/1995, deoarece pârâtul Municipiul Cluj Napoca nu a dat în administrare bunurile revendicate pentru a se considera că are posesia asupra acestora.

În acest context, s-a arătat că predarea directă către administratorul parcului industrial nu este echivalentă predării posesiei către pârât, atât timp cât bunurile nu au fost recepţionate potrivit contractului de execuţie a lucrărilor şi în conformitate cu Legea nr. 10/1995, pentru a fi date ulterior în administrarea societăţii B.

Totodată, în justificarea acestei critici, recurentul a invocat autoritatea de lucru judecat a considerentelor sentinţei civile nr. 1141/2020, definitive prin decizia nr. 5/2021, pronunţate în dosarul nr. x/2020, potrivit cărora montarea şi predarea celor 180 de sisteme de traducere, revendicate în prezenta cauză, reprezintă de fapt o remediere a unor erori de execuţie a contractului nr. x din 19.02.2016, iar orice altă soluţie trebuia implementată cu acordul scris al beneficiarului.

Înalta Curte constată că recurentul-pârât critică în esenţă calitatea de posesor al bunurilor revendicate, pe motiv că acestea nu au fost recepţionate în procedura de execuţie a lucrărilor, potrivit contractului încheiat între părţi.

Răspunzând acest critici, se reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 563 alin. (1) C. civ. "proprietarul unui bun are dreptul de a-l revendica de la posesor sau de la o altă persoană care îl deţine fără drept(...)".

În rejudecare, instanţa de apel a analizat raportul juridic între pârâtul Municipiul Cluj-Napoca şi societatea B. şi, în mod just, a constatat, întemeindu-se pe prevederile Regulamentului de Organizare şi Funcţionare a Parcului Industrial B. aprobat prin HCL nr. 818/2018 şi ale contractului de administrare încheiat între pârâtul Mun. Cluj-Napoca, în calitate de "proprietar al terenului şi infrastructurii aferente Parcului Industrial B." şi societatea B., aprobat prin HCL nr. 516/2018, că terţul B. are calitatea de administrator al bunurilor pârâtului.

În continuare, în urma analizei probelor administrate, respectiv a celor două procese-verbale de recepţie şi a corespondenţei purtate între părţi, instanţa de apel a reţinut că predarea de către reclamantă a bunurilor către terţul B. a celor 180 de sisteme de traducere echivalează cu predarea acestora beneficiarului contractului, respectiv pârâtului Municipiul Cluj-Napoca.

Prin urmare, Înalta Curte constată că, în ceea ce priveşte calitatea de posesor al bunurilor revendicate, prin raportare la cerinţele prevăzute de art. 563 alin. (1) C. civ., este lipsit de relevanţă faptul că pârâtul Municipiul Cluj-Napoca nu a semnat procesele-verbale de recepţie a bunurilor, în condiţiile în care acesta le exploatează prin intermediul terţului B., în calitatea sa de administrator al parcului industrial.

Totodată, este de subliniat şi faptul că, prin critica privind faptul că pentru montarea şi predarea celor 180 de sisteme de traducere era necesar acordul expres al beneficiarului, întrucât reprezintă de fapt o remediere a unor erori de execuţie a contractului nr. x din 19.02.2016, recurentul încearcă, în realitate, să dovedească împotriva celor dezlegate cu putere de lucru judecat în dosarul nr. x/2020, având ca obiect solicitarea reclamantei de obligare a pârâtului la plata contravalorii sistemelor revendicate în dosarul pendinte.

Astfel, prin sentinţa civilă nr. 1141/2020, definitivă prin decizia nr. 5/2021, pronunţată în dosarul nr. x/2020, s-a stabilit cu caracter definitiv că montarea celor 180 de sisteme de traducere nu a făcut obiectul convenţiei de execuţie intervenite între părţi, întrucât în contract s-a prevăzut dotarea investiţiei numai cu 2 sisteme de traducere simultană în patru limbi, dar şi faptul că remedierile celor două sisteme montate nu puteau viza suplimentarea lor cu un număr de 180 de echipamente, menţiunea de la pct. 86 din anexa nr. 1 a procesului-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor neputând fi înţeleasă în această manieră.

Aşadar, se constată că instanţa de apel în mod just a reţinut că acţiunea în revendicare este întemeiată, deoarece reclamanta este proprietara bunurilor, iar bunurile se află în posesia pârâtului, care nu a achitat contravaloarea lor.

În consecinţă, nefiind încălcate dispoziţiile legale invocate de recurentul pârât, motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu este întemeiat.

În considerarea celor prezentate, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Municipiul Cluj-Napoca, prin primar, împotriva deciziei civile nr. 54/2024 din 29 ianuarie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă.

Referitor la cererea intimatei-reclamante A. S.A. privind obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reţine următoarele:

Conform dispoziţiilor art. 452 C. proc. civ., "partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condiţiile legii, dovada existenţei şi întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei", iar potrivit art. 453 din acelaşi cod, "partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată".

Prin raportare la aceste texte de lege, aplicabile şi în recurs în temeiul art. 494 C. proc. civ., Înalta Curte constată că intimata a depus la dosarul cauzei dovezi privind cheltuielile de judecată reprezentând cheltuieli de deplasare în cuantum de 1.130,44 RON şi cheltuieli cu cazarea în cuantum de 602,30 RON.

În ceea ce priveşte cheltuieli privind onorariul de avocat, se constată că intimata nu a dovedit efectuarea acestora, întrucât din cuprinsul ordinului de plată a facturii fiscale nr. x din 30.08.2024, în cuantum de 29.750 RON, nu rezultă că acesta ar fi fost procesat. Prin urmare, aceste cheltuieli de judecată nu vor fi acordate.

În consecinţă, constatând că recurentului i-a fost respinsă calea extraordinară de atac şi în raport de solicitarea intimatei privind acordarea cheltuielilor de judecată aferente acestei etape procesuale, urmează să fie admisă în parte cererea referitoare la cheltuielile de judecată şi să fie acordată intimatei reclamante cu acest titlu suma de 1.732,74 RON.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Municipiul Cluj-Napoca, prin primar, împotriva deciziei civile nr. 54/2024 din 29 ianuarie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, ca nefondat.

Obligă recurentul-pârât să plătească intimatei-reclamante A. S.A. suma de 1.732,74 RON, cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 19 septembrie 2024.