Tardive declaration of cassation appeal against perimare decision in pension claim

Şedinţa publică din data de 19 septembrie 2024

Asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

1. Prin cererea înregistrată la 26 octombrie 2020 pe rolul Tribunalului Dâmboviţa, secţia I civilă, sub nr. x/2020, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtei Casa Judeţeană de Pensii Dâmboviţa la emiterea deciziei de pensionare în care să se regăsească dreptul la o pensie de 4.487 RON pe lună şi plata drepturilor restante, începând cu luna martie 2015, adică şi pe 3 ani înainte de înregistrarea dosarului la casa de pensii şi ulterior, luându-se în calcul şi măririle de pensie.

De asemenea, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata daunelor morale în cuantum de 100.000 euro.

Prin sentinţa civilă nr. 1128 din 15.04.2021, Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă a respins acţiunea. Ulterior, reclamantul a formulat cerere de îndreptare, lămurire şi completare a sentinţei civile nr. 1128 din 15 aprilie 2021, care a fost respinsă prin sentinţa civilă nr. 2404 din 16.09.2021, pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă.

2. Împotriva acestor hotărâri, în termen legal, reclamantul A. a declarat apel, criticându-le pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Prin decizia civilă nr. 782 din 14.03.2022, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2020, s-a respins apelul ca nefondat.

3. Împotriva acestei decizii, reclamantul A. a formulat contestaţie în anulare, în temeiul art. 503 alin. (3) coroborat cu art. 176 C. proc. civ., invocând nulitatea necondiţionată prevăzută de art. 176 pct. 4 din acelaşi cod privind compunerea sau constituirea instanţei.

Prin încheierea de şedinţă din data de 17 mai 2022, curtea de apel a dispus suspendarea judecăţii contestaţiei în anulare, faţă de lipsa nejustificată a părţilor, legal citate, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

La 17 noiembrie 2023, contestatorul a depus prin poştă cerere de repunere pe rol a cauzei, iar la termenul de judecată din data de 09 ianuarie 2024, Curtea, din oficiu, a invocat excepţia de perimare a contestaţiei în anulare, pe care a pus-o în discuţie, alături de excepţia nelegalei constituiri a completului de judecată, invocată de contestator, şi de cererea de repunere pe rol a cauzei.

Prin decizia civilă nr. 1 din 9 ianuarie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2020, s-a respins excepţia nelegalei constituiri a completului de judecată, invocată de contestator, s-a admis excepţia perimării, invocată din oficiu şi s-a constatat perimarea contestaţiei în anulare.

Totodată, a fost respinsă cererea de repunere pe rol, formulată de apelant, ca rămasă fără obiect.

4. Împotriva acestei decizii, contestatorul A. a formulat recurs în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În esenţă, recurentul a susţinut că nu sunt întrunite cerinţele perimării, întrucât nu i se poate imputa lipsa de stăruinţă în soluţionarea contestaţiei în anulare, având în vedere demersurile efectuate în dosar.

Cauza a fost înregistrată la 19 martie 2023 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, sub acelaşi număr, iar prin rezoluţia din 10 mai 2024 s-a fixat termen la 19 septembrie 2024.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., a luat în examinare, cu prioritate, excepţia tardivităţii formulării recursului, invocată din oficiu, şi a reţinut următoarele:

Prin decizia recurată în prezenta cauză s-a constatat perimată contestaţia în anulare formulată de reclamantul A..

Potrivit art. 457 alin. (1) C. proc. civ. "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei", iar conform art. 421 alin. (2) teza I din acelaşi cod "hotărârea care constată perimarea este supusă recursului, la instanţa ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la pronunţare".

De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile art. 181 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., "când termenul se socoteşte pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul, nici ziua când acesta se împlineşte" iar, potrivit art. 182 alin. (1) din acelaşi cod, termenul care se socoteşte pe zile se împlineşte la ora 24 a ultimei zile în care se poate îndeplini actul de procedură.

Verificând termenul de recurs cu respectarea acestor dispoziţii imperative, Înalta Curte constată că, în cauză, termenul de 5 zile prevăzut de art. 421 alin. (2) teza I C. proc. civ., calculat de la data pronunţării hotărârii atacate (9 ianuarie 2024), s-a împlinit la 15 ianuarie 2024, ora 24:00, potrivit art. 181 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Aşadar, recursul a fost declarat cu depăşirea termenului de 5 zile prevăzut de dispoziţiile art. 421 alin. (2) teza I C. proc. civ., având în vedere că decizia recurată a fost pronunţată la 9 ianuarie 2024, iar cererea de recurs a fost depusă la 19 februarie 2024, potrivit dovezii aflate la dosarul de recurs.

Se reţine că, atât căile de atac, cât şi termenele în care acestea pot fi exercitate, sunt reglementate prin norme de ordine publică, deoarece se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice împrejurări ce ar putea tergiversa, în mod nejustificat, judecata unei cauze.

În consecinţă, nici părţile şi nici instanţa de judecată nu pot deroga, pe cale de interpretare, de la termenele prescrise de lege pentru exerciţiul unei căi de atac sau de la modalitatea în care acestea se calculează.

Obligaţia părţilor de a-şi exercita drepturile procesuale în cadrul termenelor stabilite de lege reprezintă expresia aplicării principiului privind dreptul persoanei la judecarea procesului său în mod echitabil şi într-un termen rezonabil, potrivit art. 6 paragraf 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, instituirea unor termene procedurale servind unei mai bune administrări a justiţiei, precum şi necesităţii aplicării şi respectării drepturilor şi garanţiilor procesuale ale părţilor.

De asemenea, potrivit art. 10 alin. (1) C. proc. civ., "părţile au obligaţia să îndeplinească actele de procedură în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau de judecător."

Ca atare, neexercitarea dreptului procesual în cadrul termenului imperativ stabilit de lege atrage sancţiunea decăderii, iar actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate, potrivit art. 185 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.

Prin urmare, Înalta Curte constată că recurentul nu şi-a îndeplinit obligaţia de a exercita dreptul procesual în cadrul termenului stabilit de dispoziţiile legale incidente, astfel încât va admite excepţia tardivităţii declarării căii extraordinare de atac, invocată din oficiu, şi va respinge ca tardiv recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei civile nr. 1 din 9 ianuarie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca tardiv recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei civile nr. 1 din 9 ianuarie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 19 septembrie 2024.