Territorial jurisdiction for EU flight delay compensation claims against an airline branch: relative competence and ex officio declination

Şedinţa publică din data de 18 septembrie 2024

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea cu valoare redusă, înregistrată pe rolul Judecătoriei Buftea la 15.02.2023, reclamanta A.. a solicitat obligarea pârâtei B. Sucursala Otopeni, la plata sumei de 250 de euro, reprezentând compensaţie întârziere zbor, a dobânzii legale, începând cu data de 03.09.2022, cu cheltuieli de judecată.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 5 si 7 din Regulamentul CE 261/2004, Art. 1522 din C. civ., precum si jurisprudenţa relevantă a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (cauzele C-402/07, C-432/07 si C-394/14).

La termenul din data de 21.11.2023, instanţa a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Buftea, pe care a reţinut-o spre soluţionare.

Prin sentinţa civilă nr. 10951 din 29.11.2023, Judecătoria Buftea a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat judecarea cauzei, în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca.

În esenţă, Judecătoria Buftea a reţinut că în cauza C-204/08, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a subliniat aspectul că "articolul 5 punctul 1 litera (b) a doua liniuţă din Regulamentul (CE) nr. 44/2001 al Consiliului din 22 decembrie 2000 privind competenţa judiciară, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială trebuie interpretat în sensul că, în cazul unui transport aerian de persoane dintr-un stat membru cu destinaţia într-un alt stat membru, efectuat în temeiul unui contract încheiat cu o singură companie aeriană, care este operatorul de transport efectiv, instanţa competentă să judece o cerere de compensaţii întemeiată pe acest contract de transport şi pe Regulamentul (CE) nr. 261/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului din 11 februarie 2004 de stabilire a unor norme comune în materie de compensare şi de asistenţă a pasagerilor în eventualitatea refuzului la îmbarcare şi anulării sau întârzierii prelungite a zborurilor şi de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 295/91 este, la alegerea reclamantului, instanţa în circumscripţia căreia se găseşte locul de plecare sau locul de sosire a avionului, astfel cum aceste locuri sunt convenite în contractul respectiv."

Aşadar, instanţa a reţinut că în materia despăgubirilor întemeiate pe dispoziţiile Regulamentului (CE) nr. 261/2004, se instituie o competenţă teritorială exclusivă în favoarea instanţei de la locul de plecare sau de sosire a avionului. Or, în speţă, conform biletelor de transport aerian anexate, rezultă că zborul operat de societatea pârâtă a avut ca punct de plecare Aeroportul Il Caravaggio Bergamo, Italia, iar ca punct de sosire, Aeroportul din Cluj Napoca, România.

Pe cale de consecinţă, raportat la prevederile anexei nr. 1 la H.G. nr. 337/1993 pentru stabilirea circumscripţiilor judecătoriilor şi parchetelor de pe lângă judecătorii, cu modificările şi completările ulterioare, instanţa a admis excepţia necompetenţei teritoriale exclusive a Judecătoriei Buftea, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca, în a cărei circumscripţie se află locul de sosire a avionului.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca sub acelaşi număr de dosar.

Prin sentinţa civilă nr. 8288/CC/2024 din 30 mai 2024, instanţa a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Cluj-Napoca, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Judecătoria Cluj-Napoca a reţinut că instanţa are în vedere, în primul rând, că în situaţia din speţă competenţa teritorială este una relativă, de ordine privată, fiind aplicabile, după caz, art. 107 alin. (1) C. proc. civ. ori art. 113 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., texte de lege expuse în prealabil, astfel încât instanţa nu avea posibilitatea de a invoca din oficiu excepţia necompetenţei teritoriale.

Totodată a arătat că în ceea ce priveşte temeiul de competenţă indicat de Judecătoria Buftea - art. 5 pct. 1 lit. (b) din Regulamentul (CE) nr. 44/2001 privind competenţa judiciară, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială, instanţa a apreciat că acesta nu este aplicabil în cazul de faţă, însă chiar cu luarea în considerare a acestei norme juridice, trebuie observat că instanţa de trimitere a aplicat greşit această normă: astfel, dacă ajungea la concluzia că instanţele din România nu sunt competente din punct de vedere general (internaţional), soluţia era aceea de respingere a cererii, ca nefiind de competenţa instanţelor române, în acord cu prevederile art. 130 alin. (1), art. 1071 alin. (1) şi (2), respectiv art. 132 alin. (4) C. proc. civ.

În schimb, a reţinut instanţa, dacă identifica un temei juridic pentru competenţa instanţelor române, din punct de vedere teritorial deveneau incidente, după caz, art. 107 alin. (1) ori art. 113 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., caz în care soluţia era aceea de stabilire a propriei competenţe, în condiţiile în care toate aceste norme sunt de ordine privată, iar Judecătoria Buftea nu avea posibilitatea de a invoca din oficiu excepţia necompetenţei în astfel de situaţii.

Referitor la interpretarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene din cauza C-204/08, referitoare la instanţa în circumscripţia căreia se găseşte locul de plecare sau locul de sosire a avionului", instanţa a reţinut că aceasta priveşte Regulamentul (CE) nr. 261/2004 de stabilire a unor norme comune în materie de compensare şi de asistenţă a pasagerilor în eventualitatea refuzului la îmbarcare şi anulării sau întârzierii prelungite a zborurilor şi de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 295/91, al cărui domeniu de aplicare, potrivit art. 3 din acelaşi Regulament, priveşte exclusiv acţiunile în legătură cu drepturile pasagerilor.

Prin urmare, instanţa a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Cluj-Napoca, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată în favoarea Judecătoriei Buftea.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Judecătoriei Buftea competenţa de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte constată că instanţele, respectiv Judecătoria Buftea şi Judecătoria Cluj-Napoca, s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeaşi cauză, declinările de competenţă între secţiile sesizate fiind reciproce şi cel puţin una dintre aceste instanţe este competentă să soluţioneze cauza.

Nici una din instanţele aflate în conflict nu se consideră competentă, din punct de vedere teritorial, să judece cererea cu care a fost sesizată.

Fiind îndeplinite condiţiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluţionarea prezentului conflict negativ de competenţă prin emiterea regulatorului de competenţă.

Înalta Curte reţine că obiectul litigiului cu privire la care s-a ivit conflictul negativ de competenţă vizează cererea de valoare redusă introdusă de reclamanta -A.. împotriva pârâtei - B., societate străină având naţionalitatea unui stat membru al Uniunii Europene şi un sediu secundar în România, localitatea Otopeni, jud. Ilfov, pe rolul Judecătoriei Buftea, prin care s-a solicitat obligarea acesteia din urmă la plata sumei de 250 euro, reprezentând compensaţie pentru întârzierea zborului nr. W63382/13.09.2022, conform art. 7 alin. (1) lit. b) din Regulamentul CE 261/2004.

În raport de izvorul obligaţiei de plată solicitate, trebuie observat că dispoziţiile art. 7 pct. 5 din Regulamentul UE nr. 1215/2012, stabilesc că, "O persoană care are domiciliul pe teritoriul unui stat membru poate fi acţionată în justiţie într-un alt stat membru: (...) în privinţa unei contestaţii rezultate din activitatea unei sucursale, a unei agenţii sau a unei alte unităţi, în faţa instanţelor de la locul unde se află sucursala, agenţia sau unitatea în cauză."

De asemenea, la considerentul nr. 11 din Regulamentul (CE) nr. 44/2001 se reţine că, "Normele de competenţă trebuie să prezinte un mare grad de previzibilitate şi să se întemeieze pe principiul conform căruia competenţa este determinată, în general, de domiciliul pârâtului şi, astfel, trebuie să fie întotdeauna disponibilă, cu excepţia câtorva situaţii bine definite în care materia litigiului sau autonomia părţilor justifică un alt factor de legătură. În cazul persoanelor juridice, domiciliul trebuie să fie definit în mod independent, în vederea ameliorării transparenţei normelor comune şi a evitării conflictelor de competenţă.".

Prin hotărârea CJ.U.E. din 09.07.2009 pronunţată în cauza C-204/08 s-a reţinut că, art. 5 pct. 1 lit. b) a doua liniuţă din Regulamentul (CE) nr. 44/2001 al Consiliului din 22 decembrie 2000 privind competenţa judiciară, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială trebuie interpretat în sensul că instanţa în circumscripţia căreia se găseşte locul de plecare sau locul de sosire a avionului, convenite în contractul de transport, este competentă să judece o cerere de compensaţii întemeiată pe Regulamentul (CE) nr. 261/2004 şi pe un contract de transport aerian de persoane efectuat dintr-un stat membru cu destinaţia într-un alt stat membru, în temeiul unui contract încheiat cu o singură companie aeriană, operator de transport efectiv.

Textul din regulamentul european care se referă la sintagmele - instanţa locului de plecare sau a locului de sosire a avionului - se interpretează în sensul că este competentă instanţa din statul unde se află locul de plecare sau instanţa din statul locului de sosire a avionului deoarece raţiunea regulamentului este de a stabili instanţa cărui stat membru al uniunii va fi competentă să soluţioneze un litigiu cu element de extraneitate intracomunitar. Odată stabilit statul a cărui instanţă este competentă a soluţiona cererea, determinarea competenţei materiale şi teritoriale a instanţei din statul respectiv se realizează potrivit regulilor de procedură ale acelui stat.

În cauză, pretenţia reclamantei priveşte activitatea pârâtei, care este o sucursală situată în România a unei persoane juridice cu sediul într-un alt stat al Uniunii Europene; această sucursală este situată în oraşul Otopeni, judeţul Ilfov, localitate aflată în circumscripţia Judecătoriei Buftea. Prin urmare, din punct de vedere teritorial sunt incidente prevederile art. 109 din C. proc. civ., conform cărora "cererea de chemare în judecată împotriva unei persoane juridice de drept privat se poate face şi la instanţa locului unde ea are un dezmembrământ fără personalitate juridică, pentru obligaţiile ce urmează a fi executate în acel loc sau care izvorăsc din acte încheiate prin reprezentantul dezmembrământului ori din fapte săvârşite de acesta".

Pe de altă parte, întrucât cererea derivă dintr-un contract de transport este atrasă incidenţa dispoziţiilor art. 113 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., potrivit căruia, pentru cererile ce izvorăsc dintr-un contract de transport, în afară de instanţele prevăzute la art. 107-112 din acelaşi cod, mai este competentă instanţa locului de plecare sau de sosire.

Din această perspectivă, este adevărat că Judecătoria Cluj ar fi putut fi competentă să judece litigiul, însă, fiind vorba despre o pricină referitoare la bunuri (plata unei sume de bani cu titlu de despăgubire), aceste norme de competenţă teritorială alternativă sunt, aşa cum rezultă din economia art. 126 din C. proc. civ., norme de competenţă de ordine privată de la care părţile pot deroga, fie în scris, fie verbal în faţa instanţei de judecată, fie tacit prin sesizarea de către reclamant a unei alte instanţe decât cea competentă potrivit legii, urmată de neinvocarea de către pârât a excepţiei de necompetenţă teritorială de ordine privată în termenul limită stabilit de lege.

Cum necompetenţa de ordine privată a instanţei nu poate fi invocată decât de către pârât prin întâmpinare, sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii, aşa cum rezultă din prevederile art. 130 alin. (3) din C. proc. civ., instanţa supremă constată că Judecătoria Buftea, sesizată de reclamant, nu era îndreptăţită să invoce din oficiu excepţia de necompetenţă de ordine privată, devenind competentă a soluţiona pricina ca urmare a învestirii sale de reclamant urmată de neinvocarea de către pârâtă a excepţiei de necompetenţă în termenul limită reglementat de lege.

Faţă de considerentele anterior expuse şi văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea.

Aşa fiind, în raport de considerentele expuse, văzând dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea, căreia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecăţii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18 septembrie 2024.